ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 249/F din 22 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală, s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 386 C. proc. pen., s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., formulată, prin apărătorul ales, de părțile civile B. și C., reprezentată legal de mama sa B..

În temeiul art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 273 alin. (2) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 2 ani și 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la mărturie mincinoasă.

În temeiul art. 67 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani.

În temeiul art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În temeiul art. 287 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești.

În temeiul art. 67 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În temeiul art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În temeiul 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 8 luni închisoare, sporită cu 4 luni închisoare, respectiv pedeapsa principală de 3 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În art. 45 alin. (5) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În temeiul art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 19 și urm. C. proc. pen., s-a admis, în parte, acțiunea civilă exercitată de părțile civile B. și C., reprezentată legal de mama sa B. și a fost obligat inculpatul A.:

- la plata sumei de 100 000 euro, în echivalentul în RON la cursul BNR de la data plății, reprezentând daune morale, către partea civilă B.;

- la plata sumei de 100 000 euro, în echivalentul în RON la cursul BNR de la data plății, reprezentând daune morale, către partea civilă C., reprezentată legal de mama sa B..

În temeiul art. 397 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 249 alin. (5) C. proc. pen., s-a menținut măsura asigurătorie a sechestrului, asupra bunurilor imobile ale inculpatului A., până la concurența sumelor acordate, dispusă prin Ordonanța nr. x/P/201 din data de 02.06.2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în vederea garantării reparării pagubei și a executării cheltuielilor judiciare.

În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus desființarea raportului de expertiză medico-legală - examen ADN nr. x/11.05.2011 întocmit de experții din cadrul Institutului Național de Medicină Legală Mina Minovici București.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 17 500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

În temeiul art. 276 alin. (1), (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 12.470 RON către partea civilă B., reprezentând cheltuieli judiciare.

S-a admis cererea formulată de martorii D. și E..

În temeiul art. 273 C. proc. pen., cheltuielile de transport prilejuite de chemarea martorilor D. și E. în fața instanței de judecată, în cuantum de 595 RON și 44,98 GBP, în echivalentul în RON la cursul BNR de la data plății, s-a dispus a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul A. și părțile civile B. și C. - prin reprezentant B..

Prin Decizia penală nr. 131/A din data de 25 mai 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016, a fost admis apelul formulat de apelantul inculpat A. împotriva Sentinței penale nr. 249/F din 22 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală.

A fost desființată, în parte, sentința penală apelată numai în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei.

S-au înlăturat dispozițiile vizând executarea pedepsei în regim de detenție.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicată inculpatului A. pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a impus condamnatului, pe parcursul termenului de supraveghere, obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Administrației Domeniului Public, București sau în cadrul Agenției Municipale pentru Ocuparea Forței de Muncă, București pe o perioadă de 120 de zile.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. și art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

Prin aceeași decizie, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de către părțile civile B. și C., prin reprezentant B. împotriva aceleiași sentințe penale.

De asemenea, a fost menținut restul dispozițiilor sentinței penale apelate care nu sunt contrare deciziei din apel.

Prin încheierea din data de 11 ianuarie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016, a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de apelantele părți civile B. și C. prin reprezentant legal B..

S-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul considerentelor Deciziei nr. 131/A din data de 25 mai 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016, în ceea ce îl privește pe inculpatul A., în sensul că referirea din considerentele deciziei menționate ce vizează încadrarea juridică pentru infracțiunea de participație improprie la mărturie mincinoasă se va trece în mod corect art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 273 alin. (2) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. în loc de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 259 alin. (1) C. pen. cum greșit s-a trecut.

Această încheiere face parte integrantă din decizia a cărei îndreptare de eroare materială s-a dispus.

*****

Împotriva deciziei instanței de apel, nr. 131/A din data de 25 mai 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016, îndreptată prin încheierea din data de 11.01.2019, contestatorul A. a formulat prezenta contestație la executare.

Prin cererea formulată în scris, contestatorul condamnat a solicitat admiterea contestației la executare în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c), art. 598 alin. (2) teza ultimă, raportat la art. 600 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen. sub aspectul întinderii și modalității de aplicare a laturii civile a acestuia, în sensul în care obligația de despăgubire a contestatorului nu este menționată.

