ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2726/2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2726/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 15 decembrie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 26 februarie 2016 sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu AEP S.A. Giurgiu Port S.A. și CN-ADMINISTRAȚIA PORTURILOR DUNĂRII FLUVIALE S.A. a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de închiriere nr. x/1993 încheiat cu pârâta S.C. AEP S.A.; desființarea contractului nr. x/1993 și repunerea părților în situația anterioară; obligarea pârâtului Consiliul Județean Dolj la plata sumelor de 716.260,86 RON, reprezentând chirie și cheltuieli cu utilitățile efectuate de către reclamantă în locul acesteia și constatarea compensării acestei creanțe cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 28 martie 2016, reclamanta S.C. A. S.A. a depus precizări prin care arată că față de petitul cererii de chemare în judecată înțelege să cheme în judecată și Consiliul Județean Dolj, menționând că dintr-o eroare materială a chemat în judecată CN -APDF S.A., în fapt pârâții în prezenta cauză fiind S.C. AEP S.A. Giurgiu Port S.A. și Consiliul Județean Dolj.

Prin sentința nr. 1878 din 18 mai 2017 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2016 a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a instanței și a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Dolj.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, la data de 2 august 2017, sub același nr. de dosar.

La data de 29 ianuarie 2019, reclamanta a depus cerere precizatoare solicitând obligarea pârâtului Consiliul Județean Dolj la plata sumelor de: 712.166,35 RON cheltuieli cu chiria și 211.455,20 RON cheltuieli cu energia electrică și apa curentă efectuate de reclamantă în locul CJ Dolj; constatarea compensării unei părți din suma totală de 923.621,55 RON cu suma pe care reclamanta o datora CJ Dolj, până la valoarea celei mai mici, respectiv 366.948,89 RON, rămânând un rest de plată în cuantum de 556.672,66 RON.

Prin sentința nr. 72/2021 din 20 aprilie 2021 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă a fost admisă excepția lipsei de interes cu privire la constatarea nulității absolute a contractului de închiriere nr. x/1993.

A fost admisă excepția lipsei de obiect cu privire la desființarea contractului nr. x/1993 și repunerea părților în situația anterioară.

A fost respinsă acțiunea privind constatarea nulității absolute a contractului de închiriere nr. x/1993 și desființarea contractului nr. x/1993 cu consecința repunerii părților în situația anterioară, formulată de reclamanta S.C. A. S.A. prin administrator judiciar B. în contradictoriu cu pârâtele S.C. AEP S.A. GIURGIU PORT S.A., CONSILIUL JUDEȚEAN DOLJ și CN - ADMINISTRAȚIA PORTURILOR DUNĂRII FLUVIALE.

A fost respins petitul privind obligarea pârâtei CJD la plata sumei de 716.260,86 RON, ca urmare a admiterii prescripției dreptului la acțiune al reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.A. - prin administrator judiciar B..

Prin decizia nr. 701/2021 din 16 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. - prin administrator judiciar B. împotriva sentinței nr. 72/2021 din 20 aprilie 2021 pronunțate de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Împotriva acestei decizii, reclamanta S.C. A. S.A. - prin lichidator judiciar B. a declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, recurenta a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei nr. 701/2021 din 16 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova și a sentinței civile nr. 72/2021 din 20 aprilie 2021 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, în sensul admiterii apelului formulat de reclamantă și trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 497 raportat la art. 480 alin. (3) C. proc. civ., după cum urmează:

In principal, în vederea unirii excepțiilor cu fondul cauzei, în temeiul art. 248 C. proc. civ.

In subsidiar, în vederea respingerii excepției lipsei de interes cu privire la constatarea nulității absolute a contractului de închiriere nr. x/1993; în vederea respingerii excepției lipsei de obiect cu privire la desființarea contractului nr. x/1993 și repunerea părților în situația anterioară; în vederea respingerii în tot a prescripției dreptului material la acțiune cât privește obligarea pârâtului Consiliul Județean Dolj la plata sumei de 927.716,06 RON; în vederea continuării judecății pe fondul cauzei și admiterii acțiunii.

In cazul în care, Înalta Curte va menține soluția Curții de Apel Craiova cu privire la excepțiile evocate, recurenta solicită trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, în vederea admiterii în parte a acțiunii în pretenții formulate împotriva Consiliului Județean Dolj, respectiv pentru suma de 39.568,80 RON.

