ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 15 decembrie 2022

Asupra cererii de recurs în casație de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 84 din 11 aprilie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021 a Tribunalului Cluj, a fost condamnat inculpatul A., (…), arestat în altă cauză, aflat în Penitenciarul Bistrița, pentru comiterea infracțiunii de efectuare de operațiuni neautorizate cu substanțe susceptibile a produce efecte psihoactive, prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., la pedeapsa de 1 an 3 luni închisoare.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., s-a constatat că această infracțiune este concurentă cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 49 din 12.02.2018 a Tribunalului Cluj, rămasă definitivă prin neapelare la 27.02.2018 și prin sentința penală nr. 111/2020 a Tribunalului Cluj, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 927/2020 a Curții de Apel Cluj.

În baza art. 39 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei de 1 an 3 luni închisoare aplicată în prezentul dosar și a pedepsei de 6 ani 4 luni 10 zile închisoare (aplicată prin sentința penală nr. 111/2020 a Tribunalului Cluj), inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani 4 luni 10 zile închisoare sporită 5 luni închisoare, rezultând pedeapsa finală de: 6 ani 9 luni 10 zile închisoare.

În temeiul art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) și alin. (3) și (5) din C. pen., art. 67 alin. (1) din C. pen., au fost interzise inculpatului A. exercitarea, pe o durata de 4 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, a următoarelor drepturi: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; de a comunica și de a se apropia de martorii B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., precum și cu coinculpatul R. și martorul S..

În conformitate cu art. 65 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) din C. pen., au fost interzise inculpatului A., cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul acelorași drepturi a căror exercitare a fost interzisă cu titlu de pedeapsă complementară.

S-a constatat că acest inculpat este arestat în altă cauză.

În baza art. 72 din C. pen., s-a scăzut din durata pedepsei închisorii de 6 ani 9 luni și 10 zile închisoare aplicate inculpatului A.: durata reținerii, arestării preventive și arestului la domiciliu de la data de 03.11.2016 până la data de 23.10.2017;

- durata reținerii dispuse prin ordonanța procurorului din data de 23.06.2019 și a arestării preventive dispuse prin încheierea penală nr. 468/C/23.06.2019 a judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj, prelungită și menținută ulterior în etapa camerei preliminare și a judecății, durată calculată începând cu data de 23.06.2019 la 08.09.2020, precum și a perioadei executate de la data de 09.09.2020 la zi.

Potrivit art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a sumei de 13.595 RON.

În baza art. 7 alin. (1) rap. la art. 4 alin. (1) lit. b) și pct. 36 din anexa la Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul A. în vederea adăugării profilului genetic în Sistemului Național de Date Genetice Judiciare.

S-a dispus anularea mandatului de executare nr. 174/2020 al Tribunalului Cluj și emiterea unui nou mandat de executare care să reflecte noua situație juridică a inculpatului A..

În baza art. 272 C. proc. pen., onorariul avocațial din oficiu parțial, în sumă de 500 RON, cuvenit av. T., s-a suportat de la FMJ.

În temeiul art. 275 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească 6.000 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Prin decizia penală nr. 907/A/2022 din 30 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția I penală, în dosarul nr. x/2021, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul formulat de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud împotriva sentinței penale nr. 84 din 11 aprilie 2022 a Tribunalului Cluj, care a fost desființată în întregime și s-a pronunțat o nouă hotărâre:

În baza art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la infracțiunea de efectuare de operațiuni neautorizate cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., așa cum a fost recalificată fapta comisă de inculpat din două infracțiuni pentru care inculpatul a fost trimis în judecată într-o singură infracțiune, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale privind pe inculpatul A. (cu datele personale la dosar).

Curtea de Apel Cluj a reținut, în esență, că data de început a termenului de prescripție generală a răspunderii penale este dată de data săvârșirii faptelor reținute în sarcina condamnatului, respectiv luna octombrie 2015 și s-a împlinit în cursul lunii octombrie 2020.

