ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2400/2022

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2022

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj – secția a II-a Civilă la 11 ianuarie 2022, sub nr. x/2022, A. S.A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 558 din 25 octombrie 2021 a Curții de Apel Cluj în dosarul nr. x/2020, solicitând și repunerea în termenul de revizuire.

Cerere de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 273/2022 din 9 mai 2022, Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă a respins cererea de revizuire formulată împotriva deciziei civile nr. 558 din 25 octombrie 2021, pe care a păstrat-o în întregime, și a obligat revizuenta să plătească intimatei suma de 7.140 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în revizuire.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuenta A. S.A., solicitând casarea hotărârii atacate și admiterea cererii de revizuire.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autoarea căii de atac arată că au fost încălcate normele de drept care instituie condițiile de admitere a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 508 alin. (1) pct. 8 și prevederile art. 430 C. proc. civ.. Mai arată că în mod greșit curtea de apel a analizat tripla identitate de părți, obiect și cauză și a ignorat susținerile recurentei privind efectul pozitiv al autorității de lucru judecat ce se atașează considerentelor sentinței civile nr. 114 din 12 aprilie 2019 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, prin care au fost dezlegate anumite aspecte litigioase (persoana răspunzătoare și paguba produsă). Menționează că prin sentința civilă nr. 552 din 22 martie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Specializat Cluj, a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat, dar că aceasta nu impietează asupra temeiului cererii de revizuire, raportat la dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel, cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018.

Recurenta susține că în dosarul nr. x/2015 instanța a statuat în mod definitiv că recurenta nu a putut începe sau continua lucrările pentru un procent de 19,26% din totalul acestora, aceasta fiind și premisa cererii de chemare în judecată din dosarul nr. x/2020, având ca obiect obligarea intimatei-pârâte la repararea pagubei. Menționează că abia la 22 octombrie 2019 a cunoscut întinderea pagubei și persoana răspunzătoare, acesta fiind momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție, iar decizia civilă nr. 558 din 25 octombrie 2021 încalcă efectul pozitiv al sentinței nr. 114 din 12 aprilie 2019 și prin reanalizarea cotei de profit. Precizează că lucrările rămase de executat nu se confundă cu lucrările ce nu au putut fi începute sau continuate din culpa pârâtei.

Recurenta-revizuentă a indicat în cererea de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata B. S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Din perspectiva acestui motiv de recurs, autoarea căii de atac a invocat, în esență, încălcarea dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 raportat la art. 430 alin. (2) și la art. 431 C. proc. civ., susținând că instanța de apel a ignorat încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat al considerentelor sentinței civile nr. 114 din 12 aprilie 2019 prin cele ale deciziei civile nr. 558 din 25 octombrie 2021.

Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă." Instanțele au reținut în mod constant că autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată și presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv și relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă.

Deși în lumina evoluției legislative a C. proc. civ. și a dezvoltărilor doctrinare, ar rezulta că în privința efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, între cele două procese nu este neapărat necesar să fie întrunită tripla identitate de elemente (părți, obiect și cauză), trebuie, însă, să existe o identitate de chestiune litigioasă între aceleași părți. Instanța sesizată cu un al doilea litigiu este obligată să țină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre și să-și sprijine propriul raționament pe dezlegările anterioare, în măsura în care acestea au legătură și influențează chestiunea litigioasă dedusă judecății.

Condiția neinvocării sau neanalizării autorității de lucru judecat în al doilea litigiu, pe cale de apărare sau pe cale de excepție, se impune a fi îndeplinită indiferent de modalitatea în care este analizată contrarietatea dintre hotărâri; altfel, revizuirea s-ar transforma într-o cale de atac de reformare prin care s-ar proceda la un control judiciar al celei de a doua hotărâri.

Înalta Curte va înlătura criticile recurentei întrucât curtea de apel a aplicat corect normele de drept edictate de art. 430 și art. 431 C. proc. civ., soluția de respingere a cererii de revizuire fiind corectă, față de faptul că în al doilea proces, instanța a analizat și a respins excepția autorității de lucru judecat. Astfel, prin sentința nr. civilă nr. 552 din 22 martie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin respingerea apelului declarat de reclamantă A. S.A., Tribunalul Specializat Cluj a constatat că între dosarul nr. x/2015, dosar în care s-a pronunțat sentința nr. 114 din 12 aprilie 2019, și dosarul nr. x/2020 nu există identitate de cauză întrucât A. S.A., reclamantă în ambele litigii, a invocat încălcarea unor obligații contractuale derivând din clauze diferite.

Astfel se constată că, deși între cele două procese există identitate de părți, nu există identitate de chestiune litigioasă deoarece cele două cereri de chemare în judecată nu au urmărit valorificarea acelorași drepturi în contradictoriu cu pârâta B. S.A. Ca urmare, nu se poate reține că stabilirea unei cote a lucrărilor neexecutate și a unei persoane responsabile prin hotărârea instanței de fond în primul dosar ar putea avea vreo influență asupra considerentelor hotărârii pronunțate în al doilea dosar, în calea de atac a apelului, cu atât mai mult cu cât obiectul apelului a vizat exclusiv soluția pronunțată asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, în urma admiterii căreia acțiunea reclamantei a fost respinsă. Soluția de respingere a excepției autorității de lucru judecat a intrat ea însăși în puterea lucrului judecat și nu mai poate fi retractată sau reformată.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de recurenta-revizuentă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 273/2022 din 9 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă.

Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, formulată de intimata B. S.A. Instanța supremă reține că, în aplicarea art. 494 raportat la art. 452 C. proc. civ., pentru a se acorda cheltuielile de judecată, partea care le solicită trebuie să facă dovada existenței acestora. Față de faptul că partea a depus la dosar factura fiscală, însoțită de un extras de cont, conform înscrisurilor aflate la filele x, fără a avea indicat numărul dosarului în legătură cu care a fost acordată asistența juridică, instanța supremă constată că nu a fost făcută dovada cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-revizuentă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 273/2022 din 9 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata B. S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 noiembrie 2022.