În argumentarea memoriului de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta susține că instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, având în vedere că instanța de apel nu a analizat cererea de amânare formulată de recurentă pentru termenul de judecată din 16 noiembrie 2021, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 222, 224 și art. 13 C. proc. civ.

In al doilea rând, se arată că instanța de apel a analizat acțiunea pe fondul cauzei (cât privește capătul de cerere privind gestiunea de afaceri și îmbogățirea fără justă cauză), deși recurenta a solicitat prin apel "pe fondul cauzei, să dispuneți trimiterea cauzei spre rejudecare către Tribunalul Dolj, având în vedere că instanța a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, încălcând dispozițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

In al treilea rând, pentru că instanța de apel a analizat aspecte ce nu au fost invocate de către CJ Dolj nici la fondul cauzei, nici în apel și și-a întemeiat soluția de respingere a acțiunii de îmbogățire fără justă cauză prin raportare la o serie de apărări pe care le-a formulat în locul pârâtei CJ Dolj, încălcând astfel dispozițiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ. - dreptul de dispoziție al părților, art. 14 C. proc. civ. - contradictorialitatea și art. 22 (6) din același Cod - rolul judecătorului în aflarea adevărului.

In al patrulea rând, pentru că în mod greșit instanța nu a unit excepțiile cu fondul cauzei și, în consecință a făcut aplicarea greșită a art. 248 alin. (4) C. proc. civ., întrucât interpretarea dată de Curtea de Apel Craiova acestor dispoziții este eronată: din punct de vedere procedural, odată ce se constata că, pentru soluționarea unor excepții este nevoie de administrarea unor dovezi ce sunt necesare și pentru soluționarea fondului, în mod automat aceste excepții vor fi soluționate odată cu fondul cauzei.

Incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - când hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei, având în vedere că instanța de apel a analizat aspecte ce nu au fost invocate de către CJ Dolj nici la fondul cauzei, nici în apel, fiind întemeiată soluția de respingere a acțiunii de îmbogățire fără justă cauză prin raportare la o serie de apărări pe care le-a formulat în locul pârâtei CJ Dolj, raportându-se la contracte străine de natura cauzei.

In ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, se susține că soluția asupra excepției lipsei de interes cu privire la constatarea nulității absolute a contractului de închiriere nr. x/1993 (capătul 1 din cererea de chemare în judecată) este eronată, fiind încălcate dispozițiile art. 987 din C. civ. de la 1864, dispozițiile H.G. nr. 586/1992 și normele privind îmbogățirea fără justă cauză.

Interesul recurentei în formularea unei acțiuni în nulitatea absolută a unui contract de închiriere este evident: întrucât s-au formulat două acțiuni într-una singură, iar validarea raționamentului, conform căruia, contractul de închiriere nr. x/1993 este nul absolut, ar fi condus și facilitat admiterea acțiunii în pretenții împotriva CJ Dolj, acțiune întemeiată tocmai pe ideea că obligațiile de plată (chirie + utilități) în Portul Bechet aparțineau CJ Dolj și nu A..

Însă, analiza trunchiată a petitelor și aplicarea greșită a dispozițiilor legale referitoare la nulitatea absolută a contractului dintre părți, la obligația CJ Dolj de a achita utilitățile, la incidența îmbogățirii fără justă cauză/gestiunii de afaceri au condus instanța de apel la o concluzie greșită, interesul A. fiind evident și anume acela de a-și recupera sumele de bani plătite în contul unor obligații ce erau datorate de către CJ Dolj.

Chiar și în ipoteza în care plățile efectuate de către A. nu s-ar restitui de către S.C. AEP, totuși acest raționament (conform căruia contractul de închiriere nr. x/1995 fraudează legea) ar deschide calea unei acțiuni în pretenții împotriva CJ Dolj, ceea ce conduce la concluzia că la acest moment, atât interesul, cât și obiectul acțiunii există.

Mai mult decât atât, în speță e vorba despre o nulitate absolută a unui contract de închiriere încheiat cu încălcarea unor dispoziții legale imperative, contract de închiriere încheiat chiar de către recurentă și în baza căruia s-au plătit sume de bani nedatorate, astfel că, cel puțin din această perspectivă, se justifică interesul unei părți semnatare să solicite instanței să constate că respectivul contract este nul absolut.

Nu în ultimul rând, constatarea, de către o instanță de judecată a nulității absolute a contractului de închiriere prin prisma încălcării dispozițiilor IIGR nr. 586/1992 (ce instituie obligația CJ Dolj de a plăti aceste utilități), are o importanță și în contextul nenumăratelor litigii dintre A. S.A. și CJ Dolj, precum și în ipoteza unei eventuale tranzacții încheiate de părți, dat fiind faptul că între părți au mai fost discuții.

