ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2617/2022

Ședința publică din data de 7 decembrie 2022

Analizând actele dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 3 ianuarie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 297.500 1ei, reprezentând contravaloarea facturii nr. x din 27 octombrie 2017, servicii prestate pârâtei în baza contractului de prestări servicii nr. x din 1 septembrie 2013, precum și la plata dobânzii legale pentru această sumă, calculată de la data facturii și până la plata integrală, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta a depus precizări la cererea de chemare în judecată la termenul de la 12 martie 2018, prin care a arătat că înțelege să își majoreze valoarea petitului unu de cerere, în sensul că a solicitat să fie obligată pârâta și la plata sumei de 368.900 RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. x/27.10.2017.

Prin încheierea din 18 noiembrie 2019, Tribunalul Timiș – secția a II-a Civilă a stabilit onorariul dnei. expert C. la suma de 7.090,98 RON.

Prin încheierea de ședință din 9 decembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Timiș – secția a II-a Civilă a respins cererea de reexaminare formulată de doamna expert C., reținând că expertul a avut la dispoziție un interval de 15 luni în care să efectueze raportul de expertiză, fără a i se aplica amenzi pentru tergiversarea cauzei; a mai reținut că, deși raportul de expertiză prezintă o complexitate deosebită, această împrejurare nu justifică lunga perioadă în care s-a așteptat întocmirea lui; în plus, orele prezentate de expert ca fiind alocate întocmirii raportului nu au fost considerate de către tribunal a fi realiste, deoarece expertul a asimilat inclusiv orele privind listarea, fotocopierea, legarea și semnarea ca având același tarif orar cu redactarea propriu-zisă, deși aceste activități nu implică o folosire a unei pregătiri de specialitate; de altfel, a arătat că explicații detaliate privind reducerea numărului de ore au fost date în încheierea de ședință din data de 18.11.2019.

În considerarea celor de mai sus, instanța a apreciat că nu se justifică a reveni asupra măsurii de reducere a onorariului la suma de 7.090,98 RON, dispusă la anteriorul termen de judecată.

Prin sentința civilă nr. 229/PI/LP din 16 martie 2020, Tribunalul Timiș – secția a II-a Civilă a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâta B. S.R.L. prin întâmpinare; a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. și a obligat pârâta la plata către aceasta a sumei de 297.500 RON - aferentă facturii nr. x/27.10.2017, și a sumei de 366.950,98 RON - aferentă facturii nr. x/27.10.2017, sume la care se adaugă dobânda legală de la data scadenței și până la plata efectivă; totodată, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 22.210,38 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; în rest, acțiunea a fost respinsă.

Expertul C. a declarat apel împotriva încheierii din 09 decembrie 2019, iar pârâta B. S.R.L. a declarat apel incident împotriva sentinței civile nr. 229 din 16 martie 2020.

Prin decizia civilă nr. 455/A din 13 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția a II-a Civilă a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de expertul C. împotriva încheierii de ședință din data de 09.12.2019, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2018; a fost anulat, ca netimbrat, apelul incident declarat de pârâta B. S.R.L., în contradictoriu cu reclamanta A. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 229/PI/LP din 16 martie 2020, pronunțate de Tribunalul Timiș– secția a II-a Civilă.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs C. și pârâta B. S.R.L.

În susținerea recursului declarat, recurenta C. arată că au fost greșit aplicate prevederile art. 55 C. proc. civ. și că a formulat apel împotriva încheierii din 9 decembrie 2019 a Tribunalului Timiș, apel care a fost în mod greșit respins ca inadmisibil în raport de dispozițiile art. 466 alin. (4) din același cod.

Totodată, recurenta expune ample argumente pe fondul cauzei, susținând că raportul de expertiză contabilă efectuat a fost foarte complex, că onorariul solicitat, în cuantum de 70.300 RON, este justificat, fiind în mod greșit redus la suma de 7.090,98 RON.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Motivele recursului declarat de pârâta B. S.R.L. sunt următoarele:

O primă critică vizează faptul că, deși instanța de apel a invocat dispozițiile privitoare la timbrarea cererilor, a omis să pună în vedere recurentei-pârâte să timbreze acțiunea.

