ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 239/2022

Ședința publică din data de 3 februarie 2022

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă nr. 383 din 15 aprilie 2021, pronunțată de Tribunalul Harghita – secția civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții D. S.R.L., E., F., G., H., I., J. și K. și, în consecință: s-a constatat nulitatea absolută a Hotărârii Adunării Generale a Asociaților societății D. S.R.L. nr. 5/25.08.2020; s-a respins capătul de cerere privind anularea Hotărârii Adunării Generale a asociaților societății D. S.R.L. nr. 5/25.08.2020, ca fiind introduse de persoane fără calitate procesuală; s-a constatat calitatea de asociați ai D. S.R.L. a reclamantelor B. și C. cu câte 20 de părți sociale dobândite prin moștenire în urma defunctului lor tată, L., conform certificatului de moștenitor nr. x/31.07.2020; s-a constatat calitatea de asociat al D. S.R.L. a reclamantei A. cu 40 de părți sociale în baza actului de lichidare al regimului comunității legale nr. 2181/31.07.2020; pârâții au fost obligați să semneze actul constitutiv actualizat al pârâtei D. S.R.L în care reclamantele să fie înregistrate în calitate de asociați; pârâta D. S.R.L., prin administratori, a fost obligată să înregistreze actul constitutiv actualizat al societății D. S.R.L. la Oficiul Național al Registrului Comerțului și să înregistreze reclamantele în registrul asociaților societății, conform actului constitutiv actualizat; pârâții D. S.R.L., E., G., H. I., J. și K. au fost obligați să plătească, în solidar, reclamantelor suma de 327 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; de asemenea, pârâții D. S.R.L., E., G., H., I., J. și K. au fost obligați să plătească, în solidar, reclamantei C. suma de 1.332 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; pârâții D. S.R.L., E., G., H., I., J. și K. au fost obligați să plătească, în solidar, reclamantelor B. și A. suma de 1.334 RON pentru fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Târgu Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 238/A din 28 septembrie 2021, a respins apelul principal formulat de pârâții D. S.R.L., E., G., H., I., J. și K. împotriva sentinței nr. 383 din 15 aprilie 2021 a Tribunalului Harghita; a respins apelul incident formulat de A., B. și C. împotriva aceleiași hotărâri; apelanții din apelul principal au fost obligați la plata, în solidar, a sumei de 2.800 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, în favoarea intimatului F..

Împotriva acestei decizii, contestatorii D. S.R.L., E., G., H., I., J. și K. au formulat contestație în anulare, solicitând să se dispună anularea hotărârii atacate și să fie soluționată cauza, cu consecința admiterii apelului.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 și alin. (3) din C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată la data de 10 noiembrie 2021, sub nr. x/2021, pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

La termenul din 6 decembrie 2021, instanța a constatat că s-a depus la dosar o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 202 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, după care, a pus în discuția părților admisibilitatea acesteia, raportat la condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Din lipsă de timp pentru deliberare, Curtea de Apel Târgu Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a amânat pronunțarea la data de 13 decembrie 2021, în ceea ce privește solicitarea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 202 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Prin încheierea din 13 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021, s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de contestatorii D. S.R.L., E., G., H., I., J. și K..

Curtea de Apel Târgu Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a reținut, în considerentele acestei încheieri, că nu este admisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de contestatori, arătând, în esență, următoarele:

Cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 202 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 a fost formulată în cadrul contestației în anulare, întemeiate pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 coroborate cu cele ale alin. (3) al aceluiași articol din C. proc. civ., potrivit cărora "hotărârile instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs, mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen".

În motivarea căii extraordinare de atac în retractare, contestatorii au susținut faptul că "... instanța de apel nu a analizat speța în ansamblu, aceasta raportându-se strict la interpretarea art. 202 din Legea nr. 31/1991, fără a corela construcția juridică rezultată din analiza art. 202 cu celelalte dispoziții legale invocate prin memoriul de apel, aceasta mulțumindu-se să înlăture apărările fundamentate pe art. 204, art. 223 alin. (3) și art. 226 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, pe motiv că dispozițiile analizate (art. 202) sunt derogatorii de la regulile instituite prin celelalte prevederi, însă nu a prezentat, în funcție de nivelul de pregătire, construcții juridice din care să rezulte derogarea la care face referire".

Or, în condițiile în care partea a invocat și a dezvoltat neconstituționalitatea textului de la art. 202 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 aplicat de instanța de apel, deci, recunoscând că instanța de apel a cercetat incidența acestor dispoziții legale în cauza dedusă judecății, rezultă că, prin raportare la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și la motivul de contestație în anulare invocat în acest dosar "...a omis să cerceteze..." - art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. - excepția de neconstituționalitate nu are legătură cu cauza în care a fost ridicată, respectiv cu motivul de contestație în anulare anterior evocat. Așadar, excepția de neconstituționalitate nu este pertinentă pentru soluționarea căii extraordinare de atac în retractare.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea de Apel Târgu Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă.

La data de 20 decembrie 2021 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, sub nr. x/2021/a1, recursul declarat de recurenții D. S.R.L., E., G., H., I., J. și K. împotriva încheierii din 13 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021.

