ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 617/2022

Ședința publică din data de 16 martie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș – secția a II-a Civilă, la 23 septembrie 2013, sub număr de dosar x/2013, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâții S.C. B. S.R.L., C. și D., solicitând instanței obligarea societății pârâte la încetarea tuturor actelor de concurență neloială și obligarea pârâților, în solidar, la plata de daune evaluate la suma de 150.000 RON reprezentând pagube produse prin acte de concurență neloială.

Prin sentința civilă nr. 505/PI din 6 martie 2017 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. x/2013, s-a admis acțiunea reclamantei S.C. A. S.R.L. Timișoara, în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L., C. și D.; a fost obligată pârâta S.C. B. S.R.L. să înceteze a efectua acte de concurență neloială față de S.C. A. S.R.L.; au fost obligați în solidar pârâții S.C. B. S.R.L., C. și D. la plata sumei de 150.000 RON cu titlu de despăgubiri către reclamantă; au fost obligați în solidar pârâții la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.125 RON cu titlu de taxă de timbru, 1.500 RON cu titlu de onorariu expert contabil și 4.400 RON cu titlu de onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel pârâții C., D. și S.C. B. S.R.L. Timișoara, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a hotărârii apelate, respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 506/A din 19 septembrie 2017, Curtea de Apel Timișoara – secția a II-a Civilă a admis apelul pârâților C. și D. împotriva sentinței civile nr. 505/PI din 6 martie 2017 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. x/2013.

A schimbat în parte sentința atacată în sensul că a respins acțiunea reclamantei S.C. A. S.R.L. împotriva pârâților apelanți.

A menținut în rest sentința atacată.

A respins apelul pârâtei S.C. B. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe civile.

A obligat pârâta apelantă S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 1.000 de RON cheltuieli de judecată parțiale către reclamanta intimată S.C. A. S.R.L..

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta B. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 506/A din 19 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția a II-a Civilă.

În motivarea recursului susține, în esență, că soluția pronunțată de Curtea de Apel Timișoara a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 11/1991 - privind concurența neloială.

În opinia sa, analiza reținerii unor fapte de concurență neloială din partea societății recurente, doar prin prisma prevederilor art. 4 din Legea nr. 11/1991, fără nicio referire sau analiză la condițiile prevăzute de art. 1

1

din aceeași Lege reprezintă o aplicare greșită a normelor de drept material în baza cărora a fost stabilită răspunderea patrimonială a societății pârâte.

Astfel, apreciază că o corectă aplicare a normelor de drept la raportul dedus judecății ar fi presupus o interpretare a art. 1, art. 1

1

, art. 2, art. 3, art. 4 și art. 9 din Legea nr. 11/1991 în ceea ce privește posibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale a B. S.R.L. pentru stabilirea unui eventual prejudiciu în dauna reclamantei A. S.R.L..

Doar în condițiile în care faptele care se circumscriu contravențiilor de la art. 4 din Lege au fost săvârșite prin utilizarea unor secrete comerciale sau profesionale (posibil de exemplu prin accesul la o listă de clienți secreteă, nu cum este cazul în speța - publică), sau prin utilizarea unor practici contrare uzanțelor comerciale cinstite, suntem în situația atragerii unei răspunderi patrimoniale pentru aceste fapte. Or, în speță, instanța de apel nu a făcut o analiză a a incidenței unor astfel de situații, motiv pentru care apreciem că soluția adoptată a fost emisă ca urmare a unei analize parțial aplicate pe prevederile Legii nr. 11/1991 privind concurența neloială.

De altfel, modificarea Legii nr. 11/1991, prin Ordonanța nr. 12/2014, vine să justifice această intepretare, în condițiile în care au fost abrogate prev. art. 4 lit. g) din Lege, iar art. 2 din lege stabilește condițiile reținerii unor fapte de concurență neloială.

În varianta modificată, pentru a se putea constata existența unei fapte de concurentă neloială, trebuie a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiții: calitatea de fost sau actual salariat/reprezentant; folosirea unor secrete comerciale; existența unor măsuri rezonabile de protecție a secretelor comerciale; acțiunea de dezvăluire să dăuneze intereselor întreprinderii.

