ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.02.2018

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 154/2018

HOTĂRÂRE
19.02.2018
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 154/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 221/F din data de 22 noiembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București, secția I Penală, în temeiul art. 599 alin. (1) rap. la art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen. rap. la art. 15 lit. c) din Legea nr. 253/2013, a admis contestația la executare formulată de Biroul Executări Penale al Curții de Apel București, secția I Penală (la sesizarea Serviciului de Probațiune București) cu privire la punerea în executare a obligației de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, stabilită în sarcina condamnatului A. (domiciliat în municipiul București, Șoseaua Giurgiului, CNP x) prin Sentința penală nr. 232/F din data de 19 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală în Dosarul nr. x/2015 (rămasă definitivă prin Decizia nr. 245/A din data de 30 iunie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală).

A constatat că, din cele 100 zile de muncă neremunerată în folosul comunității, la prestarea cărora a fost obligat condamnatul A. prin sentința penală anterior menționată, acesta a executat 60 zile, în perioada 28 martie 2015 - 4 iunie 2015, în baza Sentinței penale nr. 274/F din data de 18 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală în Dosarul nr. x/2014 (rămasă definitivă prin Decizia nr. 378/A din data de 14 noiembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală).

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că la data de 18 octombrie 2017, a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sesizarea prin care Serviciul de Probațiune București a solicitat să se dispună cu privire la punerea în executare a obligației de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 100 zile, stabilită în sarcina condamnatului A. prin Sentința penală nr. 232/F din data de 19 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală în Dosarul nr. x/2015.

S-a arătat că, prin hotărârea anterior menționată, a fost anulată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate aceluiași condamnat prin Sentința penală nr. 274/F din data de 18 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală în Dosarul nr. x/2014, în baza căreia acesta a executat deja 60 zile de muncă neremunerată în folosul comunității.

Cauza a fost repartizată spre soluționare, potrivit art. 111 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești (aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015 a Consiliului Superior al Magistraturii), completului care a pronunțat Sentința penală nr. 232/F din data de 19 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția I Penală, apreciindu-se că sesizarea serviciului de probațiune se referă la o nelămurire cu privire la hotărârea respectivă, în accepțiunea art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen.

La termenul de judecată din data de 01 noiembrie 2017, acest complet, reținând că, potrivit art. 554 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 15 lit. c) și art. 16 alin. (1) din Legea nr. 253/2013, sesizarea instanței de executare se poate realiza numai de către judecătorul delegat cu executarea, a înaintat acestuia sesizarea Serviciului de Probațiune București, pentru a dispune.

La data de 10 noiembrie 2017, judecătorul delegat la Biroul Executări Penale a sesizat același complet cu o contestație la executare, solicitând să se aprecieze dacă există vreo nelămurire cu privire la hotărârea definitivă care se execută, sub aspectul executării în parte sau considerării ca executată în parte a obligației de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 100 zile, stabilită în sarcina condamnatului A. prin Sentința penală nr. 232/F din data de 19 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția I Penală.

În vederea soluționării contestației la executare, au fost atașate copii de pe Sentința penală nr. 232/F din data de 19 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția I Penală și, respectiv, de pe Sentința penală nr. 274/F din data de 18 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, precum și un referat întocmit de Biroul Executări Penale al ultimei instanțe cu privire la executarea obligației de prestare a unei munci neremunerate în folosul comunității, aplicată condamnatului prin cea din urmă hotărâre menționată.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel București a constatat fondată contestația la executare cu care a fost sesizată, reținând că prin Sentința penală nr. 232/F din data de 19 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală în Dosarul nr. x/2015 (rămasă definitivă prin Decizia nr. 245/A din data de 30 iunie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală), s-a hotărât, în ceea ce îl privește pe inculpatul A., cu relevanță în speță, astfel:

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) corob. cu art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. (fapta datând din perioada 25 ianuarie 2013 - 5 februarie 2013).

