ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 345/2022

Ședința publică din data de 15 februarie 2022

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța – secția a II-a Civilă sub nr. x/2018, la 12.04.2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Constanța, prin Primar, a solicitat, în principal:

- obligarea pârâtului la plata sumei de 4.186.457,48 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare, calculată conform art. 3 alin. (2)

1

din O.G. nr. 13/2011, aferentă tranșei de plată nr. x din debitul principal de 61.236.178,454 Ron, aferent primului stadiu de execuție a lucrărilor de urbanizare publică din cadrul proiectului Faleza Nord (debit supus executării silite prin somația din 26.01.2011, emisă de BEJ B. în dosarul de executare nr. 241/2008);

- obligarea pârâtului la plata sumei de 632.711,65 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare, calculată conform art. 3 alin. (2)

1

din O.G. nr. 13/2011, aferentă debitului de 9.075,145 RON, aferent stadiului nr. 5 de execuție a lucrărilor de urbanizare publică din cadrul proiectului Faleza Nord (debit supus executării silite prin somația din 25.04.2017, emisă de BEJ B. în dosarul de executare nr. 241/2008);

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Într-un prim subsidiar, a solicitat:

- obligarea pârâtului la plata sumei de 2.468.936,46 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare, calculată conform art. 3 alin. (2)

1

din O.G. nr. 13/2011, aferentă tranșei de plată nr. x din debitul principal de 61.236.178,454 Ron, aferent primului stadiu de execuție a lucrărilor de urbanizare publică din cadrul proiectului Faleza Nord (debit supus executării silite prin somația din 26.01.2011, emisă de BEJ B. în dosarul de executare nr. 241/2008);

- obligarea pârâtului la plata sumei de 373.137,64 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare, calculată conform art. 3 alin. (2)

1

din O.G. nr. 13/2011, aferentă debitului de 9.075,145 RON, aferent stadiului nr. 5 de execuție a lucrărilor de urbanizare publică din cadrul proiectului Faleza Nord (debit supus executării silite prin somația din 25.04.2017, emisă de BEJ B. în dosarul de executare nr. 241/2008);

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Într-un al doilea subsidiar, a solicitat:

- obligarea pârâtului la plata sumei de 751.415,44 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare, calculată conform art. 3 alin. (2)

1

din O.G. nr. 13/2011, aferentă tranșei de plată nr. x din debitul principal de 61.236.178,454 Ron, aferent primului stadiu de execuție a lucrărilor de urbanizare publică din cadrul proiectului Faleza Nord (debit supus executării silite prin somația din 26.01.2011, emisă de BEJ B. în dosarul de executare nr. 241/2008);

- obligarea pârâtului la plata sumei de 113.563,63 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare, calculată conform art. 3 alin. (2)

1

din O.G. nr. 13/2011, aferentă debitului de 9.075,145 RON, aferent stadiului nr. 5 de execuție a lucrărilor de urbanizare publică din cadrul proiectului Faleza Nord (debit supus executării silite prin somația din 25.04.2017, emisă de BEJ B. în dosarul de executare nr. 241/2008);

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1785/21.11.2019, pronunțată de Tribunalul Constanța – secția a II-a Civilă, a fost admisă acțiunea reclamantei, a fost obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a următoarelor sume:

- 380.587,04 RON, cu titlu de dobândă legală penalizatoare aferentă debitului în cuantum de 4.082.411,90 RON, reprezentând tranșa de plată nr. x, calculată pentru perioada cuprinsă între 09.12.2016 -23.11.2017;

- 581.803,82 RON, cu titlu de dobândă legală penalizatoare aferentă debitului în cuantum de 9.075.145 RON, calculată pentru perioada cuprinsă între 27.04.2017-22.12.2017.

Prin aceeași sentință, a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 62.131,69 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

La 6 martie 2020, reclamanta A. S.R.L. a formulat cerere de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 1785/21.11.2019, pronunțată de Tribunalul Constanța – secția a II-a Civilă, în sensul că, prin hotărârea pronunțată s-au admis, în realitate, în parte, pretențiile reclamantei, constând în dobânda legală aferente tranșei de plată nr. x, până la concurența sumei de 380.587,04 RON.

Prin sentința civilă nr. 242/28 mai 2020, pronunțată de Tribunalul Constanța – secția a II-a Civilă, a fost admisă cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 1785/21.11.2019. A fost lămurit dispozitivul sentinței în sensul că s-a admis în parte acțiunea.

