ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2560/2022

Ședința publică din data de 6 decembrie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

În drept, a indicat dispozițiile O.U.G. nr. 88/1997 și art. 3 alin. (2

1

) din O.U.G. nr. 13/2011.

La termenul de judecată din data de 03.12.2021, instanța a respins excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune ca neîntemeiată, a calificat excepția inadmisibilității acțiunii pe motiv de suprapunere de terenuri, invocată de pârâtă prin întâmpinare, ca fiind o apărare de fond și a respins excepția lipsei de interes ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 3318 din data de 24.12.2021, pronunțată de Tribunalul București – secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta și a fost obligată pârâta la plata sumei de 2.538.657,87 RON, reprezentând despăgubiri, actualizată cu indicele de inflație de la momentul plății despăgubirii, și la plata dobânzii legale conform art. 3 alin. (2

1

) din O.G. nr. 13/2011 de la data de 21.04.2021 și până la data plății.

Prin decizia civilă nr. 868A din 27 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respins apelul declarat de pârâtă împotriva încheierii din data de 03.12.2021.

Totodată, a fost admis apelul pârâtei împotriva sentinței civile nr. 3318 din data de 24.12.2021 și a fost schimbată, în tot, sentința apelată, în sensul că s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că hotărârea cuprinde considerente contradictorii ori străine cauzei, întrucât instanța a reținut că despăgubirile se cuveneau societății, iar nu cumpărătorului acțiunilor, respectiv că terenul nu s-a regăsit niciodată în proprietatea Prospecțiuni S.A, deși acesta a fost în proprietatea recurentei, adus de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului ca aport la capitalul social în cadrul procesului de privatizare.

Recurenta a mai arătat că instanța de apel în mod greșit a reținut că în sarcina sa nu s-a produs un prejudiciu având în vedere că terenul nu putea intra în proprietatea sa, întrucât statul român a transmis anterior dreptul de proprietate către o persoană fizică.

Potrivit recurentei este de necontestat că aceasta a deținut terenul în deplină proprietate și posesie până la data la care a fost admisă acțiunea în revendicare, respectiv până la data pronunțării deciziei nr. 2366 din 19.07.2019 de către Tribunalul București, secția a V-a civilă.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta apreciază că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 întrucât este îndeplinită situația premisă, respectiv terenul a fost preluat de stat și, ulterior, restituit foștilor proprietari.

Astfel, imobilul a fost preluat de stat și atribuit în administrare recurentei prin decizia nr. 1013 din 26 mai 1982 a fostului Consiliu Popular al Sectorului 1 București, iar ulterior a fost emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate nr. x din 1996, în baza căruia intimata a transmis dreptul de proprietate recurentei prin aducerea acestuia ca aport la capitalul social.

Urmare a parcurgerii procedurii contencioase privind situația juridică a terenului adus ca aport la capitalul social al recurentei de către pârâtă în cadrul procesului de privatizare, pentru 5 titluri emise participanților la Revoluția din 1989 instanțele au dispus în cadrul acțiunilor în revendicare lăsarea în deplină proprietate și posesie acestora.

Prin întâmpinarea înregistrată la 5 octombrie 2022, intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, solicitând anularea recursului în temeiul art. 486 alin. (3) coroborat cu art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ.. Excepția a fost respinsă în ședința din 06.12.2022, pentru considerentele menționate mai sus.

Cauza a fost înregistrată la 11 august 2022 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă iar, prin rezoluția din 1 noiembrie 2022, s-a fixat termen de judecată la 6 decembrie 2022.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, în ceea ce privește solicitarea intimatei referitoare la anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este o veritabilă excepție de nulitate, ci o apărare, care urmează a fi analizată în soluționarea pe fond a recursului.

Criticile recurentei privind considerentele contradictorii ori străine de natura cauzei din hotărârea recurată, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu sunt fondate.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Potrivit recurentei, hotărârea recurată cuprinde considerente contradictorii ori străine de natura cauzei întrucât instanța a reținut că despăgubirile se cuveneau societății, iar nu cumpărătorului acțiunilor, respectiv că terenul nu s-a regăsit niciodată în proprietatea Prospecțiuni S.A, deși acesta a fost în proprietatea recurentei, adus de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului ca aport la capitalul social în cadrul procesului de privatizare și nu există nicio rațiune pentru a se reține producerea unui prejudiciu în patrimoniul societății recurente.

