ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 654/2022

Ședința publică din data de 16 martie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 06.08.2015 la Tribunalul București – secția a VI-a Civilă, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor inserate la art. 5.1. lit. b), privind comisionul de acordare, art. 5.1 lit. f) privind comisionul pentru servicii suplimentare introdus prin actul adițional nr. x din 18 martie 2011 și art. 5.2. privind dreptul băncii de a revizui nivelul costurilor în funcție de evoluția pieței sau de acordurile încheiate cu parteneri externi și societăți de intermediere, din contractul de credit și de garanție nr. x din 19 martie 2008 și actele adiționale la acest contract. Totodată, a solicitat repunerea părților în situația anterioară, respectiv restituirea sumelor achitate până la momentul introducerii acțiunii, în temeiul clauzelor abuzive – 170.585,51 euro, cu titlu de comision de acordare și 126.000,00 euro, cu titlu de comision suplimentar, în total 296.585,51 euro, la care se adaugă dobânda legală, care urmează să fie calculată și în continuare, până la momentul eliminării comisioanelor atacate.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active, motivat de faptul că reclamantul nu se încadrează în noțiunea de "consumator", în sensul Legii nr. 193/2000, excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția lipsei de interes.

Prin încheierea din 30.05.2016, Tribunalul București – secția a VI-a Civilă a respins ca tardivă cererea adițională formulată de reclamant și, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2016, aflat pe rolul Judecătoriei Sector 3 București.

Împotriva acestei încheieri, reclamantul a formulat recurs, care a fost respins prin decizia civilă nr. 218/27.06.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2015 de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă.

Ulterior repunerii pe rol a cauzei, ca urmare a soluționării definitive a dosarului nr. x/2016, pârâta a depus note scrise, prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 11703/2016 a Judecătoriei Sector 3 București, rămase definitivă prin decizia nr. 1952A/2018 a Tribunalului București, pronunțate în dosarul nr. x/2016, având în vedere că prin aceste hotărâri au fost respinse capetele de cerere privind nulitatea absolută a clauzelor abuzive din contractul de credit nr. x/2008, reținându-se că reclamantul A. nu are calitate de consumator; în subsidiar, a invocat efectul pozitiv al lucrului judecat, susținând că în cadrul litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2016 instanța a dezlegat, cu autoritate de lucru judecat, problema de drept legată de calitatea de consumator a reclamantului A..

Prin încheierea din 17.09.2019, prima instanță a respins excepțiile lipsei de interes și prescripției dreptului material la acțiune, sub toate aspectele, dar și excepția autorității de lucru judecat, "având în vedere că cele trei condiții, respectiv obiect, părți și cauză nu sunt îndeplinite cumulativ astfel cum se prevede în art. 430 din C. proc. civ.." și a reținut cauza spre soluționare cu privire la excepția lipsei calității procesuale active și pe fond.

Prin sentința civilă nr. 2733/01.10.2019, Tribunalul București – secția a VI-a Civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active și, ca neîntemeiată, acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că așa cum s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat prin decizia civilă nr. 1952A/29.05.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul București – secția a V-a Civilă, reclamantul A. nu a acționat în calitate de consumator la încheierea contractului de credit și de garanție nr. x/19.03.2008.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat apel, iar pârâta B. S.A. a formulat apel incident.

Prin decizia civilă nr. 1086A/18.09.2020, Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității apelului incident, a respins ca nefondat apelul principal, a admis apelul incident și a schimbat sentința atacată, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale a reclamantului și a respins cererea de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. A fost menținută soluția din încheierea din 17.09.2019, cu privire la excepția autorității de lucru judecat și a fost obligat apelantul-reclamant la plata către intimata-pârâtă a sumei de 3.452,48 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei din apel, A. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată instanței de apel.

În motivare, a prezentat evoluția litigiului în etapele procesuale anterioare, redând considerentele hotărârilor pronunțate de instanțele de fond și a susținut că decizia atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale.