În acest sens, recurenta-pârâtă arată că, în mod nelegal, instanța de control judiciar a indicat cu exactitate cuantumul taxei de timbru datorate abia cu ocazia redactării hotărârii judecătorești, în considerentele acesteia.

De asemenea, recurenta-pârâtă susține că nu a fost citată pentru termenul fixat de către instanța de apel, neputându-și expune punctul de vedere cu privire la excepția invocată, fiindu-i încălcat dreptul la apărare, prevăzut de art. 13 C. proc. civ., dar și principiul contradictorialității, prevăzut de art. 14 C. proc. civ., fiind încălcate, așadar, reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

La 4.05.2021, intimata-reclamantă S.C. A. S.RL. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L., ca nefondat.

La aceeași dată, intimata-reclamantă S.C. A. S.RL. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a recurentei C., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului declarat de expertul desemnat în cauză.

La 24.11.2021, recurenta C. a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Completul de filtru a dispus, prin încheierea din data de 23 februarie 2022, comunicarea acestuia părților, pentru a depune puncte de vedere cu privire la raport.

Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea din 15 iunie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, a respins excepția lipsei calității procesuale active a recurentei C., a admis în principiu recursurile și a fixat termen de judecată în ședință publică la 7 decembrie 2022.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că ambele recursuri sunt fondate, în raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru considerentele care urmează:

Premergător, trebuie subliniat că, deși recurenta C. a indicat ca temei motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar recurenta-pârâtă a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din același Cod, întrucât se pun în discuție neregularități de ordin procedural, a căror nesocotire sancționează cu nulitatea hotărârea atacată, potrivit art. 174 C. proc. civ., criticile invocate de recurente se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din această perspectivă urmând a fi realizată analiza de către instanța de recurs.

Sub un prim aspect, Înalta Curte reține că, prin decizia recurată, apelul declarat de C., în calitate de expert judiciar desemnat în cauză, împotriva încheierii din 9 decembrie 2019 a fost respins ca inadmisibil, în raport de dispozițiile art. 458, coroborat cu art. 55 C. proc. civ.

Înalta Curte arată că, în cauză, C. acționează în considerarea calității sale de expert judiciar desemnat de instanța de fond, iar obiectul demersului procesual îl constituie tocmai dreptul său privind onorariul cuvenit pentru activitatea prestată în această calitate și întinderea acestui drept.

Asupra cuantumului onorariului cuvenit expertului pentru efectuarea expertizei, instanța de fond s-a pronunțat prin hotărâre judecătorească în sensul art. 424 alin. (5) C. proc. civ.

Ca atare, câtă vreme instanța a dispus asupra onorariului și a stabilit cuantumul acestuia printr-o încheiere premergătoare, singura modalitate de obținere a unei modificări a acestor statuări și a stabilirii drepturilor cuvenite expertului, este declararea căii de atac care, chiar dacă nu este prevăzută în mod expres, nu poate fi negată, întrucât nu există nicio altă dispoziție legală în dreptul intern relevant care să permită expertului judiciar să-i fie recunoscut un anume drept într-un alt cuantum.

Trebuie, de asemenea, avut în vedere și faptul că nu există posibilitatea de a se formula o cerere în procedură necontencioasă reglementată de art. 527 și următoarele C. proc. civ.

De aceea, expertul este îndreptățit la a formula calea de atac privind statuările din cuprinsul hotărârii instanței de fond în ceea ce privește dreptul la onorariu, îndreptățire rezultată din cuprinsul art. 458 C. proc. civ., din perspectiva de participant în cadrul procesului civil. Expertul judiciar desemnat îndeplinește toate condițiile de exercitare ale acțiunii civile prevăzute la art. 32 din C. proc. civ. și mai cu seamă din aplicarea prevederilor art. 6 din C.E.D.O. ce reglementează dreptul la un proces echitabil și accesul liber la justiție consacrat la art. 21 alin. (2) din Constituția României.

