ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2736/2022

Ședința publică din data de 15 decembrie 2022

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brașov – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 4 iulie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar a solicitat obligarea pârâților B. și C. la plata sumei de 925.454,63 RON și la plata dobânzii penalizatoare aferente acestei sume, de la data scadenței și până la data plății efective. A solicitat și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat dispozițiile art. 1270, art. 1530 și art. 1851 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 745/C din 9 noiembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Brașov – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-au respins excepțiile prematurității și lipsei de interes, invocate prin întâmpinare.

S-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar, în contradictoriu cu pârâții B. și C..

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta A. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 1544/Ap din 2 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă s-a admis apelul declarat de reclamanta A. S.R.L., cu consecința schimbării în tot a sentinței civile nr. 745/C din 9 noiembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2018, în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în judecată.

Au fost obligați pârâții B. și C. la plata către reclamanta A. S.R.L. a sumei de 925.454,63 RON reprezentând contravaloarea facturilor seria x/01.02.2018, seria x/06.02.2018, seria x/08.02.2018, seria x/08.02.2018 și seria x/8.02.2018 la care se adaugă dobândă legală penalizatoare calculată începând cu data de 17 mai 2018, până la data plății efective a debitului.

Au fost obligați pârâții la plata către reclamantă a sumei de 7.722 RON cu titlu de cheltuieli de judecată aferente soluționării cauzei în primă instanță, respecitv 1.722 RON onorariu expert și 6.000 RON onorariu avocat.

Împotriva acestei hotărâri, pârâții B. și C. au declarat recurs, fiind întemeiat, în drept, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 2061 din 18 octombrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2018 a fost anulat ca insuficient timbrat, recursul declarat de pârâții B. și C. împotriva deciziei civile nr. 1544/Ap din 2 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

A fost respinsă cererea formulată de intimata-reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar D.. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 20 octombrie 2022, contestatorii B. și C. au formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 2061 din 18 octombrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2018.

Prin rezoluția din 26 octombrie 2022 s-a stabilit termen de judecată pentru soluționarea contestației în anulare la data de 15 decembrie 2022.

În motivarea cererii, întemeiate pe dispozițiile art. 503 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., contestatorii B. și C. au solicitat admiterea contestației și, pe cale de consecință anularea deciziei atacate, având în vedere că prin decizia atacată, instanța de recurs a admis, în mod greșit, excepția insuficientei timbrări, anulând astfel recursul promovat în cauză.

În acest context, contestatorii susțin că taxa judiciară de timbru a fost achitată la data de 7 iulie 2022, prin ghiseul.ro, ulterior respingerii cererii de ajutor public judiciar.

De asemenea, la aceeași dată contestatorii susțin că au transmis la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru, sens în care aceasta ar trebui să se afle la dosarul cauzei.

În acest sens, au atașat prezentei cereri e-mailul prin care au transmis dovada achitării taxei judiciare de timbru, potrivit dispozițiilor instanței de judecată.

Astfel, taxa judiciară de timbru reprezintă o contribuție bugetară datorată de persoanele care apelează efectiv la sistemul judiciar, cu scopul asigurării cheltuielilor înregistrate de obligația fundamentală a statului de a înfăptui justiția - deziderat realizat în cauză odată cu îndeplinirea acestei obligații de către recurenți.

Prin urmare, întrucât taxa judiciară de timbru a fost achitată, contestatorii solicită admiterea contestației, anularea hotărârii atacate și soluționarea recursului formulat în cauză.

În cauză, intimata A. S.R.L. prin administrator judiciar D. a depus, la 9 decembrie 2022, întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate raportate la temeiul de drept invocat, Înalta Curte urmează a respinge contestația în anulare pentru considerentele ce urmează:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere instanței care a pronunțat hotărârea atacată în cazurile și în condițiile prevăzute de lege să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Motivele invocate de contestator sunt circumscrise dispozițiilor art. 503 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., potrivit cu care, "hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata", precum și pct. 2 al art. 503 ce prevede că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale".

Dispozițiile sus-menționate, fiind de strictă interpretare și aplicare, au în vedere numai dacă dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural.

În acest context, contestația în anulare se înfățișează ca o cale de atac extraordinară de retractare creată de lege doar pentru remedierea unor erori materiale, iar nu pentru reformarea unor greșeli de fond.

Așadar, erorile materiale trebuie apreciate în raport cu datele existente la dosarul cauzei la data pronunțării hotărârii, întrucât numai în acest mod se poate hotărî dacă dezlegarea recursului este sau nu rezultatul unei erori materiale.

Astfel, sub un prim aspect, se invocă de către contestatori, cu referire la dispozițiile art. 503 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., faptul că instanța de recurs, prin decizia atacată, a admis, în mod greșit excepția insuficientei timbrări, anulând astfel recursul promovat în cauză, deși la dosarul cauzei se afla dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Din analiza actelor dosarului de recurs, Înalta Curte constată că la dosarul cauzei se afla la fila x e-mailul trimis de apărătorul recurenților, prin care menționa trimiterea de note scrise și dovada achitării taxei de timbru, aflată la fila x, din care rezultă că taxa de timbru achită era în cuantum de 20 RON, iar nu taxa de timbru în sumă de 6.429,77 RON, astfel cum s-a menționat prin raportul întocmit în cauză, care a fost comunicat recurenților la data de 28 iunie 2022, respectiv la 29 iunie 2022, conform dovezilor de înmânare aflate la dosar recurs.

În acest context, se reține că recurenții au încălcat dispozițiile art. 197 și art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., nefăcând astfel dovada respectării acestor cerințe imperative.

Așadar, în ceea ce privește critica contestatorilor întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., privind noțiunea de "eroare materială" se constată că această critică nu poate constitui motiv de admisibilitate a contestației în anulare, având în vedere că în cadrul dosarului de recurs, deși instanța supremă a stabilit în sarcina recurenților-pârâți B. și C., în solidar, o taxă judiciară de timbru în cuantum de 6.429,77 RON, conform dispozițiilor art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013, aceștia nu au procedat la achitarea taxei de timbru.

În acest sens, Înalta Curte constată că recurenții nu s-au conformat dispozițiilor art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 și nici prevederilor art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora, la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității, context în care se constată că aceștia nu au achitat taxa judiciară de timbru aferentă soluționării recursului pendinte.

Pe de altă parte, decizia atacată a fost soluționată în cadrul procedurii instituite, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., aspect ce are ca rezultat faptul că hotărârea s-a dat fără nicio cale de atac, astfel că, împotriva acesteia nu se mai putea exercita calea extraordinară de atac a contestației în anulare.

În consecință, nu se poate desființa dezlegarea dată recursului, iar prezenta contestație în anulare nu poate fi primită din perspectiva dispozițiilor evocate.

Pentru considerentele anterior expuse, nefiind îndeplinite cerințele art. 504 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorii B. și C. împotriva deciziei nr. 2061 din 18 octombrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorii B. și C. împotriva deciziei nr. 2061 din 18 octombrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata A. S.R.L., prin administrator judiciar D..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2022.