Concretizând, a arătat că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 472 alin. (1) C. proc. civ., respingând în mod nelegal excepția inadmisibilității apelului incident.

A susținut autorul căii de atac că în mod eronat a apreciat curtea de apel că, raportat la obiectul apelului incident, este îndeplinită condiția potrivit căreia, prin apelul incident, intimatul trebuie să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe, reținând că potrivit dispozițiilor legale apelul incident nu poate fi limitat la obiectul apelului principal, ci poate viza orice alte soluții cuprinse în dispozitivul hotărârii atacate și/sau considerentele acesteia, așa cum s-a stabilit prin decizia nr. 14/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

În opinia recurentului, instanța de apel a aplicat greșit art. 472 alin. (1) C. proc. civ. și decizia dată în interesul legii mai sus-menționată.

În acest context, a evocat doctrina și cele reținute de instanța supremă în paragraful 30 al deciziei nr. 14/2020 și a subliniat că, în cauză, intimata nu a justificat niciun interes în formularea apelului incident. Aceasta, întrucât, în ipoteza în care apelul principal ar fi fost admis, cu consecința reformării hotărârii, excepția lipsei calității procesuale active invocată de intimată ar fi fost respinsă ca neîntemeiată. Or, din această perspectivă, pentru intimată nu prezintă nicio relevanță faptul că cererea de chemare în judecată se respinge ca urmare a admiterii unei excepții procesuale sau ca neîntemeiată, atât timp cât s-a invocat același argument, respectiv pretinsa lipsă a calității de consumator a reclamantului.

Așa fiind, recurentul a conchis că nu se poate considera că apelul incident formulat de intimată ar tinde la schimbarea hotărârii instanței de fond, astfel încât să fie îndeplinite toate condițiile de admisibilitate impuse de art. 472 alin. (1) C. proc. civ.

A mai susținut autorul căii de atac că instanța de apel a aplicat în mod greșit prevederile legale invocate în susținerea apelului principal.

Astfel, a arătat că instanța de prim control judiciar a respins apelul principal, reținând efectul pozitiv al autorității de lucru judecat izvorâtă din hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2016, în ceea ce privește calitatea de consumator a reclamantului, deși a arătat în apel care sunt argumentele pentru care nu putea fi reținută pretinsa autoritate de lucru judecat.

Potrivit recurentului, curtea de apel a aplicat în mod eronat și prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., reținând că sentința atacată nu cuprinde motive contradictorii.

În continuare, a evocat doctrina și jurisprudența cu privire la acest aspect și a subliniat că prima instanță, în analiza excepției lipsei calității procesuale active, a reținut că "atunci când soluționează o cauză privind constatarea caracterului abuziv al unor clauze dintr-un contract de credit, trebuie să analizeze, raportat la reclamant, toate aspectele privind fondul cauzei, inclusiv daca acesta este sau nu consumator în înțelesul Legii nr. 193/2000, neputând soluționa cauza prin admiterea excepției lipsei calității procesual active a acestuia." Pentru aceste considerente, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului A., invocată de pârâta B. S.A., ca neîntemeiată, înlăturând practic argumentele invocate de intimata-pârâtă în susținerea acestei excepții. Cu toate acestea, analizând fondul cauzei, Tribunalul București a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu motivarea că reclamantul nu a acționat în calitate de consumator, reținând că "aspectul calității de consumator la încheierea contractului de credit și de garanție nr. x din 19 martie 2008 nu mai poate fi repus în discuție în prezenta cauză. In consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., tribunalul va reține că reclamantul A. la încheierea contractului de credit și de garanție nr. x din 19.03.2008 nu a acționat în calitate de consumator, cum s-a stabilit anterior de către Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 1952 din 29 mai 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2016, cu autoritate de lucru judecat".

