ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2428/2022

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2022

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița –Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2021 la data de 03.08.2021, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și cu intervenientul forțat C. a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: obligarea pârâtei B. S.A.: la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând cheltuielile efectuate de reclamantă pentru refacerea sănătății, respectiv recuperarea fizică, contravaloare medicamente, tratament medical, transport, urmare a accidentului rutier produs la data de 26.09.2020 din culpa exclusivă a numitului C., precum și a dobânzii legale de la data producerii accidentului până la data plății efective; la plata unei sume de 380.000 RON cu titlu de daune morale, reprezentând repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat reclamantei de numitul C., asiguratul pârâtei, prin accidentul rutier produs la data de 26.09.2020 din culpa exclusivă a acestuia, precum și a dobânzii legale de la data producerii accidentului până la data plății efective; la plata penalităților de întârziere conform art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017; la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocațial și taxa judiciară de timbru.

În drept, cererea a fost întemeiată pe Norma nr. 20/2017 privind asigurările auto din România, art. 1357, art. 1387, alin. (1) și (2), art. 1388 alin. (1) și art. 1393 alin. (1) C. civ., Legea nr. 132/2017, precum și orice alte dispoziții legale indicate în mod expres.

Prin sentința civilă 1101 din 29 noiembrie 2021, Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și cu intervenientul forțat C.; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1759 RON cu titlu de daune materiale și suma de 100.000 cu titlu de daune morale; a obligat pârâta să plătească reclamantei penalități de întârziere conform art. 21 alin. (5) din Legea 132/2017; totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru).

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A..

Prin cererea înregistrată în dosarul de apel la data de 04.05.2022, asigurătorul, prin lichidator judiciar D., în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, a solicitat suspendarea judecății, învederând că prin sentința nr. 507 din 9 februarie 2022 a Tribunalului București, secția a VII-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2021, s-a dispus deschiderea procedurii falimentului față de societatea de asigurări.

Prin încheierea din 12 mai 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Ploiești – secția a II-a Civilă a admis cererea formulată de intimata B. S.A., prin lichidator judiciar și a suspendat judecata apelului declarat de apelanta-reclamantă A., împotriva sentinței civile nr. 1101 din data de 29 noiembrie 2022, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimatul-intervenient C. și intimata-pârâtă B. S.A.., potrivit dispozițiilor art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

Împotriva încheierii din 12.05.2022 reclamanta A. a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea încheierii recurate și, în consecință, dispunerea continuării judecății în prezenta cauză.

În motivarea cererii de recurs, s-a susținut, în esență, că, deși dispozițiile art. 262 din Legea nr. 85/2014 prevăd suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare, extrajudiciare sau măsurilor de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului, totuși, aceeași lege introduce prin art. 75 alin. (2) excepțiile suspendării de drept prevăzute la alin. (1), printre care se numără și acțiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului.

Legea exceptează de la suspendare căile de atac exercitate împotriva acțiunilor începute de către creditori împotriva debitorului, dar și acțiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului.

Procesul penal cuprinde toate fazele reglementate de C. proc. pen., nu doar ipoteza în care s-a constatat existența unei fapte penale pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală. Astfel, și în situația în care împrejurările de fapt cu privire la faptele săvârșite sunt soluționate în faza de urmărire penală, consecințele juridice ale soluției pronunțate în faza de urmărire penală decurg dintr-o cauză penală.

În acest sens s-a pronunțat în recurs decizia civilă nr. 1342 din 02.04.2014, Î.C.C.J., secția a II-a civilă, dar și decizia nr. 1827 din 11.06.2014, secția I civilă a Î.C.C.J., stabilindu-se că acțiunea în despăgubiri pentru prejudiciul creat ca urmare a faptei ilicite este o acțiune ce decurge dintr-o cauză penală.

Așadar împrejurarea că procesul penal a luat sfârșit în faza urmăririi penale prin soluții de clasare nu înseamnă inexistența cauzei penale.

Și în speța de față acțiunea în despăgubiri pentru prejudiciul creat ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii este o acțiune ce decurge dintr-o cauză penală, motiv pentru care este aplicabilă situația de excepție care prevede că nu sunt supuse suspendării de drept acțiunile civile din procesele penale.

Corelativ recurenta a invocat faptul că dacă acțiunea civilă ar fi fost soluționată alături de acțiunea penală, aceasta ar fi fost exceptată de la soluția suspendării.

Mai mult, Curtea Constituțională a statuat că "în ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 262 alin. (4) din Legea 85/2014, prevederile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 nu trebuie interpretate disparat, ci trebuie avut în vedere, pe de o parte, art. 262 în integralitatea sa și, pe de altă parte, întreg cadrul legislativ în materie, respectiv, art. 242 din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia prevederile capitolului I (din care fac parte și dispozițiile art. 75, care conțin și excepții de la procedura suspendării de drept a tuturor acțiunilor judiciare, extrajudiciare sau a măsurilor de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului), se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului societăților de asigurare/reasigurare, cu derogările prevăzute în acest capitol."