Așadar, prin raportare la dispozițiile art. 33 C. proc. civ. și având în vedere petitul și finalitatea cererii de chemare în judecată, în mod eronat instanța de apel a considerat că recurenta nu ar avea un interes.

În acest context, se poate vorbi inclusiv de către un interes moral or, A. are în prezenta cauză, inclusiv un interes moral evident: constatarea faptului că a efectuat plăți nedatorate timp de zeci de ani de zile și că a fost indus în eroare la momentul încheierii contractului.

In acest sens, recurenta consideră că instanța de apel nu a efectuat o analiză amănunțită a situației deduse judecății și a scos din context anumite aspecte esențiale în justificarea interesului reclamantei.

In contextul în care se urma raționamentul instanțelor inferioare, ar fi însemnat ca niciodată un contract cu executare succesivă nu ar putea fi atacat în instanța, pentru că în C. civ. de la 1864 nu se prevedea restituirea prestațiilor. În mod evident, acest raționament este absurd, câtă vreme legiuitorul oferă în mod expres dreptul de a solicita nulitatea absolută/relativă cu privire la orice tip de contract. De altfel, reclamanta nu s-a îndreptat împotriva CJ Dolj în baza unor obligații pe care le-ar fi avut în temeiul contractului de închiriere (de altfel nici nu aveam cum, pentru ca contractul de închiriere a fost încheiat cu C.), ci a solicitat de la pârâtă restituirea sumelor plătite, conform gestiunii de afaceri, în principal, respectiv conform principiului îmbogățirii fără justă cauză, în subsidiar - fila x din cererea de chemare în judecată.

Într-o altă critică se susține că soluția asupra excepției lipsei de obiect cu privire la cererea în desființarea contractului de închiriere nr. x/1993 - capătul 2 din cererea de chemare în judecată este eronată, fiind încălcate dispozițiile art. 966 C. civ. de la 1864.

Astfel, reclamanta a formulat acest capăt de cerere - desființarea contractului de închiriere, ca efect al constatării nulității absolute - în sensul lipsirii de efecte și nu ca efect al unei rezilieri judiciare, iar din acest punct de vedere, recurenta consideră că instanțele inferioare s-au aflat într-o eroare, ajungând la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 966 C. civ. de la 1864.

In acest sens, recurenta susține că obiectul prezentei cereri de chemare în judecată există, fiind unul mixt - constând într-o acțiune în constatarea nulității absolute a unui contract de închiriere ce și-a produs efectele și o acțiune în pretenții, respectiv restituirea plăților efectuate de către A., iar obiectul exista, prin raportare la cele solicitate prin acțiune - contractul nu a fost declarat până în prezent nul absolut și și-a produs efectele, iar pârâta CJ Dolj nu și-a îndeplinit obligația de plată a sumelor solicitate prin cererea de chemare în judecată.

In ceea ce privește soluția asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune cu referire la petitul 3 din cererea de chemare în judecată, recurenta apreciază că este eronată, fiind încălcate dispozițiile legale cu privire la termenul de la care începe să curgă prescripția - art. 8, 12 din Decretul nr. 167/1958, art. 1886 C. civ. de la 1864.

În acest sens, menționează faptul că, în mod corect, instanța de apel a schimbat parțial soluția instanței de fond și a reținut că "în stabilirea termenului de prescripție, instanța de fond s-a raportat în mod eronat la data comunicării acțiunii către pârâtul CJ Dolj - 9 martie 2017 și nu la data introducerii cererii de chemare în judecată - 26 februarie 2016". Așadar, recurenta arată că nu înțelege să atace raționamentul instanței de apel, conform căruia, în stabilirea termenului de prescripție trebuie să se raporteze la data de 26 februarie 2016 - data introducerii cererii de chemare in judecată.

Pe de altă parte, termenul de început al prescripției în cazul îmbogățirii fără justă cauză/gestiunii de afaceri este dat de art. 8 din Decretul 167/1958, iar aceste dispoziții se aplică prin asemănare și în cazul îmbogățirii fără just temei.

In opinia recurentei, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a acestor dispoziții legale și a considerat că, raportat la termenul de 3 ani de prescripție, cererea reclamantei în pretenții nu este prescrisă pentru plățile efectuate după data de 26 februarie 2013 - făcând aplicarea dispozițiilor art. 12 din Decretul nr. 167/1958, fără a face și aplicarea art. 8 din acest Decret.

