ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2402/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2402/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 16 noiembrie 2022
Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 558 din 16 iulie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Sălaj – secția Civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele A. și B., prin reprezentant legal A., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. și intervenientul forțat D., a obligat pârâta să plătească reclamantei A. echivalentul în RON a sumei de 100.000 euro, la cursul BNR de la data plății, cu titlu de daune morale, și echivalentul în RON a sumei de 1.381 euro, la cursul BNR de la data plății, cu titlu de daune materiale. A obligat pârâta să plătească reclamantei B. echivalentul în RON a sumei de 120.000 euro, la cursul BNR de la data plății, cu titlu de daune morale. A obligat pârâta să achite reclamantelor suma de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâta C. S.A. și reclamantele A. și B..
Prin decizia civilă nr. 32/A din 16 februarie 2021, Curtea de Apel Cluj – secția I Civilă a declinat competența materială de soluționare a apelurilor în favoarea secției a II-a Civile a Curții de Apel Cluj.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj – secția a II-a Civilă sub nr. x/2019*.
Prin încheierea de ședință din 5 aprilie 2021 a fost suspendată judecata cauzei în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La 10 aprilie 2022, pârâta a formulat cerere de repunere pe rol.
La termenul de la 11 aprilie 2022, Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă a invocat din oficiu excepția perimării apelurilor declarate în cauză, pe care a admis-o prin decizia civilă nr. 226/2022 din aceeași dată, a respins cererea de repunere pe rol și a constatat perimate apelurile.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta C. S.A., solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății.
Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:
Autoarea căii de atac arată că la 11 iunie 2021, reclamantele au formulat recurs împotriva încheierii din 5 aprilie 2021, prin care a fost suspendată judecata apelurilor, și că prin cererea de recurs, acestea au solicitat și repunerea cauzei pe rol. Precizează că acest recurs a fost respins prin decizia nr. 2786 din 16 decembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă.
Recurenta-pârâtă susține că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 416, alin. (2), art. 417 și art. 418 alin. (3) C. proc. civ. în sensul că nu a verificat dacă lăsarea în nelucrare a cauzei pentru o perioadă mai mare de șase luni se datorează culpei părții. Apreciază că nu putea formula cerere de repunere pe rol pe perioada în care dosarul s-a aflat pe rolul instanței supreme în vederea soluționării recursului declarat împotriva încheierii de suspendare. Mai arată că termenul de perimare a început să curgă de la 16 decembrie 2021, data soluționării recursului, și s-a împlinit la 16 iunie 2022 și că actul efectuat de partea adversă produce efecte și în favoarea recurentei, conform art. 419 C. proc. civ.. Susține că termenul de perimare a fost suspendat până la 10 iunie 2021, data la care dosarul nr. x/2019 a fost soluționat definitiv, și că același termen a fost întrerupt de la 11 iunie 2021 până la 16 decembrie 2021, data soluționării recursului formulat de reclamante.
Intimatele-reclamante nu au depus întâmpinare.
Examinând încheierea atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:
Cu titlu prealabil, față de faptul că recurenta nu a indicat temeiul de drept al cererii de recurs, instanța supremă reține că argumentele invocate pot fi analizate din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Conform acestor dispoziții, casarea hotărârii se poate cere atunci când aceasta a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.
Potrivit art. 416 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni, iar alin. (2) al aceluiași articol prevede că termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.
Înalta Curte va înlătura criticile recurentei, constatând că norma de procedură statuată de art. 416 C. proc. civ. a fost corect aplicată întrucât judecata apelurilor a fost suspendată la 5 aprilie 2021 în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din același cod, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Suspendarea a încetat la 10 iunie 2021, data la care instanța supremă a soluționat dosarul nr. x/2019. Termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 C. proc. civ. a început să curgă la 10 iunie 2021 și s-a împlinit la 10 decembrie 2021, iar în toată această perioadă, nici părțile și nici instanța nu au efectuat vreun act de procedură.
Nu se poate reține că formularea, la 11 iunie 2011, a cererii de recurs împotriva încheierii de suspendare este un act de procedură făcut în vederea judecării procesului în sensul art. 417 C. proc. civ. deoarece reclamantele au declarat acest recurs, și nu pârâta. Art. 419 din același cod stabilește că actul de procedură întrerupător de perimare profită și celorlalți coparticipanți, atunci când sunt mai mulți reclamanți sau pârâți împreună. Nu pot fi extinse efectele coparticipării asupra situației în care pârâta se folosește de actele de procedură întreprinse de reclamante, cu atât mai mult cu cât aceste acte de procedură nu au fost expres formulate în vedere continuării judecății în dosarul de apel.
Înalta Curte va înlătura și criticile recurentei în sensul imposibilității formulării cererii de repunere pe rol înainte de soluționarea recursului împotriva încheierii de suspendare întrucât măsura suspendării a încetat la 10 iunie 2021, iar recursul a fost formulat ulterior, adică la 11 iunie 2021, fiind respins ca lipsit de interes de instanța supremă pentru acest motiv. Rezultă că recurenta-pârâtă ar fi putut formula cererea de repunere pe rol oricând după data de 10 iunie 2021, dar a depus-o de abia la 10 aprilie 2022, conform dovezii aflate la dosarul de apel.
Perimarea este o sancțiunea procedurală care intervine de drept în cazul în care nu este respectată cerința de a exista continuitate între actele de procedură și constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găsește din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părții.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 226/2022 din 11 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Cluj– secția a II-a Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 226/2022 din 11 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Cluj– secția a II-a Civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 noiembrie 2022.