Or, în aceste împrejurări, în opinia recurentului, hotărârea primei instanțe cuprinde motive contradictorii, de vreme ce din modalitatea în care a fost soluționată excepția lipsei calității procesuale active rezultă că instanța a înlăturat susținerile intimatei-pârâte privind incidența prezumției de lucru judecat cu privire la statuările din cadrul dosarului nr. x/2016 și a înțeles să unească cu fondul analiza calității de consumator a reclamantului, pentru ca ulterior, analizând fondul cauzei din perspectiva calității de consumator, să rețină efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, respectiv prezumția lucrului judecat, refuzând astfel să analizeze, pe baza probelor existente la dosar, dacă reclamantul îndeplinește sau nu această calitate.

Autorul căii de atac a susținut că, prin hotărârea pronunțată, Tribunalul București a revenit asupra propriei hotărâri și nu a mai analizat deloc calitatea de consumator a reclamantului, aplicând prezumția lucrului judecat, extrasă dintr-o hotărâre pronunțată într-un dosar în care nu era posibilă o analiză pe fond a calității sale de consumator.

Potrivit recurentului, sentința primei instanțe nu este motivată corespunzător, iar prin dezlegarea dată acestui motiv de apel instanța de prim control judiciar a aplicat greșit prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

O altă critică formulată de autorul căii de atac vizează aplicarea greșită a dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

În acest sens, recurentul a susținut că instanța de apel a omis o condiție distinctă pe care trebuie să o îndeplinească considerentele din prima hotărâre judecătorească, pentru a se aplica cu putere de lucru judecat în cel de-al doilea litigiu declanșat între aceleași părți, și anume ca acestea să fie unele decizorii. Or, considerentele cu privire la care s-a reținut efectul pozitiv al autorității de lucru judecat nu sunt decizorii și nu se reflectă în dispozitivul hotărârilor pronunțate în cadrul dosarului nr. x/2016, astfel încât nu intră sub efectele instituite de art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

A subliniat recurentul că, în cadrul dosarului nr. x/2016, nu a fost supusă judecății chestiunea calității de consumator, ci acest aspect a fost invocat doar incidental în susținerea contestației la executare care a vizat aspecte de nulitate a executării silite.

În continuare, autorul căii de atac a prezentat pe larg argumentele pentru care apreciază că Judecătoria Sectorului 3 București, instanța care a pronunțat sentința civilă nr. 11703/09.09.2016, în cadrul dosarului nr. x/2016 (față de care s-a invocat prezumția lucrului judecat), a încălcat dispozițiile imperative ale art. 713 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data declanșării procesului, subliniind că, fiind învestită cu o contestație la executare formulată în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, judecătoria era obligată să pună în discuția contradictorie a părților admisibilitatea analizării motivelor de fapt și de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, având în vedere că legea prevedea în legătură cu respectivul titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui, respectiv acțiunea de drept comun ce face obiectul prezentei cauze.

A susținut recurentul că raționamentul instanței de apel, care a dat efect unor considerente ale instanței de executare, care nu avea în competență să se pronunțe decât asupra motivelor vizând contestația la executare, iar nu și cu privire la calitatea de consumator, este vădit contrar dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Mai mult decât atât, autorul căii de atac a arătat că soluția în dosarul nr. x/2016 i-a fost favorabilă. Or, efectul pozitiv al puterii lucrului judecat putea fi invocat de către intimata-pârâtă și reținut în prezenta cauză doar în cazul în care contestația la executare ar fi fost soluționată în favoarea acesteia, iar nu în orice condiții.

În final, recurentul a susținut că instanța de prim control judiciar a admis în mod nelegal apelul incident, în condițiile în care, pentru a se da un pretins efect pozitiv lucrului judecat din hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2016, acestea trebuiau să analizeze la rândul lor calitatea de consumator din perspectiva unei excepții procesuale, iar nu a fondului cauzei, condiție neîndeplinită în dosarul respectiv.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a susținut, în esență, că în mod judicios a respins curtea de apel excepția inadmisibilității apelului incident, reținând îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 472 C. proc. civ.

