ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cererii de recurs în casație,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 210 din data de 17.04.2018 pronunțată de Judecătoria Sector 6 București în dosarul nr. x/2017, în baza art. 271 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României cu referire la art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) pe o perioadă de 1 an.

În conformitate cu art. 65 alin. (1) C. pen. s-a interzis cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 83 C. pen. s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pe 2 ani termen de supraveghere, sub supravegherea Serviciului de Probațiune București.

În baza art. 85 C. pen. s-a pus în vedere inculpatului:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București și ulterior la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe în prealabil orice schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

În baza art. 85 alin. (2) lit. b) C. pen. s-a pus în vedere inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 30 zile la o unitate ce va fi stabilită de Serviciul de Probațiune București, urmând ca activitatea să fie stabilită funcție de necesar, la data punerii în executare a hotărârii de către Serviciul de Probațiune București.

S-a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 88 C. pen. și art. 582 C. proc. pen.

A fost obligat inculpatul la 1.500 RON cheltuieli judiciare statului.

Împotriva sentinței penale nr. 210 din data de 17.04.2018 pronunțată de Judecătoria Sector 6 București, a formulat apel inculpatul A.

Prin decizia penală nr. 928/A din 27.06.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de inculpatul A.

A desființat în parte sentința penală nr. 210/17.04.2018 a Judecătoriei Sector 6 București și, rejudecând:

A înlăturat mențiunea privind condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

A stabilit față de inculpatul A. pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 271 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

A înlăturat mențiunile vizând aplicarea pedepselor complementare și accesorii.

A înlăturat obligația aplicată în baza art. 85 alin. (2) lit. b) C. pen. față de inculpatul A., respectiv aceea de a presta muncă neremunerată în folosul comunității.

A menținut restul dispozițiilor sentinței penale atacate.

Împotriva acestei decizii, la data de 15 octombrie 2018, a declarat recurs în casație inculpatul A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 30 august 2018, când s-a stabilit termen la data de 07 decembrie 2018, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

Cu privire la îndeplinirea condiției prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. în ceea ce privește recursul formulat rezultă din faptul indicării în cuprinsul cererii a temeiului de drept pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

A arătat că, în mod greșit, instanța de apel a dispus condamnarea inculpatului, întrucât fapta reținută în sarcina sa nu este prevăzută de legea penală; legislația actuală prevede obligația de obținere a unei autorizații pentru introducerea în țară în cazul cetățenilor străini, doar pentru arme letale, nu și pentru arme neletale, astfel cum este cazul în prezenta speță.

De asemenea, a susținut că soluția de amânare a pedepsei aplicate este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 83 alin. (2) C. pen., potrivit cărora nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este de 7 ani sau mai mare.

Prin încheierea pronunțată la data de 07 decembrie 2018 în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 928/A din data de 27 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Analizând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Recursul în casație, în reglementarea C. proc. pen., este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicție, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.

Având în vedere specificul acestei căi extraordinare de atac, legiuitorul a prevăzut condiții stricte cu privire la hotărârile ce pot fi atacate, termenul de declarare, cuprinsul și motivarea cererii de recurs în casație, cazurile pentru care se poate formula această cale de atac și titularii căii de atac, în scopul asigurării unei rigori și discipline procesuale și al evitării introducerii, în mod abuziv, a recursurilor care nu se încadrează în motivele prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen. motivele de recurs în casație sunt limitate la nerespectarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente (pct. 1); condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală (pct. 7); încetarea, mod greșit, a procesului penal (pct. 8); lipsa constatării grațierii sau constatarea în mod greșit că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată (pct. 11); aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege (pct. 12).

Deși recursul în casație presupune o judecată a cauzei, aceasta este însă limitată la persoana care a declarat și la care se referă declarația de recurs, calitatea recurentului și, nu în ultimul rând, numai la motivele de casare prevăzute la art. 438 C. proc. pen., invocate în cererea de recurs în casație și pentru care s-a admis în principiu această cale de atac.

Or, limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Totodată, se reține că, în conformitate cu prevederile art. 447 alin. (2) C. proc. pen., la judecarea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, pe baza actelor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a înscrisurilor anexate cererii de recurs în casație și care au fost invocate în motivarea acesteia și, de asemenea, este obligată să se pronunțe asupra tuturor cazurilor de recurs în casație invocate de părți sau procuror.

Se mai reține că, în cazul admiterii recursului în casație, potrivit dispozițiilor art. 448 C. proc. pen., instanța poate pronunța o soluție de achitare a inculpatului, încetarea procesului penal ori înlăturarea greșitei aplicări a legii, precum și rejudecarea cauzei de către instanța de apel ori instanța competentă material sau după calitatea persoanei, dacă sunt incidente cazurile de casare prev. de art. 438 C. proc. pen.

Prin motivele de recurs în casație formulate de inculpat a fost invocată incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În considerarea aspectelor teoretice relevate anterior, se constată că, în cauză, inculpatul a formulat critici subsumate, în esență, greșitei încadrări juridice a faptelor reținute în sarcina sa și neîndeplinirea elementelor constitutive ale infracțiunilor, din perspectiva elementului material.

Astfel, prin motivele invocate, inculpatul a arătat că instanțele inferioare au reținut o încadrare juridică greșită a faptei reținute în sarcina sa, aceasta nefiind prevăzută de legea penală; legislația actuală prevede obligația de obținere a unei autorizații pentru introducerea în țară în cazul cetățenilor străini, doar pentru arme letale, nu și pentru arme neletale, astfel cum este cazul în prezenta speță.

Înalta Curte notează că, prin criticile aduse deciziei atacate prezentate în motivele de recurs în casație formulate de inculpat, în realitate, nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat și care să conducă la o soluție favorabilă inculpatului, motive ce nu pot fi circumscrise cazurilor de casare expres și limitativ prevăzute de dispozițiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Or, Înalta Curte apreciază că starea de fapt reținută în cauză, concordanța acesteia cu probele administrate, modul de apreciere al probatoriului, neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor și vinovăția inculpatului nu mai pot fi analizate de către instanța de recurs în casație.

Pornind de la scopul recursului în casație impus prin dispozițiile art. 433 din C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casație se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, Înalta Curte poate cenzura situația de fapt într-o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Prin urmare, critica inculpatului excede analizei instanței de recurs în casație, aspectul neputând fi valorificat în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen., legiuitorul statuând asupra analizei nelegalităților comise de instanțele de fond.

Din analiza deciziei penale atacate și din actele dosarului, rezultă că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, infracțiunile reținute în sarcina inculpatului sunt prevăzute în legea specială care reglementează regimul armelor și munițiilor, respectiv Legea nr. 86/2006 constatându-se că ansamblul probator administrat în cauză a demonstrat că fapta există și a fost corect încadrată juridic, că a fost săvârșite de inculpat cu forma de vinovăție cerută de lege, iar din această perspectivă criticile acestuia sunt neîntemeiate.

În acest context argumentativ, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei nr. 928/A din data de 27 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei nr. 928/A din data de 27 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 65 RON, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 ianuarie 2019.