Împotriva sentinței nr. 1785/21.11.2019 a Tribunalului Constanța, a declarat apel reclamanta A. S.R.L., prin care a solicitat schimbarea, în parte, a hotărârii atacate, în sensul admiterii în totalitate a pretențiilor privind obligarea pârâtului la plata întregii sume solicitate cu titlu de dobândă legală, într-una din variantele indicate în principal sau în subsidiar; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva aceleiași sentințe a formulat apel și pârâtul Municipiul Constanța, prin Primar, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 390 din 02 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admis apelul reclamantei A. S.R.L., a fost schimbată, în parte, sentința apelată, în sensul că:

- a fost admisă acțiunea;

- s-a dispus obligarea pârâtului Municipiul Constanța la plata către reclamantă a sumei de 4.186.457,48 RON, cu titlu de dobândă legală penalizatoare, calculată asupra debitului supus executării silite conform somației din 26.01.2011, emisă de BEJ B. în cadrul dosarului de executare silită nr. x/2008 – stadiul nr. 1 de execuție lucrări;

- s-a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 632.711,65 RON, cu titlu de dobândă legală penalizatoare, calculată asupra debitului supus executării silite conform somației din 25.04.2017 emisă de BEJ B. în dosarul de executare silită nr. x/2008 – stadiul nr. 5 de execuție lucrări;

- au fost menținute dispozițiile sentinței apelate cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată reclamantului și cu privire la respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de pârât;

- a fost respins apelul declarat de pârâtul Municipiul Constanța, prin Primar;

- s-a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 20.312 RON cu titlu de cheltuieli de judecată – taxă judiciară de timbru apel.

Împotriva acestei decizii, la 17 martie 2021, a declarat recurs pârâtul Municipiul Constanța, prin Primar, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Constanța, în vederea aplicării corecte a normelor de procedură și a celor de drept material. Totodată, a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul arată că prevederile O.G. nr. 13/2011 nu sunt aplicabile dobânzii legale penalizatoare solicitate de reclamantă, întrucât izvorul creanței principale este anterior intrării în vigoare a acestui act normativ.

Din acest punct de vedere, se arată că O.G. nr. 13/2011 a intrat în vigoare la 01.09.2011, urmând să producă efecte numai pentru viitor, neputând produce efecte în mod retroactiv. Or, pe de o parte, raportul contractual ce a stat la baza pronunțării titlului executoriu (sentința civilă nr. 4853/COM/27.05.2004 cu referire la debitul principal asupra căruia se solicită dobânzile în prezenta cauză) este dat de contractele de concesiune nr. x/2000 și respectiv nr. y/2000, al căror obiect consta în realizarea obiectivelor de investiții "Proiect al Programului de Dezvoltare Edilitară Mun. Constanța – Zona Faleza Nord și respectiv – strada x.

Mai arată recurentul că titlul executoriu – sentința civilă nr. 4853/COM a fost pronunțată la 27.05.2004 și a devenit irevocabilă la 23.05.2006, prin decizia civilă nr. 1775/23.05.2006 a Î.C.C.J., deci cu mult anterior intrării în vigoare a O.G. nr. 13/2011.

Mai mult, însăși executarea silită ce a format obiectul dosarului de executare silită nr. x/2008 al BEJ B., a fost începută în anul 2008, deci anterior momentului intrării în vigoare a O.G. nr. 13/2011 și respectiv intrării în vigoare a art. 3 alin. (2)

1

din acest act normativ.

Nu în ultimul rând, decizia nr. 1517/13.12.2012 a Curții de Apel Constanța, prin care i s-a acordat un termen de grație pârâtei și eșalonarea plății din titlul executoriu, a fost pronunțată anterior intrării în vigoare a alin. (2)

1

al art. 3 din O.G. nr. 13/2011, text normativ introdus prin art. 20 din cap. VIII din Legea nr. 72/2013, în vigoare din 05.04.2013.

Prin urmare, autorul căii de atac susține că decizia recurată este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1 din vechiul C. civ., art. 6 din noul C. civ., art. 15 din Constituția României, precum și cu încălcarea art. 21 din Legea nr. 72/2013.

Totodată, evidențiază recurentul că dispozițiile art. 3 alin. (2)

1

din O.G. nr. 13/2011 nu se aplică în cazul de față, hotărârea recurată fiind nelegală și dată cu aplicarea greșită a legii.

Dintr-un alt punct de vedere, recurentul evocă dispozițiile art. 1, art. 2, art. 3, art. 6, art. 8, art. 11 și art. 2

1

din O.G. nr. 13/2011, precum și art. 1 și art. 8 din Legea nr. 72/2013 și conchide că aceste două acte normative au urmărit luarea unor măsuri ferme pentru combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată a unor sume de bani rezultând din tranzacțiile comerciale ce au la bază un contract, în vederea atenuării consecințelor crizei economice.

Recurentul arată că între părți nu s-a încheiat un contract comercial care să aibă ca obiect furnizarea de bunuri sau prestarea de servicii de către intimata-reclamantă, în calitatea acesteia de profesionist, prin urmare prevederile O.G. nr. 13/2011 nu sunt aplicabile litigiului dedus judecății.