Totodată, s-a arătat că, la termenul general de prescripție de 5 ani, prevăzut de dispozițiile art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., se adaugă un interval de 2 luni, în condițiile în care, prin art. 43 alin. (2) din Anexa 1 la Decretul Președintelui României nr. 195/16 martie 2020, privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 3 din 19 martie 2020 pentru încuviințarea măsurilor adoptate de Președintele României privind instituirea stării de urgență pe întreg teritoriul României, respectiv art. 64 alin. (5) din Anexa 1 la Decretul Președintelui României nr. 240 din 14 aprilie 2020, privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4 din 16 aprilie 2020, pentru încuviințarea măsurii adoptate de Președintele României privind prelungirea stării de urgență pe întreg teritoriul României, cursul prescripției a fost întrerupt pentru o perioadă de 60 de zile.

Prin urmare, s-a apreciat că, prescripția răspunderii penale cu privire la infracțiunile pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată în prezenta cauză s-a împlinit în cursul lunii decembrie 2020.

Chiar și în situația în care s-ar aprecia că termenul de prescripție a răspunderii penale curge de la data ultimului act de procedură comunicat inculpatului, respectiv Ordonanța de prelungire a măsurii controlului judiciar din data de 30 septembrie 2016, instanța de apel a arătat că termenul s-a împlinit în cursul lunii noiembrie 2021, la care se adaugă perioada de 60 de zile în care cursul prescripției răspunderii penale a fost suspendat, ca urmare a instituirii stării de urgență.

Sub aspectul valabilității actelor presupus întreruptive de prescripție îndeplinite anterior publicării Deciziilor nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, s-a arătat, în esență, că instanța de contencios constituțional a tranșat, în mod explicit, consecințele asociate pronunțării primei decizii anterior menționate, în lipsa intervenției active a legiuitorului.

Împotriva deciziei penale nr. 907/A/2022 din 30 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția I penală, în dosarul nr. x/2021, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj a formulat cerere de recurs în casație, invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., prin prisma căruia s-a susținut că în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la infracțiunea de efectuare de operațiuni neautorizate cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., reținută în sarcina inculpatului.

În dezvoltarea motivului de recurs în casație, s-a susținut că, urmare a publicării în Monitorul Oficial a Deciziei CCR nr. 297/2018, interpretarea cvasiunanimă în practica judiciară a efectelor acesteia a fost în sensul că, fiind vorba de o decizie interpretativă, de la publicarea acestei Decizii (25.06.2018), art. 155 alin. (1) C. pen. trebuie considerat modificat implicit în sensul că doar actele de procedură ce trebuie comunicate suspectului sau inculpatului au efect întreruptiv de prescripție. Ca orice modificare a unei norme de drept substanțial favorabile acuzatului, s-a apreciat că aceasta produce efecte retroactive conform art. 15 alin. (2) din Constituție, în sensul că se consideră că norma modificată implicit prin decizia CCR retroactivează până la data de 01.02.2014.

Această interpretare a efectelor Deciziei nr. 297/2018 a CCR a fost însă invalidată de instanța de contencios constituțional însăși, care în motivarea Deciziei nr. 358/2022, a arătat că decizia anterioară nu a fost una interpretativă, ci una simplă/extremă. Ca atare, în mod evident textul art. 155 alin. (1). C. pen. nu mai poate fi astăzi considerat modificat implicit ulterior datei de 25.06.2018, prin restrângerea categoriei actelor de procedură întreruptive de prescripție doar la cele comunicabile. Cum nu există o modificare a normei art. 155 alin. (1) C. pen., nu se mai poate pune nici problema aplicării sale retroactive, de vreme ce aplicarea legii penale mai favorabile presupune un conflict de legi penale în timp, care nu a existat în perioada 01.02.2014 - 30.05.2022 (data modificării art. 155 alin. (1) C. pen. prin O.U.G. nr. 71/2022).