Trebuie precizat, totodată că, deși hotărârile judecătorești produc efecte inter partes litigantes, referirea vizând părțile care au participat la judecarea pricinii, în cauză, apelul declarat de dna. expert are ca obiect încheierea pronunțată la data 9 decembrie 2019, prin care a solicitat plata întregului onorariu.

În concluzie, cu privire la inadmisibilitatea apelului, Înalta Curte reține că încheierea prin care s-a stabilit cuantumul onorariului este o încheiere premergătoare ce nu poate fi atacată cu o altă cale de atac decât cea prevăzută de lege pentru fondul litigiului dedus judecății, în raport de prevederile art. 466 alin. (4) C. proc. civ.

Sub un ultim aspect, Înalta Curte arată că argumentele recurentei ce vizează temeinicia cererii sale nu pot fi analizate în recurs, atât în raport de soluția inadmisibilității căii de atac reținută de instanța de apel, dar și în raport de faptul că, în recurs, nu se poate realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Pentru aceste considerente, recursul declarat de recurenta C. se impune a fi admis, reținându-se că în mod greșit instanța a respins apelul declarat de expertul judiciar ca inadmisibil.

Recursul declarat de recurenta-pârâtă este, de asemenea, fondat.

Înalta Curte arată că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

Totodată, dispozițiile art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 stabilesc că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege.

Înalta Curte reține, de asemenea, dispozițiile art. 470 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că la cererea de apel se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, această cerință fiind prevăzută sub sancțiunea nulității, potrivit art. 470 alin. (3) teza I C. proc. civ.

În același timp, art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 stabilește că "(1)Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege. (2) Dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței. Prin aceeași comunicare instanța îi pune în vedere reclamantului posibilitatea de a formula, în condițiile legii, cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării."

Lipsa dovezii achitării taxei de timbru poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel, astfel cum prevăd dispozițiile 470 alin. (3) teza finală C. proc. civ.

Înalta Curte nu poate reține apărarea intimatei-reclamante A. S.R.L., în sensul că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 200 C. proc. civ., câtă vreme, așa cum statuează în mod expres art. 482 C. proc. civ., dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice dispozițiilor ce reglementează calea de atac a apelului.

Înalta Curte reține, de asemenea, că în cauză, în fața instanței de apel, pârâta nu a fost legal citată.

Prin apelul incident declarat de pârâtă, aceasta, a solicitat comunicarea actelor de procedură la cabinetul apărătorului ales .

Apelanta-pârâtă a fost citată cu obligația achitării taxei judiciare de timbru la o altă adresă decât cea indicată de parte, astfel cum reiese din dovada aflată la dosar apel.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că instanța de apel trebuia să aibă în vedere că, potrivit art. 153 alin. (1) și (2) C. proc. civ.: (1) "Instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel; (2) Instanța va amâna judecarea și va dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, sub sancțiunea nulității".

Totodată, conform art. 158 alin. (1) C. proc. civ., în caz de alegere de domiciliu, sau, după caz, de sediu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea mențiuni, comunicarea se va face, după caz, potrivit art. 155 sau 156.

Având în vedere că dispozițiile legale referitoare la citare au caracter imperativ, fiind edictate pentru respectarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la nulitatea condiționată, deoarece cererea dedusă judecății s-a soluționat la primul termen de judecată, în lipsa părții care nu a fost legal citată, cererea sa fiind anulată ca netimbrată, fapt ce este de natură să provoace acesteia o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii.

În același sens sunt și dispozițiile art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la dreptul persoanei la un proces echitabil potrivit cărora: "Orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent și imparțial, stabilit prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva sa."

Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că procedura de citare a apelantei-pârâte pentru termenul când a avut loc judecata cererii nu a fost legal îndeplinită, astfel că soluționarea cauzei s-a realizat în lipsa părții a cărei procedură de citare a fost viciată.

Reținând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va admite recursurile declarate, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenta C. și de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 455/A din 13 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – secția a II-a Civilă.

Casează decizia civilă nr. 455/A din 13 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția a II-a Civilă.

Trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 decembrie 2022.