ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 120/2024

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 120/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 10.02.2017 sub număr de dosar x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat: rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/01.07.2014; repunerea părților în situația anterioară încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/01.07.2014, cu consecința obligării pârâtei la restituirea sumei de 258.450 RON, actualizată cu indicele de inflație;obligarea pârâtei la plata sumei de 30.000 RON reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/01.07.2014; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferentă sumelor solicitate, începând cu 02.08.2015, până la momentul restituirii efective; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 53 din 29 noiembrie 2017 pronunțata de Tribunalul Vrancea, secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal în cadrul dosarului nr. x/2017 a fost admisă excepția lipsei calității de reprezentant invocată de pârâtă și anulată cererea de chemare în judecată a reclamantei S.C. A. S.R.L. ca fiind formulată de o persoană fără calitate de reprezentant.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a analizat, cu precădere, conform propriilor precizări, excepția lipsei calității de reprezentant al S.C. A. S.R.L. în ce îl privește pe C. și a reprezentantului convențional avocat D..

Prin încheierea din 21 martie 2018 pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în cadrul dosarului nr. x/2017 a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii de lămurire dispozitiv formulată de reclamanta S.C. B. S.R.L. și respinsă ca neîntemeiată cererea de lămurire dispozitiv.

Împotriva sentinței civile nr. 53 din 29 noiembrie 2017 a fost formulat recurs de către reclamanta A. S.R.L., calea de atac fiind calificată de Curtea de Apel Galați ca fiind apel.

Prin decizia civilă nr. 7/A/14.01.2019, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a admis apelul formulat de S.C. prin A. S.R.L., a anulat sentința civilă nr. 53 din 29 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în cadrul dosarului nr. x/2017, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității de reprezentant astfel cum a fost invocată prin întâmpinare de pârâtă și s-a fixat termen pentru evocarea fondului la o dată ulterioară.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 67/A din 25 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă în cadrul dosarului nr. x/2017, în evocarea fondului, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., s-a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare nr. x/01.07.2014 dintre părți, s-a dispus repunerea părților în situația anterioară încheierii antecontractului de vânzare cumpărare nr. x/1.07.2014 cu consecința obligării pârâtei la restituirea către reclamantă a sumei de 258.450 RON și a dobânzii legale aferente începând cu data de 14.07.2016. Totodată, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4960 RON reprezentând contravaloare pavaj. De asemenea, a fost obligată pârâta către reclamantă la plata a 23211 RON reprezentând cheltuieli de judecată în fond și apel din care 13600 RON onorariu apărător in apel și 9611 RON taxă timbru fond și apel.

Împotriva deciziei civile nr. 7/A din 14 ianuarie 2019 și deciziei civile nr. 67/A din 25 aprilie 2019 a fost formulat recurs de către pârâta S.C. B. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 1365 din 15 iulie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în cadrul dosarului nr. x/2017, a fost admis recursul declarat de recurenta pârâtă S.C. B. S.R.L, au fost casate decizia civilă nr. 7/A/14.01.2019 și decizia civilă nr. 67/A din 25 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă și sentința civilă nr. 53 din 29 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, iar cauza a fost trimisă spre o nouă judecată Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată spre o nouă judecată pe rolul Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 21 octombrie 2020, sub număr de dosar x/2017

Prin sentința civilă nr. 58 din 17 februarie 2021 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. x/2017 a fost respinsă excepția inadmisibilității introducerii acțiunii ca neîntemeiată.

A fost respinsă excepția autorității de lucru judecat ca neîntemeiată.

A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L, având ca obiect rezoluțiune contract și obligația de a face.

S-a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare nr. x/1.07.2014 încheiat între aceste părți.

S-a dispus repunerea părților în situația anterioară încheierii antecontractului de vânzare cumpărare nr x/1.07.2014, cu consecința obligării pârâtei la restituirea către reclamanții E. și F. prin mandatar E. a sumei de 258.450 RON și a dobânzii legale aferente calculate începând cu data de 14.07.2016.

A fost obligată pârâta către reclamanții E. și F. prin mandatar E. la plata sumei de 4.960 RON reprezentând contravaloare pavaj.

A fost obligată pârâta către reclamanta A. S.R.L. Ia plata sumei de 44.274,52 RON reprezentând cheltuieli de judecată în fond și apel din care suma de 34.663,52 RON onorariu apărător în fond și apel și 9611 Iei taxa timbru fond și apel.