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., s-a constatat că infracțiunea anterior menționată este concurentă cu infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 291 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 corob. cu art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (fapta datând din perioada iunie - 15 iulie 2014), pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa principală de 1 an și 8 luni închisoare (cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia pe un termen de 2 ani) prin Sentința penală nr. 274/F din data de 18 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală în Dosarul nr. x/2014 (rămasă definitivă prin Decizia nr. 378/A din data de 14 noiembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală).

În temeiul art. 97 alin. (1) C. pen., a fost anulată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei anterioare, de 1 an și 8 luni închisoare.

În temeiul art. 40 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. cu aplic. art. 10 din Legea nr. 187/2012, au fost contopite pedepsele de 1 an închisoare și, respectiv, 1 an și 8 luni închisoare, fiind aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 8 luni închisoare, la care a fost adăugat sporul de 4 luni închisoare (o treime din pedeapsa de 1 an închisoare), acesta urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 97 alin. (2) rap. la art. 91 C. pen., a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei rezultante, pe un termen de 4 ani, calculat începând cu data de 14 noiembrie 2014 (când a rămas definitivă hotărârea de condamnare prin care s-a dispus anterior o măsură similară).

Au fost impuse inculpatului măsurile de supraveghere și obligația prevăzute de art. 93 alin. (1) lit. a)-e) și alin. (2) lit. b) din C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., s-a impus inculpatului ca, pe durata termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 100 zile, în condițiile art. 57 alin. (1), (2) din Legea nr. 253/2013, în cadrul Centrului Municipal București de Resurse și Asistență Educațională sau în cadrul Fundației B., astfel cum se va stabili de către consilierul de probațiune, conform art. 404 alin. (2) din C. proc. pen.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen., referitoare la cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere.

În temeiul art. 40 alin. (3) rap. la art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a constatat că, în cauza soluționată prin Sentința penală 274/F din data de 18 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, inculpatul a fost reținut și arestat preventiv în perioada 15 iulie 2014 - 18 septembrie 2014.

Conform referatului întocmit de Biroul Executări Penale al Curții de Apel București, secția a II-a Penală la data de 14 noiembrie 2017, pe baza informațiilor furnizate de către Serviciul de Probațiune București prin adresa nr. x/2015, condamnatul A. a executat toate cele 60 zile de muncă neremunerată în folosul comunității, stabilite prin Sentința penală 274/F din data de 18 septembrie 2014, în perioada 28 martie 2015 - 4 iunie 2015 .

În drept, curtea a constatat că, reglementând principiul legalității executării pedepselor neprivative de libertate dispuse în cursul procesului penal, art. 4 din Legea nr. 253/2013 prevede că executarea acestor pedepse se realizează, între altele, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 286/2009, privind C. pen.

Din perspectiva acestui principiu, curtea a apreciat că, în speță, se impune a se lămuri, prin prisma cazului de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., dacă, în raport cu dispozițiile C. pen., trebuie să se constate sau nu că, din cele 100 zile de muncă neremunerată în folosul comunității, la prestarea cărora a fost obligat condamnatul A. pe durata termenului de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante aplicate prin hotărârea definitivă care se execută în prezent, o parte, și anume 60 zile, a fost deja executată, în baza precedentei hotărâri definitive prin care, față de acesta, s-a dispus o măsură similară, pentru una dintre infracțiunile concurente care au determinat aplicarea, în final, a pedepsei respective.

Sub acest aspect, curtea a reținut că, potrivit art. 91 alin. (1) lit. a) C. pen., măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii de cel mult 3 ani poate fi dispusă, bineînțeles dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții legale, indiferent dacă o astfel de pedeapsă este aplicată pentru o singură infracțiune sau pentru un concurs de infracțiuni (în cel din urmă caz, independent de numărul acelor infracțiuni).

De asemenea, curtea a reținut că termenul de supraveghere al unei astfel de măsuri este prevăzut de art. 92 alin. (1) C. pen., în mod identic, atât pentru cazul unei infracțiuni unice, cât și pentru cazul unui concurs de infracțiuni, în cel din urmă caz nefiind făcută de lege vreo distincție care să dea naștere la interpretări.

