ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 466/2022

Ședința publică din data de 2 martie 2022

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a VI-a Civilă la 23.09.2015, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să o oblige să-i plătească următoarelor sume, reprezentând daune – contravaloare mărfuri comandate și nerecepționate (cinci loturi) și dobânda legală calculată pentru fiecare sumă începând de la 45 de zile de la termenul de livrare până la data pronunțării hotărârii și, ulterior, până la data plății efective, astfel:

- 49.941 RON - contravaloare marfă pentru comanda 200113, 200114, pungă verde B. – cantitate 1.125.000, cu termen de livrare la 23.10.2013 și dobânda legală aferentă, începând cu 08.12.2013 și până la momentul plății efective, (9.777 RON – dobândă legală calculată până la momentul depunerii acțiunii),

- 319.622,4 RON – contravaloare marfă pentru comanda 200118, 200121, punga verde B. – cantitate 1.440.000, cu termen de livrare 05.11.2013 și dobânda legală aferentă, începând cu 20.12.2013 și până la momentul plății efective, (61.312 RON – dobândă legală calculată până la momentul depunerii acțiunii),

- 319.622,4 RON – contravaloare marfă pentru comanda 200122, 200123, punga verde B. – cantitate 1.440.000, cu termen de livrare 20.11.2013 și dobânda legală aferentă, începând cu 05.01.2014 și până la momentul plății efective, (59.631 RON – dobândă legală calculată până la momentul depunerii acțiunii),

- 239.716,8 RON – contravaloare marfă pentru comanda 200124, 200126, punga verde B. – cantitate 1.080.000, cu termen de livrare 10.12.2013 și dobânda legală aferentă, începând cu 25.01.2014 și până la momentul plății efective, (43.175 RON – dobândă legală calculată până la momentul depunerii acțiunii),

- 207.576 RON – contravaloare marfă pentru comanda 200127, punga alba cabas – cantitate 1.080.000, cu termen de livrare 05.12.2013 și dobânda legală aferentă, începând cu 20.01.2014 și până la momentul plății efective, (37.720 RON – dobândă legală calculată până la momentul depunerii acțiunii),

A solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La 13.11.2015 pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. Prin cererea reconvențională a solicitat, în cazul respingerii excepției, constatarea nulității contractului de furnizare de produse încheiat la data de 01.06.2012 și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

La 17.03.2016, reclamanta a depus cerere adițională la cererea de chemare în judecată solicitând citarea în cauză, în calitate de pârâte, a S.C. B. S.R.L. și S.C. B. S.A. și obligarea acestora, în solidar, la plata către S.C. A. S.R.L. a următoarelor sume, reprezentând "daune în vederea reparării prejudiciului" cauzate reclamantei ca urmare a refuzului de a recepționa și achita mărfurile aferente comenzilor avansate, sume constând în:

- contravaloarea mărfurilor comandate și nerecepționate, la care se adaugă dobânda legală pentru fiecare sumă reprezentând contravaloarea unui lot, calculată începând de la 45 de zile de la data prevăzută pentru livrare și până la data pronunțării hotărârii și ulterior, până la data plații efective,

- suma pe care reclamanta a fost obligată să o plătească furnizorului S.C. C. S.R.L., cu titlu de cheltuieli arbitrale, după cum urmează:

• 9.988,2 RON contravaloare marfă - comanda 200113, 200114, punga verde B. - cantitate 45.000 buc (punga verde B.), cu termen de livrare 23.10.2013, precum și dobânda legală aferentă, începând cu data de 08.12.2013 (1.955,39 RON la momentul 01.10.2015), pana la momentul plații efective,

• 219.740,4 RON contravaloare marfă - comanda 200118, 200121, punga verde B. - cantitate 990.000 buc., cu termen de livrare 05.11.2013, precum și dobânda legală aferentă, începând cu data de 20.12.2013 (42.152,45 RON la momentul 01.10.2015) până la momentul plații efective,

• 319.622,4 RON contravaloare marfă - comanda 200122, 200123, punga verde B. - cantitate 1.440.000, cu termen de livrare 20.11.2013, precum și dobânda legală aferentă, începând cu data de 05.01.2014 (59.631 RON la momentul 01.10.2015) până la momentul plății efective,