Verificând decizia recurată se constată că instanța de apel a admis apelul pârâtei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, întrucât situația juridică a terenului nu se încadrează în ipoteza reglementată de dispozițiile art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997, despăgubirile nefiind solicitate pentru repararea prejudiciilor cauzate societății privatizate prin restituirea imobilului preluat de stat către foștii proprietari.

În ceea ce privește situația de fapt, instanța de apel a reținut că terenul pentru care a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de B., a fost dobândit de autoarea acestuia conform titlului de proprietate nr. x din 15.11.1993, eliberat prin constituirea dreptului de proprietate în temeiul art. 14 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, iar recurenta a obținut pentru același teren, care este inclus în terenul în suprafață de 19.496 mp, Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x din 11.11.1996.

Totodată, instanța de apel a reținut că societatea recurentă a fost privatizată prin vânzarea unui număr de 713.409 de acțiuni deținute de statul român, conform contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. B 073 din 21.07.2000 încheiat între Fondul Proprietății de Stat și societatea C. S.A., în cuprinsul căruia s-a reținut că societatea deține un teren în suprafață de 260.745,93 m.p., printre care și terenul deținut conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate susmenționat.

De asemenea, prin Decizia nr. 29 din 31.08.2020, întocmită de recurentă urmare a admiterii acțiunii în revendicare formulată de B., s-a dispus scoaterea terenului în suprafață de 2.000 mp din patrimoniul societății.

Instanța de prim control judiciar a reținut că recurenta nu a deținut niciodată în proprietate terenul în suprafață de 2.000 mp pentru care solicită despăgubiri, având doar calitatea de simplu posesor neproprietar începând cu data obținerii certificatului de atestare, astfel că prima instanță în mod greșit a acordat despăgubirile pentru un teren care în realitate nu a fost restituit în natură fostului proprietar și nu s-a aflat în proprietatea societății recurente.

Având în vedere regimul juridic special al despăgubirilor stabilite conform art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997, care se cuvin societății privatizate, instanța de apel a reținut că atât timp cât nu este îndeplinită situația premisă a restituirii terenului preluat de la stat către foștii proprietari, terenul în cauză neregăsindu-se niciodată în proprietatea societății recurente, nu se poate reține producerea unui prejudiciu în patrimoniul recurentei.

Prin urmare, motivarea curții de apel conține temeiurile pentru care s-a admis apelul formulat de pârâtă, răspunde criticilor din apel și apărărilor formulate în cauză și este conformă dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nefiind cazul unor considerente contradictorii ori a unor motive străine de pricină, contrar celor susținute de recurentă.

În acest context, împrejurarea că recurenta nu este de acord cu motivarea instanței de apel nu determină aplicarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel încât această critica este nefondată.

Criticile recurentei subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează în esență aplicarea greșită a dispozițiilor art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 și nu sunt fondate.

În aprecierea recurentei, instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997, care instituie o răspundere specială a instituțiilor publice implicate în procesul de privatizare, întrucât situația premisă a restituirii către fostul proprietar a imobilului preluat de către stat este îndeplinită în cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997, astfel cum se aflau în vigoare la încheierea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr.x din 21.07.2000, "(1) instituțiile publice implicate în procesul de privatizare asigură repararea prejudiciilor cauzate societăților comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foștii proprietari ai bunurilor imobile preluate de stat (2) instituțiile publice implicate vor plăti societăților comerciale prevăzute la alin. (1) o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deținute de societatea comercială către foștii proprietari prin efectul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile(3) despăgubirea prevăzută la alin. (2) se stabilește de comun acord cu societățile comerciale, iar în caz de divergență, prin justiție".

