ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 17 ianuarie 2023 Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 859 din data de 07 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală s-a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A.. Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că în perioada 01.09.2008 - 29.04.2009, inculpata S.C. "B." S.R.L., cu obiect de activitate "Comerț cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate", prin administrator A., a achiziționat "la negru", de la furnizori neidentificați, motorină, benzină euro 4 și benzină euro 5, în cantitate totală de 10.845.912 litri, pe care imediat ulterior a comercializat-o prin stațiile proprii sau prin revânzare către alte societăți comerciale de profil.

Pentru a justifica scriptic stocul de marfă și pentru a eluda plata către bugetul general consolidat al statului a accizelor, TVA și a impozitului pe profit, s-a reținut că inculpata societate comercială, prin intermediul administratorului A., a procedat la evidențierea în contabilitate a 299 de facturi fiscale fictive emise de S.C. "C." S.R.L. București și a operațiunii de vânzare a cantității corespunzătoare achiziționate (cantitatea totală de benzină fără plumb, motorină euro 4 și motorină euro 5, achiziționată scriptic de S.C. "B."S.R.L Mediaș, jud. Sibiu de la S.C. "C."S.R.L. București este de 10.845.912 litri, în valoare totală de 34.659.820 RON). Mai exact, în perioada susmenționată, s-a reținut că inculpatul A. i-a pus la dispoziție contabilei D. cele 299 de facturi fiscale fictive în vederea înregistrării în evidențele contabile ale S.C.

"B."S.R.L Mediaș, jud. Sibiu, fără ca martora să cunoască caracterul fictiv al facturilor. Curtea a constatat că la momentul soluționării apelului, nu s-au pus în discuție aspectele privind prescripția răspunderii penale, iar acestea nu au fost analizate de instanța de apel. De asemenea, s-a constatat că inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, fapta fiind săvârșită sub imperiul vechiul C. pen.. De la momentul săvârșirii faptelor și până la condamnarea definitivă a inculpatului, a intrat în vigoare, la data de 01.02.2014, noul C. pen.

și procedându-se la compararea tuturor reglementărilor incidente în cauză, din perspectiva ambelor coduri penale, pentru a putea aplica o pedeapsă legală inculpatului, dar și pentru a determina în mod global aplicarea legii penale mai favorabile, în sensul celor exprimate prin decizia nr. 265/06.05.2014 a Curții Constituționale (dispozițiile art. 5 din C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile), s-a stabilit că legea penală mai favorabilă în situația inculpatului, este vechiul C. pen., raportat la forma continuată a infracțiunii de evaziune fiscală (art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 fiind mai favorabil decât art. 35 alin. (1) din C. pen.

care poate impune o majorare a maximului pedepsei cu cel mult 3 ani închisoare), limitele de pedeapsă și tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni. Raportat la dispozițiile Deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale, s-a constatat că legea mai favorabilă trebuie interpretată global, inclusiv cu privire la intervenția prescripției răspunderii penale. Astfel, s-a reținut că anterior intrării în vigoarea a noul C. pen. (2013), limitele de pedeapsă pentru infracțiunea comisă de inculpat erau închisoarea de 5 la 11 ani (art. 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005), spre deosebire de 9-15 ani, potrivit actualei reglementări. În cazul acestei infracțiuni, potrivit art. 122 alin. (1) lit. c) din vechiul C. pen., termenul de prescripție s-a constatat că este de 10 ani, iar potrivit art. 123 (1) din vechiul C. pen.

"Cursul termenului prescripției prevăzute în art. 122 se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal." Au mai fost reținute și dispozițiile art. 124 din vechiul C. pen. în forma în vigoare anterior datei de 19.04.2012, care arată că: "Prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut la art. 122 este depășit cu jumătate". Curtea a constatat că data de la care a început să curgă termenul de prescripție pentru faptele săvârșite de inculpat este 29.04.2009 și în baza vechiul C. pen. în cauză operează prescripția specială, care a fost întreruptă prin comunicarea actelor de procedură către inculpatul A. în interiorul acestuia (începere urmărire penală la 29.10.2012, întocmire rechizitoriu la 05.09.2016).

Pe cale de consecință, Curtea a stabilit că termenul de prescripție specială de 15 ani (10 ani + 5 ani) s-ar împlini abia la data de 28.04.2024, termen ulterior datei la care în cauză s-a pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare. În concluzie, potrivit dispozițiilor vechiul C. pen., lege apreciată ca fiind mai favorabilă în speță, s-a constatat că termenul de prescripție al răspunderii penale nu s-a împlinit. Împotriva acestei decizii persoana condamnată A. a formulat apel. În esență, a solicitat admiterea apelului formulat împotriva sentinței penale nr. 859 din data de 07 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, precizând că prescripția trebuie aplicată fără discriminare tuturor persoanelor condamnate anterior Deciziei CCR nr. 358/2022, indiferent de legea penală mai favorabilă identificată în cauză.

Examinând apelul, cu prioritate sub aspectul admisibilității, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 408 din C. proc. pen., calea ordinară de atac a apelului se poate exercita numai atunci când legea prevede expres această cale de atac. Prin decizia penală nr. 859 din data de 07 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală s-a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A., decizie care este definitivă. Conform art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., sentința dată în contestație în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă. Or, decizia atacată cu apel a fost dată în apel, deci este definitivă.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii. Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, C. proc.

pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept. Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor. Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual. Față de considerentele expuse anterior, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul A. împotriva deciziei penale nr. 859 din data de 07 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală în dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul A. împotriva deciziei penale nr. 859 din data de 07 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală în dosarul nr. x/2022. Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 ianuarie 2023.