• 239.716,8 RON contravaloare marfă - comanda 200124, 200126, punga verde B. - cantitate 1.080.000, cu termen de livrare 10.12.2013, precum și dobânda legală aferentă, începând cu data de 25.01.2014 (43.175,15 RON la momentul 01.10.2015) până la momentul plații efective,

• 207.576 RON contravaloare marfă - comanda 200127, punga alba cabas - cantitate 270.000, cu termen de livrare 05.12.2013, precum și dobânda legală aferentă, începând cu data de 20.01.2014 (37.720,54 RON la momentul 01.10.2015).

La 03.05.2016 pârâta S.C. B. S.A. a depus întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată și anularea contractului de

furnizare de produse din 01.06.2012 pentru vicierea consimțământului societății prin dol. În subsidiar, în ipoteza în care s-ar fi considerat că a fost încheiat un nou contract pe baza comenzilor trimise la 12.09.2013, a solicitat anularea contractului încheiat din 12.09.2013, pentru vicierea consimțământului S.C. B. S.A. prin dol.

Prin sentința civilă nr. 4140/10.11.2017, Tribunalul București – secția a VI-a Civilă a admis exceptia lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. B. S.R.L. și a respins cererea în contradictoriu cu aceasta.

A admis în parte cererea principală modificată și a obligat pârâta S.C. B. S.A. la plata către reclamantă a sumelor de 664.435,4 RON și, respectiv, 41.521,22 RON, cu titlu de daune-interese și a dobânzii legale aferente sumelor calculate de la data comunicării cererii adiționale, 29.03.2016 și până la data achitării efective.

A respins cererea reconvențională formulată de S.C. B. S.A., ca neîntemeiată.

A obligat reclamanta la plata către pârâta S.C. B. S.R.L. a sumei de 14.970 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A obligat pârâta S.C. B. S.A. la plata sumei de 10.249,35 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâta S.C. B. S.R.L., tribunalul, prin aceeași sentință, a stabilit că, urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, analizarea acesteia nu se mai impunea.

Împotriva acestei sentințe, S.C. A. S.R.L și S.C. B. S.A. au declarat apel, iar la 18.04.2018 S.C. B. S.R.L. a declarat apel incident.

Prin decizia civilă nr. 1576/05.07.2018, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă, a fost respins ca lipsit de interes apelul incident, au fost admise apelurile formulate de reclamanta-pârâtă și de către S.C. B. S.A. A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că a fost admisă în parte acțiunea.

Pârâta-reclamantă B. S.A. a fost obligată la plata către S.C. A. S.R.L. a sumei de 956.456,55 RON, cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzilor legale penalizatoare aferente, de 205.590,67 RON calculate până la 14.09.2017 și în continuare până la data plății debitului principal.

Reclamanta-pârâtă a fost obligată la plata către S.C. B. S.R.L. a sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Au fost compensate cheltuielile de judecată din prima instanță, între reclamanta-pârâtă și S.C. B. S.A. Au fost respinse celelalte pretenții ca neîntemeiate.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Au fost compensate în totalitate cheltuielile de judecată din apel, între S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.A.

Împotriva acestei hotărâri, au formulat recurs apelantele-pârâte.

Prin decizia civilă nr. 495/28.02.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, a admis recursurile, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Rejudecând cauza, prin decizia civilă nr. 1744/25.11.2020, Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă, a respins ca lipsit de interes apelul incident formulat de S.C. B. S.R.L.

A respins ca nefondat apelul formulat de S.C. B. S.A. și a admis apelul formulat de S.C. A. S.R.L.

A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pârâta-reclamantă S.C. B. S.A. la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 956.456,55 RON, cu titlu de daune-interese și a dobânzilor legale penalizatoare în cuantum de 205.860,67 RON, calculate până la data de 14.09.2017 și în continuare până la data plății efective a debitului de 956.456,55 RON.

