ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2122/2019

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2019

Din examinarea lucrărilor din dosar, se constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj la 10 august 2017 sub dosarul nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.A. la plata sumei de 1.000.000 Euro, cu titlul de daune morale și suma de 25.000 RON cu titlul de daune materiale, ca urmare a pierderii familiei, precum și a vătămării sale grave, urmare a unui accident rutier produs în data de 19 mai 2017.

Daunele materiale sunt reprezentate de cheltuielile de spitalizare, medicamentație, recuperare și îngrijire după externare.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1349 C. civ., Legea nr. 136/1995 și Normele de aplicare nr. 23/2014.

Prin sentința civilă nr. 91/2018 din 18 ianuarie 2018, pronunțată de Tribunalul Sălaj, secția civilă, s-a admis acțiunea reclamantei A. și a fost obligată pârâta S.C. B. S.A. la plata către reclamantă a sumelor de 200.000 Euro, cu titlul de daune morale și de 25.000 RON, reprezentând daune materiale.

Totodată, pârâta a fost obligată la plata sumei de la 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către reclamantă.

Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 93/A/2018 din 12 iunie 2018, a admis apelurile declarate de reclamanta A. și de pârâta S.C. B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 91/2018 din 18 ianuarie 2018 a Tribunalului Sălaj, secția Civilă, pe care a schimbat-o, în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantei A. și obligării pârâtei S.C. B. S.A. să plătească reclamantei echivalentul în RON a sumei de 250.000 Euro, cu titlul de daune morale, echivalentul în RON la data plății.

Totodată, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea având ca obiect plata daunelor materiale și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta S.C. B. S.A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac exercitate și casarea în parte a deciziei recurate, fiind dezvoltate următoarele critici:

Recurenta-pârâtă a solicitat reducerea cuantumului despăgubirilor, având în vedere că despăgubirea trebuie să aibă efecte compensatorii, fără însă ca suma acordată să se transforme într-o amendă excesivă aplicată asiguratorului ori să reprezinte venituri nejustificate pentru victimă, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (1) lit. c) din Norma ASF nr. 39/2016.

În susținerea recursului, s-a mai arătat că este adevărat că asiguratorul preia răspunderea civilă a făptuitorului, însă acesta preia repararea prejudiciului la care făptuitorul ar fi fost obligat, raportat la propriile posibilități de acoperire, și în niciun caz despăgubirea ce urmează a fi acordată nu ar trebui raportată la disponibilitățile bănești ale unei terțe persoane, respectiv societatea de asigurare, instanța de apel făcând o aplicare greșită a legii în cauză.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. a formulat recurs incident, solicitând admiterea căii de atac exercitate și casarea deciziei atacate, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Un prim motiv de recurs vizează aplicarea greșită a principiului echității, care a fost invocat în cuprinsul deciziei atacate, însă instanța de apel nu a făcut o aplicare corectă a acestuia.

Astfel, s-a arătat că suma acordată cu titlu de daune morale nu îndeplinește cerințele principiului echității deoarece este disproporționat de mică, având în vedere drama prin care a fost nevoită să treacă reclamanta.

Cel de al doilea motiv de recurs se referă la aplicarea greșită a jurisprudenței relevante, deoarece instanța de apel nu s-a raportat în mod corect la jurisprudența din România sau la cea aplicabilă, având în vedere că în cauză valorile morale vătămate sunt deosebite, iar pierderea suferită este incomensurabilă.

Rezultatul vătămător, respectiv prejudiciul încercat a fost dovedit cu proba testimonială, martorii arătând că relațiile dintre părți au fost deosebit de apropiate, iar modalitatea de stabilire a despăgubirilor se face prin prisma dispozițiilor art. 21 din O.U.G. nr. 54/2016, aceasta fiind legea aplicabilă la momentul emiterii poliței de asigurare și temeiul de drept al acțiunii.

