ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.11.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2525/2022

HOTĂRÂRE
24.11.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2525/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați la data de 10.12.2019 sub nr. x/2019, reclamanta A. S.A. prin lichidator-judiciar B. și C., în contradictoriu cu pârâta D. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 322.219 RON cu titlu de contravaloare minusuri în inventar, precum și a dobânzii legale calculate de la data de 19.09.2017 până la plata efectivă a debitului. A mai solicitat și cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1786/25.03.2009 a fost deschisă procedura de insolvență împotriva reclamantei (dosar nr. x/2009 dosar aflat pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă).

În data de 29.08.2013, prin încheierea de ședința pronunțata de Tribunalul București, secția a VII-a - dosar x*, a fost desemnat B. și C. în calitate de administrator judiciar, încetând atribuțiile conferite de lege consorțiului E. și CII F..

În drept, a invocat dispozițiile art. 1270, art. 1527, art. 1535 C. civ.

Pârâta D. S.R.L. prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. A invocat excepția conexității cu dosarul nr. x/2009 al Tribunalului București și a arătat că, în martie 2013, E. si CII F., în calitate de administratori judiciari ai S.C. A. S.R.L., au încheiat contractul de depozit nr. x/2013 având ca obiect încredințarea spre păstrare a bunurilor prevăzute in anexa contractului, prețul stabilit fiind de 5000 euro fără TVA lunar. Atribuțiile consorțiului E. si CII F. au încetat la data de 29.08.2013, când a fost desemnat in calitate de administrator judiciar al S.C. A. S.A., consorțiul B. si C..

În drept, a invocat dispozițiile art. 205 C. proc. civ.

La termenul de judecată din 09.09.2020, tribunalul a pus în discuția părților excepția conexității, invocată de pârâtă prin întâmpinare, aceasta fiind respinsă ca nefondată, întrucât dosarul nr. x/2009 nu are o strânsă legătură cu prezenta cauză în sensul dispozițiilor art. 139 C. proc. civ., cererile având și obiect diferit ( contestație la tabelul suplimentar al creanțelor; 5147/121/2019- pretenții).

Prin sentința civilă nr. 339 din 07.10.2020, judecătorul-sindic a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., prin lichidatori judiciari B. și C., în contradictoriu cu pârâta D. S.R.L., ca nefondată.

Împotriva sentinței menționate, în termen legal, a declarat apel reclamanta A. S.A. prin Consorțiul de lichidatori judiciari format din B. și G.,

Prin decizia civilă nr. 165/2022 din 5 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați – secția a II-a Civilă a fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.A. prin Consorțiul de lichidatori judiciari format din B. și G. împotriva sentinței civile nr. 339 din 07.10.2020 a Tribunalului Galați – secția a II-a civilă. A fost schimbată în tot sentința apelată în sensul că a fost admisă în parte acțiunea și obligată pârâta D. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 148.581 RON, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare calculată pentru perioada de la 19.09.2017 și până la data plății efective. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată, proporțional cu valoarea pretențiilor admise.

Împotriva deciziei civile nr. 165/2022 din 5 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați – secția a II-a Civilă, a formulat recurs reclamanta A. SA-prin consorțiul de lichidatori judiciari B. și G..

Recurenta solicită casarea în parte a deciziei atacate în sensul admiterii integrale a cererii de chemare în judecată invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor recurenta expune cronologic situația de fapt apreciind că, în măsura în care apelul urma să fie admis, instanța de apel era ținută de valoarea finală stabilită de către expert deoarece anterior fuseseră admise obiecțiunile recurentei și se reținuse că activele în discuție au avut natura de stocuri la momentul preluării în depozit cât și la data reprimirii înapoi.

În consecință, arată recurenta, odată ce au fost admise obiecțiunile și apelul, instanța de apel trebuia să oblige intimata la plata sumei de 424.697 RON, de aceea se impune casarea în parte a deciziei și obligarea intimatei la plata diferenței de 276.116 RON.

Printr-o altă critică se arată că, în măsura în care se va trece peste primul motiv de recurs, instanța de apel în mod greșit a luat în considerare natura de mijloace fixe a activelor și nu de stocuri.