In speță, termenul de prescripție începe să curgă de la date diferite și nu de la momentul în care A. a efectuat plățile.

Așadar, ca și capăt subsidiar de cerere, având în vedere că la momentul prezentului apel, după respingerea celorlalte capete de cerere, reclamanta nu are niciun mijloc prin care să-și recupereze prejudiciul suferit, acesta poate apela în mod corect la instituția îmbogățirii fără justă cauză - drept care se naște odată cu respingerea celorlalte capete de cerere.

În ceea ce privește soluția asupra fondului cauzei cu privire la gestiunea de afaceri/îmbogățirea fără justă cauză, recurenta susține că este eronată, fiind încălcate dispozițiile legale cu privire la aplicabilitatea, în speță, a gestiunii de afaceri (art. 987 C. civ. de la 1864), respectiv îmbogățirea fără justă cauză (H.G. nr. 586/1992; principiile actio de in rem verso).

Așadar, după cum rezultă din cele două expertize efectuate la fondul cauzei, A. S.A. a plătit chirie și utilități pentru clădirile utilizate de către instituțiile statului în Portul Bechet, deși această obligație revenea, din punct de vedere legal, Consiliului Județean Dolj.

Cu referire la aplicabilitatea îmbogățirii fără justă cauză, recurenta consideră că sunt îndeplinite condițiile acesteia.

In acest context, susține că în mod greșit a reținut instanța de apel că "nu este îndeplinită condiția absenței unei cauze legitime a măririi patrimoniului CJ Dolj în detrimentul reclamantei, fiind în prezența executării unor obligații proprii, asumate contractual - contractul de asociere în participație nr. x/1993 de către reclamantă".

Trecând peste faptul că, contractul de asociere în participațiune nr. x/1993 nu a fost invocat de către CJ Dolj și nici nu a făcut obiectul prezentei cauze, în fapt, prin acest contract se stabilesc alte tipuri de obligații, fără legătură cu cele aflate în litigiu în prezenta cauză.

Astfel, între CJ Dolj și S.C. A. S.A. s-a încheiat contractul de asociere în participație nr. x/26.10.1993, având ca obiect amenajarea punctelor de trecere peste Dunăre în portul Bechet - Oreahovo, precum și desfășurarea activității în obiectivele utilizate în comun.

In realizarea obiectului contractului, aportul Consiliului Județean Dolj constă în punerea la dispoziție a terenului necesar investiției în suprafață de 7,39 ha, pentru care reclamanta va plăti Consiliului Județean Dolj suma de 12.000 dolari/lună pentru contravaloarea folosinței, în timp ce A. S.A. participa strict cu suportul financiar, respectiv realizarea investiției (ridicarea clădirilor) și asigurarea navelor pentru transport (Cap. III pct. 2 din Contract), iar CN APDF participa cu suprafața de 2.68 ha.

Așadar, în niciun moment A. S.A. nu și-a asumat prin contractul de asociere în participațiune să plătească chiria și utilitățile pe care CJ Dolj era obligat să le plătească, conform H.G. nr. 586/1992.

Totodată, nu se pot "presupune" obligații contractuale, astfel cum a făcut Curtea de Apel Craiova, pentru că legea părților este convenția exact cum a fost încheiată.

Având în vedere că instanța de apel a admis parțial excepția prescripției dreptului material la acțiune, pretențiile reclamantei sunt: în principal, mergând pe ideea ca niciuna din plățile efectuate de către A. S.A. nu este prescrisă, despăgubirile în cuantum de 927.716,06 RON, iar în subsidiar, dacă se menține soluția dată de Curtea de Apel Craiova privind admiterea în parte a prescripției, înseamnă că plățile efectuate pe parcursul anului 2013 nu sunt prescrise, iar conform expertizei întocmite de către d-na D. și d-nul E., acestea sunt în cuantum de 39.568.80 RON.

Pentru aceste considerente, recurenta se consideră îndreptățită să solicite admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

Prin întâmpinarea, depusă la 28 martie 2021, intimatul Consiliul Județean Dolj a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 26 mai 2022, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 13 octombrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei nr. 701/2021 din 16 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția a II-a Civilă și a fixat termen pentru soluționarea recursului la 15 decembrie 2022 cu citarea părților, în ședința publică.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, reține că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. prin lichidator judiciar B. este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

In susținerea acestui motiv de recurs, recurenta arată că instanța de apel a analizat aspecte ce nu au fost invocate de către CJ Dolj nici la fondul cauzei, nici în apel, soluția de respingere a acțiunii de îmbogățire fără justă cauză fiind întemeiată prin raportare la o serie de apărări pe care le-a formulat în locul pârâtei CJ Dolj, referindu-se la contracte străine de natura cauzei.