A respins ca neîntemeiată cererea pârâtei S.C. B. S.R.L. de obligare a reclamantei la plata sumei de 14.970 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

A admis în parte cererea pârâtei S.C. B. S.R.L. privind cheltuielile de judecată și a obligat reclamanta la plata către aceasta a sumei de 10.000 RON, cu titlu de onorariu de avocat.

A obligat S.C. B. S.A. la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 16.225 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva acestei decizii, la 17.12.2020 S.C. B. S.A. a declarat recurs menționând că motivele de recurs le va depune după comunicarea hotărârii atacate.

La 18.01.2022, recurenta a depus motivele de nelegalitate ale hotărârii recurate. A solicitat casarea hotărârii recurate, respingerea cererii de chemare în judecată, anularea contractului de furnizare de produse din 01.06.2012 pentru vicierea consimțământului recurentei prin dol și obligarea intimatei-reclamante S.C. A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru achitată în primul ciclu procesual, precum și cea achitată pentru acest recurs.

În motivare, recurenta a susținut că decizia recurată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Subsumat primului motiv de recurs, după prezentarea situației de fapt și a etapelor procesuale parcurse, recurenta a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 501 C. proc. civ.

În argumentare, aceasta a menționat că în rejudecare, soluționarea apelului s-a realizat fără respectarea dispozițiilor deciziei nr. 495/28.02.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, menținându-se, practic, aceeași soluție ca în primul ciclu procesual.

Sub acest aspect, a arătat că, în rejudecare, instanța de apel, a făcut din nou o confuzie între prețul produselor și prejudiciul suferit ca urmare a neexecutării unei obligații contractuale, întrucât prețul produselor vizează executarea în natură a obligațiilor contractuale și implică livrarea mărfii, iar prejudiciul presupune întrunirea condițiilor răspunderii civile contractuale.

În argumentarea incidenței acestei critici de nelegalitate, a învederat că rejudecarea cauzei s-a realizat doar în mod formal, fără o analiză reală a apărărilor recurentei și a dispozițiilor obligatorii stabilite prin decizia nr. 495/28.02.2020, hotărârea recurată fiind o copie cvasiidentică a deciziei pronunțate în apel, în primul ciclu procesual.

Tot în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a invocat încălcarea principiului disponibilității prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

Astfel, a arătat că instanța de apel, în rejudecare, a acordat reclamantei ceea ce nu a solicitat prin cererea de chemare în judecată, respectiv, prețul pungilor aferent comenzilor transmise, iar nu daune-interese conform acțiunii sale.

De asemenea, aceasta a subliniat că atât timp cât marfa comandată nu a fost livrată, recurenta nu putea fi obligată la plata prețului aferent comenzilor transmise, întrucât, în caz contrar, patrimoniul intimatei-reclamante s-ar mări atât cu prețul produselor, cât și cu valoarea concretă a produselor ce nu au fost livrate recurentei.

Subsumat celui de-al doilea motiv de recurs, recurenta a susținut că instanța de apel a încălcat sau a aplicat greșit normele de drept material.

În ceea ce privește cererea de chemare în judecată, a arătat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material privind răspunderea civilă contractuală, întrucât condițiile pentru acordarea daunelor interese prevăzute de art. 1350 C. civ. și cele reglementate prin art. 1531-1537 nu erau îndeplinite.

Sub acest aspect, a menționat că intimata-reclamantă nu a făcut dovada faptului că a achitat suma la care a fost obligată prin sentința arbitrală nr. 113/16.10.2014, pronunțată de Tribunalul Arbitral de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României. Astfel, în opinia recurentei, intimata-reclamantă nu a înregistrat un prejudiciu efectiv și acordarea prețului unor produse care nu au fost livrate reprezintă o îmbogățire fără justă cauză.

Totodată, aceasta a invocat excepția de neexecutare a obligației de livrare de către intimata A. S.R.L., având în vedere că aceasta nu a respectat termenele stabilite pentru livrarea produselor comandate.

În argumentare, recurenta a menționat dispozițiile art. 16.6 din contractul de furnizare de produse, în temeiul cărora aceasta avea dreptul de a refuza recepția produselor, fără a avea și obligația de a despăgubi intimata-reclamantă, astfel că prin soluția instanței de apel a fost încălcat principiul pacta sunt servanda.