Recurenta-pârâtă S.C. B. S.A., prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat excepția nulității recursului incident al reclamantei, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru lipsa motivelor de recurs ce ar putea fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., având în vedere că aplicarea greșită a principiului echității și jurisprudenței nu se circumscrie noțiunii de drept material.

Pe fondul recursului, s-a solicitat respingerea căii de atac exercitate, deoarece luând în considerare consecințele accidentului suma acordată de instanța de apel apare ca fiind mai mult decât suficientă.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 mai 2019, a fost analizat raportul întocmit în cauză și s-a dispus comunicarea acestuia, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În cauză nu s-au depus puncte de vedere la raport.

Ulterior, s-a fixat termen pentru admisibilitatea în principiu a recursului, la 19 noiembrie 2019.

Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului pârâtei, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, constată și reține că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea acestora, iar în conformitate cu prevederile art. 488 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Din analiza cererii de recurs se constată că nu se indică decât generic și formal dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a se dezvolta vreunul dintre motivele de nelegalitate care ar justifica admiterea sau respingerea recursului.

Totodată, conform prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Astfel, din interpretarea dispozițiilor legale enunțate, se reține că recurenta-pârâtă, fără a fi ținută de ordinea în care au fost reglementate motivele de casare în art. 488 C. proc. civ., era obligată să își configureze criticile de nelegalitate față de decizia pronunțată în apel în raport cu aceste motive.

Din acest punct de vedere, trebuie subliniat că o simpla relatare a pretențiilor formulate de reclamanta, a principalelor etape ale procesului, a situației de fapt care a stat la baza generării litigiului dintre părți, nu poate fi suficientă pentru a constitui o motivare a recursului, deoarece aceasta cale de atac nu vizează situația de fapt și nu are caracter devolutiv.

În cauză, din analiza motivelor de recurs expuse de către recurenta-pârâtă nu se pot desprinde greșelile identificate și imputate instanței de apel, și nici încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Astfel, în motivarea recursului, pârâta solicită instanței, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (1) lit. c) din Norma ASF nr. 39/2016, diminuarea cuantumului daunelor morale acordate de către instanța de apel, susținând că despăgubirile ar trebui raportate la posibilitățile de acoperire a prejudiciului ale celui care a produs accidentul și nicidecum la disponibilitățile bănești ale societății de asigurare.

Or, nu se poate considera că aceste susțineri ale recurentei-pârâte din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentații juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de către instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu dispozițiile legale menționate, instanța de recurs neputându-se substitui părții, în sensul de a completa deductiv argumentația căii de atac.

Așadar, criticile expuse de recurenta-pârâtă nu pot fi încadrate și analizate prin prisma dispozițiilor care conțin o enumerare expresă și limitativă a motivelor de recurs, prin dispoziții speciale, de strictă interpretare, nefiind posibilă o devoluare a fondului cauzei, cum se solicită, în realitate, prin modul în care a fost structurată motivarea recursului.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată și nu se dezvoltă motivele de nelegalitate.

Pe lângă faptul că motivele de recurs au fost încadrate doar formal în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile nu pot fi nici încadrate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (2 și (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Față de considerentele precedente, întrucât accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, este incidentă excepția nulității recursului pârâtei pentru nemotivare, motiv pentru care Înalta Curte urmează să aplice sancțiunea nulității prevăzută de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Cu privire la recursul incident declarat de reclamanta A., având în vedere caracterul accesoriu al acestuia în raport cu recursul principal al pârâtei, Înalta Curte constată că recursul incident a rămas fără efect, potrivit dispozițiilor art. 491 și art. 472 alin. (2) C. proc. civ., față de soluția de anulare a recursului principal.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, dând eficiență dispozițiilor din art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., precum și ale art. 472 alin. (2), în temeiul art. 493 alin. (5) din același Cod, va anula recursul declarat de pârâtă și va respinge recursul incident declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul principal declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 93/A/2018 din 12 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Respinge recursul incident declarat de reclamanta A. împotriva aceleiași decizii.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 noiembrie 2019.