În esență, în motivarea cererii sale, contestatorul A. a arătat că cele două părți vătămate s-au constituit părți civile în procesul penal și au fost recompensate de către instanța de drept penal cu o sumă de 200.000 euro cuantificată în daune morale acordate pentru suferința celor două.

Astfel, s-a menționat că instanța de fond a dispus "sub aspectul laturii civile, printre altele și obligarea contestatorului inculpat A. la plata către cele două părți vătămate (civile) a unei despăgubiri în suma de 100 000 euro, pentru o parte și 100 000 euro pentru cealaltă parte, aspect care nu este scris niciunde cu litere ci doar cu cifre, existând posibilitate a unei erorii de redactare."

În acest sens s-a menționat că obligarea la plata sumei de câte 100.000 euro poate fi o posibilă o eroare de redactare în loc de 10.000 euro.

A arătat contestatorul că aspectele contestate au fost menținute și prin decizia Decizia nr. 131/A/25.05.2018 și încheierea de îndreptare a erorii materiale din 11.01.2019, or, atâta timp cât în dispozitivul hotărârii era necesar să fie identificate aceste bunuri (nu au fost menționate) prin indicarea proceselor-verbale de punere sub sechestru (nu au fost menționate) și pentru ce anume infracțiuni s-a dispus o astfel de măsura, (nici aceste aspecte nu au fost menționate), în opinia contestatorului acestea sunt supuse rigorilor prevăzute în dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c), art. 598 alin. (2) teza ultimă raportat la art. 600 alin. (1) teza a II -a C. proc. pen.

S-a menționat că în condițiile în care prin procesele-verbale s-a dispus un sechestru pe bunuri pentru infracțiunile prevăzute de art. 189 -Omor calificat, art. 291 - Traficul de influență și art. 259 alin. (1) - Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, contestatorul consideră că este admisibilă contestația la executare, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

În opinia contestatorului, în lipsa unor astfel de mențiuni hotărârea nu poate fi pusă în executare, fiind vorba de "niște inadvertențe" în baza cărora s-au dispus aceste măsuri de confiscare și în baza cărora se execută bunuri imobiliare de o valoare inestimabilă pentru patrimoniul petentului contestator și familiei acestuia, dar care nu au vreo legătură cu infracțiunile de participație improprie la mărturie mincinoasă de care este acuzat.

De asemenea, s-a arătat că prin ordonanța din 2.06.2016 din Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2011 s-a solicitat introducerea în cauză a părții responsabile civilmente I.N.M.L. "Mina Minovici", aspect care nu a fost avut în vedere prin rechizitoriu și nici de instanțele de fond și apel, deși erau incidente disp. art. 21 alin. (1) și (2) rap. la art. 20 C. proc. pen.

S-a mai arătat că prin ordonanța parchetului din 31.03.2016 care nu a fost menționată în dispozitiv de instanța fondului dar nici de instanța de apel, se pronunță doar pe indisponibilizarea bunurilor contestatorului fără a avea în vedere și introducerea în cauza ca parte responsabilă civilmente a I.N.M.L. "Mina Minovici". Instanțele nu au observat acest lucru și s-a dispus un sechestru asigurător pe toate bunurile imobile în condițiile în care nu există niciun autor (clasare pentru autori), dar nici infracțiunile de care este acuzat contestatorul, fiind prescrisă la acest moment infracțiunea de participație improprie la mărturie mincinoasă (16 mai 2011) pentru care nu există plângere prealabilă.

S-a menționat în cuprinsul contestației la executare că sunt incidente dispozițiile privind termenul de prescripție, "iar în raport de dispozițiile art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen. suntem într-o cauză de încetare a procesului penal" și totodată că sunt aplicabile disp. art. 16 lit. e) C. proc. pen., în sensul că pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă "lipsește sesizare organului de cercetare penală cu infracțiunea de mărturie mincinoasă deoarece organul de cercetare penală a fost sesizat la data de 30.06.2011 cu plângerea de fals intelectual art. 289, uz de fals art. 291 C. pen. și denunțare calomnioasă art. 259 C. pen.."