Această critică apare a fi nefondată, întrucât contrar susținerilor recurentei, în cuprinsul hotărârii atacate se face trimitere, după analizarea întregului material probator la contractele despre care face vorbire recurentul în acțiunea introductivă, printre care se regăsesc contractul de închiriere nr. x/1993 a cărui nulitate se invocă, precum și contractul de asociere în participațiune nr. x/1993.

Astfel, contractul nr. x/1993 a fost încheiat de recurentă cu intimatul AEP GIURGIU PORT S.A., iar contractul nr. x/1993 a fost încheiat cu Consiliul Județean Dolj, context în care nu poate fi reținută cu succes critica referitoare la faptul că hotărârea cuprinde numai motive străine de natura cauzei, având în vedere că motivarea întemeiată și pe proba cu înscrisul ce viza contractul nr. x/1993 nu poate fi considerată străină de natura cauzei, în condițiile în care contractul a fost utilizat ca probă de recurent ab initio.

In ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurenta susține că soluția dată asupra excepției lipsei de interes cu privire la constatarea nulității absolute a contractului de închiriere nr. x/1993 (capătul 1 din cererea de chemare în judecată) este eronată, fiind încălcate dispozițiile art. 987 din C. civ. de la 1864, dispozițiile H.G. nr. 586/1992 și normele privind îmbogățirea fără justă cauză.

Cu referire la excepția lipsei de interes în promovarea petitului privind nulitatea absolută a contractului de închiriere, se constată că raportul juridic dintre părți a avut la bază contractul de închiriere nr. x/1993, încheiat de recurentă cu intimatul AEP GIURGIU PORT S.A., având ca obiect închirierea spațiului construit și a platformei din incinta portului Bechet, la prețul de 514.693 RON lunar, contract cu prestare succesivă, care a încetat în anul 2014, când prin Hotărârea nr. 125/29.05.2014, Consiliul Județean Dolj aproba închirierea spațiului situat în Portul Bechet, încheindu-se contractul de închiriere nr. x/02 iunie 2014.

Astfel, contractul este încheiat sub imperiul C. civ. de la 1864 - iar convenția cu executare succesivă constituie excepția de la principiul restabilirii situației anterioare (restitutio in integrum) și implicit de la principiul retroactivității efectelor nulității, față de imposibilitatea obiectivă de restabilire a situației anterioare, ceea ce determină și ca efectul nulității să se producă numai pentru viitor.

În cazul contractului de închiriere desființat pentru cauză de nulitate, folosința bunului este considerată definitiv executată și nu poate fi restituită locatorului, așa încât în mod corect s-a apreciat că petitul privind constatarea nulității absolute a contractului de locațiune este lipsit de interes câtă vreme consecința nulității nu o reprezintă repunerea părților în situația anterioară.

De asemenea, nu sunt fondate nici criticile referitoare la lipsa de obiect a cererii în desființarea contractului de închiriere, întrucât desființarea unui contract presupune ca acesta să fie în ființă, neputându-se dispune desființarea unui act ce nu mai produce efecte, întrucât la momentul promovării acțiunii contractul încetase, astfel încât instanța nu mai avea ce desființa.

Cu privire la critica referitoare la soluția ce viza gestiunea de afaceri/îmbogățirea fără just temei, se constată că aceasta este nefondată, întrucât din analiza pertinentă efectuată de instanța de apel rezultă că nu sunt îndeplinite condițiile necesare admiterii acestor acțiuni, având în vedere că, în speța de față ne aflăm în prezența unui raport obligațional stabilit de părțile contractului de închiriere nr. x/1993, C. S.A. și S.C. A. S.A., contract care a ființat până în anul 2014, când a fost reziliat de locator împotriva voinței locatarului pentru nerespectarea obligației de plată a chiriei, iar voința locatarului a fost de continuare a acestui contract, așa cum rezultă din adresa nr. x/13.01.2014 emisă de A. S.A., aflată la dosar, recurenta încercând renegocierea clauzelor contractului nr. x/1993 în vederea continuării contractului.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularități de ordin procedural ce sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziții ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură și care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

În argumentarea acestui motiv de casare, recurenta susține că instanța de apel nu a analizat cererea de amânare formulată pentru termenul din 16 noiembrie 2021, că a analizat aspecte neinvocate de CJ Dolj, întemeindu-și soluția de respingere a acțiunii de îmbogățire fără justă cauză pe apărări formulate în locul CJ Dolj, precum și faptul că, în mod greșit, Curtea de Apel Craiova nu a unit excepțiile invocate cu fondul cauzei.