De asemenea, a susținut că în mod corect a reținut instanța de apel că hotărârea primei instanțe este motivată corespunzător și nu cuprinde motive contradictorii, dar și că, raportat la dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în mod judicios a reținut instanța de prim control judiciar că lipsa calității de consumator a reclamantului a fost stabilită cu putere de lucru judecat în cadrul dosarului nr. x/2016

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat recurentului, care a fost înștiințat asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare poate depune punct de vedere la raport.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Premergător, Înalta Curte constată că, deși recurentul a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile acestuia privind încălcarea dispozițiilor art. 472, ale art. 425 alin. (1) lit. b) și ale art. 431 C. proc. civ. se circumscriu ipotezei reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât chestiunile puse în discuție vizează încălcarea, în apel, a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Înalta Curte reține că demersul judiciar al reclamantului urmărește constatarea caracterului abuziv și nulitatea absolută a mai multor clauze inserate în contractul de credit și de garanție nr. x/19.03.2008 și actele adiționale la acest contract, cu repunerea părților în situația anterioară, în sensul restituirii sumelor achitate cu titlu de comision de acordare, comision pentru servicii suplimentare și dreptul băncii de a revizui nivelul costurilor, la care se adaugă dobânda legală.

Prima instanță a respins excepțiile lipsei de interes, prescripției dreptului material la acțiune și a autorității de lucru judecat, prin încheierea din 17.09.2019; a mai respins excepția lipsei calității procesuale active și ca neîntemeiată acțiunea, reținând că, astfel cum s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat prin decizia civilă nr. 1952A/29.05.2018, pronunțată de Tribunalul București – secția a V-a Civilă în dosarul nr. x/2016, reclamantul nu a acționat în calitate de consumator la încheierea contractului de credit și de garanție nr. x/19.03.2008.

Prin decizia care formează obiectul recursului de față, instanța de apel a respins excepția inadmisibilității apelului incident și, ca nefondat, apelul principal al reclamantului, a admis apelul incident, iar sentința primei instanțe a fost schimbată, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale a reclamantului și respingerii acțiunii ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, fiind menținută soluția referitoare la excepția autorității de lucru judecat, dată de tribunal prin încheierea din 17.09.2019.

Înalta Curte constată că niciuna dintre criticile expuse în memoriul de recurs nu este fondată.

Pe calea celei dintâi, recurentul susține că instanța de apel în mod nelegal a respins excepția inadmisibilității apelului incident, astfel că a aplicat greșit art. 472 alin. (1) C. proc. civ. și decizia dată în interesul legii, nr. 14/2020, întrucât pentru intimată este fără relevanță dacă cererea de chemare în judecată este respinsă în urma admiterii unei excepții sau pe fondul cauzei, în condițiile în care motivarea este aceeași.

Dispozițiile art. 472 C. proc. civ. au făcut obiectul unui recurs în interesul legii, în vederea unificării practicii cu privire la interpretarea normei legale.

În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii a pronunțat decizia nr. 14/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 875/25.09.2020, Partea I prin care a statuat că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 472 și art. 491 din C. proc. civ., apelul sau recursul incident nu poate fi limitat la obiectul apelului sau recursului principal, ci poate viza orice alte soluții cuprinse în dispozitivul hotărârii atacate și/sau considerentele acesteia".