În consecință, legiuitorul a înțeles să excepteze de la suspendarea de drept acțiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului.

Astfel, art. 75 din Legea 85/2014 instituie un caz de excepție, iar dispozițiile art. 262 alin. (4) din Legea 85/2014 nu pot produce efecte în ceea ce privește acțiunile civile din procesele penale.

În acest sens, este și practica judiciară recentă, invocându-se încheierea din data de 19.04.2022 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/2020, ale cărei considerente au fost redate parțial.

De asemenea, și practica Curții de Apel Ploiești este în același sens, invocându-se încheierea de ședință din data de 11.05.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021, prin care a fost respinsă cererea de suspendare a cauzei formulată de către apelanta B..

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a solicitat să se dispună suspendarea și să se constate încetarea procesului față de aceasta, având în vedere că hotărârea intermediară 507/2022 a Tribunalului București a rămas definitivă prin decizia nr. 655/20.04.2022 a Curții de Apel București, pe fond a solicitat respingerea recursului.

Înalta Curte, examinând încheierea atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

În analiza prezentului recurs se află chestiunea legalității unei măsuri procedurale reglementate de Legea nr. 85/2014, respectiv suspendarea judecării apelului declarat de reclamanta A., instanța de apel, în adoptarea măsurii, făcând aplicarea prevederilor art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

Prioritar, se impune a se arăta că, deși recurenta nu a indicat niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., criticile formulate vizează interpretarea și aplicarea unei norme de procedură, astfel încât recursul urmează a fi analizat prin prisma pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin recursul promovat, reclamanta susține, în esență, că sunt incidente prevederile art. 75 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014, conform cărora nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la art. 75 alin. (1) din aceeași lege căile de atac promovate de debitor împotriva acțiunilor unui creditor începute înaintea deschiderii procedurii și nici acțiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului, raportat la faptul că, în speță, acțiunea în despăgubiri pentru prejudiciul creat ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii este o acțiune ce decurge dintr-o cauză penală.

Aceste critici nu sunt fondate.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență: "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor. (...) La data rămânerii definitive a procedurii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează".

Art. 75 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014, prevede că, "Nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1) căile de atac promovate de debitor împotriva acțiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschideri procedurii și nici acțiunile civile din procesele penale îndeptate împotriva debitorului".

Dispozițiile art. 262 alin. (4) din menționata lege reiterează, la rândul lor, regula suspendării de drept a tuturor acțiunilor judiciare și extrajudiciare, precum și a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societății de asigurare/reasigurare debitoare, de la data hotărârii de deschidere a falimentului, urmând ca sumele pretinse în aceste procese, să fie înregistrate în dosarul de faliment al tribunalului, în cadrul căruia vor fi examinate și înscrise în tabelul creanțelor, potrivit dispozițiilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

Este adevărat că reglementarea prevăzută la art. 75 din Legea nr. 85/2014, care face parte din capitolul I, secțiunea 3, este incidentă și în cazul societăților de asigurare, având în vedere ca art. 242 stipulează că prevederile capitolului I, cu excepția celor cuprinse în secțiunea a 6-a, se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului societăților de asigurare/reasigurare, cu excepțiile instituite în capitolul IV.

Cu toate acestea, în ce privește incidența dispozițiilor art. 75 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014, Înalta Curte constată că in cauză nu este vorba despre "acțiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului", așa cum prevede textul de lege menționat, ci recurenta-reclamantă a formulat o acțiune civilă la instanța civilă, astfel că, într-o atare ipoteză nu sunt incidente dispozițiile art. 75 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014.

Cât privește hotărârile invocate de recurenta-reclamantă, dincolo de faptul că privesc alte situații, acestea nu sunt izvor de drept.

În acest sens, instanța supremă reține că jurisprudența din România nu obligă instanțele naționale decât în măsura în care hotărârile sunt pronunțate în cadrul celor două mecanisme de unificare a practicii judiciare, reprezentate de recursul în interesul legii și sesizarea Înaltei Curți în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Așa fiind, în condițiile în care prin sentința nr. 507 din 9 februarie 2022 a Tribunalului București, secția a VII-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2021, s-a dispus deschiderea procedurii falimentului față de societatea de asigurări, care are calitatea de pârâtă în prezenta cauză, în mod corect, instanța de prim control judiciar a dispus suspendarea judecării apelului, în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, constatând că aceasta operează prin efectul legii și că în speță nu este prezentă niciuna din situațiile de excepție prevăzute de art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 12 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2022.