Recurenta apreciază ca eronată interpretarea dată de instanță, de vreme ce activele în cauză nu au fost utilizate în temeiul contractului de către intimata depozitar, iar faptul că durata contractului de depozit s-a prelungit, nu schimbă în vreun fel natura activelor din stocuri, în mijloace fixe.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului având în vedere lipsa criticilor de nelegalitate.

La termenul din 24 noiembrie 2022, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a luat în examinare cu prioritate, excepția nulității recursului, reținând următoarele:

Conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs; motivele de nelegalitate sunt prevăzute limitativ în art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., iar art. 489 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3) care se referă la motivele de ordine publică, precum și în situația alin. (2), în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivul de nelegalitate invocat.

Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susținând că decizia instanței de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Deși a invocat acest motiv de nelegalitate susținerile recurentei nu relevă greșita aplicare a normelor de drept procedural sau material, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care prin decizia atacată ar fi fost încălcate norme de drept.

Astfel, susținerile recurentei în sensul că odată ce i-au fost admise obiecțiunile la raportul de expertiză și ulterior apelul, instanța de apel trebuia să oblige intimata la plata sumei de 424.697 RON, nu reprezintă critici de nelegalitate a deciziei atacate, ca atare nu pot fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

De asemenea, critica prin care se arată că instanța de apel în mod greșit a luat în considerare natura de mijloace fixe a activelor și nu de stocuri, nu vizează nelegalitatea deciziei atacate ci modul de interpretare a probatoriului, aspect care ține de netemeinicia hotărârii.

Înalta Curte reține că, prin criticile invocate în susținerea recursului, se tinde în realitate, fie la o nouă evaluare a situației de fapt, fie la interpretarea probatoriului, chestiuni asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat și care nu mai pot fi analizate în această etapă procesuală a recursului, având în vedere specificul acestei căi de atac, care vizează exclusiv motive de nelegalitate și nu de temeinicie ale hotărârii atacate.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte constată că examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat critici care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum a arătat și intimata în susținerea excepției nulității recursului.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situație intervine și în cauză din moment ce, așa cum s-a arătat, recurenta nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci s-a limitat la simpla afirmare a netemeiniciei deciziei atacate.

Așadar, criticile nu sunt circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. deoarece vizează netemeinicia deciziei atacate, iar nu nelegalitatea acesteia, astfel cum prevede art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În consecință, în temeiul art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. Înalta Curte va anula recursul, declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. - prin consorțiul de lichidatori judiciari B. și G. împotriva deciziei civile nr. 165/2022 din 5 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați – secția a II-a Civilă.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. - prin consorțiul de lichidatori judiciari B. și G. împotriva deciziei civile nr. 165/2022 din 5 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați – secția a II-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă D. S.R.L. - prin administrator H..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-10-17
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1881/2024
Deliberând asupra cererii de recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VI-a Civilă la 30 mai 2022, sub nr. x/3/2021, și precizată la 9
ÎCCJ 2023-01-17
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 10/2023
Ședința publică din data de 17 ianuarie 2023 Deliberând asupra recursului, constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați – secția a II-a Civilă, la data de 3 august 2020, sub nr. x/3.08.2020, reclamanta A.
ÎCCJ 2024-02-06
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 204/2024
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta C. S.R.L. Prin decizia civilă nr. 290/2023 din 23 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost respins apelul pârâtei, ca nefondat. A fost respinsă cerer
ÎCCJ 2024-01-23
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 120/2024
/2017, în contradictoriu cu debitoarea S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar CII G. și cu intimații reclamanți F. prin mandatar E. și E.. A fost schimbată în parte sentința civilă apelată și în rejudecare, a fost obligată societatea pârât
ÎCCJ 2024-05-28
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1166/2024
țiunea parțială a contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. x/14.05.2012 și repunerea părților în situația anterioară, constatându-se că reclamanta A. S.A. deține un număr de 681.284 de acțiuni la societatea pârâtă D. S.A.; a fost oblig
Sursă