În considerentele acestei decizii, la paragraful 104 s-a statuat că "Interesul intimatului în promovarea căii de atac doar împotriva considerentelor unei hotărâri rezidă în evitarea autorității de lucru judecat sau, după caz, puterii de lucru judecat, în privința acelor considerente ale hotărârii care ar putea prejudicia această parte din proces, cu toate că soluția cuprinsă în dispozitiv, atacată de partea adversă prin apelul principal, îi este favorabilă. În această situație, interesul intimatului vizează înlăturarea anumitor considerente prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept care nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea", iar la paragraful 111 se arată că "Or, acesta fiind scopul apelului incident, schimbarea hotărârii primei instanțe, prin prisma propriilor interese procesuale, nu se poate restrânge obiectul apelului incident la ceea ce se atacă prin intermediul apelului principal. Cum, o restrângere a obiectului asupra căruia poate fi exercitat apelul incident nu a fost avută în vedere de legiuitor, iar restricțiile trebuie să fie prevăzute expres de lege, rezultă că nu poate fi limitat accesul intimatului la o cale de atac instituită de lege, prin care se tinde la schimbarea unei soluții, în altă manieră decât cea pretinsă de apelantul principal. S-ar impune, astfel, în absența unui temei de drept, o condiție suplimentară celor prevăzute de lege și s-ar distinge de către interpretul normei, cerințe pe care legiuitorul nu le-a impus, ceea ce nu poate fi acceptat".

Înalta Curte notează că excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată de către intimată, reprezintă un mijloc de apărare suplimentar pentru respingerea acțiunii, astfel că modalitatea de soluționare a acesteia prezintă relevanță, în contextul în care a fost declarat apel principal, moment la care s-a născut interesul pârâtei de a formula apel incident, în condițiile în care excepția pe care o invocase fusese unită cu fondul.

Chestiunea legată de calitatea de consumator, înglobată și în susținerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului, se analizează cu prioritate întrucât reprezintă o condiție imperativă și prealabilă pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 193/2000 și trecerea la examinarea celorlalte condiții reglementate de art. 4 din aceeași lege.

Așadar, interesul intimatei de a exercita apelul incident este justificat prin prisma faptului că a urmărit reformarea hotărârii instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii din perspectiva admiterii excepției lipsei calității procesuale active, justificarea calității de consumator, în sensul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, necesară în vederea formulării unei acțiuni în materia protecției consumatorilor, făcându-se ab initio, anterior soluționării pe fond a cauzei.

De aceea, criticile recurentului referitoare la lipsa interesului pârâtei de a formula apel incident, respectiv aplicarea greșită a art. 472 alin. (1) C. proc. civ. și a deciziei date în interesul legii, nr. 14/2020, nu pot fi primite.

A doua critică aduce în dezbatere aplicarea greșită a prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cu privire la pretinsa motivare contradictorie a sentinței apelate.

Sub acest aspect, recurentul a relevat că în fața instanței de apel a subliniat că sentința primei instanțe cuprinde considerente contradictorii, deoarece din modalitatea în care a fost soluționată excepția lipsei calității procesuale active rezultă că tribunalul a înlăturat susținerile referitoare la incidența prezumției de lucru judecat în ce privește statuările din dosarul nr. x/2016, pentru ca ulterior, cu ocazia analizării pe fond, aceeași instanță să dea eficiență efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, respectiv prezumției lucrului judecat.

Analiza deciziei pronunțate în apel infirmă însă o atare teză, aceea a aplicării eronate a prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., față de modalitatea în care a fost soluționată cauza în primă instanță.

Astfel, în examinarea acestei critici, instanța de apel a arătat că prima instanță în justificarea dispoziției de respingere a excepției lipsei calității procesuale active nu a făcut referire la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, cum greșit se afirmă de către recurent, ci a subliniat că se impune verificarea în ansamblu a condițiilor de admisibilitate reglementate de Legea nr. 193/2000; totodată, cu privire la dispoziția de respingere a cererii de chemare în judecată, s-a reținut că, la încheierea contractului de credit aflat în discuție, reclamantul nu a acționat în calitate de consumator, astfel cum s-a reținut prin decizia civilă nr. 1952/29.05.2018 a Tribunalului București – secția a V-a Civilă, cu autoritate de lucru judecat.

