ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 768/2022

Ședința publică din data de 7 decembrie 2022

Asupra contestației de față,

Prin sentința penală nr. 83/F din data de 09 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția I-a Penală, în dosarul nr. x/2022 s-a respins ca nefondată contestația la executare formulată de petentul condamnat A. cu privire la sentința penală nr. 249/F/22.12.2017, pronunțată de Curtea de Apel București – secția I Penală în dosarul nr. x/2016.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 249/F/22.12.2017, pronunțată de Curtea de Apel București – secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 131A/25.05.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus condamnarea petentului A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 91 C. pen. pentru un termen de supraveghere de 4 ani.

Totodată, instanța de fond, în baza art. 93 alin. (3) C. pen., a impus condamnatului, pe parcursul termenului de supraveghere, obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Administrației Domeniului Public, București sau în cadrul Agenției Municipale pentru Ocuparea Forței de Muncă, București pe o perioadă de 120 de zile.

S-a evidențiat, în baza raportului de evaluare întocmit de consilierul de probațiune responsabil de caz, că, în ceea ce privește obligația de a presta pe parcursul termenului de supraveghere o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile (240 de ore) în cadrul Administrației Domeniului Public Sector 2 București sau în cadrul Agenției Municipale pentru Ocuparea Forței de Muncă București, aceasta nu a fost pusă în executare, deși termenul de supraveghere urmează a fi finalizat la data de 24.05.2022.

S-a reținut că petentului condamnat i s-a aplicat un prim avertisment scris încă de la data de 16.05.2019, abaterea constând în neprezentarea adeverinței medicale în termen de 30 de zile de la data solicitării, în vederea demarării procedurii legale și a întocmirii documentației pentru executarea obligației.

S-a reliefat că deși i s-a pus în vedere petentului, timp de 3 ani că este necesară prezentarea unui certificat medical care să ateste dacă este sau nu apt să execute munca în folosul comunității, petentul nu a făcut-o, deși ar fi fost foarte simplu să obțină un asemenea certificat, dacă situația sa medicală, astfel cum a fost prezentată Serviciului de Probațiune ar fi fost reală.

Petentul a prezentat doar o adeverință de la medicul de familie, datată 09.08.2019, la peste 1 an de la data începerii supravegherii, în care este menționat diagnosticul "hepatită", fără a se preciza tipul bolii, cu recomandarea de a evita "efortul fizic și stressul" și fără mențiuni cu privire la capacitatea de a presta muncă în folosul comunității la unitățile menționate în sentința penală de condamnare, deși tipul activităților ce urmau a fi prestate era cunoscut.

A mai depus petentul o adeverință medicală datată 27.01.2022, cu diagnosticul "status postcovid, afectare pulmonară, hepatită cronică tip B"., precum și rezultatul testării pozitive cu SARSCov 19 din 06.10.2021, fișa de spitalizare de zi, alte înscrisuri care atestă afecțiuni medicale acute.

Instanța de fond a considerat că nu se impune efectuarea unei expertize a capacității de muncă, întrucât era în sarcina petentului, conform legii, să prezinte un certificat medical cu privire la împrejurarea dacă este sau nu apt să efectueze muncă în folosul comunității, iar culpa pentru neprezentarea certificatului medical îi aparține în exclusivitate.

S-a apreciat că din înscrisurile depuse de petent nu rezultă fără echivoc împrejurarea că afecțiunea de care suferă, respectiv Hepatita B, îl face inapt pentru efectuarea muncii în folosul comunității la una dintre cele două unități menționate în sentința de condamnare iar în ceea ce privește infecția cu SARSCov 19, aceasta a intervenit la peste 3 ani de la data luării petentului în evidența Serviciului de Probațiune și nici cu privire la aceasta nu rezultă, fără echivoc, că are drept consecință incapacitatea de muncă a petentului.

S-a concluzionat că petentul nu a făcut dovada faptului că nu ar fi apt să presteze muncă în folosul comunității, astfel că nu există nicio împiedicare la executarea obligației de a presta muncă în folosul comunității, obligație stabilită prin sentința de condamnare.

S-a considerat că celelalte susțineri ale petentului, în sensul că a promovat cereri de revizuire, că s-au emis ordonanțe de clasare cu privire la alte persoane, că încadrarea juridică pentru care a fost condamnat este netemeinică, lipsind unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv subiectul calificat și că ar fi fost cercetat de două ori pentru aceleași fapte, astfel că în cauză este aplicabil principiul ne bis in idem, instanța constată că sunt aspecte care exced, în mod evident, obiectului contestației la executare.

