ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2365/2022

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș sub nr. x/2020 reclamanții UAT Comuna Teiu și Consiliul Local al Comunei Teiu, în contradictoriu cu pârâta A., au solicitat constatarea nelegalității clauzei 4.(1) din contractul de închiriere nr. x/01.08.2007, încheiat între Consiliul Local Teiu și A. din comuna Teiu, modificat prin actul adițional nr. x/05.05.2017; constatarea nelegalității clauzei 4.(1) din contractul de concesiune nr. x/23.02.2018, încheiat între Consiliul Local Teiu și A. din comuna Teiu; obligarea pârâtei A. la plata sumei de 419.732 de RON reprezentând contravaloarea diferențelor redevenței care ar fi trebuit achitate de către concesionar în cuantum de 336.413 RON (debitul principal) precum și penalități de întârziere datorate până la data de 10.04.2020; obligarea pârâtei la plata penalităților în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, numai pentru diferența de redevență care va fi stabilită pentru perioada aferentă contractului de concesiune nr. x/23.02.2018; penalitățile urmează a fi stabilite pentru perioada 11.04.2020 - până la achitarea integrală a debitului principal.

Prin sentința civilă nr. 424/2020, Tribunalul Argeș a disjuns capetele de cerere privind: 1) constatarea nelegalității clauzei 4.1 din contractul de cesiune nr. x/23.02.2018 încheiat între Consiliul Local al Comunei Teiu și A. care prevede că redevența anuală este de 30 RON/ha; 2) Obligarea pârâtei la plata diferenței de redevență ce ar fi trebuit achitată în baza contractului sus menționat și a penalităților de întârziere datorate de pârâtă până la 10.04.2020; 3) Obligarea pârâtei la plata penalităților în cuantum de 1% numai pentru diferența de redevență stabilită pentru contractul nr. x/2018, pentru perioada 10.04.2020 și până la achitarea integrală a debitului principal.

S-a dispus formarea unui nou dosar cu obiect "constatare nulitate act juridic", la care vor fi atașate, în copii, cererea de chemare în judecată, înscrisurile atașate acesteia și întâmpinarea depuse în prezenta cauză.

S-a pus în vedere reclamantei să precizeze, în dosarul disjuns suma pe care o solicită cu titlu de diferență de redevență ce ar fi trebuit achitată de pârâtă în baza contractului de concesiune nr. x/23.02.2018 și stabilește termen la 13.01.2021.

Au fost respinse celelalte capete de cerere (cele privitoare la contractul x/01.08.2007), ca nefiind de competența instanțelor judecătorești.

Prezenta cauză, disjunsă din dosarul x/2020, a fost înregistrată sub nr. x/2020.

Prin sentința civilă nr. 312 din 16 iunie 2021, Tribunalul Argeș a respins acțiunea și a obligat reclamanții la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanții U.A.T. Comuna Teiu și Consiliul Local al comunei Teiu au formulat apel împotriva acestei sentințe.

Prin decizia nr. 126/A-CONT din 22 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admis apelul declarat de reclamanții U.A.T. COMUNA TEIU și CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI TEIU împotriva sentinței civile nr. 312 din 16 iunie 2021 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția Civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că respinge că inadmisibil capătul de cerere privind constatarea nelegalității clauzei 4(1) din contractul de concesiune nr. x/23.02.2018 și menține în rest sentința de respingere ca nefondate a celorlalte capete de cerere.

Împotriva acestei sentințe, reclamanții CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI TEIU și UAT COMUNA TEIU au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată către Curtea de Apel Pitești sau Tribunalul Argeș, în funcție de motivele de recurs care vor fi admise.

In argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurenții susțin că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, acest motiv de casare vizând nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la compunerea și constituirea legală a instanței.

În acest context, se arată că instanța de apel a stabilit prin decizia atacată, pentru prima oară pe parcursul procesului, că prezentul litigiu decurge din executarea contractelor administrative, iar potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 (în realitate art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004) acest gen de litigii sunt de competența instanțelor civile.

În condițiile în care s-a reținut că prezentul diferend judiciar vizează executarea unui contract administrativ, acesta ar fi trebuit soluționat potrivit dispozițiilor din Legea nr. 554/2004, inclusiv sub aspectul căilor de atac exercitate în cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, astfel că, Curtea de Apel Pitești ar fi trebuit să califice, în raport cu dispozițiile art. 152 C. proc. civ., calea de atac cu care a fost învestită ca fiind recurs.

Astfel, procedând la judecata cauzei în apel, instanța s-a situat în afara sistemului legal al căilor de atac în materie, nesocotind în același timp normele de organizare judiciară referitoare la compunerea completului cuprinse în art. 54 alin. (2

1

) din Legea nr. 304/2004 potrivit cărora recursurile se judecă în complet format din trei judecători, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel.