Așa fiind, în opinia parchetului, nicio rațiune nu mai poate justifica astăzi restrângerea categoriei actelor întreruptive de prescripție a răspunderii penale, efectuate în perioada 01.02.2014 - 15.06.2018, la cele comunicabile acuzatului, de vreme ce a dispărut premisa pe care se baza această concluzie (modificarea implicită a textului urmare a deciziei interpretative a CCR nr. 297/2018). Cu alte cuvinte, s-a conchis că, în perioada menționată, orice act de procedură (indiferent dacă acesta a făcut sau nu parte din categoria celor ce trebuie comunicate acuzatului), a întrerupt valabil prescripția răspunderii penale.

S-a menționat că, în speța de față, au fost efectuate în cauză acte de procedură care nu au trebuit să fie comunicate inclusiv în luna februarie 2018, care, conform raționamentului de mai sus, au întrerupt valabil prescripția, astfel că aceasta nu s-a împlinit.

Totodată, s-a susținut că, actele care au întrerupt valabil prescripția anterior datei de 25.06.2018 (data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei CCR nr. 297/2018) își păstrează acest efect, întrucât nu există un conflict de legi penale în timp în perioada 01.02.2014 (data intrării în vigoare a C. pen.) - 30.05.2022 (intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, care a modificat art. 155 alin. (1) C. pen.), niciuna dintre normele de drept substanțial, atât prescripția specială, cât și întreruperea cursului prescripției, nesuferind modificări de reglementare; implicit, nu există nici o lege penală mai favorabilă care să retroactiveze.

S-a menționat faptul că, inclusiv apărarea a susținut că, urmare a Deciziei CCR nr. 358/2022, în perioada cuprinsă între 25.06.2018 (data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei CCR nr. 297/2018) și 30.05.2022 (data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022), niciun act de procedură nu a avut caracter întreruptiv de prescripție, astfel că termenul general de prescripție de 5 ani trebuie calculat de la data ultimului act care a întrerupt valabil prescripția anterior datei de 25.06.2018.

În acest sens, apărarea a opinat că, urmare a Deciziei CCR nr. 297/2018, doar actele de procedură care au trebuit comunicate inculpatului au avut caracter întreruptiv de prescripție, identificând în acest sens ca ultim act comunicabil ordonanța de extindere a urmăririi penale din data de 03.06.2016. De la acest moment, prescripția ar fi curs neîntrerupt, astfel că termenul de prescripție generală de 5 ani s-ar fi împlinit la data de 02.06.2021.

Cu toate acestea, în dosarul de urmărire penală există mai multe ordonanțe ale procurorului de prelungire a măsurii controlului judiciar luate anterior față de inculpat, ultima prelungire făcându-se prin ordonanța din data de 30.09.2016. Acesta este ultimul act care a trebuit și a și fost comunicat inculpatului.

Totodată, apărarea nu a ținut cont de împrejurarea că, pe timpul stării de urgență, respectiv 16.03.2020 - 14.05.2020 (art. 41 din Anexa nr. 1 la Decretul prezidențial nr. 195/16.03.2020, privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, art. 62 din Anexa nr. 1 la Decretul prezidențial nr. 240/14.04.2020, privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României), cursul prescripției răspunderii penale a fost suspendat.

S-a subliniat consensul între apărare și acuzare în privința valabilității întreruperii prescripției răspunderii penale anterior datei de 25.06.2018 și menținerii acestui efect în pofida Deciziei CCR nr. 358/2022, controversa existând doar în privința tipului actului de procedură care a întrerupt valabil prescripția (doar cele ce se comunică, în opinia apărării, respectiv orice act de procedură, în opinia acuzării, potrivit raționamentului de mai sus).

În concluzie, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., procurorul a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Cluj.

Prin încheierea din 22 septembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, constatându-se îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 C. proc. pen. – art. 438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, dispunându-se trimiterea dosarului la completul competent în vederea judecării pe fond a căii de atac.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Acest caz de casare poate fi invocat atunci când, față de actele și lucrările dosarului, prin hotărârea recurată s-a reținut în mod eronat incidența unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen., dispunându-se încetarea procesului penal.