Deși prin art. 56 din Legea nr. 137/2002, intrată în vigoare la 28.03.2002, a fost abrogat art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997, iar prin art. 29 și art. 30 din Legea nr. 137/2002 a fost reglementată în mod diferit acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciilor cauzate cumpărătorilor de acțiuni în procesul de privatizare prin executarea unor hotărâri definitive care obligă la restituirea în natură către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat, tot prin art. 30 alin. (2) din Legea nr. 137/2002 s-a precizat expres că prevederile art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 rămân aplicabile numai contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiate înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi.

În speță, contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni a fost încheiat la data de 21.07.2000, ceea ce atrage aplicarea dispozițiilor art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 mai sus citate.

De asemenea, relevantă este și decizia nr. 18 din 17 octombrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în complet competent să soluționeze recursul în interesul legii, prin care s-a statuat că, în aplicarea dispozițiilor art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997, societatea comercială prejudiciată prin restituirea unor imobile către foștii proprietari trebuie despăgubită cu valoarea cu care aceste imobile figurau în bilanțul societății, în condițiile în care, respectând dezideratul fixității capitalului social, în locul imobilului retrocedat trebuie înscrisă valoarea acestuia rezultată în urma procesului obligatoriu de reevaluare; această valoare urmează a fi actualizată cu indicele de inflație de la momentul plății despăgubirii.

Prin urmare, din dispozițiile legale evocate, rezultă că acordarea despăgubirilor prevăzute de art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 este condiționată de preluarea de către stat a bunurilor imobile și restituirea de către societatea privatizată a acestor bunuri foștilor proprietari.

Or, din situația juridică reținută de instanța de apel rezultă că terenul în suprafață de 2.000 mp nu a fost restituit de societatea privatizată către un fost proprietar ca urmare a preluării de către stat, dreptul de proprietate fiind dobândit de către D. direct de la statul român în anul 1993, potrivit art. 14 din Legea nr. 18/1991.

Este de menționat și decizia nr. 2366 din 19.07.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2015, prin care a fost admisă acțiunea în revendicare prin compararea titlurilor formulată de B., dându-se preferință titlului de proprietate nr. x din 15.11.1993, eliberat prin constituirea dreptului de proprietate în temeiul art. 14 alin. (5) din Legea nr. 18/1991.

Prin urmare, instanța de apel în mod corect a reținut că societatea recurentă nu a deținut niciodată în proprietate imobilul pentru a se putea restitui fostului proprietar, nefiind astfel întrunită situația premisă a restituirii în natură a imobilului fostului proprietar prevăzută la art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997, întrucât terenul a fost dobândit de la stat de către autoarea numitului B..

Norma juridică specială prevăzută la art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997 este de strictă interpretare, aplicarea acesteia neputând fi extinsă la situația juridică prezentată de recurentă prin care terenul nu a intrat în proprietatea acesteia întrucât dreptul de proprietate a fost dobândit direct de persoana fizică de la statul român în anul 1993, potrivit art. 14 din Legea nr. 18/1991.

Așadar, susținerile recurentei privind dreptul de administrare și proprietate pe care l-a avut asupra terenului până la admiterea acțiunii în revendicare prin comparare de titluri nu sunt întemeiate, întrucât la data eliberării certificatului de atestare a proprietății în anul 1996, terenul era în proprietatea numitei D., fiind dobândit direct de la statul român în anul 1993, potrivit art. 14 din Legea nr. 18/1991.

Înalta Curte constată că instanța de apel a aplicat în mod corect dispozițiile prevăzute la art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997, reținând că recurenta nu este îndreptățită să solicite despăgubirile în temeiul unei alte situații juridice decât cea prevăzută de lege.

Prin urmare, nefiind în situația încălcării sau aplicării greșite a normelor de drept material, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat.

Totodată, fiind formulate critici de nelegalitate a deciziei recurate, susținerile intimatei privind neîncadrarea criticilor recurentei în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. nu sunt întemeiate.

Pentru considerentele evocate, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Prospecțiuni S.A. împotriva deciziei civile nr. 868A din 27 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Prospecțiuni S.A. împotriva deciziei civile nr. 868A din 27 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 decembrie 2022.