Astfel, legiuitorul a înțeles să clarifice modalitatea în care se poate interpreta o faptă ca fiind concurență loială sau nu, prin instituirea, în mod expres, a unor condiții clare și neechivoce.

Dacă până la această modificare, calificarea unor fapte ca fiind fapte de concurență neloială se stabilea prin raportarea dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. g) la art. 1-3 din Lege, la acest moment, prevederile art. 2 sunt clare în acest sens, în cazul în care sunt întrunite toate condițiile de la lit. a)-d) putând fi atrasă răspunderea patrimonială a persoanelor juridice sau fizice.

Pe de altă parte, în condițiile în care instanța de apel apreciază că foștii angajați nu au comis nicio acțiune sau inacțiune, care să se circumscrie în vreun fel noțiunii de concurență neloială, este neclar în ce măsură au fost corect aplicate prevederile art. 4 lit. g) din Lege, atunci când se impută societății recurente fapte de concurență neloială, câtă vreme starea de fapt reținută nu poate conduce la statuarea deturnării clientelei reclamantei - după cum se afirmă în cuprinsul hotărârii.

Totodată, deși instanța de apel a reținut în prezenta cauză autoritatea de lucru judecat a sentinței civile prin care Judecătoria Lugoj a respins plângerea contravențională formulată de către societatea recurentă împotriva procesului-verbal de sancționare, în ceea ce privește săvârșirea faptei de concurență neloială, în privința celorlalte condiții ale răspunderii civile - vinovăție, prejudiciul și legătura de cauzalitate - analiza efectuată, apreciază recurenta, este contrară cerințelor prevăzute în Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale.

Consideră că analiza instanței de apel trebuia să vizeze: dacă a existat o intenție din partea B. de a prelua, în mod neloial, clientela reclamantei și de a se folosi de secrete comerciale pentru această preluare și menținere a clientelei; dacă au existat pierderi suferite de reclamanta A. S.R.L., pierderi ce ar fi avut ca urmare directă acțiunile societății pârâte; dacă reclamanta a mai colaborat cu clienții presupuși a fi deturnați de B. S.R.L. și după luna 06.2013; care au fost motivele care au determinat încetarea unora dintre colaborările avute de societatea reclamantă; care a fost perioada în care faptele de concurență neloială ar fi avut loc.

Or, nu există o analiză a instanței de apel cu privire la întinderea în timp a efectelor presupusei fapte comise de societatea recurentă.

De asemenea, deși reclamanta clama "diminuarea" cifrei de afaceri ca urmare a acțiunilor societății pârâte, instanța de apel statuează un beneficiu nerealizat, cu aceeași cauză.

Subliniază că nu există o scădere a cifrei de afaceri a reclamantei, pusă pe seama presupusei activități a pârâților de preluare a clienților acesteia, dar există o creștere spectaculoasă a veniturilor A., exact în perioada în care B. este acuzată de concurență neloială - 2013- 2014.

În legătură cu acest aspect, susține că Înalta Curte de Casație și Justiție, într-o speță asemănătoare cu cea din prezenta cauză, respectiv, prin decizia nr. 3532 din 9 noiembrie 2011, anexată cererii de recurs, a statuat contrar hotărârii instanței de apel.

Solicită admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate și trimiterea cauzei instanței de apel în vederea rejudecării.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. Timișoara a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, prin raportare la valoarea litigiului stabilită de reclamant, respectiv 150.000 RON despăgubiri.

Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 27 ianuarie 2018 a fost încuviințat în unanimitate raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La 19 octombrie 2018, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., a fost suspendată cauza având ca obiect recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 506/A din 19 septembrie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a Civilă, până la soluționarea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept înregistrată sub nr. x/2018.

Având în vedere că prin Decizia nr. 2 din 14 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 157 la 27 februarie 2019, a fost soluționată cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept înregistrată sub nr. x/2018, prin încheierea din 10 noiembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă cauza a fost repusă pe rol; a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă și a fost acordat termen pentru soluționarea acestuia la 16 martie 2022, cu citarea părților.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocate de recurenta - pârâtă B. S.R.L., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, însă, în cauză, acest motiv de recurs nu-și găsește incidența pentru considerentele care succed.

