ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 974/2022

Ședința publică din data de 4 mai 2022

Analizând actele de la dosar, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara – secția I Civilă la 07.12.2015, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții S.C. B. S.A., Fondul de Garantare a Asiguraților și C., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâții, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 150.000 de euro, cu titlu de daune morale și de 10.000 de RON, reprezentând daune materiale.

Prin sentința civilă nr. 2787/17.03.2016, Judecătoria Timișoara – secția I Civilă a admis excepția propriei necompetențe materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Prin încheierea din 19.05.2016, Tribunalul Timiș – secția I Civilă a admis excepția necompetenței materiale procesuale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a Civile a aceluiași tribunal, pe rolul căruia dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2015*.

Prin încheierea din 04.10.2016, Tribunalul Timiș – secția a II-a Civilă a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 75 alin. (1) și art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, dat fiind că față de pârâta S.C. B. S.A. a fost deschisă procedura insolvenței, potrivit sentinței civile nr. 9661/03.12.2015 a Tribunalului București – secția a VII-a Civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2015.

Recursul promovat de reclamantă împotriva încheierii din 04.10.2016 a Tribunalului Timiș – secția a II-a Civilă a fost respins de către Curtea de Apel Timișoara – secția a II-a Civilă, prin decizia nr. 15/R/18.01.2017.

Prin sentința civilă nr. 520/15.09.2020, Tribunalul Timiș – secția a II-a Civilă a constatat încetată acțiunea reclamantei, în temeiul art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 110/A/22.02.2021, Curtea de Apel Timișoara – secția a II-a Civilă a respins apelul.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel.

În motivare, după prezentarea situației de fapt, a susținut că în fața instanței de apel a arătat că hotărârea primei instanțe este lovită de nulitate și că acțiunea a fost promovată și împotriva numitului C., în calitate de pârât, care ar fi trebuit obligat la repararea prejudiciului, însă instanțele de judecată au considerat că acesta are calitatea de asigurat și că nu răspunde patrimonial.

Recurenta a mai susținut că modalitatea în care i-a fost soluționată cauza duce la o gravă încălcare a dreptului său la un proces echitabil, deoarece se află în imposibilitatea de a solicita repararea prejudiciului suferit de ea, întrucât nu poate fi atrasă răspunderea patrimonială a șoferului vinovat de producerea evenimentului rutier, iar societatea de asigurări la care acesta își avea asigurat autoturismul nu mai există.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 16.06.2021, intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare, invocând excepția nulității recursului pentru lipsa motivelor de nelegalitate ce ar putea fi subsumate ipotezelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. pe fond, a solicitat respingerea recursului.

Potrivit dispozițiilor art. 493 C. proc. civ. în cauză s-a întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și a fost comunicat părților.

Prin încheierea completului de filtru din 02.03.2022 a fost respinsă excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, iar recursul a fost admis în principiu, fiind stabilit termen pentru dezbateri în ședință publică.

Analizând actele dosarului și decizia atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reține următoarele:

Prin memoriul de recurs, autoarea căii de atac critică decizia recurată, susținând, în esență, că, deși prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale față de pârâții C., Fondul de Garantare a Asiguraților și S.C. B. S.A., în mod greșit, încetarea procesului a fost dispusă față de toți pârâți de către judecătorul fondului în temeiul art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, ca urmare intrării în procedura falimentului intimatei S.C. B. S.A. În acest sens, a susținut că ipoteza reglementată de textul de lege sus-enunțat era incidentă numai în raport cu societatea intimată.

Din această perspectivă, a apreciat că modul în care instanțele de fond au soluționat litigiul a condus la încălcarea dreptului recurentei la un proces echitabil.

Analizând criticile invocate, cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că deși acestea au fost subsumate de către autoarea căii de atac motivului de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate, acestea se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât vizează încălcarea de către instanțele devolutive a unor norme de procedură și nu a unora de drept material, sens în care examenul conformității deciziei atacate urmează a fi realizat prin prisma acestei ipoteze.

În speță, reclamanta a învestit prima instanță cu o acțiune în răspundere civilă delictuală, pârâți fiind C., persoana vinovată de producerea accidentului, S.C. B. S.A., asigurătorul de răspundere civilă al acestuia și Fondul de Garantare a Asiguraților; acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile privind răspunderea civilă delictuală - art. 1.349, art. 1.357 și art. 1.381 C. civ.

Pe parcursul procedurii în fața primei instanțe, împotriva societății intimate s-a deschis procedura falimentului prin sentința civilă nr. 9661/03.12.2015 a Tribunalului București – secția a VII-a Civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2015.

În acest context, Tribunalul Timiș – secția a II-a Civilă a suspendat judecarea cauzei în temeiul art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 prin încheierea din 04.10.2016 în care intimatul C. este menționat drept pârât.

Ulterior, prin încheierea din 18.09.2017, tribunalul reține calitatea acestuia de intervenient forțat, calitate ce se regăsește în toate actele de procedură emise ulterior, inclusiv în sentința civilă nr. 520/15.09.2020 a acestei instanțe, când judecata procesului a încetat față de toți chemații în proces, în condițiile rămânerii definitive a sentinței de intrare în faliment a societății intimate.

În justificarea măsurii dispuse, prima instanță reține calitatea de pârâți a societății intimate și a Fondului de Garantare a Asiguraților și pe cea de intervenient forțat a lui C..

Declarând apel, autoarea căii de atac a criticat legalitatea măsurii încetării procesului prin prisma calității procesuale a persoanelor acționate în judecată, arătând că aceasta a chemat în judecată pe C., persoană vinovată de săvârșirea accidentului și Fondul de Garantare a Asiguraților în calitate de pârâți.