În ceea ce privește măsurile asigurătorii, contestatorul A. a susținut că sechestru asigurător așa cum a fost menținut de instanța de fond și de instanța de apel "nu reprezintă decât o confiscarea a patrimoniului imobiliar al inculpatului inclusiv al soției, familie etc., ceea ce vine în contradicție cu orice normă de drept, inclusiv cu Constituția României (art. 44), dar și cu celelalte prevederi ale C. pen. care exemplifică infracțiunile pentru care se dispune o astfel de măsură, iar infracțiunile pentru care am fost trimis în judecată și condamnat nu se justifică în niciun fel o astfel de măsură."

Totodată, prin contestația la executare formulată, contestatorul a menționat că dispozitivul Deciziei nr. 131/A25.05.2018 nu lămurește de unde a menținut instanța de apel soluția instanței de fond cu privire la cheltuielile către stat, "prin justificarea efectivă a acestor cheltuieli, prin facturi sau alte documente justificative referitoare la cei 17.500 RON, ca de altfel și cei 12.470 RON către partea civilă B., care la rândul acesteia nu a motivat de unde rezultă aceste cheltuieli."

În condițiile în care convorbirile telefonice au fost secretizate și arhivate conform adresei din 06.11.2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București dar și faptul că prin Deciziile Curții Constituționale nr. 26/16.01.2019 și nr. 302/2017 s-a dispus anulare protocoalelor P.G. cu S.R.I., s-a solicitat de către contestator anularea cheltuielilor de judecată în cuantum de 17.500 RON, deoarece sunt cheltuieli aferente înregistrărilor telefonice care s-au desfășurat de către S.R.I.

S-a mai arătat că "în aceeași notă a dispozițiilor potrivnice este și contestarea obligării la plata cheltuielilor de transport către cei doi martori D. și E., atât timp cât acestea nu au fost dovedite, ci doar solicitate."

Cu privire la acordarea daunelor morale pentru infracțiunea de participație improprie la mărturie mincinoasă cu autor necunoscut, contestatorul a susținut că trebuie să se aibă în vedere cele menționate prin Decizia nr. 131/A/25.05.2018, modificată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 11.01.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție "că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă pentru care instanța nu a fost sesizată sau și mai exact, a fost clasată".

Prin urmare, a arătat că înțelege să contestă aceste dispoziții contrare, solicitându-se anularea daunelor morale acordate părților vătămate întrucât argumentația în vederea acordării acestora nu se regăsește nici în considerente și nici în dispozitiv, întreaga argumentație fiind făcută pentru cu totul alte infracțiuni față de cele pentru care a fost cercetat și condamnat petentul. Astfel, față de aprecierea asupra acțiunii civile în raport de presupusa săvârșire a infracțiunilor menționate, în opinia contestatorului, este necesară o lămurire și înlăturare a acestor dispoziții contrare.

Mai mult decât atât, s-a arătat că "nu există nicio expertiză sau o altă dovadă care să justifice pretențiile părților vătămate pentru luarea unor astfel de măsuri în sensul că era necesar o expertiză psihosocială făcută de psiholog care să arate stările de anxietate, tendințe suicidale, stări depresive, pierderea stimei de sine, pesimism de tip anxios, incapacitate de lucru etc," iar acest raport al expertizei psihosociale era necesar în vederea stabilirii traumelor suferite de cele două părți civile.

A susținut contestatorul că "lipsa unui astfel de raport de anchetă psihosocială sau un raport al unui psiholog nu poate duce decât la concluzia că judecătorul are puterea de a aprecia singur aceste lipsuri, nefiind de specialitate." Astfel, s-a arătat că în cazul de față au fost depășite daunele acordate până acum în ceea ce privește astfel de infracțiuni.

A mai menționat contestatorul că pentru a acorda daunele civile celor două părți civile, instanța "trebuia să stabilească legătura de cauzalitate dintre fapta presupus ilicită a făptuitorului (Autor Necunoscut sau cei trei medici din cadrul I.N.M.L. sau polițiști din cadrul I.G.R.- audiați ca martori) inculpat și afecțiunile, traumele de care au suferit sau suferă cele două părți civile, or în lipsa acestora ne aflăm într-o altă sfera a unui abuz de drept sau în sfera îmbogățirii fără just temei".

