ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 616/2023

Ședința publică din data de 15 martie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Constanța, secția I civilă la 24 septembrie 2018, sub numărul de dosar x/2018, reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Constanța prin Primar, ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumei în cuantum de 240.397,88 RON, reprezentând plata nedatorată a sumei de 210.495,83 RON și dobânda legală calculată pentru perioada 2013-2016 aferentă acestei sume.

Prin sentința civilă nr. 306/17.02.2020, Tribunalul Constanța, secția I civilă, a admis cererea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Constanța, prin Primar și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 240.397,88 RON.

Împotriva sentinței civile nr. 306 din 17.02.2020, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă, a formulat apel Municipiul Constanța prin Primar.

Prin decizia civilă nr. 107 din 29 iunie 2021, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a admis apelul formulat de Municipiul Constanța prin Primar împotriva sentinței civile nr. 306, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 17.02.2020, a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată. A obligat intimata-reclamantă la plata către apelantul-pârât a sumei de 1.190 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.A.

Motivele de recurs sunt, în esență, următoarele:

Prin memoriul de recurs, recurenta arată că au fost greșit aplicate prevederile art. 1341 C. civ., cu privire la plata nedatorată.

Potrivit recurentei, plata nedatorată presupune întrunirea mai multor condiții, iar instanța de apel în mod greșit a reținut inexistența erorii la momentul plății, față de prevederile noului C. civ.

Mai arată recurenta că deși instanța de apel a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile noului C. civ., în motivare, cu referire la eroare, se raportează la vechiul cod, reținând inexistența erorii la momentul plății.

Totodată, recurenta susține că deși plata nedatorată s-a făcut ca urmare a notificării nr. x/25.10.20217 emisă de către intimat, prin care s-a arătat că prin Decizia Curții de Conturi s-a dispus stabilirea mărimii și întinderii prejudiciului, în realitate, prin Decizia nr. 32, Curtea de Conturi a stabilit că intimatul se face vinovat de nerespectarea prevederilor Legii nr. 213/1998, privind bunurile proprietate publică și ale Legii administrației publice locale nr. 215/2001, având obligația de a stabili persoanele care se fac vinovate de crearea prejudiciului.

Astfel, în opinia recurentei, plata făcută de către aceasta are semnificația unei plăți nedatorate, fiind îndeplinite condițiile reglementate de art. 1341 C. civ.

Recurenta-reclamantă a indicat în cererea de recurs motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, cu consecința menținerii soluției instanței de apel ca temeinică și legală și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Pe baza cererii de recurs și a întâmpinării, în temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul și a fost fixat termen de judecată la 15 martie 2023, cu citarea părților.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Criticile referitoare la aplicarea greșită a prevederilor cu privire la plata nedatorată, în contextul reținerii inexistenței erorii la momentul plății, nu vor fi însușite de Înalta Curte deoarece instanța de apel a aplicat corect dispozițiile art. 1341 C. civ., potrivit cu care "cel care plătește fără a datora are dreptul la restituire."

Astfel cum a statuat și doctrina, plata nedatorată dă naștere unui raport juridic civil avându-le ca subiecte pe solvens și pe accipiens, în al cărui conținut se identifică dreptul celui care a efectuat plata la restituirea prestației și obligația corelativă ce-i revine persoanei căreia i s-a făcut plata.

Obligația de restituire se va îndeplini conform prevederilor art. 1635 alin. (1) C. civ., care stipulează că cel obligat la restituire este cel care "a primit bunurile fără drept ori din eroare sau în temeiul unui act juridic desființat ulterior cu efect retroactiv ori ale cărui obligații au devenit imposibil de executat din cauza unui eveniment de forță majoră, a unui caz fortuit ori a unui alt eveniment asimilat acestora."

Totodată, potrivit art. 1469 C. civ.:

"Obligația se stinge prin plată, atunci când prestația datorată este executată de bunăvoie", iar conform art. 1470 C. civ. "orice plată presupune o datorie".

Înalta Curte constată, contrar celor susținute de către recurenta-reclamantă, că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile legale și a stabilit, în urma unei analize judicioase a probatoriului administrat, că în speță nu rezultă că plata ar fi fost făcută din eroare, în sensul că ar fi existat o percepție greșită la momemtul plății asupra existenței datoriei sau asupra întinderii acesteia.

Față de împrejurarea că între părți a fost încheiat un contract de concesiune, cu o durată de 49 de ani, iar plata achitată de către recurenta-reclamantă a fost în cuantumul solicitat de către intimatul-pârât prin notificarea nr. x/25.10.20217 și urmare a facturii emise de către acesta, nu poate fi considerată plată efectuată în sensul avut în vedere de art. 1341 C. civ.

Așadar, Înalta Curte constată că instanța de apel, analizând condițiile prevăzute de prevederile art. 1341 C. civ., coroborat cu dispozițiile legale mai sus menționate și cu situația de fapt, a constatat că nu sunt incidente în cauză prevederile cu privire la plata nedatorată, reurenta-reclamantă facând plata în scopul stingerii datoriei comunicate prin notifcare, și nu din eroare, astfel că, în mod corect, curtea de apel a admis apelul intimatei-reclamante pe acest aspect.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 107/C din 29 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I Civil.

Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, formulată de intimatul-pârât. Instanța supremă reține că, în aplicarea art. 494 raportat la art. 452 C. proc. civ., pentru a se acorda cheltuielile de judecată, partea care le solicită trebuie să facă dovada existenței acestora. Instanța supremă constată că nu a fost făcută dovada cheltuielilor de judecată, față de faptul că, deși partea a depus la dosar factura fiscală, însoțită de un extras de cont, din înscrisurile aflate la fila x nu rezultă că aceste cheltuieli au fost efectuate în etapa procesuală a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 107/C din 29 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I Civil, ca nefondat.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 martie 2023.