ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1907/2021

Ședința publică din data de 29 septembrie 2021

Asupra recursurilor civile de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 7 februarie 2019 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtului Municipiul Constanța, prin Primar la, obligarea la plata următoarelor sume: 2.022.751,21 RON reprezentând dobândă legală penalizatoare calculată pentru perioada 23.11.2017 - 24.05.2018, aferentă tranșei de plată nr. x a primului stadiu de execuție al lucrărilor de urbanizare publică din cadrul falezei Nord; 5.054.524,54 RON cu titlu de dobândă legală penalizatoare calculată pentru perioada 14.04.2016 - 17.04.2018, dobândă aferentă debitului de 25.771.279,32 RON corespunzător stadiului 4 de execuție al lucrărilor; 1.272.411,74 RON cu titlu de dobândă legală penalizatoare calculată pentru perioada 14.04.2016 - 19.10.2018, aferentă debitului de 5.111.634 RON corespunzător stadiului 4 bis de execuție al acelorași lucrări.

În subsidiar s-a solicitat plata sumelor cuvenite cu titlu de dobândă aferentă acelorași debite principale, dar calculate conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, iar în subsidiarul secund, s-a solicitat plata sumelor cuvenite cu titlu de dobânzi aferente acelorași debite principale dar calculate însă conform art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 13/2011.

Prin sentința civilă nr. 351 din 17.03.2020 Tribunalul Constanța admite acțiunea și obligă pârâta la plata sumelor solicitate în petitul principal.

Prin decizia nr. 106 din 4.03.2021 Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal admite apelul pârâtului, schimbând în parte sentința tribunalului în sensul obligării pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 4.916.665,85 RON cu titlu de dobândă legală penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011 pentru perioada 14 aprilie 2016 - 28 martie 2018, dobândă calculată asupra debitului de 25.771.279,32 RON aferent stadiului 4 de execuție al lucrărilor de urbanizare publică din Faleza Nord și la plata sumei de 1.248.779,19 RON cu titlu de dobândă legală penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011 pentru perioada 14.04.2016 - 2.10 2018, dobândă calculată asupra debitului de urbanizare publică din Faleza Nord. Au fost menținute restul dispozițiilor soluției apelate.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul Municipiul Constanța, prin Primar, solicitând admiterea recursului, casarea în parte, trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, în vederea aplicării corecte a normelor de procedură, a celor de drept material și a deciziei civile nr. 1517 din 13.12.2012.

Motivele de recurs sunt circumscrise cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ., după cum urmează.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în esență, criticile recurentei vizează aplicarea greșită a O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar - fiscale în domeniul bancar.

Recurenta susține că acest act normativ nu se aplică în cauză întrucât sumele care reprezintă debitul principal își au izvorul anterior intrării în vigoare a acestuia, ceea ce echivalează cu o aplicare retroactivă a legii.

Argumentele aduse în susținerea acestei critici se raportează la faptul că cele două contracte care au stat la baza raporturilor dintre părți au fost încheiate în anul 2000, titlul executoriu ce a stat la baza executării silite a debitelor principale a fost pronunțat la data de 27.05.2004 (sentința civilă nr. 4853/2004), devenind irevocabil la data de 23.05.2006 (decizia civilă nr. 1775 din 23.05.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), însăși executarea silită fiind începută în anul 2008, inclusiv hotărârea prin care s-a dispus acordarea termenului de grație (decizia civilă nr. 1517 din 13.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța), toate aceste acte ori fapte juridice au avut loc anterior intrării în vigoare a O.G. nr. 13/2011 (5.04.2013).

Un alt argument vizează faptul că O.G. nr. 13/2011 nu se aplică cauzei de față, din perspectiva dobânzii penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. (2) și alin. (2)

1

din actul normativ, dispoziții care reglementează sfera tranzacțiilor comerciale încheiate între profesioniști și o autoritate contractantă.

În speță, susține recurenta, ne aflăm în situația unei executări silite a unor sume de bani și nu în situația unui contract, deci în afara sferei de aplicare a normei legale.

Recurenta contestă cuantumul sumelor la care a fost obligată, data scadenței atât a debitelor principale cât și a modului de calcul al dobânzilor, caracterul cert și exigibil al sumelor solicitate prin acțiune, toate argumentele invocate fiind subscrise aceluiași motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., se invocă încălcarea autorității de lucru judecat izvorâtă din decizia civilă nr. 1517 din 13.12.2012 sub aspectul sumei reprezentând debit, recurenta contestând cuantumul debitului aferent tranșei nr. 6 de plată și, pe cale de consecință, cuantumul dobânzii penalizatoare la care a fost obligată.

Tot subsumat acestui motiv de recurs vizând încălcarea autorității de lucru judecat, recurenta contestă data scadenței dobânzii penalizatoare aferentă ratei/tranșei nr. 6 din situația de lucrări, susținând, în esență, că atâta vreme cât debitul principal a fost achitat anterior scadenței, nu datorează nicio dobândă penalizatoare ori remuneratorie astfel cum prevede O.G. nr. 13/2011.

Circumscrisă motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este critica privind încălcarea principiului disponibilității reglementat de art. 22 și art. 397 C. proc. civ.

Astfel, recurenta susține că prin petitul cererii de chemare în judecată reclamanta nu a indicat faptul că sumele solicitate, atât în principal, cât și în subsidiar, reprezintă dobânda legală penalizatoare/remuneratorie calculată asupra creanței rămasă de plată, cum a reținut în mod nelegal instanța de apel, dimpotrivă, a arătat în mod expres că sumele solicitate sunt cu titlu de dobândă legală aferentă tranșei de plată nr. 6.