În dezvoltarea motivelor de recurs, autorul căii de atac arată că, prin decizia nr. 1517/13.12.2012 a Curții de Apel Constanța s-a dispus în sensul acordării unui termen de grație în favoarea recurentei, până la 01.03.2013, cu referire la executarea silită a sentinței civile nr. 4843/COM/27.05.2004, în vederea includerii sumei de 61.236.174,458 RON în bugetul pe anul 2013 al Municipiului Constanța, dispunându-se totodată eșalonarea plății sumelor din titlul executoriu, pe o perioada de 15 ani, în rate anuale egale, începând cu anul 2013, cel mai târziu la 30 decembrie ale fiecărui an.

După ce prezintă termenele de plată în urma eșalonării, recurentul arată că, de vreme ce dobânda penalizatoare vizează plata cu întârziere dincolo de termenul scadent al unei sume de bani, iar, în speță, suma datorată aferentă ratei/tranșei nr. 5 din situația 1 de lucrări, a fost plătită la 23.11.2017, deci anterior scadenței sale din 30.12.2017, rezultă că nu datorează dobândă penalizatoare potrivit O.G. nr. 13/2011.

Din acest punct de vedere, apreciază că, în mod eronat, instanța de apel a avut în vedere intervalul 09.12.2016-23.11.2017 (349 zile), rata fiind achitată prin O.P. nr. x la 23.11.2017, deci înainte de termenul de plată din 30.12.2017.

Recurentul susține că, în mod nelegal, a fost obligat la plata sumei de 4.186.457,48 RON, ca reprezentând dobândă legală penalizatoare calculată asupra debitului supus executării silite conform somației din 26.01.2011, criticile sale putând fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de pct. 5 și 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Sub un prim aspect, recurentul arată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu depășirea limitelor învestirii, fiind încălcat astfel principiul disponibilității, reglementat de art. 22 C. proc. civ. și art. 397 C. proc. civ., potrivit căruia instanța nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut.

Arată recurentul că instanța de apel a reținut greșit că prin cererea de chemare în judecată reclamantul s-a referit la dobânda calculată asupra sumelor de 61.236.178 RON, în condițiile în care, prin petitul cererii de chemare în judecată, se arată în mod expres că reclamantul s-a referit la dobânda aferentă tranșei de plată nr. x din debitul de 61.236.178,454 RON, iar tranșa nr. 5 de plată din întregul debit este de 4.082.411,90 RON.

În al doilea rând, se susține că hotărârea este nelegală întrucât suma de 4.186.457,48 RON nu reprezintă dobândă legală penalizatoare calculată asupra debitului (în cuantum de 61.236.178,454 RON) supus executării silite conform somației din 26.01.2011 (...) – cum se menționează de instanța de apel în dispozitivul hotărârii, ci reprezintă soldul debitului (adică soldul rămas de plată după scadența tranșei nr. 5) – în cuantum de 44.906.530,85 RON.

În al treilea rând, se susține că hotărârea este nelegală întrucât, ca urmare a eșalonării dispuse prin decizia nr. 1517/13.12.2012 a Curții de Apel Constanța, s-a stabilit că debitul inițial total, în cuantum de 61.236.178,454 RON, urma să fie achitat în 15 rate anuale egale, adică în cuantum de 4.082.411,90 RON fiecare rată/tranșă de plată (61.236.178,454:15=4.082.411,90 RON).

Prin urmare, recurentul arată că suma de 44.906.530,85 RON nu reprezintă suma aferentă tranșei nr. 5 din debitul total, ci diferența din debitul total de 61.236.178,454, aferentă tranșelor de plată de la nr. 5-15. Or, tranșele de plată de la nr. 6 la nr. 15 își au scadențele la plată la 30.12 ale fiecărui an, începând cu anul 2018 și până în anul 2027 inclusiv.

Conchide recurentul arătând că instanța a acordat reclamantei, cu depășirea limitelor învestirii, dobânda penalizatoare aferentă tranșelor nescadente la plată nr. x (în cuantum de 44.906.530,85 RON), din debitul principal.

În plus, nici data de 23.11.2017 nu reprezintă data plății sumei de 44.906.530,85 RON, ci numai data plății sumei de 4.082.411,90 RON, aferentă tranșei nr. 5.

În al patrulea rând, se arată că, în mod nelegal a reținut instanța de apel că între cele două modalități de calcul posibile nu este o diferență deoarece, în esență, prin ambele metode se ajunge la plata aceluiași cuantum al dobânzilor, în condițiile în care nu s-ar ajunge la plata aceluiași cuantum al dobânzilor în situația în care debitul rămas de achitat (adică soldul rămas în plată după plata tranșei nr. 5) ar fi achitat integral anterior scadențelor stabilite prin decizia de eșalonare nr. 1517/13.12.2012.