Referitor la incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în ceea ce privește cererea reconvențională, recurenta a invocat dispozițiile art. 1215 C. civ.

În acest context, a arătat că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile legale pentru anularea contractului pentru dol, iar consimțământul reprezentantului legal al S.C. B. S.R.L. a fost viciat prin manoperele dolosive ale domnului D..

Recurenta a subliniat că această persoană este un terț față de contractul de furnizare produse, domnul D. deținând în cadrul grupului B., funcția de coordonator de grup achiziții.

Totodată, a învederat că acesta nu a fost reprezentantul recurentei în raporturile cu intimata-reclamantă și că recunoașterea faptelor săvârșite de către el fac dovada deplină a intenției de fraudare a intereselor recurentei.

În susținerea acestei critici de nelegalitate, S.C. B. S.R.L. a invocat probatoriul administrat în etapele procesuale anterioare.

Intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului.

La 06.04.2021 intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, în principal ca inadmisibil. Cu privire la solicitarea recurentei referitoare la cererea reconvențională, a solicitat respingerea căii de atac ca lipsită de interes. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, iar la termenul din 15.12.2021, instanța de recurs în complet de filtru a calificat solicitarea intimatei-reclamante privind respingerea recursului ca inadmisibil drept excepție a nulității recursului, a respins-o și admițând în principiu recursul, a acordat termen pentru dezbateri.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Litigiul dintre părți este generat de interpretarea clauzelor contractului de furnizare marfă, respectiv pungi cu sigla B., precum și de analiza modului de îndeplinire a obligațiilor asumate de părți prin actul juridic încheiat.

Prin urmare, dezlegarea recursului presupune verificarea măsurii în care, în etapele procesuale anterioare, instanțele de fond au aplicat corect legea, în limitele cadrului contractual convenit de părți și ale deciziei de casare pronunțată de instanța supremă în primul ciclu procesual.

Recurenta a criticat decizia atacată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susținând că hotărârea pronunțată în apel încalcă decizia de casare, deoarece a fost pronunțată aceeași soluție cu cea din primul ciclu procesual, instanța făcând confuzie între prețul produselor și prejudiciul suferit, fără să verifice dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale.

Înalta Curte subliniază că, prin decizia de casare, instanța supremă a stabilit obligația instanței de apel ca, în rejudecare, să analizeze dacă, în concret, sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale a recurentei S.C. B. S.A. pentru acordarea daunelor interese, reținând și încălcarea principiului disponibilității, întrucât a fost obligată să plătească reclamantei prețul pungilor, deși aceasta solicitase plata unor daune.

Înalta Curte reține că instanța devolutivă de control judiciar, în prezentul ciclu procesual, a respectat prevederile art. 501 C. proc. civ., motivele de apel formulate de S.C. B. S.A. fiind examinate prin prisma dispozițiilor deciziei de casare. Astfel, a examinat dacă, în cauză, sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, precum conduita ilicită a achizitorului, contrară clauzelor stabilite de părți și prejudiciul produs, reținând faptul că pârâta nu a invocat nicio cauză exoneratoare de răspundere și niciun motiv justificat pentru neexecutarea obligațiilor.

Analizând decizia recurată, Înalta Curte va înlătura ca nefondat argumentul recurentei potrivit căruia nerespectarea limitelor casării rezultă automat din echivalența celor două soluții pronunțate de instanța de apel în cele două cicluri procesuale, întrucât casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare nu presupune implicit adoptarea unei soluții diferite de cea desființată de instanța de recurs, atâta vreme cât în rejudecare se realizează din nou un examen efectiv al cauzei, compatibil cu direcțiile stabilite prin decizia de casare.

Înalta Curte arată că, din argumentele instanței de apel nu rezultă o confuzie între prețul produselor și prejudiciul suferit de intimata-reclamantă, iar faptul că valoarea prejudiciului a fost stabilită la valoarea mărfurilor pe care recurenta a refuzat să le recepționeze nu înseamnă decât raportarea la prețul contractual ca reper de evaluare a pagubei.