A fost admisă în parte cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în recurs și s-a dispus obligarea reclamantei A. S.R.L. la plata sumei de 322 RON reprezentând taxă judiciară de timbru recurs.

Împotriva acestei sentințe civile și a încheierii de ședință din 6 ianuarie 2021, în termen legal, a declarat apel societatea pârâtă B., înregistrat sub nr. x/2017* la Curtea de Apel Galați.

La termenul de judecată din 13 octombrie 2021, având în vedere cererea depusă la dosar prin care apărătorul ales al apelantei-pârâte a solicitat suspendarea cauzei, conform dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât împotriva intimatei S.C. A. S.R.L. s-a deschis procedura insolvenței, sau acordarea unui nou termen de judecată motivat de faptul că la această dată se află în imposibilitate efectivă de a se prezenta, ținând cont și de cererea depusă la dosar de către apărătorul ales al intimaților, prin care s-a solicitat acordarea unui nou termen motivat de faptul că se află în concediu medical, Curtea de Apel Galați a amânat judecarea cauzei la 10 noiembrie 2021 și a prorogat discutarea cererii de suspendare pentru termenul acordat.

Prin decizia civilă nr. 128/A din 7 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a fost admis apelul declarat de societatea pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 58 din 17 februarie 2021 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu debitoarea S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar CII G. și cu intimații reclamanți F. prin mandatar E. și E..

A fost schimbată în parte sentința civilă apelată și în rejudecare, a fost obligată societatea pârâtă B. S.R.L. către societatea reclamantă A. S.R.L. la plata sumei de 43.274,52 RON reprezentând cheltuieli de judecată în fond si apel din care suma de 33.663,52 RON onorariu apărător înjfond și apel și 9611 RON taxă timbru fond și apel.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.

A fost respins ca nefondat apelul declarat de societatea pârâtă B. S.R.L. împotriva încheierii de ședință din 6 ianuarie 2021 pronunțatăjde Tribunalul Vranceaîn dosarul nr. x/2017.

Pârâta B. S.R.L. a declarat recurs împotriva încheierii din 13 octombrie 2021 și a deciziei civile nr. 128/A din 7 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

În ceea ce privește recursul declarat împotriva încheierii din 13 octombrie 2021, se constată că recurenta-pârâtă a invocat motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

In argumentarea recursului, se arată că prin încheierea din 13 octombrie 2021, instanța a admis cererile de amânare a cauzei, formulate de către apărătorii ambelor părți, acordând în acest sens termen la 10 noiembrie 2021. Nefiind prezente părțile la termenul de judecată din 13 octombrie 2021, recurenta apreciază că nu exista posibilitatea efectivă de a se pune în discuție contradictorie cererea de introducere în cauză a lichidatorului judiciar desemnat de Tribunalul Vrancea la data de 14 septembrie 2021 în dosarul nr. x/2021, având ca obiect procedura insolvenței. Cu toate acestea, instanța a citat și a introdus în cauză pentru termenul din 10 noiembrie 2021, lichidatorul judiciar CII G., încălcând astfel dispozițiile art. 13 și 14 din C. proc. civ., privind dreptul la apărare și contradictorialitatea.

De altfel, la cele două termene de judecată stabilite în cauza, 13 octombrie 2021 și 10 noiembrie 2021, din componența completului de judecată a făcut parte dna magistrat H., care se afla în stare de incompatibilitate prevăzută de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât și-a exprimat anterior părerea asupra unor chestiuni derivate din prezentul litigiu, în dosarul nr. x/2017, care a fost soluționat definitiv prin decizia civilă nr. 288/A din 8 decembrie 2017 a Curții de Apel Galați.

Recurenta critică și decizia civilă nr. 128/A din 7 aprilie 2022, ca fiind nelegală și netemeinică, motivat de faptul că instanța a omis să se pronunțe asupra excepției inadmisibilității acțiunii și asupra excepției autorității lucrului judecat, invocate de pârâtă.

Așa cum a arătat și prin cererea de apel, hotărârile pronunțate în cauză nu respectă exigențele impuse de dispozițiile art. 425 art. 1 lit. b) C. proc. civ., motivările hotărârilor pronunțate în cauză fiind preluate.

Pe de altă parte, menționează recurenta, aceasta a făcut dovada faptului că intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. are calitatea de debitoare, culpa în nerealizarea contractului de vânzare-cumparare aparținându-i în exclusivitate.

