ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 492/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 996 din 1 octombrie 2001 a Tribunalului

București, secția a III-a civilă, investit prin declinare de competență de

Judecătoria sectorului 2 București, a fost admisă acțiunea formulată de R.V.,

R.T., R.R.D. și D.T., dispunîndu-se obligarea statului prin Ministerul

Finanțelor la plata sumei de 533.336.000 lei cu titlu de despăgubiri civile.  A

fost respinsă acțiunea îndreptată împotriva pârâtei T.M.G.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanții au efectuat

începând cu anul 1990 lucrări necesare pentru a readuce în starea de a fi

locuit a imobilului situat în București, pe care l-au ocupat în calitate de

chiriași și din care au fost evacuați conform sentinței civile nr. 4844/1998 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

S-a reținut culpa statului care s-a comportat ca un proprietar asupra

imobilului, față de care pierduse proprietatea, situație  necunoscută de

reclamanți. S-a avut în vedere buna credință a reclamanților, care au efectuat

îmbunătățirile asupra imobilului repartizat, având convingerea că locuința

aparține statului. S-a dispus în fond dezdăunarea reclamanților, cu suma

trecută în dispozitiv, conform art. 49 pct. 3 din Legea nr. 10/2001.

Apelul declarat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva acestei

hotărâri, a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 191 din 18 aprilie 2002 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

S-a considerat că este neîntemeiată excepția de inadmisibilitate a

acțiunii, întrucât prevederile Legii nr. 10/2001 se aplică și cererilor în curs

de judecată, precum și că acțiunea este scutită de plata taxei de timbru

conform art. 51 din aceeași lege. Pe fond, s-a reținut aceeași stare de fapt,

ca și instanța de fond, în sensul că reclamanții au efectuat lucrări însemnate

asupra imobilului pentru care au achitat chiria legală pe perioada mai 1990

până în octombrie 1999.

Împotriva acestei hotărâri, Ministerul Finanțelor Publice a declarat

recursul de față, criticând-o ca nelegală și netemeinică în condițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., întrucât în mod greșit s-a făcut aplicațiunea art. 47

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în situația în care în speță nu s-a urmat o

procedură administrativă, după care să se facă acțiune în instanță.

Se susține și că în mod greșit a fost respinsă excepția de netimbrarea

acțiunii, precum și lipsa calității procesuale pasive a statului român, pentru

lucrările efectuate și de care a beneficiat pârâta T.G. și ulterior S.C. C.D.

SRL, care trebuie să plătească contravaloarea îmbunătățirilor, pe temeiul

îmbogățirii fără just temei.

Recursul este întemeiat, urmând a fi admis, în sensul celor ce urmează:

În soluționarea litigiilor ivite ca urmare a aplicării prevederilor

Legii nr. 10/2001 este necesar a se face distincție între diferitele proceduri

instituite de această lege pentru soluționarea litigiilor. Astfel, o primă

procedură instituită de această lege este cea referitoare la litigiile ce

derivă din desfășurarea procedurii necontencioase, când acestea nu se

finalizează pe cale amiabilă, în condițiile stabilite de lege.

În atare situație, părțile se pot adresa instanțelor, care au o

competență strict reglementată și de la care nu se poate face derogare.

În această primă categorie de litigii pot fi cuprinse cele reglementate

de art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001, precum și de art. 31 din

lege. În aceste cazuri competența revine în mod expres tribunalului, indiferent

de valoarea în litigiu.

Deosebit de aceste proceduri speciale, persoana îndreptățită sau cel

care pretinde, pe calea unei acțiuni separate despăgubiri pentru lucrările

efectuate asupra unui imobil de care a fost deposedat, se poate adresa

instanței, în condițiile dreptului comun.

În speță, foștii chiriași ai imobilului solicită despăgubiri ce

reprezintă echivalentul lucrărilor de reparație necesare, pentru aducerea

spațiului în stare de a putea fi locuit. O atare acțiune își găsește suportul

de drept material în prevederile art. 49 din Legea nr. 10/2001 și este scutită

de plata taxei de timbru conform art. 51 din lege. Dar, pentru astfel de

acțiuni nu se prevede o competență specială, cererile nu sunt determinate de

nerezolvarea lor pe cale necontencioasă, astfel că revine instanței de drept

comun competența de soluționare, respectiv judecătoriei.

De altfel, așa cum rezultă și din expunerea rezumativă a lucrărilor

dosarului, acțiunea a fost înregistrată inițial la Judecătoria sectorului 2

București, care având în vedere numai criteriul valoric la acea dată și-a

declinat competența în favoarea tribunalului.

Curtea de apel a respins greșit așa numita excepție de inadmisibilitate

a acțiunii, având în vedere prevederile art. 47 alin. (1) (din Legea nr.

10/2001) fără a observa că textul ce în adevăr dă posibilitatea de a alege fie

să continue acel proces, fie să solicite suspendarea lui întrucât alege

procedura necontencioasă, persoanei îndreptățită la restituire.

Ori, în speță acțiunea nu este inițiată în aceste condiții și ca urmare

prevederile invocate nu sunt incidente în speță.

Ca atare, rezultă că tribunalul nu era competent să se pronunțe pe fond,

Curtea de apel hotărând greșit sub acest aspect, astfel că recursul de față

urmează a fi admis conform art. 312 rap. la art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și a

se casa decizia recurată, precum și sentința de fond pronunțată în cauză și prin

consecință și sentința de declinare și a se trimite cauza spre competentă

soluționare Judecătoriei sectorului 2 București, în condițiile art. 315 alin.

(3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei  nr. 191  A  din  18 aprilie

2002 a  Curții de  Apel București,  secția a III-a civilă, în contradictoriu cu

R.T., M.R.D. în calitate de moștenitori ai reclamantului R.V., decedat după

declararea recursului și R.T., D.C. și T.M.G.

Casează decizia recurată precum și

sentința civilă nr. 996 din 1 octombrie 2001 a Tribunalului București, secția a

III-a civilă, și prin consecință sentința civilă nr. 16057 din 8 noiembrie 1999

a Judecătoriei sectorului 2 București.

Trimite cauza spre rejudecare la

Judecătoria sector 2 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie

2004.