În strânsă legătură cu aceste considerente, Înalta Curte relevă faptul că și cea de-a doua critică, privind încălcarea principiului disponibilității, prevăzut de art. 9 C. proc. civ., este nefondată.

Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte observă că instanța de apel a stabilit, în mod corect, că valoarea dezdăunării este egală cu prețului contractului, întrucât principiul reparării integrale a prejudiciului presupune, raportat la prezenta speță, ca reclamanta să primească ceea ar fi trebuit să obțină în condițiile executării conforme a contractului de către pârâtă. Stabilirea cuantumului daunelor-interese la valoarea prețului mărfii nu duce la concluzia că reclamanta a primit ce nu a cerut, ci relevă faptul că, pentru evaluarea prejudiciului, a fost folosit drept criteriu prețul contractului, fără a se încălca obiectul și limitele stabilite de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

Înalta Curtea va înlătura ca nefondată și critica recurentei potrivit căreia soluția de obligare la plata despăgubirilor creează o mărire nejustificată a patrimoniului intimatei-reclamante, întrucât are dreptul la plata prețului mărfii, dar păstrează și pungile, care nu au fost niciodată livrate achizitorului.

În circumstanțele particulare ale cauzei, așa cum au fost stabilite în fața instanțelor devolutive, împrejurarea că bunurile contractate nu au fost efectiv livrate, rămânând în patrimoniul intimatei, este aptă să producă acesteia o daună determinată de imposibilitatea valorificării bunurilor în scop comercial.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că hotărârea recurată încalcă dispozițiile art. 1350 și 1531-1537 C. civ. A arătat că nu erau îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale și că prejudiciul pretins de reclamantă nu este efectiv, întrucât aceasta nu a făcut dovada achitării sumei la care a fost obligată prin sentința arbitrală, pronunțată în litigiul cu propriul furnizor de pungi.

Înalta Curte reține că în apel a fost analizată conduita părților contractante, pe baza probatoriului administrat, instanța stabilind că, în cauză, este incidentă răspunderea civilă contractuală. Prin argumentele prezentate, recurenta trimite la probatoriul administrat, din care ar rezulta executarea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale, or, în prezentul stadiu procesual, instanța de recurs nu poate restabili situația de fapt pe baza probelor administrate, întrucât analiza în calea extraordinară de atac nu poate fi extinsă, dincolo de criticile de nelegalitate, spre cele de netemeinicie, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) și art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește caracterul cert al prejudiciului, Înalta Curte arată că statuările instanței de apel sunt conforme dispozițiilor legale criticate, fiind fără relevanță faptul neachitării sumei la care intimata-reclamantă a fost obligată prin sentința arbitrală, atâta timp cât acea obligație decurge dintr-un alt raport juridic al acesteia cu un terț. Chiar dacă suma datorată de intimata-reclamantă propriului furnizor reprezintă parte din prețul pentru marfa pe care recurenta a refuzat să o recepționeze, nu poate fi condiționată pretenția legitimă a reclamantei la repararea integrală a prejudiciului de îndeplinirea altei obligații dintr-o relație contractuală distinctă.

Înalta Curte reține că soluția instanței de apel s-a raportat la examinarea expresă a dispozițiilor legale criticate, prin prisma clauzelor asumate de părți prin contractul de furnizare, fiind analizate condițiile răspunderii civile contractuale, anume conduita ilicită a recurentei, prin neexecutarea fără justificare a obligației contractuale de a recepționa și prelua marfa comandată, precum și neplata prețului, cu consecința producerii unei pierderi intimatei-reclamante. Cu privire la prejudiciu, instanța de apel a analizat cele două componente ale acestuia, respectiv damnum emergens, reprezentat de prețul datorat de reclamantă pentru procurarea mărfurilor de la propriul furnizor și lucrum cesans, ce constă în câștigul așteptat dar nerealizat de aceasta și a apreciat corect că daunele-interese pe care le va stabili trebuie să acopere integral pierderea suferită.