Înalta Curte notează că prin invocarea unei pretinse aplicări greșite a dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în realitate, recurentul tinde la o reanalizare în recurs a criticii din apel adusă sentinței atacate, ceea ce nu poate fi primit în această etapă procesuală, din perspectiva prevederilor art. 433 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, nici critica vizând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ. nu poate fi primită.

Recurentul susține că instanța de apel ar fi omis să analizeze o condiție distinctă pe care trebuie să o îndeplinească considerentele din prima hotărâre judecătorească, pentru a se aplica cu putere de lucru judecat în cel de-al doilea litigiu declanșat între aceleași părți, și anume ca acestea să fie unele decizorii.

Totodată, în subsecvența acestei critici mai susține că această chestiune legată de lipsa calității de consumator nici nu ar fi putut fi dezlegată într-o contestație la executare, întrucât a reprezentat o apărare de fond cu privire la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, apărare inadmisibilă, în raport cu art. 713 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Acest text de lege reglementează efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, care presupune existența unei chestiuni litigioase definitiv tranșate între aceleași părți, care nu mai poate fi repusă în discuție într-un proces ulterior, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. Astfel, puterea de lucru judecat, în forma prezumției, vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești.

Înalta Curte notează că în cadrul dosarului nr. x/2016, ce a avut ca obiect "contestație la executare", prevalându-se de calitatea de consumator din perspectiva Legii nr. 193/2000, recurentul a solicitat și constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute a mai multor clauze inserate în contractul de credit și de garanție nr. x/19.03.2008 și actele adiționale.

Cu acel prilej, a fost verificată întrunirea cerinței calității de consumator, chestiune litigioasă dezlegată definitiv prin decizia civilă nr. 1952/29.05.2018 a Tribunalului București – secția a V-a Civilă, opusă în prezentul proces prin valorificarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat. Prin acea decizie s-a statuat asupra chestiunii litigioase repuse în dezbatere în litigiul pendinte, premergător oricărei analize a condițiilor prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000, în sensul că A. nu are calitatea de consumator, potrivit dispozițiilor art. 2 din același act normativ, așa încât intervine excluderea sa de la sistemul de protecție oferit de legea specială.

Contrar susținerilor recurentului, atâta vreme cât această chestiune litigioasă a fost tranșată anterior, înseamnă că ea nu mai poate constitui obiect al analizei ulterioare proprii din partea instanței, sub pretextul că aceste considerente nu sunt decizorii sau că nu se regăsesc în dispozitivul hotărârii.

Din acest punct de vedere, instanța de apel nu putea statua diferit asupra chestiunilor dezlegate, deoarece ar fi condus la încălcarea ordinii de drept și la o nesocotire a principiului securității juridice.

Astfel, în decizia din apel, instanța a valorificat efectul pozitiv al autorității lucrului judecat, obligație pe care legea i-o trasează imperativ, iar în această măsură, examinarea încălcării prevederilor art. 713 alin. (2) C. proc. civ. în litigiul purtat anterior, nu poate fi opusă cu temei în cauză, întrucât excedează controlului de legalitate a hotărârii recurate, de vreme ce obiect al prezentului recurs nu îl constituie hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2016, ci în mod exclusiv decizia civilă nr. 1086A/18.09.2020 a Curții de Apel București – secția a VI-a Civilă.

Totodată, nu poate fi reținută nici critica vizând nelegala dispoziție de admitere a apelului incident, având în vedere că problema calității de consumator ține de calitatea procesuală activă, fiind o excepție de fond, context în care soluția este cea de respingere a cererii de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală, iar nu ca neîntemeiată.

Prin urmare, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Întrucât recurentul a pierdut procesul, acesta urmează să fie obligat, la cererea intimatei-pârâte B. S.A., în baza art. 451, 452 și 453 alin. (1), raportate la art. 494 C. proc. civ., la plata sumei de 5.798,28 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, justificată cu factura de la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1086A/18.09.2020, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă.

Obligă recurentul la plata către intimata-pârâtă B. S.A. a sumei de 5.798,28 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 martie 2022.