Acest aspect a fost tranșat de organele de urmărire penală, care, cu ocazia soluționării plângerii penale formulate de C. și înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea sub număr 1517/P/2016, au reținut atât în motivarea referatului cu propunere de clasare a cauzei, dar și în Ordonanța de clasare cu același număr din data de 19.12.2016 faptul că "promitentul-cumpărător nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, în sensul achitării întregului preț până la termenul de decădere stabilit de comun acord, desființarea precontractului intervenind de drept fără intervenția instanței, conform punctului V din precontractul încheiat și asumat de părți".

Astfel, având în vedere faptul că potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) C. proc. pen. "hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o", recurenta consideră că nu intimata-reclamantă A. S.R.L. este îndreptățită să formuleze o acțiune în rezoluțiune.

Pe de altă parte, prin inserarea pactului comisoriu expres de gradul IV în cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare contractul se desființează de plin drept fără acțiune în justiție și fără nici o altă formalitate prealabilă, în cazul neexecutării obligațiilor, aspect ce a fost, de asemenea, reținut de către organele de cercetare penală și care determină inadmisibilitatea acțiunii.

In mod greșit instanța a dat eficiență înscrisurilor depuse de apelanta-reclamanta la dosar, având în vedere că acestea trebuiau înfățișate instanței odată cu cererea de chemare în judecată, sau cel mai târziu, odată cu formularea cererii de apel/recurs. Mai mult, prin cererea de recurs/apel nu s-a solicitat administrarea vreunei probe, fapt ce atrage incidența art. 478 alin. (2) C. proc. civ.

Sub un ultim aspect, susține că înscrisurile depuse la dosar în privința cheltuielilor de judecată (în situația în care ar fi considerate că ar fi depuse în termenul prevăzut de art. 150, 194 lit. e) și art. 470 alin. (4) C. proc. civ.), nu pot constitui o probă suficient de puternică care să determine obligarea pârâtei la plata sumei de 33.663,52 RON.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca inadmisibilă, având în vedere că soluțiile pronunțate în cauză sunt rezultatul încălcării și greșitei aplicări a legii, fiind date cu încălcarea regulilor de procedură și a autorității de lucru judecat, iar motivarea acestora cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat, excepția tardivității recursului și excepția nulității acestuia, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea apărărilor intimaților.

Totodată, susținând că, la momentul redactării memoriului de recurs, nu cunoștea elementele care vizează reprezentarea convențională a intimaților, a arătat că înțelege să își completeze cererea de recurs sub acest aspect, urmând a se constata că, în faza de apel, instanța a încălcat principiile de bază reglementate de art. 7, 12, 13 C. proc. civ., acceptând ca o persoană care nu face dovada calității de reprezentant convențional, domnul avocat I., să participe efectiv la desfășurarea procesului, să propună și să administreze probe și să formuleze cereri în numele acestora.

Înalta Curte a procedat la efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil, în principiu.

Prin încheierea din 21 iunie 2023 Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu mențiunea că părțile au posibiltatea să depună punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare; niciuna dintre părți nu a înțeles să utilizeze de acest drept.

Prin încheierea din 31 octombrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-civilă a respins excepțiile tardivității și nulității recursului, pe care l-a admis în principiu și a stabilit termen pentru soluționarea acestuia la data de 23 ianuarie 2024.

La termenul de judecată pe fond a recursului din 23 ianuarie 2024, instanța supremă, constatând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile, a apreciat cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul părților prezente asupra cererii de recurs și a reținut cauza în pronunțare.

Înalta Curte, analizând hotărârile atacate în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

Cu titllu prealabil, relativ la răspunsul la întâmpinare depus de recurenta-pârâtă, având în vedere natura și caracterul acestui act procedural, care reglementează posbilitatea oferită recurentului de a depune răspuns la excepțiile și apărările formulate de intimat în cadrul întâmpinării, Înalta Curte constată că aspectele vizând reprezentarea convențională a intimaților în faza de apel de către apărătorul ales I., aduse în dezbatere ca o completare a motivelor de recurs, nu pot avea o astfel de valență juridică, nefiind formulate cu respectarea dispozițiilor procedurale.