Împotriva susmenționatei sentințe a formula contestație petentul condamnat A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:

În mod greșit instanța de fond a respins contestația la executare formulată întrucât din actele medicale depuse la dosar rezultă cu evidență imposibilitatea executării obligației de a presta muncă în folosul comunității urmare a afecțiunilor medicale de care suferă.

S-a susținut că deși a efectuat demersuri pentru a obține adeverința solicitată de Serviciul de Probațiune din care să rezulte incapacitatea de muncă în raport de locurile de muncă stabilite nu a putut obține o astfel de adeverință urmare a refuzului instituțiilor medicale abilitate.

S-a reliefat că a solicitat Serviciului de probațiune să demareze procedura legală pentru a se dispune de instanța de executare încetarea obligației de a executa muncă în folosul comunității însă solicitarea sa nu a fost acceptată.

Se relevă că, în prezent a expirat termenul de supraveghere astfel încât, fiind în incapacitate de a presta muncă în folosul comunității, instanțele ar trebui să dispună încetarea obligației.

Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte apreciază contestația formulată ca nefondată din perspectiva următoarelor considerente:

Prin sentința penală nr. 249/F/22.12.2017, pronunțată de Curtea de Apel București – secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 131A/25.05.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus condamnarea petentului A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 91 C. pen. pentru un termen de supraveghere de 4 ani.

Totodată, instanța de fond, în baza art. 93 alin. (3) C. pen., a impus condamnatului, pe parcursul termenului de supraveghere, obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Administrației Domeniului Public, București sau în cadrul Agenției Municipale pentru Ocuparea Forței de Muncă, București pe o perioadă de 120 de zile.

Conform art. 51 alin. (1) din Legea nr. 253/2013

(1) Consilierul de probațiune din cadrul serviciului de probațiune în a cărui circumscripție locuiește persoana care urmează a presta muncă neremunerată în folosul comunității, primind copia hotărârii judecătorești, decide, pe baza evaluării inițiale a persoanei, în care din cele două instituții din comunitate menționate în hotărârea judecătorească urmează a se executa obligația și tipul de activitate, comunicând acestei instituții o copie de pe dispozitivul hotărârii, precum și decizia sa.

(3) După evaluarea inițială, pentru emiterea deciziei prevăzute la alin. (1), persoana supravegheată prezintă un certificat medical eliberat, după caz, de medicul său de familie sau de un medic de medicină generală, care confirmă faptul că persoana este aptă pentru prestarea unor activități dintre cele propuse de consilierul de probațiune și nu prezintă risc pentru sănătatea altor persoane. Pentru persoanele care nu pot suporta costurile evaluării medicale, acestea sunt suportate de la bugetul de stat.

(6) În cazul în care persoana supravegheată a devenit inaptă pentru prestarea unor activități dintre cele stabilite de consilierul de probațiune ori prezintă risc pentru sănătatea altor persoane, aceasta prezintă un certificat medical eliberat potrivit dispozițiilor legale care confirmă faptul că persoana nu mai este aptă.

(7) În cazul constatării incapacității de a presta muncă neremunerată în folosul comunității, zilele de muncă neremunerată în folosul comunității rămase neexecutate nu se mai execută, cu excepția situației în care, pe durata termenului de supraveghere, starea de incapacitate temporară de muncă încetează. Dispozițiile alin. (5) și (6) se aplică în mod corespunzător.

(10) Supravegherea și controlul respectării obligației de executare a muncii neremunerate în folosul comunității, atât cu privire la persoana supravegheată, cât și cu privire la instituția din comunitate stabilită, se efectuează de serviciul de probațiune competent.

Înalta Curte constată că obligația de a presta muncă în folosul comunității nu a fost pusă în executare întrucât petentul condamnat nu a prezentat Serviciului de Probațiune competent certificatul medical care să confirme faptul că este apt pentru prestarea unor activități dintre cele propuse de consilierul de probațiune, astfel cum impune art. 51 alin. (3) din Legea nr. 253/2013.

Înalta Curte subliniază că hotărârea de condamnare a rămas definitivă la data de 25.05.2018 iar înregistrarea la Serviciul de Probațiune s-a realizat la data de 05.06.2018.

Totodată, se reține de Înalta Curte faptul că petentul condamnat s-a aflat în supravegherea Serviciului de Probațiune din data de 26.07.2018 când i-a fost adus la cunoștință și a semnat procesul-verbal conținând măsurile de supraveghere și obligațiile impuse prin hotărârea de condamnare.