Înalta Curte va înlătura și critica recurentei privind incidența în speță a excepției de neexecutare a contractului, justificată prin nerespectarea termenelor de livrare de către reclamantă, în calitate de furnizor, întrucât din examinarea deciziei recurate rezultă că instanța a analizat conduita părților contractante, pe baza probatoriului administrat și a stabilit că această obligație nu a fost prevăzută în termeni stricți, termenul de livrare nefiind apreciat drept esențial de către părți; a explicat instanța devolutivă de control judiciar faptul că, nefiind prevăzut un termen limită de livrare, raportat și la inacțiunea recurentei privind adoptarea unui remediu legal față de conduita cocontractantului, excepția de neexecutare a contractului nu este întemeiată.

Înalta Curte subliniază că recurenta a susținut, în prezentul litigiu, neexecutarea contractului de către intimata-reclamantă, invocând nerespectarea termenelor de livrarea de către aceasta la momentul la care ea însăși refuzase primirea produselor, dar nu pe motivul întârzierii livrării, ci pe temeiul nemulțumirilor generate de prețul pungilor comandate, ce ar fi fost negociat, prin folosirea unor manopere dolosive, de către angajatul său. Așadar, apare vădit neîntemeiată această excepție în condițiile în care este justificată prin întârzierea în livrarea unor produse pe care a refuzat să le recepționeze din cu totul alte motive decât depășirea termenului de livrare.

Recurenta a susținut că a fost încălcat principiul pacta sunt servanda prin modul de interpretare de către instanța de apel a clauzei 16.6 din contractul de furnizare, potrivit căreia avea dreptul de a refuza recepția mărfii, fără ca intimata-reclamantă, în calitate de furnizor, să poată primi despăgubiri sau compensații.

Față de această critică, Înalta Curte subliniază că, prin raționamentul instanței de apel, nu a fost încălcat principiul forței obligatorii a contractului între părțile contractante, întrucât acest principiu nu echivalează cu libertatea absolută de a contracta, întrucât orice convenție trebuie să respecte normele și limitele legale.

Ultima critică din memoriul de recurs vizează soluția pronunțată în apel cu privire la cererea reconvențională formulată de S.C. B. S.A. prin care a solicitat anularea contractului de furnizare din 01.06.2012 pentru vicierea consimțământului prin dol, recurenta susținând încălcarea dispozițiilor art. 1215 C. civ., întrucât instanța a reținut că numitul D. nu a avut calitatea de terț față de contractul de furnizare.

Înalta Curte constată că soluția instanței de apel s-a raportat la examinarea probatoriului administrat, pe baza căruia a stabilit că această persoană, semnatară a contractului de furnizare din 01.06.2012 în calitate de reprezentant al S.C. B. S.A., nu poate fi asimilată categoriei terților în ceea ce privește incidenței dolului în raportul juridic născut între părțile litigiului. Statuarea instanței de apel este corectă, întrucât terțul este o persoană complet străină de raportul juridic analizat, or în prezenta cauză, persoana care, în viziunea recurentei, trebuie astfel calificată, era angajat al achizitorului, avea un raport de muncă cu această parte contractuală, deținând funcția de coordonator grup achiziții, conform susținerilor din cererea de recurs, prin urmare nu poate fi considerat extern față de contractul de furnizare.

Înalta Curte observă că, prin argumentele privind atribuțiile angajatului semnatar al contractului și cele în susținerea manoperelor dolosive ale acestuia, precum omisiunea de comunicare a celui mai bun preț de pe piață, colaborarea acestuia cu intimata-reclamantă pentru a oferta prețuri competitive în scopul obținerii calității de furnizor, presupusele beneficii materiale personale pe care le-ar fi obținut de la intimata-reclamantă, recunoașterea lui că a favorizat-o pentru obținerea contractului, recurenta vizează reevaluarea situației de fapt și a materialului probator. Însă, toate aceste aspecte au fost analizate de instanțele devolutive și nu mai pot fi supuse cenzurii în recurs, deoarece sistemul național de drept nu recunoaște decât dublul grad de jurisdicție, fond și apel, iar nu și al treilea grad devolutiv, prin urmare aceste critici depășesc sfera controlului de legalitate impus prin art. 483 alin. (3) coroborat cu art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta împotriva deciziei instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1744/25.11.2020, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 martie 2022.