În speță, cazul concret de împiedicare a exercitării acțiunii penale, valorificat de către instanța de apel este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripției răspunderii penale a inculpatului A., ca efect al adoptării de către Curtea Constituțională a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 și 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen.

În acest sens, sub aspectul situației de fapt, acuzațiile aduse inculpatului A. au constat în aceea că, în perioada 2014 - 11.06.2015 și în perioada 11.06.2015 - octombrie 2015, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a deținut în scop de revânzare, substanțe susceptibile a produce efecte psihoactive și a vândut în 102 rânduri substanțe susceptibile a produce efecte psihoactive, unui număr de 2 investigatori sub acoperire și unui număr de 17 persoane pe raza municipiului Cluj Napoca, respectiv a vândut în 8 rânduri substante susceptibile a produce efecte psihoactive, unui număr de 3 persoane pe raza municipiului Cluj-Napoca.

Astfel, s-a apreciat că, în drept, fapta inculpatului realizează elementele constitutive ale infracțiunii de efectuarea de operațiuni neautorizate cu substanțe susceptibile a produce efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Înalta Curte reține că, prin decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25.06.2018), s-a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională.

Ulterior, prin decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09.06.2022) s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale, în considerente reținându-se că: " ... în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale" (paragraful 73).

Anterior publicării acestei din urmă decizii, prin articolul unic al O.U.G. nr. 71/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022), a fost modificat art. 155 din C. pen. după cum urmează: "(1) Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."

Prin hotărârea prealabilă adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată și art. 5 din C. pen.

În considerentele hotărârii prealabile s-a arătat, printre altele, că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.

Or, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripției, cu dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menționate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022.

Aceasta deoarece o eventuală combinare a dispozițiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeași instituție juridică, exercitând un atribut care nu le revine și intrând în sfera de competență constituțională a legiuitorului.

Instanța supremă a reținut, de asemenea, că revine fiecărei instanțe de judecată învestite cu soluționarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispozițiilor legale incidente în raport cu particularitățile fiecărei situații în parte, respectând însă cerințele ce decurg din interdicția generării unei lex tertia.

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că, în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 - 25.06.2018 - și data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 - 30.05.2022 - nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile și condițiile întreruperii cursului prescripției răspunderii penale.

Astfel, în speță, Înalta Curte observă că, la soluționarea apelului, Curtea de Apel Cluj a valorificat prescripția generală a răspunderii penale ca efect al adoptării Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022.

Modalitatea de interpretare și aplicare, în apel, a normelor de drept penal pertinente sub acest aspect este cea regăsită ulterior și în hotărârea prealabilă anterior menționată.

În acest context jurisprudențial obligatoriu, rezultă că, raportat la aspectele factuale definitiv reținute prin hotărârea instanței de apel și care nu mai pot fi cenzurate de instanța de casație, termenul de prescripție generală a răspunderii penale pentru infracțiunea dedusă judecății, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., este potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani și a început să curgă în cursul lunii octombrie 2015, data săvârșirii ultimei acțiuni din cadrul infracțiunii continuate.

De vreme ce, subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituțional, legea penală în ansamblu mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanța de apel (respectiv, C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018 – 30 mai 2022), nu a inclus cazuri de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, termenul de prescripție generală s-a împlinit, în speță, anterior pronunțării deciziei instanței de apel pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului A..

În consecință, în cauză este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., soluția dispusă față de inculpat prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj împotriva deciziei penale nr. 907/A din 30 iunie 2022 a Curții de Apel Cluj – secția Penală și de Minori, pronunțată în dosarul nr. x/2021, privind pe inculpatul A..

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj vor rămâne în sarcina statului

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 170 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj împotriva deciziei penale nr. 907/A din 30 iunie 2022 a Curții de Apel Cluj – secția Penală și de Minori, pronunțată în dosarul nr. x/2021, privind pe inculpatul A..

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 170 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15 decembrie 2022.