În cuprinsul contestației la executare, contestatorul A. a susținut, cu privire la infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești prevăzută de art. 287 lit. a) C. pen., că hotărârea instanței este netemeinică și chiar nelegală.

În esență, s-a arătat că nu s-a dovedit în concret, dincolo de orice altă rezervă/dubiu, că persoana condamnată ar fi săvârșit vreo faptă penală. A precizat contestatorul că stabilirea paternității nu intră sub incidența legii penale, "parchetul nu era sesizat în acest sens, ca și dovadă stă faptul ca nu am fost condamnat pentru această faptă, instanța nu a motivat și nici parchetul nu a precizat care a fost temeiul de drept pentru care s-a pornit cercetarea/urmărirea penală, atât timp cât nu există o plângerea prealabilă pentru această infracțiune din partea părții vătămate și în același timp nu era nicio infracțiune flagrantă pentru care Parchetul sa se sesizeze din oficiu".

Totodată, prin contestația formulată, s-a criticat faptul că prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 11.01.2019, "inculpatul a fost citat și menținut în dispozitiv cu un prenume greșit și este condamnat cu aceiași indicare greșită a prenumelui".

"Mai mult s-a dispus și schimbarea numelui uneia dintre părți vătămate (civile) ceea nu se poate face printr-o îndreptare de eroare materială, având în vedere că este și beneficiara unor despăgubirii civile, cu consecințe în ceea ce privește executarea silită."

Contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 131/A din data de 25 mai 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți, la data de 23.06.2020, sub nr. x/2020.

La termenul din 17.07.2020, contestatorul A. a precizat obiectul contestației la executare în sensul că vizează lămurirea dispozitivului hotărârii de apel, formulată în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen...

Cu prilejul dezbaterilor asupra contestației la executare de față, la termenul din data de 11.09.2020, au fost luate concluziile contestatorului și ale reprezentantului parchetului, acestea fiind detaliate pe larg în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Examinând contestația la executare formulată în cauză împotriva Deciziei penale nr. 131/A/25.05.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Contestația la executare reprezintă o procedură jurisdicțională de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării hotărârii definitive, iar pe această cale se pot invoca numai aspecte care privesc exclusiv executarea hotărârilor, nu se pot pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea și nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive.

Astfel, prin intermediul acestei instituții de drept procesual penal nu se poate pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea și nu se poate ajunge la modificarea hotărârii rămase definitive, instanța fiind abilitată să verifice doar aspectele indicate de textul legal și nu modul de soluționare a cauzei.

Practic, legea prevede mijloacele prin care se asigură aplicarea legii în executarea hotărârii și, totodată, exclude posibilitatea ca pe această cale să fie afectată autoritatea de lucru judecat.

În continuare, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. invocate de apelantul contestator A. în prezenta cauză, contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

Astfel, art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen. (nelămurirea cu privire la hotărârea care se execută) este incident în ipoteza în care dispozitivul hotărârii judecătorești nu este suficient de clar, aspect ce poate crea dificultăți în procedura de executare. Altfel spus, nelămurirea ivită are în vedere limitele în care hotărârea se execută și nu valabilitatea ei.

Aplicând aceste considerații teoretice în prezenta cauză, Înalta Curte constată că, în fapt, contestatorul A. solicită clarificarea nelămuririi ce vizează modalitatea de soluționare a acțiunii civile exercitate de părțile civile din prezenta cauză, contestându-se în concret acordarea daunelor morale, dar și a cheltuielilor de judecată, în argumentarea cererii sale apelantul contestator invocând faptul că sumele acordate de instanța de fond și menținute în apel nu sunt rezonabile fiind prea mari, faptul că sumele nu sunt menționate în hotărâre și în litere și astfel poate fi vorba în cauză de "o posibilă eroare de redactare", respectiv suma de 100.000 euro fiind 10.000 euro, în final, solicitându-se pe calea contestației la executare de față, anularea daunelor morale acordate părților vătămate.