Intimata depune întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, formulând totodată, în cadrul întâmpinării și recurs incident care vizează în exclusivitate soluția instanței de apel de admitere în parte a apelului, promovat de către reclamantă sub aspectul datei plăților efectuate.

Se invocă interpretarea eronată a dispozițiilor art. 1497 C. civ., arătând că debitorul trebuie să știe că, făcând plățile numai ca urmare a executării silite, de la momentul virării banilor către executor urma să treacă un interval de timp până la alimentarea conturilor creditorilor, or acest interval de timp rămâne tot în sfera culpei debitorului, nicidecum a culpei creditorului ori a executorului judecătoresc.

Ambele recursuri sunt nefondate.

În ceea ce privește recursul principal, reținem că recurenta-pârâtă și-a întemeiat motivele de nelegalitate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 și 8 C. proc. civ., memoriul de recurs reprezentând o detaliere atât a aspectelor de nelegalitate cât și a multor aspecte de netemeinicie care vizează îndeosebi și situația de fapt și care nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului.

Astfel, se invocă depășirea de către instanța de apel a limitelor învestirii, considerându-se astfel că s-a încălcat principiul disponibilității prevăzute de art. 22 C. proc. civ. și ale art. 397 C. proc. civ., în ceea ce privește suma asupra căreia se stabilește dobânda.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează încălcarea de către instanța de apel a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, ori recurenta face trimitere la încălcarea dispozițiilor art. 22 referitoare la rolul judecătorului în aflarea adevărului și la cele prevăzute de art. 397 C. proc. civ. care reglementează obligația instanței de a se pronunța asupra tuturor cererilor deduse judecății, nefiind indicată vreo normă de procedură a cărei încălcare se atragă sancțiunea nulității și care să fie încadrată în motivul de casare indicat.

Textele de lege invocate de către recurentă cuprind dispoziții de principiu, dispoziții care reglementează desfășurarea procesului civil, criticile invocate cuprinzând în realitate nemulțumiri ale recurentei cu privire la soluția primită și care reprezintă aspecte de netemeinicie privitoare la situația de fapt reținută în cauză.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta invocând în acest context nesocotirea deciziei civile nr. 1517/2012 din perspectiva stabilirii faptului că dobânda datorată este cea penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. (2)

1

din O.U.G. nr. 13/2011, nefiind respectate nici termenele de scadență instituite, Înalta Curte constată că nu pot fi identificate în mod real critici de nelegalitate, recurenta invocând un amalgam de susțineri care nu pot fi asimilate acestei categorii de critici.

Instanța de apel a reținut că în litigiile anterioare desfășurate între părți, toate generate de achitarea cu întârziere a sumelor datorate de către recurentă intimatei, s-a statuat în mod constant că eșalonarea sumei de plată din titlul executoriu pentru stadiul I al lucrărilor pe o perioadă de 15 ani, în rate anuale egale, începând cu anul 2013, nu afectează dreptul intimatei-reclamante la plata daunelor-interese moratorii constând în dobânda legală pentru neexecutarea întocmai a obligației debitorului său.

Referitor la natura dobânzii datorate, cu putere de lucru judecat, într-un alt dosar purtat între părți, având aceeași cauză juridică, instanța de recurs a stabilit că este vorba despre dobânda penalizatoare.

Nu pot fi reținute nici criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și care vizează aplicabilitatea O.G. nr. 13/2011.

În mod corect a reținut instanța de apel că reclamantei i se cuvine dobânda legală penalizatoare în cuantumul prevăzut de art. 3 alin. (2)

1

din O.G. nr. 13/2011 pentru perioadele ulterioare intrării în vigoare a acestui text de lege.

O.G. nr. 13/2011 este aplicabil în cauză având în vedere că se solicită plata unor sume cu titlu de dobânzi penalizatoare pentru perioade ulterioare intrării în vigoare a dispozițiilor actului normativ.

De la data intrării în vigoare a dispozițiilor O.G. nr. 13/2011 dobânzile se calculează potrivit acesteia, dispozițiile O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, fiind abrogate, ca atare nu se mai aplică.

De altfel, recurenta a primit în mod constant această dezlegare și în celelalte dosare care vizau plata altor tranșe aferente aceleiași lucrări.

Restul criticilor invocate nu reprezintă critici de nelegalitate, susținerile recurentei cuprinzând în realitate, nemulțumirile acesteia față de hotărârea pronunțată de instanța de apel și de aspectele de fapt reținute de către aceasta.

Recurenta tinde la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului în cadrul căruia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei cauzei.

Referitor la recursul incident prin care se invocă interpretarea greșită a dispozițiilor art. 1497 C. civ., în sensul că debitorul trebuia să fie obligat la plata dobânzilor legale până la momentul alimentării conturilor creditorului întrucât plățile au fost efectuate ca urmare a executării silite și nu în mod benevol, aceste susțineri nu pot fi reținute.

Astfel, motivul de casare invocat nu poate fi încadrat în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dispoziții care fac referire la încălcarea sau aplicarea, prin hotărârea dată, a normelor de drept material, nu și de interpretarea eronată a acestor norme.

Recurenta nu contestă faptul că instanța de apel a aplicat o normă în mod greșit, respectiv dispozițiile art. 1497 C. civ., ci se raportează la elemente care configurează situația de fapt. Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Având în vedere cele reținute mai sus, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă ambele recursuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul principal declarat de recurentul-pârât MUNICIPIUL CONSTANȚA PRIN PRIMAR și recursul incident declarat de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 106 din 4 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 29 septembrie 2021.