Susține că a și adus acest argument în fața instanței de apel, în cadrul interpelării instanței din ședința din 15.10.2020, însă aceste argumente nu au fost consemnate, nefiind deci nici analizate în cadrul deciziei, instanța menționând că "pârâtul nu a evocat niciun argument pertinent în sensul celei de-a doua metode", fără a arăta nici în ce constă argumentul adus, nici de unde rezultă lipsa de pertinență a respectivului argument.

În ceea ce privește dobânda aferentă debitului de 9.075.145 RON, supus executării silite prin somația de plată din 25.04.2017, din dosarul execuțional nr. x/2008 al BEJ B., debit aferent stadiului nr. 5 de execuție al lucrărilor de urbanizare publică din cadrul Proiectului Faleza Nord, recurentul a invocat critici pe care le-a subscris motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază) și pct. 8 C. proc. civ. (hotărârea a fost data cu încălcarea și aplicarea greșita a normelor de drept material).

Arată recurentul că, și în acest caz, titlul executoriu ce stă la baza întregii executări silite a dosarului nr. x/2008 și inclusiv a somației emise la 25.04.2017, este reprezentat de sentința civilă nr. 4853/COM/27.05.2007, prin care nu au fost stabilite anumite sume certe, lichide și exigibile de bani, ci prin care s-a dispus numai obligarea pârâtului Municipiul Constanța la predarea terenurilor ce fac obiectul contractelor de concesiune, realizarea căilor de acces la terenurile concesionate, efectuarea lucrărilor de sistematizare și utilități edilitare, în caz de neexecutare, C. SPA (cedenta creanței către intimata reclamantă din prezenta cauza) fiind autorizata să efectueze respectivele lucrări, pe cheltuiala pârâtului Municipiul Constanța.

În atare condiții, susține că sumele ce au făcut obiectul somației din 25.04.2017 nu au fost determinate sub aspectul cuantumului lor în cadrul sentinței civile nr. 4853/COM/27.05.2007, fiind contestate de recurent pe calea contestației la executare (ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017), în vederea stabilirii de către instanța de executare a faptului dacă aceste sume sunt legal datorate, adică dacă ele reprezintă în mod efectiv o cheltuială suportată de către creditor - așa cum prevedea sentința civilă 4853/COM/2007.

Caracterul cert și exigibil al sumei de 9.075.145 RON, ce a făcut obiectul somației de executare din 25.04.2017, nu a fost stabilit prin respectiva somație, ci abia ulterior soluționării contestației la executare ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017, prin pronunțarea sentinței civile nr. 7949/03.07.2017 și a deciziei civile nr. 172/29.11.2017.

Așadar, arată recurentul că până la momentul în care a fost soluționată contestația la executare formulată împotriva somației de executare din 25.04.2017 nu se poate vorbi despre dobânzi penalizatoare calculate și datorate sumei ce făcea obiectul somației de executare, întrucât până la acel moment nu era definitiv stabilit caracterul cert al creanței, acesta nefiind determinat prin titlul executoriu ce stă la baza executării silite din dosarul x/2008, respectiv prin sentința civilă nr. 4853/COM/2007.

Mai mult, în speță, de la data comunicării somației emise la 25.04.2017 intervine și termenul de grație de 6 luni, prevăzut de dispozițiile O.G. nr. 22/2002 de care beneficia Municipiul Constanța pentru a face rost de sumele de bani ce făceau obiectul somației de executare din 25.04.2017, dat fiind faptul inexistenței lichidităților necesare efectuării plății la acel moment, motiv pentru care, până la expirarea acestui termen legal de grație de 6 luni nu se poate vorbi despre datorarea unei dobânzi penalizatoare sau remuneratorii, întrucât nu se poate vorbi despre o neplată la scadență a unei sume datorate.

Din acest punct de vedere, apreciază că în mod nelegal a considerat instanța de apel că intervalul de timp pentru care se calculează dobânda este cel cuprins între 26.04.2017-12.01.2018.

Mai arată recurentul că suma de 9.075.145 RON, ce a făcut obiectul somației de executare din 25.04.2017, nu a fost plătită la 12.01.2018, cum a reținut în mod nelegal instanța de apel, ci cu mult anterior acestei date, respectiv la 22.12.2017 conform OP nr. x/22.12.2017 (vizând suma totala de 9.183.138,69 RON prin care au fost plătite și cheltuielile de executare ce făceau obiectul somației de executare). Arată că, la 22.12.2017, suma a intrat în contul indicat de executorul judecătoresc, care a și emis de altfel, la aceeași dată de 22.12.2017, înștiințarea către creditoare privind eliberarea sumei.