Instanța de control devolutiv a confirmat soluția primei instanțe, reținând că în mod corect au fost aplicate prevederile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 și s-a dispus încetarea procesului față de toate persoanele chemate în judecată, iar calitatea sub care a fost conceptat intimatul C., de pârât sau de intervenient forțat, nu înlătura de la aplicare textul de lege sus-enunțat.

Dezlegarea instanței de apel este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor legale sus-enunțate.

Aceasta întrucât, actele și lucrările dosarului relevă că intimații C. și Fondul de Garantare a Asiguraților au fost acționați în proces în calitate de pârâți, reclamanta configurând prin actele de procedură depuse în fața primei instanțe o situație de coparticipare procesuală reglementată de art. 59 - art. 60 C. proc. civ.

În acest context, față de considerentele expuse mai sus, unica soluție legală și corectă, în cazul incidenței ipotezei de la art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, era încetarea procesului numai față de societatea de asigurare, prin disjungerea acestui capăt de cerere de către prima instanță și continuarea judecății în contradictoriu cu ceilalți doi pârâți.

Dispozițiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, prevăd că " (1) De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor. (…) La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează.

Încetarea acțiunii în temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2014 este o măsură procesuală ce derogă de la regulile cuprinse în C. proc. civ., care reglementează soluțiile ce pot fi pronunțate de instanțele civile (ex. anulare, respingere, admitere), motiv pentru care nu se poate aplica decât în cazurile expres prevăzute de legea specială și numai exclusiv față de acei pârâți față de care s-a deschis procedura insolvenței, chiar și ipoteza coparticipării procesuale pasive.

Or, instanțele de fond, pornind greșit de la premisa învestirii lor cu o acțiune de natura celei reglementate de art. 54 din Legea nr. 136/1995, situație în care încetarea acțiunii sau a căii de atac devine incidentă integral în cazul falimentului asigurătorului, intervenientul forțat figurând în cauză numai pentru a fi asigurată opozabilitatea hotărârii, au constatat incidența cazului prevăzut de art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 și față de acesta, modificând practic cadrul procesual fixat de reclamantă, fără a fi învestite și fără a pune acest aspect în dezbaterea contradictorie a părților în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. (6) C. proc. civ. și art. 22 alin. (4) C. proc. civ.

Este indubitabil că, față de obiectul acțiunii, se impunea respectarea dispozițiilor art. 75 alin. (1) teza finală din Legea 85/2014, în sensul încetării acțiunii pendinte, însă această măsură nu putea să privească decât societatea intimată, în calitate de societate de asigurare, nu și pe ceilalți pârâți, dat fiind că numai aceasta intra sub incidența procedurii falimentului.

Așa fiind, se constată că aplicarea măsurii încetării acțiunii a fost dispusă în mod greșit și față de Fondul de Garantare a Asiguraților.

Susținerile acestui intimat, potrivit cărora măsura încetării integrale a procesului ar fi impusă de caracterul solidar al răspunderii celor trei pârâți, nu pot fi primite, având în vedere, pe de o parte, că încetarea acțiunii civile, în temeiul art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, vizează exclusiv persoana juridică împotriva căreia s-a deschis procedura falimentului, iar efectele acesteia nu pot fi extinse și față de alte persoane pârâte în proces, chiar și dacă aceștia ar fi fost obligați solidari, iar, pe de altă parte, în cauză nu suntem în prezența unei coparticipări procesuale pasive care ar determina imposibilitatea continuării judecății în contradictoriu cu ceilalți pârâți, reclamanta putând pretinde oricăruia dintre codebitori acoperirea prejudiciului. În fine, trebuie subliniat că insolvabilitatea unuia dintre codebitori nu prezintă relevanță față de creditorul obligației, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 1.457 C. civ.

De asemenea, vor fi înlăturate și susținerile aceluiași intimat, în sensul că măsura disjungerii nu ar fi prevăzută de legislația procesual-civilă, întrucât disjungerea, în acest caz, reprezintă o măsură de bună administrare a justiției și se impune a fi dispusă pentru a se asigura respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil și dreptul părții de a obține pronunțarea unei soluții de către instanță, astfel cum acesta este prevăzut de art. 6 C. proc. civ., dar și de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Dat fiind că soluția de încetare a acțiunii în baza art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 nu o putea viza decât pe intimata-pârâtă S.C. B. S.A., Înalta Curte constată că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În acest context, reținând că neregularitatea procedurală evocată s-a produs în fața primei instanțe și s-a perpetuat în toate actele de procedură următoare, inclusiv în hotărârile pronunțate de instanțele devolutive, dar și că în cauză, judecata procesului nu a vizat fondul pricinii, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va casa în integralitate ambele hotărâri evocate și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

În considerarea celor reținute anterior, în temeiul art. 501 alin. (1) și (2) C. proc. civ., în rejudecare, tribunalul, ținând cont de dezlegările din recurs, va disjunge judecata acțiunii formulată în contradictoriu cu S.C. B. S.A., urmând ca acțiunea civilă în dosarul disjuns să fie încetată, în conformitate cu art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, iar, în privința celorlalți doi pârâți, judecata va continua, urmând ca soluționarea pe fond a litigiului să se realizeze în conformitate cu limitele învestirii sale și ținând cont de susținerile și apărările părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 110/A/22.02.2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția a II-a Civilă.

Casează decizia atacată și sentința civilă nr. 520/15.09.2020, pronunțată de Tribunalul Timiș – secția a II-a Civilă și trimite cauza pentru o nouă judecată primei instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 mai 2022.