Pe de altă parte, curtea a reținut că art. 97 alin. (2) C. pen. permite suspendarea sub supraveghere a executării unei pedepse rezultante de cel mult 3 ani închisoare și atunci când aceasta este aplicată, precum în speță, pentru infracțiuni concurente judecate în cauze separate, dacă pentru una dintre acestea a fost pronunțată anterior, în mod definitiv, o pedeapsă cu suspendarea executării sub supraveghere, care este anulată în cauza în care este dedusă judecății o altă astfel de infracțiune, situație în care, pentru pedeapsa rezultantă, termenul de supraveghere este unic și se calculează de la data rămânerii definitive a primei hotărâri.

În același timp, curtea de apel a reținut că, potrivit art. 93 alin. (3) C. pen., perioada pe care este impusă obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe durata termenului de supraveghere, este cuprinsă între 60 și 120 zile, încadrarea în aceste limite fiind un aspect de legalitate.

Întrucât, conform dispozițiilor legale anterior citate, în cazul unui concurs de infracțiuni, indiferent dacă acestea sunt judecate în aceeași cauză sau în cauze separate, termenul de supraveghere este unic în raport cu întreaga pedeapsa rezultantă și curge, invariabil, de la aceeași dată, și obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, care însoțește, în mod imperativ, măsura suspendării sub supraveghere a executării acelei pedepse, pe durata termenului respectiv, trebuie raportată la limitele legale anterior menționate, nefiind legal posibilă executarea sa cu depășirea maximului de 120 zile.

În opinia curții, nu exista nicio rațiune pentru a considera că, în cazul unor infracțiuni concurente judecate în aceeași cauză, obligația de prestare a munci în folosul comunității nu poate depăși limita legală maximă anterior menționată, dar această limită ar putea fi depășită, în faza de executare, în cazul în care aceleași infracțiuni concurente ar fi judecate, precum în speță, în cauze separate, cu atât mai mult cu cât o astfel de situație este independentă de voința condamnatului.

Curtea a apreciat că, în raport cu întregul concurs de infracțiuni (dintre care una judecată în mod definitiv anterior) și cu pedeapsa rezultantă aplicată pentru acel concurs (a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe un termen unic, calculat de la data rămânerii definitive a precedentei hotărâri de condamnare), a fost stabilită obligația de prestare a muncii în folosul comunității pe o perioadă de 100 zile, necunoscându-se că inculpatul condamnat executase deja, în baza hotărârii anterioare, o astfel de muncă, cu o durată de 60 zile, astfel că obligarea condamnatului la executarea integrală a 100 zile de muncă neremunerată în folosul comunității, peste cele 60 zile de astfel de muncă deja executate și fără a ține seama de acestea, ar echivala cu depășirea limitei legale maxime anterior menționate, care este valabilă și în cazul concursului de infracțiuni (indiferent de judecarea lor în aceeași cauză sau în cauze separate, întrucât legea nu face nicio distincție sub acest aspect), făcând ca executarea obligației respective să intre în conflict cu principiul legalității executării pedepsei rezultante neprivative de libertate aplicate condamnatului, astfel cum este definit în art. 4 din Legea nr. 253/2013.

Pe de altă parte, a mai reținut că perioada de 100 zile de muncă neremunerată în folosul comunității a fost stabilită, prin hotărârea definitivă care se execută în prezent, în considerarea întregului concurs de infracțiuni (fiind mai mare decât cea a obligației similare stabilite prin hotărârea definitivă anterioară), astfel că nici depășirea acesteia, până la limita legală maximă de 120 zile, nu este legal posibilă, în faza de executare, din perspectiva autorității de lucru judecat a acelei hotărâri.