Cu toate acestea, oferind un răspuns criticii care vizează modul de reprezentare a intimaților în proces în faza apelului de către apărătorul ales I., recurenta negând legala reprezentare convențională a societății intimate persoană juridică și a intimaților persoane fizice în apel, Înalta Curte reține că, așa cum rezultă din dispozițiile art. 82 alin. (2) din C. proc. civ., partea nu poate invoca pentru prima dată în calea de atac a recursului, ca motiv al căii de atac exercitate, lipsa dovezii calității de reprezentant a părții adverse, în ipoteza în care nu a invocat-o în etapa anterioară judecății căii de atac formulate, fiind o nulitate care s-a acoperit în timp; în acest context, nefiind permisă invocarea acestei excepții direct în fața instanței de recurs, fără să fi fost supusă examinării în cursul judecății la instanța de apel, nu pot fi primite criticile recurentei care vizează lipsa dovezii calității de reprezentant convențional al intimatei aflate în procedura insolvenței, respectiv a intimaților persoane fizice în privința apărătorului ales I., reținând că nu au fost încălcate principiile reglementate de art. 7, 12, 13 C. proc. civ.

În ceea ce privește recursul declarat împotriva încheierii din 13 octombrie 2021 a Curții de Apel Galați, secția a II-a civilă, Înalta Curte constată că pârâta a invocat, în mod expres, motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., care prevăd că hotărârea poate fi casată atunci când, prin aceasta, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Criticile recurentei-pârâte în raport cu încheierea atacată vizează pe de o parte, încălcarea dispozițiilor art. 13 și 14 din C. proc. civ., privind dreptul la apărare și contradictorialitatea, motivat de faptul că, la termenul de judecată din 13 octombrie 2021, nu exista posibilitatea efectivă de a se pune în discuția contradictorie a părților cererea de introducere în cauză a lichidatorului judiciar, în condițiile în care cererile de amânare a cauzei au fost admise și părțile nu au fost prezente.

Pe de altă parte, criticile vizează starea de incompatibilitate prevăzută de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în care, se susține, că se afla doamna judecător H., întrucât aceasta și-a exprimat anterior părerea asupra unor chestiuni derivate din prezentul litigiu, în cadrul dosarului nr. x/2017, soluționat definitiv prin decizia civilă nr. 288/A din 8 decembrie 2017 a Curții de Apel Galați.

Înalta Curte constată că, în speță, criticile anterior expuse pot fi încadrate doar în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., indicarea pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. fiind formală, întrucât nu se invocă norme de drept material încălcate sau aplicate greșit, însă ele sunt nefondate.

Astfel, cu referire la prima critică a recurentei, Înalta Curte constată că dreptul la apărare este consacrat de art. 13 din C. proc. civ., potrivit căruia:"(1) Dreptul la apărare este garantat. (2) Părțile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau, după caz, asistate în condițiile legii. (3) Părților li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfășurare a procesului. Ele pot să ia cunoștință de cuprinsul dosarului, să propună probe, să își facă apărări, să își prezinte susținerile în scris și oral și să exercite căile legale de atac, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege. (4) Instanța poate dispune înfățișarea în persoană a părților, chiar atunci când acestea sunt reprezentate".

Totodată, principiul contradictorialității consacrat de prevederile art. 14 din C. proc. civ., impune ca toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate să fie puse în discuția părților, iar actele de procedură si înscrisurile să fie comunicate între părți, în condițiile legii, astfel încât acestea să aibă posibilitatea de a-și exprima opinia în legătură cu orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului.

În speță, Înalta Curte constată că pentru termenul din 13 octombrie 2021, părțile au fost citate, în mod legal, de instanță, iar opțiunea acestora de a nu se prezenta la termenul de judecată stabilit este în acord cu principiile fundamentale ale procesului civil, a căror încălcare se invocă de către recurentă.

Astfel, instanța de prim control judiciar, raportat la cererile de amânare formulate în cauză și la susținerile apelantei-pârâte, referitoare la deschiderea procedurii insolvenței societății reclamante, a analizat aspectele învederate, a motivat măsurile dispuse, iar toate părțile au avut posibilitatea de a uza de garanțiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-și susține poziția asupra problemelor de fapt și de drept deduse judecății.

Este de menționat că punerea în operă a principiului contradictorialității nu trebuie să însemne întotdeauna și în mod necesar că instanța este obligată să pună în mod expres și direct în discuția părților orice chestiune de fapt sau de drept invocată în proces. Este suficient, sub acest aspect, ca părțile să aibă, în concret, posibilitatea de a-și spune părerea cu privire la cele invocate, astfel încât, în circumstanțele cauzei, să se poată în mod rezonabil considera că o asemenea posibilitate i-a fost asigurată părții.