Sub un prim aspect, recurenta-pârâtă critică decizia atacată, motivat de împrejurarea că instanța de apel a analizat reținerea unor fapte de concurență neloială din partea societății recurente, doar prin prisma prevederilor art. 4 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, fără nicio referire sau analiză la condițiile prevăzute de art. 1

1

, iar o corectă aplicare a normelor de drept la raportul dedus judecății ar fi presupus o interpretare a art. 1, art. 1

1

, art. 2, art. 3, art. 4 și art. 9 din Legea nr. 11/1991.

Or, argumentele recurentei-pârâte ignoră principiului autorității de lucru judecat, căruia în mod corect instanța de apel i-a dat eficiență.

Este știut că unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluție definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată (Cauza Brumărescu contra României, paragraful 61).

Fapta de concurență neloială, ilicită, a societății recurente, a fost stabilită, mai întâi prin procesul-verbal de contravenție nr. x/03.06.2014 încheiat de Consiliul Concurenței și, mai apoi, la plângerea contravențională formulată de această pârâtă, prin sentința civilă nr. 242 din 29 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul x/2014, rămasă definitivă prin decizia nr. 2254/2015 din 18 decembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2014 (anexat prezentei cauze).

Astfel, instanța de apel a reținut cu justețe că se impune a fi reținută autoritatea de lucru judecat prevăzută de art. 430 alin. (2) C. proc. civ., cu privire la fapta de concurență neloială prevăzută de art. 4 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 11/1991.

Pricipiul autorității de lucru judecat interzice readucerea în fața instanțelor a unor chestiuni litigioase deja rezolvate, prin urmare, aducerea în discuție, în acest proces, a caracterului nelegal al reținerii acestei fapte, respectiv, a aspectelor de netemeinicie a calificării faptei ca fiind una de concurență neloială, nu mai poate avea loc, întrucât considerentele sentinței civile definitive care a statuat în sensul existenței acestei fapte și săvârșirii ei de către pârâta S.C. B. S.R.L., nu pot fi contrazise, în contextul unui al doilea proces.

Așadar, în concordanță cu cele constatate de prima instanță, instanța de apel a reținut fapta de concurență neloială săvârșită de pârâtă, potrivit probelor administrate și sentinței civile menționate, rămasă definitivă, fiind lipsite de justificare susținerile recurentei conform cărora instanța de apel s-a pronunțat ca urmare a unei analize parțiale în ceea ce privește fapta de concurență neloială prevăzută de art. 4 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 11/1991.

Criticile recurentei sub aspectul neîndeplinirii celorlalte condiții ale răspunderii civile: vinovăție, prejudiciu, legătură de cauzalitate între fapta de deturnare a clientelei și prejudiciul cauzat, prin raportare la întinderea a timp a faptei comise de recurentă, la evoluția cifrei de afaceri a intimatei-reclamante în perioada 2013-2014, de care se prevalează recurenta, nu susțin motivul privind încălcarea normelor de drept material, ci vizează exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză.

Este de precizat că susținerile recurentei-pârâte pe stabilirea situației de fapt nu se convertesc în niciunul dintre motivele de nelegalitate reglementate expres și limitativ de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., deoarece stabilirea situației de fapt este atributul instanței de apel din perspectiva caracterului devolutiv al acestei căi de atac, iar, în cauză, instanța de control judiciar și-a motivat hotărârea cu argumente pertinente pe aspectul situației de fapt reținute, în raport de probatoriul administrat în cauză.

În condițiile în care restabilirea situației de fapt și interpretarea probelor (ex. raportul de expertiză judiciară) aflate la dosar excedează competenței instanței de recurs, se impune respingerea criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 488 C. proc. civ.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că este incident motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și invocate de recurentă, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 506/A din 19 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția a II-a Civilă, ca nefondat, menținând decizia atacată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 506/A din 19 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția a II-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2022.