Apreciază că nu prezintă relevanță data la care i-au fost virate reclamantei sumele de bani, ci data la care ele au intrat în contul executorului judecătoresc, respectiv aceea de 22.12.2017, nu 12.01.2018.

O altă serie de critici ale recurentului vizează suma de 632.711,65 RON, reprezentând dobânda penalizatoare aferenta debitului de 9.075.145 RON (supus executării silite prin somația de plată din 25.04.2017 din dosarul execuțional nr. x/2008 al BEJ B..

În primul rând, arată recurentul că, în privința soluției pronunțate de prima instanță cu referire la suma de 581.803,82 RON, acordată cu titlu de dobândă legală penalizatoare conform art. 3 alin. (2)

1

din O.G. nr. 13/2011 pentru debitul de 9.075.145 RON și cu referire la intervalul de timp pentru care a fost acordată dobânda penalizatoare aferentă acestui debit, reclamanta nici nu a formulat motive de apel, situație în care, în mod legal, instanța de apel nu putea admite apelul reclamantei cu consecința schimbării soluției primei instanțe în sensul obligării recurentei la plata "către reclamantul A. S.R.L. a sumei de 632.711,65 RON cu titlu de dobândă legală penalizatoare calculată asupra debitului supus executării silite conform somației din data de 25.04.2017 emisă de BEJ B. în dosarul de executare silită nr. 24 J/2008 - stadiul nr. 5 de execuție lucrări".

Astfel, arată recurentul, schimbând hotărârea primei instanțe, instanța de apel a acordat reclamantei încă 50.907,83 RON (632.711,65 RON - 581.803,82 RON), fără ca reclamanta să formuleze motive de apel în acest sens.

Susține recurentul că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu depășirea limitelor învestirii, fiind încălcat astfel principiul disponibilității reglementat de art. 22 și art. 397 C. proc. civ., potrivit căruia instanța nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut și prevederile art. 477 C. proc. civ. care reglementează limitele apelului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat.

În al doilea rând, se impune a se observa faptul că, în privința aceleiași soluții pronunțate de prima instanță cu referire la suma de 581.803,82 RON, acordată cu titlu de dobândă legală penalizatoare conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, pentru debitul de 9.075.145 RON și cu referire la intervalul de timp pentru care a fost acordată dobânda penalizatoare aferentă acestui debit, nici hotărârea instanței de apel nu conține vreo motivare care să justifice soluția de schimbare în parte a sentinței, în sensul obligării recurentei la plata "către reclamantul A. S.R.L. a sumei de 632.711,65 RON cu titlu de dobândă legală penalizatoare calculată asupra debitului supus executării silite conform somației din data de 25 04 2017".

Astfel cum se poate observa din concluziile Raportului de expertiză contabilă/Suplimentul la Raport, suma de 581.803,82 RON - acordată de prima instanță cu titlu de dobândă legală penalizatoare conform art. 3 alin. (2)

1

din O.G. nr. 13/2011 pentru debitul de 9.075.145 RON, este aferentă perioadei 29.11.2017 - 22.12.2017, iar suma de 632.711,65 RON - acordată de instanță de apel cu același titlu de dobândă legală penalizatoare conform art. 3 alin. (2)

1

din O.G. nr. 13/2011 pentru debitul de 9.075.145 RON, este aferentă perioadei 29.11.2017- 12.01.2018.

Însă, în referire la obligarea recurentului la plata către reclamanta A. S.R.L. a sumei de 632.711,65 RON cu titlu de dobândă legală penalizatoare, calculată asupra debitului supus executării silite conform somației din 25.04.2017, hotărârea instanței de apel nu cuprinde nicio motivare din perspectiva reținerii faptului că dobânda penalizatoare conform art. 3 alin. (2)

1

din O.G. nr. 13/2011 pentru debitul de 9.075.145 RON ar trebui să fie datorată pentru perioada cuprinsă între 29.11.2017-12.01.2018 și nu pentru cea cuprinsă între 29.11.2017-22.12.2017.