De asemenea, trebuie avut în vedere că, după intrarea în procedura insolvenței, societatea debitoare nu mai poate sta în judecată decât prin administratorul/lichidatorul judiciar, iar acesta din urmă nu participă la judecată în nume propriu, motiv pentru care critica referitoare la introducerea în cauză în mod nelegal a lichidatorului judiciar al societății reclamante nu poate fi susținută cu temei.

Cât privește nelegalitatea procedurii de citare a intimatei persoană juridică, susținută de recurentă, Înalta Curte reține că această eventuală neregularitate putea fi invocată doar de partea ale cărei interese ar fi fost vătămate, respectiv intimata persoană juridică.

Prin urmare, nu se poate reține o nesocotire a principiilor dreptului la apărare și contradictorialității garantate de art. 13 și art. 14 din C. proc. civ.

Referitor la criticile care vizează starea de incompatibilitate prevăzută de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în care, se susține, că se afla doamna judecător H., la termenul din 13 octombrie 2021, respectiv termenul din 10 noiembrie 2021, Înalta Curte reține că dispozițiile legale la care se face referire reglementează "alte cazuri de incompatibilitate ale judecătorului" și se referă la situația în care judecătorul este incompatibil "când și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluție în cauza pe care a fost desemnat să o judece".

În accepțiunea C. proc. civ., incompatibilitatea este absolută obiectivă - fiind reglementată de art. 41 C. proc. civ. și subiectivă, cazurile fiind enumerate la art. 42 C. proc. civ. pentru ambele, remediile procesuale fiind potrivit art. 43 și 44 din acelasi act normativ declarația de abținere sau cererea de recuzare.

Cu toate acestea, doar incompatibilitatea absolută obiectivă poate fi invocată, cu titlu de excepție absolută, în orice stare a pricinii, având în vedere dispozițiile art. 45 C. proc. civ., potrivit cărora, "în cazurile prevăzute la art. 41, judecătorul nu poate participa la judecată, chiar dacă nu s-a abținut ori nu a fost recuzat. Neregularitatea poate fi invocată în orice stare a pricinii".

Normele cuprinse în art. 42 C. proc. civ. au caracter dispozitiv, apreciere dedusă din sintagma utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 44 C. proc. civ., în sensul că judecătorul aflat într-o situație de incompatibilitate poate fi recuzat, ceea ce înseamnă că recuzarea nu este obligatorie, interesul ocrotit fiind unul privat, al părții din proces, care va aprecia dacă cere sau nu recuzarea judecătorului aflat într-una dintre situațiile prevăzute de art. 42 C. proc. civ., care instituie o prezumție legală relativă de imparțialitate.

Așa fiind, numai incompatibilitatea reglementată de art. 41 C. proc. civ. poate fi invocată, cu titlu de excepție absolută, în toate celelalte cazuri, respectiv cele descrise de art. 42 C. proc. civ., partea interesată are doar posibilitatea de a formula cerere de recuzare, în condițiile art. 44 C. proc. civ., respectiv, înainte de începerea oricărei dezbateri - alin. (1) sau, atunci când motivele de incompatibilitate s-au ivit ori au fost cunoscute de parte doar după începerea dezbaterilor, aceasta trebuie să solicite recuzarea de îndată ce acestea îi sunt cunoscute - alin. (2).

Cum, în speță, incompatibilitatea invocată de recurentă vizează antepronunțarea unuia dintre judecătorii ce au participat la ședința din 13 octombrie 2021 și 10 noiembrie 2021 a instanței de apel, în sensul art. 42 alin. (1) punctul 1 C. proc. civ., cu referire la dosarul nr. x/2017, soluționat definitiv prin decizia civilă nr. 288/A din 8 decembrie 2017 a Curții de Apel Galați, și, cum, nu a fost formulată vreo declarație de abținere a judecătorului respectiv, Înalta Curte reține că, raportat la dispozițiile legale mai sus citate, ea nu putea fi invocată decât pe calea cererii de recuzare ce ar fi trebuit să fie formulată de îndată ce pârâta a cunoscut motivul de incompatibilitate, care nu se poate situa decât la o dată anterioară soluționării cauzei în apel.