Recurenții au solicitat admiterea recursului și casarea încheierii recurate, în temeiul art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., cu consecința trimiterii cauzei la Curtea de Apel Târgu Mureș, în vederea pronunțării asupra admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicate în cauză, în raport cu soluția ce urmează să fie adoptată în cadrul aceluiași dosar cu privire la contestația în anulare.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenții au prezentat situația de fapt considerată relevantă și contextul în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 202 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.

Încheierea recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

Curtea de Apel Târgu Mureș a pronunțat încheierea atacată înainte de soluționarea contestației în anulare, deși excepția de neconstituționalitate depindea de soluția adoptată cu privire la calea extraordinară de atac.

În altă ordine de idei, excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în contextul în care contestația în anulare ar fi avut soarta prevăzută de art. 508 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit căruia "dacă motivul de contestație este întemeiat, instanța va pronunța o singură hotărâre prin care va anula hotărârea atacată și va soluționa cauza. Dacă soluționarea cauzei la același termen nu este posibilă, instanța va pronunța o hotărâre de anulare a hotărârii atacate și va fixa termen în vederea soluționării cauzei printr-o nouă hotărâre. În acest ultim caz, hotărârea de anulare nu poate fi atacată separat". Față de dispozițiile legale anterior evocate, instanța de judecată în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate trebuia să soluționeze, în primă fază, contestația în anulare, admisibilitatea excepției de neconstituționalitate depinzând în totalitate de soluția pronunțată în această cale de atac.

Așadar, în ipoteza în care instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare ar fi anulat hotărârea atacată procedând la soluționarea cauzei, admisibilitatea excepției de neconstituționalitate putea fi raportată la problematica litigiului existentă la momentul ulterior anulării hotărârii atacate, sens în care ar fi fost îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Completul de judecată în fața căruia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate a considerat, cel mai probabil, că excepția este inadmisibilă, atât timp cât excepția de neconstituționalitate nu are legătura directă cu prevederile legale care reglementează contestația în anulare.

În opinia recurenților, excepția de neconstituționalitate are caracter accesoriu contestației în anulare, astfel încât excepția putea să fie soluționată concomitent cu pronunțarea soluției cu privire la contestația în anulare.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ.

Intimații A., B. și C. au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La data de 6 ianuarie 2022, recurenții au depus note scrise, iar la 26 ianuarie 2022 au transmis completări la notele scrise.

Examinând încheierea atacată, în raport de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că obiectul recursului de față îl reprezintă încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 202 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.

Față de obiectul recursului, instanța supremă apreciază că prezintă relevanță în cauză considerentele deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 (paragrafele 21 și 22), publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care Curtea Constituțională a statuat că recursul declarat împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu excepția de neconstituționalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

În acest context, soluționarea căii extraordinare de atac nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., ci numai verificarea legalității soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Din cuprinsul acestor dispoziții legale, rezultă că legiuitorul a rezervat instanțelor de judecată în fața cărora se invocă excepții de neconstituționalitate, rolul de prim filtru în privința acestora, a căror trimitere la Curtea Constituțională nu se poate dispune decât sub rezerva constatării întrunirii condițiilor cumulative de admisibilitate instituite prin alin. (1)-(3) din norma menționată.

Or, în analiza sa, instanța de judecată care a pronunțat încheierea atacată nu a făcut decât să-și exercite acest rol de prim filtru al sesizării vizând neconstituționalitatea dispozițiilor art. 202 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.

Astfel, curtea de apel în fața căreia s-a formulat cererea de sesizare a reținut că nu este îndeplinită cerința existenței unei legături între soluționarea excepției de neconstituționalitate și soluționarea contestației în anulare, excepția ridicată vizând chestiuni ce țin de judecata în fond a litigiului.

Ca atare, s-a constatat că nu este vorba de o normă efectiv aplicabilă în calea extraordinară de atac și prefigurarea unei soluții referitoare la neconstituționalitatea textului criticat nu creează premisele aplicării directe a normei în acest stadiu procesual al dosarului, ceea ce avea de rezolvat curtea de apel fiind, prioritar, incidența cazului de contestație în anulare prevăzut de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

Așadar, Curtea de Apel Târgu Mureș a concluzionat în sensul lipsei legăturii între norma criticată pentru neconstituționalitate și incidența ei în soluționarea cauzei.

Recurenții susțin faptul că instanța de judecată a greșit atunci când a apreciat asupra relevanței excepției de neconstituționalitate, care impunea ca norma criticată să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, în orice fază a litigiului.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia".

Or, "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului (a se vedea, în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 303 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 8 iulie 2014, paragraful 24).

Textul legal care face obiectul excepției de neconstituționalitate nu este pertinent în soluționarea contestației în anulare, întrucât ține de fondul raportului juridic care nu poate fi antamat în cadrul acestei căi extraordinare de atac ce poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile prevăzute de lege.

Neconstituționalitatea unui text de lege nu poate fi evaluată în abstract, ci în contextul impus de dezlegarea pricinii, pentru a se putea verifica cerința referitoare la necesitatea existenței legăturii normei contestate cu rezolvarea cauzei.

Față de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că în dosarul nr. x/2021 Curtea de Apel Târgu Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în fața căreia s-a invocat aceeași excepție de neconstituționalitate, a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel că va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză de recurenții D. S.R.L., E., G., H., I., J. și K., în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții D. S.R.L., E., G., H., I., J. și K. împotriva încheierii din 13 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 februarie 2022.