Înalta Curte evidențiază că potrivit art. 14

6

1 din H.G. nr. 1079/2013, persoana condamnată are obligația de a depune documentele medicale solicitate într-un termen de 30 de zile de la momentul la care consilierul le-a solicitat.

Din înscrisul intitulat Comunicare a informațiilor cu privire la situația persoanei supravegheate, întocmit la data de 26.07.2018 și semnat de petent, acesta a afirmat că va începe executarea obligației de a presta muncă în folosul comunității în luna octombrie 2018.

Cu toate acestea, deși au existat numeroase solicitări din partea Serviciului de Probațiune, petentul condamnat nu a depus la Serviciul de probațiune certificatul medical impus de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 253/2013 nici până la data de 14.06.2019, fapt ce a împiedicat punerea în executare a obligației de a presta muncă în folosul comunității.

Înalta Curte observă că abia în data de 13.08.2019, deci după mai mult de un an de la momentul la care petentului condamnat i s-au adus la cunoștință obligațiile impuse prin hotărârea de condamnare, acesta a prezentat o adeverință medicală emisă de medicul de familie din care rezultă diagnosticul de hepatită și recomandarea de a evita efortul fizic și stressul.

O primă concluzie care se impune este aceea că, petentul condamnat, în perioada 26.07.2018 – 13.08.2019, a refuzat, în mod nejustificat de a executa obligația de a presta muncă în folosul comunității, împiedicând începerea executării acestei obligații prin nedepunerea la Serviciul de Probațiune a certificatului medical prev. de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 253/2013.

Ulterior acestei adeverințe, act medical care reprezintă un început de dovadă privind aptitudinea petentului de a presta muncă în folosul comunității, acesta avea obligația potrivit art. 51 alin. (3) și (6) din Legea nr. 253/2013 de a prezenta un certificat medical privind incapacitatea or capacitatea redusă de a munci la locurile de muncă stabilite de Serviciul de Probațiune, demers care însă nu a fost efectuat de petent, nici până la data soluționării prezentei contestații.

Înalta Curte reține o a doua concluzie, potrivit cu care, în perioada 13.08.2019 și până la prezentarea actelor medicale privind infecția cu SARSCOV2, în anul 2022, petentul condamnat, a refuzat, în mod nejustificat de a executa obligația de a presta muncă în folosul comunității, împiedicând începerea executării acestei obligații prin nedepunerea la Serviciul de Probațiune a certificatului medical prev. de art. 51 alin. (3) sau 6 din Legea nr. 253/2013.

Aserțiunile petentului condamnat potrivit cu care ar fi fost împiedicat în obținerea certificatelor medicale necesare evaluării capacității de muncă, în vederea începerii executării obligației de a presta muncă în folosul comunității, de refuzul instituțiilor medicale abilitate de a emite actele medicale solicitate de Serviciul de Probațiune, nu au fost probate, întrucât nu s-au depus la dosarul cauzei probe care să ateste că petentul condamnat s-a programat în vederea obținerii certificatelor medicale.

Totodată, Înalta Curte remarcă intervalele de timp foarte mari între cele două acte medicale prezentate de petent, care acoperă aproape integral termenul de supraveghere de 4 ani stabilit prin hotărârea de condamnare, în care nu s-a făcut dovada nici unei suspiciuni cu privire la capacitatea de a munci a petentului condamnat.

În consecință, stabilind, conform situației de fapt prezentate, că petentul condamnat a împiedicat, până la expirarea termenului de supraveghere, începerea executării obligației de a presta muncă în folosul comunității, solicitarea sa de a se dispune reducerea numărului zilelor la care a fost obligat să presteze muncă în folosul comunității sau de a dispune încetarea acestei obligații, apar ca fiind neîntemeiate, astfel cum, în mod corect a reținut și instanța de fond.

Înalta Curte mai observă și faptul că, anterior expirării termenului de supraveghere, Serviciul de Probațiune, a sesizat instanța de executare cu cererea de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei, unul dintre motive constituindu-l chiar refuzul de a executa obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității.

În raport de toate considerentele prezentate, Înalta Curte va respinge ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 83/F din data de 09 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția I-a Penală, în dosarul nr. x/2022.

Va fi obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 83/F din data de 09 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția I-a Penală, în dosarul nr. x/2022.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 decembrie 2022.