Cum pârâta nu a înțeles să își exercite acest drept procesual în termenul legal și în fața instanței competente să soluționeze incidentul procedural referitor la incompatibilitatea unuia dintre judecătorii cauzei - doamna judecător H., invocarea acestei chestiuni direct în calea extraordinară de atac nu mai este posibilă, instanța de control judiciar neputând să o analizeze.

Față de toate aceste considerente, nu poate fi reținută incidența motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și, prin urmare, recursul declarat împotriva încheierii din 13 octombrie 2021 va fi respins ca nefondat.

În ceea ce privește recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 128/A din 7 aprilie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, se constată că pârâta a invocat motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., pe care Înalta Curte le apreciază ca nefondate.

Astfel, cât privește critica recurentei în sensul că instanța a omis să se pronunțe asupra excepției inadmisibilității acțiunii și asupra excepției autorității lucrului judecat, invocate de pârâtă, se observă că instanța de apel a răspuns criticilor apelantei-pârâte ce vizau aceste aspecte, reținând, în esență, că în cauză nu își găsesc aplicare dispozițiile art. 28 alin. (1) C. proc. pen., întrucât nu este în discuție o hotărâre penală definitivă de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal, ci o ordonanță de clasare, respectiv că, în speță, culpa în neconcretizarea actului de vânzare cumpărare aparține apelantei pârâte, precum și că, întrucât în cauza de față există neînțelegeri între părți cu privire la îndeplinirea condițiilor necesare pentru desființarea contractului, recurgerea la acțiunea în justiție a intimatei reclamante nu constituie un demers inadmisibil, astfel cum susține apelanta pârâtă.

Referitor la susținerile recurentei în sensul că "hotărârile pronunțate în cauză nu respectă exigențele impuse de dispozițiile art. 425 art. 1 lit. b) C. proc. civ., motivările hotărârilor pronunțate în cauză fiind preluate", se constată că acestea sunt nefondate.

Astfel, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Acest motiv de nelegalitate vizează prin conținutul său nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) din C. proc. civ.

Din modul de expunere al criticilor se deduce că ipoteza avută în vedere de recurentă în argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează lipsa motivelor pe care se sprijină hotărârea atacată.

Înalta Curte reține că aceste critici nu pot fi susținute cu temei, în condițiile în care, verificând considerentele deciziei recurate, se observă că instanța de apel a procedat la o analiză efectivă a argumentelor invocate de titularul căii de atac în susținerea motivelor de apel și a motivat soluția adoptată.

Câtă vreme instanța de apel a realizat o examinare efectivă a mijloacelor de probă, a efectuat o analiză atentă, completă și corectă a tuturor argumentelor părților, arătând în concret de ce a înlăturat anumite apărări și pentru ce motiv altele au fost considerate întemeiate, iar motivele de apel au fost cercetate în limitele învestirii, Înalta Curte nu identifică vreo neregularitate în privința legalității deciziei recurate.

Totodată, instanța de apel poate să-și însușească motivarea primei instanțe, dacă situația de fapt și apărările înaintea ei au rămas neschimbate, cum este cazul în speță. Aceasta întrucât efectul devolutiv al apelului nu face să dispară hotărârea apelată, ci numai dă apelantului dreptul de a repune în discuție faptele, instanța de apel fiind obligată la rândul său, în caz de reformare, să motiveze împrejurările ce au determinat-o să schimbe soluția primei instanțe.

Din analiza deciziei atacate, se constată că instanța de prim control judiciar a răspuns tuturor motivelor de apel și apărărilor cu care a fost învestită, și, prin urmare, nu se poate reține că "motivările hotărârilor pronunțate în cauză" sunt "preluate", așa cum susține recurenta-pârâtă.

Privită ca o garanție a imparțialității instanței și ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, motivarea trebuie să fie, deopotrivă, corespunzătoare, clară și concisă și să se constituie într-o analiză riguroasă și concretă a problemelor esențiale ce au făcut obiectul judecății, chiar dacă nu este necesar un răspuns detaliat fiecărui argument invocat de părți.

În aceeași măsură, hotărârea trebuie să cuprindă o analiză concretă și coroborată a probelor administrate, stabilirea împrejurărilor esențiale în cauză și normele incidente.

În cauză, instanța de apel a respectat aceste exigențe, motivarea hotărârii cuprinzând în considerentele sale motivele de fapt și de drept care au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care susțin soluția la care s-a oprit instanța, în cauză nefiind incidentă ipoteza nemotivării hotărârii.