Or, aceste aspecte invocate de contestatorul condamnat A., pe calea contestației la executare dedusă judecății în cauza de față, nu se circumscriu cazului prevăzut în art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Înalta Curte constată că motivele invocate în cauză în susținerea solicitării privind anularea daunelor morale prin care se critică atât cuantumul lor, cât și soluția de acordare a acestora întrucât în cauză lipsește o expertiză psihosocială pentru stabilirea traumelor suferite de părțile civile ori că nu au fost dovedite cheltuielile judiciare, nu pot face obiectul cenzurii instanței prin intermediul contestației la executare, întrucât nu se încadrează în niciunul dintre motivele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 598 C. proc. pen.

Analizând contestația la executare formulată în cauză, instanța constată că, în concret, aspecte menționate de contestator nu constituie o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în realitate fiind aduse critici care privesc legalitatea și temeinicia hotărârii în baza căreia se face executarea, ceea ce nu este permis pe calea contestației la executare, neputându-se ajunge la modificarea hotărârii rămase definitive, întrucât astfel s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat.

De asemenea, se constată că și în ceea ce privește criticile referitoare la inadvertențele existente în opinia contestatorului cu privire la faptul că nu a fost introdus în cauză I.N.M.L. "Mina Minovici" în calitate de parte responsabilă civilmente, cu privire la conținutul proceselor-verbale de punere sub sechestru ori aspectele legate de împlinirea termenului de prescripție, incidența unei cauze de încetare a procesului penal sau lipsa plângerii prealabile, nici acestea nu pot fi asimilate unor veritabile nelămuriri, în sensul art. 598 lit. c) C. proc. pen. și care să justifice admiterea prezentei contestații la executare.

Mai mult, prin intermediul contestației la executare de față contestatorul A. a făcut referiri la temeinicia hotărârii atacate în cauză în acest sens arătând în esență că "hotărârea instanței este netemeinică și chiar nelegală", că "nu s-a dovedit în concret, dincolo de orice altă rezervă/dubiu, că persoana condamnată ar fi săvârșit vreo faptă penală", că s-a dispus un sechestru asigurător pe toate bunurile în condițiile în care nu există niciun autor ori referiri la probele dosarului, ceea ce deopotrivă nu pot face obiectul analizei într-o atare procedură, nefiind invocate în realitate aspecte de natură a crea dificultăți în procedura de executare, ce se impun a fi lămurite de instanță, ci de fapt sunt chestiuni de fond ce reprezintă critici aduse hotărârii pronunțate în cauză.

Așa cum s-a menționat, pe această cale nu se poate pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea și nu se poate ajunge la modificarea hotărârii rămase definitive, fiind exclusă posibilitatea ca pe această cale să fie afectată autoritatea de lucru judecat.

Totodată, Înalta Curte arată că inclusiv din perspectiva dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se impune respectarea principiului securității raporturilor juridice, potrivit căruia niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa (cauza Brumărescu împotriva României).

În ceea ce privește afirmațiile contestatorului condamnat A. în sensul că în cuprinsul încheierii de îndreptare a eroii materiale din data de 11.01.2019 prenumele său este greșit (în sensul că se menționează numele său A. fără a se menționa și prenumele A.) și că totodată prin încheierea de îndreptare eroare materială s-a dispus schimbarea numelui uneia dintre părțile civile [C.], deopotrivă nu constituie nelămuriri cu privire la hotărârea penală și nu se circumscriu cazului prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

În concluzie, Înalta Curte constată că motivele invocate de contestatorul A. așa cum au fost formulate în cauză nu pot constitui un temei pentru exercitarea contestației la executare împotriva hotărârii penale de condamnare, întrucât în lipsa unei neclarități care să împiedice punerea în executare a deciziei penale, nu rezultă incidența niciunui motiv dintre cele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 598 C. proc. pen. și astfel contestația la executare este nefondată, urmând a fi respinsă în consecință.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge contestația la executare formulată de apelantul contestator A. împotriva Deciziei penale nr. 131/A din data de 25 mai 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016, ca nefondată.

Față de soluția dispusă, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de apelantul contestator A. împotriva Deciziei penale nr. 131/A din data de 25 mai 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016.

Obligă apelantul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 septembrie 2020.

GGC - GV