ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2272/2019

Ședința publică din data de 3 decembrie 2019

Din examinarea lucrărilor din dosar, se constată următoarele:

- sumei de 75.000 euro, echivalentul a 337.750 RON, reprezentând prejudiciul moral suferit de minoră în urma accidentului de circulație, ambele despăgubiri cu o penalitate de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu 30 septembrie 2015;

- sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuielile cu deplasările la spital, cu tratamentul medical al minorei, deplasări la medici pentru consult, etc.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1381-1383, 1385-1387, 1389, 1391 și următoarele C. civ.

Totodată, a fost obligată pârâta la plata sumei de 7.787,5 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către reclamantă.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

A fost obligată intimata-reclamantă să plătească apelantei suma de 65,63 RON cheltuieli de judecată în apel.

De asemenea, s-a respins cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel.

În motivarea recursului s-a arătat că instanța de apel în mod greșit a diminuat daunele morale de la suma de 75.000 euro la suma de 6.500 euro, motivarea fiind neîntemeiată.

Astfel, s-a susținut că instanța de apel s-a limitat la a arăta că suma de 100 euro/zi ar reprezenta o despăgubire, cât de cât, suficientă.

Instanța de apel nu a avut în vedere, în profunzime, traumele fizice și psihice suferite de către partea vătămată, în vârsta de 14 ani, care a fost accidentată pe trecerea de pietoni aflată în fața școlii pe care o frecventa.

În raport cu dispozițiile art. 41 din Convenția Europeană, din care rezultă că trebuie să existe o reparație morală în favoarea părții vătămate, s-a solicitat admiterea acțiunii.

În continuare au fost redate prevederile art. 1391 C. civ. referitoare la daunele morale și, totodată, s-a mai arătat că, în sistemul de drept românesc nu sunt precizate criteriile pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.

Recunoașterea amplă a indemnizării prejudiciului reprezentând dureri fizice și psihice este consacrată prin Rezoluția nr. 75-7 a Consiliului Europei.

În cauză, prejudiciul suferit de recurenta-reclamantă reiese cu certitudine din declarațiile martorilor, care au arătat că aceasta a fost mobilizată la pat și că a făcut eforturi majore pentru a termina anul școlar.

Declarațiile martorilor au fost înlăturate de către instanța de apel, care nu a luat în considerare probele administrate în cauză, limitându-se la a cuantifica daunele morale după un criteriu necunoscut.

Cu privire la excepția inadmisibilității recursului s-a invocat art. 483 alin. (2) C. proc. civ., susținându-se că valoarea patrimonială a litigiului este de 75.000 euro și 10.000 RON, valoare situată sub pragul valoric instituit de legiuitor, respectiv 1.000.000 RON inclusiv.

Referitor la excepția nulității recursului, întemeiată pe dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., s-a susținut că nu au fost invocate motivele de nelegalitate care pot fi încadrate în art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., criticile fiind de netemeinicie.

Pe fondul recursului, s-a solicitat respingerea căii de atac exercitate, deoarece hotărârea instanței de apel este legală și temeinică, întrucât în privința daunelor morale s-a ținut seama de efectul compensatoriu pe care trebuie să îl aibă, iar nicidecum ca aceste sume să se constituie în amenzi excesive pentru autorii daunelor ori venituri nejustificate pentru victime.

Pe fondul recursului, s-a solicitat respingerea acestuia și menținerea deciziei atacate ca fiind temeinică și legală, deoarece criticile recurentei-reclamante țin de o apreciere subiectivă care nu își găsește corespondent în realitatea obiectivă pe care trebuie să se sprijine o hotărâre judecătorească. În final, s-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON, potrivit dovezii aflate la dosar, respectiv chitanța nr. x din 4 decembrie 2018.

Referitor la excepția nulității recursului s-a solicitat, de asemenea, respingerea acesteia, întrucât au fost dezvoltate critici ce pot fi subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum rezultă și din conținutul recursului, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin încheierea din 16 aprilie 2019, în baza art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, punându-se în vedere părților că pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părțile nu au formulat și nu au depus la dosar punct de vedere asupra raportului.

Ulterior, s-a fixat termen pentru admisibilitatea în principiu a recursului, la 3 decembrie 2019.

Excepția inadmisibilității recursului nu poate fi reținută, având în vedere că prin decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018, pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2019, s-a constatat că dispozițiile art. 27 C. proc. civ., în interpretarea dată prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt neconstituționale.

Așadar, în condițiile în care s-a statuat că este neconstituțional art. 27 C. proc. civ., astfel cum a fost interpretat prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, admisibilitatea căii de atac a recursului se va determina prin raportare la cele statuate de Curtea Constituțională, prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017, motiv pentru care Înalta Curte va respinge excepția inadmisibilității recursului.

Cu privire la excepția nulității recursului se rețin următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat trebuie să se arate în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancțiunea nulității pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă se aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate.

De altfel, simpla relatare a pretențiilor reclamantei, a principalelor etape ale procesului, a situației de fapt care a stat la baza generării litigiului dintre părți, nu pot fi suficiente pentru a constitui o motivare a recursului, deoarece această cale de atac nu vizează situația de fapt și nu are caracter devolutiv, astfel că recurenta trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege.

Din analiza argumentelor expuse în susținerea cererii de recurs se constată că nu se pot desprinde greșelile identificate și imputate instanței, fiind invocat generic și formal motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, în motivarea recursului se invocă greșita situație de fapt reținută de către instanța de apel cu privire la traumele fizice și psihice suferite de reclamantă, care ar fi stat la baza diminuării daunelor morale acordate în primă instanță, de la 75.000 euro la suma de 6.500 euro, în sensul greșitei evaluări a probatoriului administrat, cu referire la declarațiile martorilor și criteriile pentru stabilirea cuantumului acordat.

Or, nu se poate considera că aceste afirmații ale recurentei din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentații juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu dispozițiile legale menționate, instanța de recurs neputându-se substitui părții, în sensul de a completa deductiv argumentația căii de atac.

În realitate, prin criticile invocate în susținerea recursului se tinde fie la o nouă evaluare a situației de fapt, fie la interpretarea probatoriului, care să conducă la majorarea cuantumului daunelor morale acordate, aspecte de netemeinicie ce nu mai pot fi puse în discuție în această etapă procesuală.

Prin urmare, în raport de generalitatea criticilor formulate de recurenta-reclamantă privind modalitatea de stabilire a cuantumului daunelor morale acordate de instanța de apel, Înalta Curte urmează să aplice sancțiunea nulității recursului, prevăzută de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată și nu se dezvoltă motivele de nelegalitate.

Totodată, deși motivele de recurs au fost încadrate formal în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile nu pot fi nici încadrate din oficiu în condițiile art. 489 alin. (2) și (3) C. proc. civ. în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488, nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

Față de considerentele expuse, întrucât accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, dând eficiență prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) din același Cod, va anula recursul declarat de reclamantă.

În baza dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., recurenta-reclamantă va fi obligată către intimatul D. să achite suma de 1.000 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, potrivit chitanței nr. x din 4 decembrie 2018 aflată la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata-pârâtă S.C. C. S.A.

Anulează recursul declarat de reclamanta B. prin reprezentant legal A. împotriva deciziei civile nr. 117/A/2018 din 27 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Obligă recurenta-reclamantă să achite intimatului-pârât D. suma de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 decembrie 2019.