Susține recurentul că această critică se circumscrie și motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Totodată, se arată că nici intervalul de timp nu este cel corect, întrucât suma de 9.075.145 RON a fost achitată cu O.P. nr. x din 22.12.2017, fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru ipoteza în care instanța de recurs va aprecia că recurentul datorează dobânda aferentă tranșei nr. 5 din SAL 1 și dobânda aferentă SAL 5, precum și faptul că este aplicabilă cauzei O.G. nr. 13/2011, recurentul apreciază că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 3 din O.G. nr. 13/2011, în sensul că, în mod nelegal, s-a apreciat de către instanța de fond că dobânda care se cuvine reclamantei este cea reglementată de dispozițiile art. 3 alin. (2)

1

(dobânda penalizatoare), în speță putând fi acordată cel mult dobânda legală remuneratorie reglementată de dispoziție art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 13/2011, astfel cum au dispus și instanțele în cadrul dosarului nr. x/2014

Mai departe, sunt evocate dispozițiile art. 1 și art. 6 din O.G. nr. 13/2011 și se conchide că, întrucât debitul a fost achitat înainte de data scadenței, astfel cum a fost eșalonat prin decizia nr. 1517/13.12.2012 a Curții de Apel, nu se poate aplica dobânda penalizatoare. Prin urmare, dispozițiile art. 3 alin. (2)

1

din O.G. nr. 13/2011 nu sunt aplicabile în cauză, însă ar putea fi aplicabile dispozițiile art. 3 alin. (1) din O.G . nr. 13/2011.

Intimata a formulat întâmpinare la 22.03.2021, în termen legal, prin care a invocat efectul pozitiv al deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul dosarului nr. x/2014 și incidența în cauză a dezlegărilor de drept date de ÎCCJ în deciziile RIL nr. 7/2015 și 21/2015.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentului la 22.04.2021, care nu a formulat răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, iar prin încheierea din 5 octombrie 2021, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a dispus comunicarea raportului către părți, cu solicitarea de a depune un punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Părțile nu au formulat un punct de vedere.

Prin încheierea din 8 februarie 2022, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, având în vedere concluzia asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului formulat de recurentul-pârât Municipiul Constanța, prin Primar împotriva deciziei civile nr. 390 din 02 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, precum și acordul părților pentru soluționarea recursului în completul de filtru, constatând faptul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (6) C. proc. civ., având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (1) C. proc. civ., a amânat pronunțarea cauzei la 15 februarie 2022.

Analizând recursul declarat în cauză, în baza motivelor invocate și a normelor de drept aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Recurentul-pârât și-a întemeiat criticile de nelegalitate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., memoriul de recurs reprezentând o detaliere atât a aspectelor de nelegalitate cât și a multor aspecte de netemeinicie care vizează îndeosebi situația de fapt și care nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului.

Cu privire la solicitarea aferentă primului capăt de cerere, reprezentând obligarea la plata dobânzii aferente tranșei nr. 5 de plată din debitul de 61.236.178,454 RON, recurenta invocă, sub un prim aspect, depășirea de către instanța de apel a limitelor învestirii, considerându-se astfel că s-a încălcat principiul disponibilității prevăzut de dispozițiile art. 22 C. proc. civ. și art. 397 C. proc. civ., în ceea ce privește suma asupra căreia se stabilește dobânda.

Pentru a înlătura această critică, instanța de recurs constată că, la dosarul tribunalului, reclamanta a depus tabelul privind calculul dobânzii aferente "ratei 5 SAL I Faleză Nord", care cuprinde, în coloanele nr. 7 și nr. 10, valoarea debitului principal în sumă de 44.906.530,85 RON și, respectiv, cuantumul dobânzii penalizatoare în sumă de 4.186.457,48 RON, aspect care se coroborează cu reținerea instanței de apel conform căreia dobânzile poartă asupra sumelor de plată de la scadență până la data achitării integrale cu luarea în considerare a sumelor deja plătite și care diminuează debitul corespunzător. A reținut instanța de apel că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul s-a referit la dobânda calculată asupra sumelor de 61.236.178 RON și 9.075.145 RON și nu asupra sumelor ce reprezintă tranșele de plată menționate în petitul cererii de chemare în judecată, așa cum sugerează pârâtul, chestiune care se deduce din indicarea sumelor pretinse cu titlu de dobândă și atașarea tabelelor anexă.

Instanța de recurs nu poate cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată, ci doar verifică legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată, în acest sens fiind dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin criticile referitoare la modalitatea de calcul a dobânzii reținută de instanța de apel, recurentul nu dezvoltă motive de nelegalitate, ci de pretinsă netemeinicie. Aceasta întrucât, fără a arăta în ce constă, în concret, nelegalitatea raționamentului primei instanțe de control judiciar, pârâtul urmărește stabilirea unei alte situații de fapt prin refacerea calculelor efectuate în etapa apelului.

Totodată, Înalta Curte reține, față de susținerile recurentului privind neanalizarea în apel a argumentelor sale privind diferența dintre cele două modalități de calcul a dobânzii reținute ca posibile de către instanța de apel, că recurentul nu a făcut dovada invocării în apel a celor susținute prin cererea de recurs, pe de o parte, iar pe de altă parte, instanța de apel nu trebuia să dea un răspuns detaliat fiecărui argument invocat de părți, ci numai celor fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția în cauză.

