ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2399/2022

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2022

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul Constanța a fost admisă în parte cererea principală având ca obiect excludere asociat formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. și C. S.R.L., s-a dispus excluderea pârâtului B. din cadrul societății C. S.R.L., părțile sociale aparținând pârâtului B. urmând a reveni celuilalt asociat A.; a fost respins ca prematur capătul de cerere privind stabilirea contravalorii părților sociale cuvenite pârâtului B.; a fost respinsă ca nefondată cererea reconvențională formulată pârât.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel B..

Prin decizia civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respins apelul ca nefondat.

Împotriva deciziei civile nr. 2 din 11.01.2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța și sentinței civile nr. 116 din 21.01.2015, pronunțată de Tribunalul Constanța, a formulat cerere de revizuire B..

Prin cererea înregistrată la data de 19 iunie 2019, revizuentul B. a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu privire la aplicabilitatea sau inaplicabilitatea dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. în cazul hotărârilor intracomunitare.

Prin sentința civilă 952 din 22 septembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Constanța a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului și declinată competența de soluționare a cererii de revizuire a deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin încheierea din 22 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. din 1865. Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că aceasta nu întrunește condițiile de admisibilitate impuse expres și cumulativ de art. 29 din legea nr. 47/1992, întrucât nu are legătură cu soluționarea cauzei.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs B..

Recurentul a criticat în esență faptul că prin încheierea recurată instanța s-a pronunțat fără a analiza condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 respingând sesizarea cu reținerea că este inadmisibilă și că nu are finalitate practică asupra prezentei cauze. Totodată, recurentul susține că instanța nu s-a pronunțat asupra condițiilor de admisibilitate conform normelor materiale anterior menționate, ci doar asupra pertinenței invocării acesteia.

De asemenea, recurentul susține că instanța nu a fost alcătuită conform dispozițiilor legale. În acest sens, arată că unul din magistrații care a pronunțat hotărârea de revizuire este același magistrat care a pronunțat hotărârea de fond din aceeași cauză. În continuare arată că hotărârea atacată a fost pronunțată și cu încălcarea competenței altei instanțe. Astfel, deși Tribunalul Constanța a declinat întreaga cauză, Înalta Curte a judecat cererea de revizuire doar în raport de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., sens în care, în opinia recurentului cauza trebuia trimisă înapoi la Tribunalul Constanța. Mai arată recurentul că în cazul de față, magistrații nu erau competenți să îndeplinească acte de procedură în dosarul nr. x/2019, sens în care intervine nulitatea acestora conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Sub un alt aspect, recurentul susține că motivarea deciziei este copiată din alt dosar și se bazează numai pe admiterea argumentelor unor avocați nemandatați, iar prin motivarea încheierii din 22 septembrie 2021 se încalcă scopul și intenția legiuitorului deoarece hotărârea avea o influență asupra soluționării cauzei.

În continuare, recurentul prezintă în ample considerente istoricul litigiului, reiterând motivele formulate din cadrul cererii de sesizare, concluzionând că art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este neconstituțional deoarece legiuitorul nu a avut în vedere extinderea lui asupra hotărârilor intracomunitare, iar încheierea de respingere a sesizării Curții Constituționale este nelegală și netemeinică prin prisma faptului că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Potrivit autorului căii de atac se impune admiterea excepției pentru a clarifica admisibilitatea cererii de revizuire bazată pe decizii intracomunitare și pe decizii penale deoarece orice cerere de revizuire a acestuia este respinsă ca inadmisibilă pe motiv că art. 322 C. proc. civ. din 1865 nu conține și hotărârile comunitare.

Recurentul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 1, 3, 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ. din 1865.

Intimații nu au formulat întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul din perspectiva criticilor formulate îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente:

Instanța supremă reține că excepția de neconstituționalitate invocată de către recurent în cadrul dosarului nr. x/2019 vizează prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. din 1865.

Prin criticile de recurs formulate, recurentul a criticat în esență faptul că, în mod nelegal instanța supremă a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, fără a analiza condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, reiterând argumentele expuse în cadrul cererii prin care a invocat excepția de neconstituționalitate.

Contrar susținerilor formulate de către recurent, Înalta Curte constată că în încheierea recurată au fost analizate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 și că în mod corect s-a reținut că prevederile legale a căror neconstituționalitate s-a invocat nu au legătură cu soluționarea cauzei în cadrul căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate.

Înalta Curte reține că pentru a fi admisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, aceasta este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ, respectiv excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă; excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; excepția să aibă ca obiect o prevedere legală care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia; excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Prin excepția de neconstituționalitate formulată, recurentul a apreciat că, în măsura admiterii excepției de neconstituționalitate, ar fi lămurită admisibilitatea cererii de revizuire bazată pe decizii intracomunitare și pe decizii penale, având în vedere că art. 322 C. proc. civ. din 1865 nu conține și hotărârile comunitare. Or, această susținere formală nu este suficientă pentru a da relevanță cerinței ca soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Examenul legăturii cu cauza nu se face doar formal, ci în mod concret, prin raportare la interesul specific al celui ce invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală o are în speță. În acest sens, instanța supremă a motivat că deși recurentul a invocat texte constituționale care ar impune în opinia acestuia sesizarea Curții Constituționale, în realitate solicită interpretarea articolului ce reglementează cazul de revizuire întemeiat pe hotărâri potrivnice, astfel că soluția pe care acesta o preconizează nu are aptitudinea de a influența soluționarea cererii de revizuire.

În concluzie, Înalta Curte constată că în încheierea recurată au fost analizate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată și în mod corect a fost respinsă cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional.

În ceea ce privește criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 alin. (1), pct. 1 3, 5 și 8 C. proc. civ., instanța supremă constată că acestea vizează în realitate decizia pronunțată asupra revizuirii în dosarul nr. x/2019 și nu face obiectul prezentului recurs declarat împotriva încheierii din 22 septembrie 2021 prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., instanța supremă constată că a fost invocat formal, recurentul neevocând argumente în susținerea acestuia.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul B. împotriva încheierii din 22 septembrie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul B. împotriva încheierii din 22 septembrie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 noiembrie 2022.