Chestiunea existenței unei motivări contradictorii a deciziei recurate, respectiv a unor motive străine de natura cauzei, afirmată de recurenta-pârâtă, a fost invocată în mod formal, întrucât nu au fost aduse critici concrete care să susțină aceste ipoteze.

Atâta timp cât în considerente, instanța de apel analizează probele ce au fost administrate și face aprecieri concrete cu privire la acestea, la situația de fapt, la natura și conținutul obligațiilor contractuale și la modalitatea în care au fost sau nu îndeplinite, nu se poate susține cu temei incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitoare la ipoteza lipsei motivelor pe care se sprijină decizia recurată.

Totodată, în cuprinsul memoriului de recurs, autoarea căii extraordinare de atac înțelege să critice soluția instanței de apel care a confirmat hotărârea tribunalului în referire la respingerea excepției autorității de lucru judecat, invocată de pârâtă prin raportare la dispozițiile art. 28 alin. (1) C. proc. pen., precum și în ce privește respingerea excepției inadmisibilității acțiunii.

Verificând decizia atacată din perspectiva acestor critici, Înalta Curte constată că instanța de apel, în mod legal, a constatat că în prezenta cauză nu își găsesc aplicare dispozițiile art. 28 alin. (1) C. proc. pen., întrucât nu este în discuție o hotărâre penală definitivă de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal, ci o ordonanță de clasare, care, chiar dacă a fost verificată de instanța de judecată în procedura plângerii, reglementată de dispozițiile art. 341 C. proc. pen., nu impune reținerea efectelor prevăzute de dispozițiile legale menționate mai sus; în acest context, amintind considerentele relevante ale deciziei nr. 419 din 23.06.2020 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 998/28.10.2020, faptul că ordonanța de clasare nu are autoritate de lucru judecat, fiind un act al procurorului, precum și că incidența art. 16 alin. (1) C. proc. pen. înseamnă că fapta imputată nu constituie infracțiune, corect a stabilit curtea de apel că argumentele reținute de instanța de fond în soluționarea excepției autorității de lucru judecat sunt legale și temeinice.

În ce privește critica recurentei referitoare la menținerea de către instanța de apel a soluției adoptate de tribunal cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, Înalta Curte constată că, în mod just, s-a reținut pe de o parte, că, în condițiile în care ordonanța de clasare nu are autoritate de lucru judecat, argumentul apelantei-pârâte, potrivit căruia intimatei-reclamante îi revine culpa în neconcretizarea actului de vânzare cumpărare, nu poate fi primit, iar, pe de altă parte, atâta vreme cât acțiunea în rezoluțiune poate fi intentată numai de partea care a executat sau se declară gata să execute contractul în contradictoriu cu cea care nu și-a îndeplinit în mod culpabil obligația corelativă, în ceea ce privește culpa în neconcretizarea actului de vânzare cumpărare, în virtutea caracterului devolutiv, ambele instanțe au constatat că aceasta aparține apelantei pârâte.

Aspectele legate de stabilirea culpei, de relevanța inserării pactului comisoriu expres de gradul IV în cuprinsul clauzelor antecontractului de vânzare-cumpărare, pe care le aduce în dezbatere recurenta, reprezintă chestiuni de fapt, care aparțin în mod suveran instanței de fond sau de apel, față de caracterul devolutiv al căii de atac.

Recurenta tinde, în fapt, la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

În ceea ce privește criticile referitoare la faptul că, în mod greșit, s-a dat eficiență înscrisurilor depuse la dosar în privința fondului cauzei și a cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că recurenta aduce în discuție chestiunea aprecierii probatoriului, în condițiile în care valorificarea înscrisurilor vizează aspecte de temeinicie ale hotărârii atacate, care excedează controlului instanței de recurs, întrucât în această cale extraordinară de atac se exercită un control judiciar numai cu privire la legalitatea hotărârii atacate, în raport de motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ la pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ.

În aceste context, este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării unor noi probe în proces din perspectiva utilității, ca și asupra concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Așa fiind, aceste critici nu pot intra în câmpul de analiză rezervat instanței de recurs, câtă vreme presupun o evaluare de netemeinicie și nu una de nelegalitate, care să se circumscrie cerințelor motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs nu pot fi primite, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 din C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva încheierii din 13 octombrie 2021 și deciziei civile nr. 128/A din 7 aprilie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2024.