Or, instanța de apel a prezentat într-un mod logic raționamentul pentru care a ales modalitatea de calcul propusă de reclamantă, hotărârea fiind la adăpost de orice critici de nelegalitate, din această perspectivă.

Nu pot fi reținute nici criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și care vizează aplicabilitatea O.G. nr. 13/2011, pe de o parte, respectiv aplicabilitatea art. 3 alin. (2)

1

din același act normativ, pe de altă parte.

În mod corect a reținut instanța de apel că reclamantei i se cuvine dobânda legală penalizatoare în cuantumul prevăzut de art. 3 alin. (2)

1

din O.G. nr. 13/2011 pentru perioadele ulterioare intrării în vigoare a acestui text de lege.

O.G. nr. 13/2011 este aplicabilă în cauză având în vedere că se solicită plata unor sume cu titlu de dobânzi penalizatoare pentru perioade ulterioare intrării în vigoare a dispozițiilor actului normativ.

De la data intrării în vigoare a dispozițiilor O.G. nr. 13/2011 dobânzile se calculează potrivit acesteia, dispozițiile O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, fiind abrogate.

De altfel, recurenta a primit în mod constant această dezlegare și în celelalte dosare care vizau plata altor tranșe aferente aceleiași lucrări.

Principiul puterii de lucru judecat împiedică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată în alt proces.

Noțiunea de proces echitabil presupune că dezlegările irevocabile date problemelor de drept în litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept soluționate, au caracter obligatoriu în litigiile ulterioare între aceleași părți, deoarece, în caz contrar, s-ar încălca principiul securității raporturilor juridice.

Astfel, instanța supremă reține că este fondată apărarea intimatei-reclamante privind puterea de lucru judecat (sub aspect pozitiv) a deciziilor pronunțate în dosarele nr. x/2019 și nr. y/2016, având aceleași părți și aceeași cauză juridică, prin care s-a stabilit în mod definitiv atât aplicabilitatea în cauză a O.G. nr. 13/2011, cât și natura juridică a dobânzii datorate.

Cât privește critica prin care recurentul învederează neîndeplinirea în cauză a condițiilor legale pentru acordarea dobânzii penalizatoare, reiterând susținerile din apel referitoare la inexistența situației nerespectării obligației de plată a obligațiilor bănești la scadență, întrucât Municipiul Constanța și-a îndeplinit întocmai obligațiile de plată a sumelor de bani la scadență, astfel cum au fost eșalonate prin decizia civila nr. 1517/13.12.2012 a Curții de Apel Constanta, Înalta Curte constată legalitatea deciziei recurate, în cauză fiind incidentă puterea de lucru judecat a deciziei nr. 1939/01.11.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2016.

Prin această decizie s-a reținut că suspendarea executării silite a obligației de plată, acordarea unui termen de grație, respectiv eșalonarea plății datoriei nu reprezintă cauze exoneratoare de răspundere în ceea ce privește plata dobânzii legale, pentru că acestea nu înlătură dreptul creditorului la repararea integrală a prejudiciului suferit prin întârzierea în executarea obligației.

Acest mod de executare eșalonat, consfințit printr-o hotărâre judecătorească, este apt doar să confere debitorului dreptul de a face plăți parțiale și succesive și să stabilească în sarcina creditorului obligația de a nu continua executarea silită, nefiind în măsură a înlătura dreptul creditorului de a solicita repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune-interese pentru plata cu întârziere de către debitor a sumelor de bani stabilite prin titlul executoriu, daune care îmbracă forma beneficiului nerealizat și care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.

În ce privește dobânda aferentă debitului de 9.075.145 RON, supus executării silite prin somația de plată din 25.04.2017 din dosarul execuțional nr. x/2008 al BEJ B., debit aferent stadiului nr. 5 de execuție al lucrărilor de urbanizare publică din cadrul Proiectului Faleza Nord, recurentul a invocat, sub un prim aspect, inexistența caracterului cert, lichid și exigibil al acestei sume la data de 25.04.2017.

Înalta Curte nu poate primi aceste critici întrucât stabilirea momentului la care creanța a devenit certă și exigibilă presupune evaluarea mijloacelor de probă în vederea stabilirii unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanțele anterioare.

Se reține, totodată, că recurenta a reluat aceleași susțineri expuse prin memoriul de apel și asupra cărora a primit deja un răspuns, fără a critica, în concret, raționamentul instanței de apel din decizia atacată, ce face obiectul prezentului recurs.

Tot o critică de netemeinicie este și cea care vizează stabilirea datei la care a fost a fost achitată suma de 9.075.145 RON, neputând fi analizată în această etapă procesuală. Totodată, deși prin sentința primei instanțe, la fila x verso, vol. II dosar tribunal, s-a reținut că suma urmărită prin somația de plată din 25.04.2017 s-a executat la 12.01.2018, recurentul nu a contestat această stare de fapt prin cererea de apel, chestiunea intrând în puterea de lucru judecat.