Împotriva Sentinței penale nr. 221/F din data de 22 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția I Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2017 a formulat contestație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

În motivarea contestației s-a susținut, în esență, că dispozițiile legale în vigoare, respectiv art. 93 alin. (3) C. pen. și art. 53 din Legea nr. 253/2013 stabilesc modalitatea de executare și perioada pentru care poate fi stabilită în sarcina unui condamnat munca în folosul comunității, neexistând dispoziții care să prevadă, în cazul anulării suspendării sub supraveghere urmată de dispunerea unei noi pedepse în modalitatea de executare a suspendării sub supraveghere, o modalitate diferită de stabilire a perioadei în care va fi prestată munca neremunerată în folosul comunității.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 27 decembrie 2017.

Examinând contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Înalta Curte urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Prin Sentința penală nr. 221/F din data de 22 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția I Penală a admis contestația la executare formulată de Biroul Executări Penale al Curții de Apel București, secția I Penală și a constatat că, din cele 100 zile de muncă neremunerată în folosul comunității, la prestarea cărora a fost obligat condamnatul A. prin sentința penală anterior menționată, acesta a executat 60 zile, în perioada 28 martie 2015 - 4 iunie 2015, în baza Sentinței penale nr. 274/F din data de 18 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală în Dosarul nr. x/2014.

Înalta Curte reține că dispozițiile art. 93 alin. (3) C. pen. instituie, în sarcina condamnatului la o pedeapsă în modalitatea de executare a suspendării sub supraveghere, obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă cuprinsă între 60 și 120 de zile, în condițiile stabilite de instanță, în afară de cazul în care din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă, numărul zilnic de ore fiind stabilit prin legea de executare a pedepselor.

Totodată, potrivit art. 57 din Legea nr. 253/2013, privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal," munca neremunerată în folosul comunității dispusă în cazul persoanei condamnate, la o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării se execută într-un interval de cel mult un an de la data începerii prestării muncii, cu excepția situațiilor în care persoana nu mai este aptă pentru prestarea unei sau unor activități dintre cele stabilite de consilierul de probațiune ori starea de incapacitate temporară de muncă a încetat, situații în care munca neremunerată în folosul comunității poate fi prestată până la expirarea termenului de supraveghere".

Dispozițiile art. 97 alin. (2) C. pen., denumit marginal "anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere" statuează care sunt consecințele ce se produc în situația în care se anulează suspendarea sub supraveghere dispusă anterior, în caz de concurs de infracțiuni, și se dispune suspendarea executării pedepsei rezultante, respectiv modificarea momentului de la care curge termenul de supraveghere.

Analizând prevederile legale anterior invocate, Înalta Curte constată că în actuala reglementare a C. pen. și a legii privind executarea pedespelor nu există nicio dispoziție care să dea posibilitatea instanței ca, la momentul la care dispune o nouă suspendare sub supraveghere urmare anulării celei dispuse inițial, să constate executată în tot sau în parte obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității.

Pentru considerentele expuse anterior, Înalta Curte va admite contestația formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Sentinței penale nr. 221/F din data de 22 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția I Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2017 .

Va desființa hotărârea contestată și în rejudecare:

Va respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de Biroul Executări Penale al Curții de Apel București, secția I Penală.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Admite contestația formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Sentinței penale nr. 221/F din data de 22 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția I Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2017 .

Desființează hotărârea contestată și în rejudecare:

Respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de Biroul Executări Penale al Curții de Apel București, secția I Penală.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 19 februarie 2018.

Procesat de GGC - MM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-04-02
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 69/2018
Asupra apelului de față, În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 501 din data de 22 septembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a adm
ÎCCJ 2022-10-11
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 621/2022
Ședința publică din data de 11 octombrie 2022 Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 96/F din 14.06.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II
ÎCCJ 2016-06-06
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 830/2016
executare. Înalta Curte constată că susținerile expuse în cuprinsul contestației la executare, în sensul că între minuta Deciziei nr. 74 din 19 ianuarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x
ÎCCJ 2020-10-02
0,95
ÎCCJ, Secția penală
x/2016, în opinie majoritară, s-au decis următoarele: S-a admis apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 249/F din 22 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală. S-a desființat, în parte, sentința pena
ÎCCJ 2018-11-12
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 891/2018
Asupra contestației penale de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 170/F din 10 august 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a dispus în baza în
Sursă