ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2552/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2552/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 6 decembrie 2022
Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 17 octombrie 2018 pe rolul Tribunalului Vaslui, secția Civilă, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu Comuna Drînceni și intervenienta B. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 448.443,88 RON, reprezentând contravaloarea facturii seria x nr. x din data de 04.08.2017, cu titlu de debit principal, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă debitului principal, în temeiul O.G. nr. 13/2011.
Prin sentința civilă nr. 704/2021 din 2 iunie 2021, pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția Civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes, invocată de pârâta Comuna Drînceni și s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată precum și cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, care a fost înregistrat la Curtea de Apel Iași, secția Civilă.
Prin încheierea din 15 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași — secția Civilă, s-a respins cererea de amânare a cauzei formulată de reprezentantul convențional al recurentei și în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. s-a dispus suspendarea judecării cererii de recurs.
Totodată, a fost prorogată discutarea excepției nulității recursului pentru neîncadrarea acestuia în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., invocată din oficiu, după o eventuală repunere pe rol a cauzei.
Împotriva acestei încheieri, la data de 2 martie 2022 reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.
În esență, recurenta a susținut că prin respingerea cererii de amânare, instanța a încălcat normele de procedură reglementate de dispozițiile art. 13 C. proc. civ. cu privire la dreptul său la apărare, motiv de recurs încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Totodată, s-a susținut că instanța a dat o interpretare greșită dispozițiilor art. 53 alin. (1) și art. 55 alin. (3) și (4) din Legea nr. 101/2016 privind soluționarea cauzelor de urgență și cu precădere, motiv de recurs încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.
O altă critică invocată de recurentă vizează împrejurarea că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii sale de comunicare a eventualei întâmpinări depuse la dosarul cauzei, încălcând astfel dispozițiile art. 397 alin. (1) C. proc. civ., motiv de recurs încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
De asemenea, s-a învederat că instanța a nesocotit prevederile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. și nu a stăruit prin toate mijlocele pentru aflarea adevărului.
Prin încheierea din 20 septembrie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, cu mențiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă acestea nu au exercitat acest drept.
Prin încheierea din 1 noiembrie 2022, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., fiind stabilit termen de judecată în ședința publică din 6 decembrie 2022.
Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:
Criticile recurentei privind încălcarea dreptului la apărare și la un proces echitabil, încălcând principiul privind rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului și a dispozițiilor procedurale privind comunicarea întâmpinării, precum și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 53 alin. (1) și art. 55 alin. (3) și (4) din Legea 101/2016, la soluționarea cererii de amânare de către instanța de apel, vor fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Casarea hotărârii pentru motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate solicita atunci când au fost încălcate reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.
În aprecierea recurentei instanța de apel în mod greșit a respins cererea de amânare a cauzei întrucât reprezentantul convențional al recurentei era în imposibilitate de se prezenta la termenul de judecată, fiind încălcate normele de procedură prevăzute la art. 222 C. proc. civ. și principiile dreptului la apărare prevăzut la art. 13 C. proc. civ. și dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Verificând încheierea recurată, Înalta Curte constată că instanța de apel a respins cererea de amânare formulată de reprezentantul convențional al recurentei motivând că dosarul se află într-o procedură urgentă, reglementată de Legea nr. 101/2016, iar justificările aduse în sprijinul cererii nu sunt fondate, avocatul având posibilitatea substituirii sale.
Totodată, instanța de apel, constatând că nici una dintre părți nu s-a prezentat și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, a dispus suspendarea judecății recursului pentru lipsa părților, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 222 alin. (1) C. proc. civ., acordarea unui nou termen de judecată pentru lipsă de apărare este lăsată la aprecierea instanței de judecată, care analizează dacă sunt motive temeinice care exclud culpa reprezentantului convențional.
Prin urmare, prin criticile relevate de recurentă referitoare la încălcarea normelor de procedură și a principiilor de drept procesual în soluționarea cererii de amânare de către instanța de apel se contestă în realitate modalitatea de apreciere a instanței privind existența motivelor temeinice care exclud culpa reprezentantului convențional, aspecte de temeinicie care nu pot forma obiectul controlului de nelegalitate în calea extraordinară de atac a recursului.
Mai arată recurenta că instanța de apel a încălcat prevederile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. privind rolul activ al judecătorului în procesul civil, întrucât în mod greșit nu a amânat soluționarea cauzei în situația în care nu era lămurită în privința legăturii dintre dosarul nr. x/2021, soluționat de Tribunalul București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal, și dosarul pendinte.
Totodată, recurenta susține și încălcarea dispozițiilor art. 53 alin. (1) și art. 55 alin. (3) și (4) din Legea nr. 101/2016, precum și a art. 397 alin. (1) C. proc. civ., în soluționarea cererii de amânare de către instanța de apel.
Înalta Curte constată că toate aceste critici relevate de recurentă vizează soluția instanței de apel privind respingerea cererii de amânare.
Este de menționat faptul că recurenta a formulat prezentul recurs împotriva încheierii din 15 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași — secția Civilă, prin care s-a dispus suspendarea judecării cererii de recurs în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Potrivit art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. "judecătorul va suspenda judecata ... când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă".
În încheierea recurată instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite condițiile suspendării prevăzute la art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât niciuna dintre părți, legal citate, nu s-a prezentat și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Or, Înalta Curte constată că recurenta prin criticile relevate nu a contestat măsura suspendării sub aspectul neîndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ci s-a rezumat să combată argumentele instanței de apel privind respingerea cererii de amânare.
Prin urmare, toate aceste critici privind soluționarea cererii de amânare vor fi înlăturate de la analiză, întrucât nu relevă nelegalitatea măsurii suspendării dispuse de instanța de apel, prin încheierea recurată, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Totodată, Înalta Curte reține că instanța de apel a respectat normele de procedură privind suspendarea voluntară a cauzei pentru lipsa părților, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât niciuna din părțile legal citate pentru termenul de judecată din 15 septembrie 2021 nu s-a prezentat și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Așadar, reținând că nu au fost încălcate norme de procedură sau principii de drept procesual a căror sancțiune atrage nulitatea hotărârii, Înalta Curte constată că susținerile recurentului subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu sunt fondate.
Rezultă deci că recurenta a invocat în mod formal motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ. întrucât nu au fost relevate critici de nelegalitate subsumate acestor motive.
Pentru considerentele evocate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva încheierii din 15 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, în dosarul nr. x/2018.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva încheierii din 15 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, în dosarul nr. x/2018, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 decembrie 2022.