O altă critică a recurentului cu privire la soluția dată capătului doi din cererea de chemare în judecată privește pronunțarea deciziei cu depășirea limitelor învestirii și cu încălcarea principiului disponibilității, prin faptul că, schimbând sentința instanței de fond, instanța de apel a majorat cuantumul dobânzii acordate și a modificat intervalul de timp pentru care această dobândă a fost calculată, fără ca reclamanta să fi solicitat acest lucru prin cererea de apel.

Critica subscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este nefondată.

Prin memoriul de apel, intimata-reclamantă a solicitat schimbarea, în parte, a hotărârii primei instanțe, în sensul admiterii în totalitate a pretențiilor din cererea de chemare în judecată, cu consecința obligării recurentei la plata întregilor sume solicitate cu titlu de dobândă legală.

Or, se constată că, prin cererea de chemare în judecată, prin capătul doi de cerere, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 632.711,65 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare, calculată conform art. 3 alin. (2)

1

din O.G. nr. 13/2011, aferentă debitului de 9.075,145 RON, aferent stadiului nr. 5 de execuție a lucrărilor de urbanizare publică din cadrul proiectului Faleza Nord (debit supus executării silite prin somația din 25.04.2017, emisă de BEJ B. în dosarul de executare nr. 241/2008), iar prin tabelul aflat la dosar tribunal, reclamanta a precizat că data de la care a calculat dobânda este 12.01.2018.

Prin urmare, contrar susținerilor recurentei-pârâte, cum limitele apelului sunt stabilite expres sau implicit de către apelant, Înalta Curte reține că instanța de apel a soluționat apelul în conformitate cu dispozițiile art. 477 C. proc. civ., fără a acorda mai mult decât s-a cerut.

Nefondată este și critica subscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care se invocă de recurentul-pârât că instanța de apel nu a motivat reținerea faptului că dobânda penalizatoare conform art. 3 alin. (2)

1

din O.G. nr. 13/2011 pentru debitul de 9.075,145 RON ar trebui să fie datorată pentru perioada cuprinsă între 29.11.2017-12.01.2018 și nu pentru cea cuprinsă între 29.11.2017-22.12.2017, conform sentinței primei instanțe.

Din examinarea deciziei recurate, rezultă că instanța a expus raționamentul pentru care a modificat perioada pentru care se va calcula dobânda penalizatoare, reținând în acest sens, la fila x din decizie că, "prin cererea de chemare în judecată reclamantul s-a referit la dobânda calculată asupra sumelor de 61.236.178 RON și 9.075.145 RON și nu asupra sumelor reprezentând tranșele de plată menționate în petitul cererii de chemare în judecată, așa cum sugerează pârâtul (simpla indicare a sumelor pretinse cu titlu de dobândă și atașarea tabelelor anexă permit înțelegerea corectă a petitului cererii de chemare în judecată)".

De asemenea, așa cum s-a indicat în considerentele anterioare, prin tabelul aflat la dosar tribunal, reclamanta a precizat intervalul pentru care a calculat dobânda în cuantum de 632.711,65 RON, respectiv 26.04.2017-12.01.2018.

Așadar, rezultă cu evidență că hotărârea recurată întrunește condițiile de legalitate prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., întrucât instanța de apel a prezentat într-un mod structurat și logic raționamentul juridic care a dus la formarea convingerii instanței, decizia conținând suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii atacate, neexistând contradicții în cuprinsul considerentelor.

În ce privește critica subscrisă motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., prin care recurentul susține că data la care a făcut plata este data la care banii au intrat în contul executorului judecătoresc, se reține că, în realitate, nu se invocă aplicarea greșită a unei norme de drept material, cum ar fi cea cuprinsă în art. 1497 C. civ., ci recurentul se raportează la elemente care configurează situația de fapt. Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora, nefiind aplicabil în situația în care recurentul tinde la schimbarea stării de fapt, cu consecința aplicării unei alte norme de drept material.

Înalta Curte va respinge ca nefondată și critica privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 3 din O.G. nr. 13/2011, încadrată în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât, așa cum s-a arătat pe larg și în considerentele anterioare, referitor la natura dobânzii datorate, cu putere de lucru judecat, într-un alt dosar purtat între părți, având aceeași cauză juridică, instanța de recurs a stabilit că este vorba despre dobânda penalizatoare.

Având în vedere considerentele mai sus expuse și constatând că prin criticile recurentului-pârât nu se relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună casarea deciziei atacate, Înalta Curte urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Municipiul Constanța, prin Primar, împotriva deciziei civile nr. 390 din 02 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 februarie 2022.