Aceste critici sunt nefondate și nu pot fi primite, întrucât neacordarea termenului solicitat de către apelantă nu i-a produs acesteia vreo vătămare, în raport cu dispozițiile art. 223 alin. (1) C. proc. civ., deoarece lipsa părții legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei, în condițiile în care, apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel cum s-a reținut în practicaua deciziei atacate de instanța de apel.

Critica recurentei, referitoare la faptul că, în mod greșit, Curtea de Apel Craiova nu a unit excepțiile invocate cu fondul cauzei, se constată că nu poate fi primită, în condițiile în care, pentru soluționarea excepțiilor nu era necesară administrarea unor noi probe, iar unirea acestora cu fondul nu se justifică, având în vedere că prin apărările formulate de reclamantă în fața tribunalului nu s-a susținut impunerea unei astfel de măsuri și nici utilitatea unirii lor cu fondul nu subzistă.

Însă, în ceea ce privește critica recurentei întemeiată, de asemenea, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căreia, s-au încălcat normele de procedură referitoare la faptul că instanța de apel a analizat acțiunea pe fondul cauzei, deși reclamanta a solicitat prin cererea de apel să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Dolj, fiind încălcate prevederile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., se constată că este întemeiată.

Aceasta deoarece, potrivit dispozițiilor evocate "în cazul în care se constată că, în mod greșit prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, în cazul în care părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului".

În aceste condiții, Înalta Curte constată că instanța de apel a aplicat în mod greșit normele de procedură incidente în cauză - art. 480 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că apelanta-reclamantă a solicitat în cadrul motivelor de apel casarea sentinței pronunțate de Tribunalul Dolj și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, în situația în care excepția prescripției dreptului material la acțiune ar fi găsită neîntemeiată.

Recurenta a arătat că instanța de apel, deși a respins apelul său a considerat că nu sunt prescrise sumele plătite ulterior datei de 26 februarie 2013, prin urmare a admis doar parțial excepția prescripției și a analizat pe fond condițiile gestiunii de afaceri/îmbogățirii fără justă cauză, cu toate că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, iar prin cererea de apel s-a solicitat expres trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Așadar, în contextul relevat, Înalta Curte constată că instanța de apel, în cadrul controlului de legalitate, deși a analizat motivul de apel al pârâtei referitor la prescripția dreptului material la acțiune și având în vedere situația de fapt reținută, a aplicat greșit normele procedurale întemeiate pe dispozițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., întrucât prin motivele de apel se solicitase trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru soluționarea petitelor considerate prescrise.

Totodată, Înalta Curte constată că în cauză, hotărârea se sprijină pe motive contradictorii, în condițiile în care instanța de apel a considerat că nu sunt prescrise sumele plătite ulterior datei de 26 februarie 2013, deci a admis doar parțial excepția prescripției și a analizat pe fond condițiile gestiunii de afaceri/îmbogățirii fără justă cauză, deși instanța de fond a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, iar reclamanta a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Așadar, Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., context în care va admite recursul, va casa în parte decizia atacată și sentința de fond și va trimite cauza la prima instanță pentru judecarea pretențiilor neprescrise aferente capătului trei de cerere.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., apreciază că se impune admiterea recursului declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei nr. 701/2021 din 16 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția a II-a Civilă, casarea în parte a deciziei atacate și a sentinței civile nr. 72/2021 din 20 aprilie 2021 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă și trimiterea cauzei la prima instanță pentru judecarea pretențiilor neprescrise aferente capătului trei de cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei nr. 701/2021 din 16 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția a II-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți CN - ADMINISTRAȚIA PORTURILOR DUNĂRII FLUVIALE – S.A., CONSILIUL JUDEȚEAN DOLJ și AEP S.A. GIURGIU PORT S.A..

Casează în parte decizia atacată și sentința civilă nr. 72/2021 din 20 aprilie 2021 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă.

Trimite cauza la prima instanță pentru judecarea pretențiilor neprescrise aferente capătului trei de cerere.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2022.