Într-o altă critică, recurenții susțin că prin hotărârea recurată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, motiv de casare, prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., context în care supune analizării instanței de recurs neregularitățile procedurale din faza de apel.

Curtea de Apel Pitești a încălcat principul contradictorialității, deoarece nu a pus în discuția părților și nu s-a pronunțat pe excepția de necompetență materială procesuală a secției a II-a Civilă, invocată de către apelante prin notele scrise depuse la 18 martie 2022, iar la termenul din 22 martie 2022, instanța a acordat cuvântul numai asupra excepției de nelegalitate, rămânând în pronunțare și ignorând excepția de necompetență materială care ar fi trebuit soluționată cu prioritate.

În acest sens, se susține că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 479 alin. (1) C. proc. civ. și principul contradictorialității deoarece nu a pus în discuția părților și nu s-a pronunțat pe motivele de apel care au vizat nerespectarea principiului contradictorialității de către prima instanță, dar și încălcarea prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, în soluționarea căii de atac ordinare, Curtea de Apel Pitești a analizat numai motivul de apel care viza pronunțarea soluției de către prima instanță cu încălcarea normelor de competență materială de ordine publică. Deși art. 479 alin. (1) C. proc. civ. impuneau instanței de apel să verifice, în limitele cererii de apel, aplicarea legii de către prima instanță, Curtea de Apel Pitești nu s-a pronunțat pe cele două motive de nelegalitate evocate anterior.

Totodată, se susține că instanța de prim control judiciar a soluționat cauza prin aplicarea prevederilor art. 466 și urm. C. proc. civ. referitoare la materia în apel, în loc de cele privitoare în materia recursului reglementate de art. 483-502 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, această critică fiind strâns legată de primul motiv de recurs, ce viza alcătuirea instanței contrar dispozițiilor legale.

De asemenea, se susține că motivul de apel ce viza încălcarea normelor de competență de ordine publică în fața primei instanțe, a primit o dezlegare greșită, decizia fiind pronunțată cu încălcarea art. 330 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ și art. 8 alin. (2) teza I din Legea nr. 554/2004.

Astfel, principal al acțiunii a fost reprezentat de constatarea nelegalității clauzei inserată în cuprinsul art. 4.(l). din contractul de concesiune nr. x/23.02.2018 încheiat între Consiliul Local Teiu și A. din comuna Teiu, iar nelegalitatea nu a fost invocată pe cale de excepție, în cadrul litigiului care viza obligarea pârâtei la plata unei sume cu titlu de diferență de redevență. Acest capăt de cerere, referitor la obligarea pârâtei la plata unei sume, are caracter accesoriu față de capătul principal care urmărește constatarea nelegalității clauzei contractuale.

Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ.

Așadar, analiza instanței de apel, care a reținut că prima instanță a fost competentă deoarece a fost învestită cu un litigiu referitor la executarea contractului administrativ, iar nelegalitatea clauzei privitoare la prețul contractului a fost invocată pe cale de excepție, se apreciază de către recurente că se impune a fi cenzurată de instanța de recurs.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele susțin că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, reprezentate de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, concluziile instanței de apel, în sensul că acțiunea reclamanților are drept capăt principal de cerere solicitarea de obligare a pârâtei la plata diferențelor de redevență, iar constatarea nelegalității clauzei a fost invocată pe cale de excepție, poate fi calificată ca o interpretare care nu reflectă cele solicitate prin cererea introductivă, având în vedere că reclamantele au învestit instanța cu o acțiune principală de constatare a nelegalității clauzei contractuale, iar celelalte petite sunt accesorii acestor pretenții.

În acest sens, se susține că prin precizarea din apel referitoare la faptul că nelegalitatea clauzei contractuale nu a fost invocată pe cale de excepție s-a realizat în acord cu dispozițiile art. 478 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora, părțile pot să expliciteze pretențiile care au fost cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanțe, iar din această perspectivă, recurentele apreciază că dezlegarea dată, prin raportare la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este greșită, întrucât această normă juridică din materia dreptului material nu este aplicabilă în cauză.

Pentru aceste considerente, recurentele apreciază că sunt îndreptățite să solicite admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

La 1 august 2022, intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și acordarea cheltuielilor de judecată.

Recurenții-reclamanți au depus răspuns la întâmpinare, la 11 august 2022, solicitând înlăturarea susținerilor intimatei ca nefondate.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de reclamantele CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI TEIU și UAT COMUNA TEIU este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit căruia "casarea unor hotărâri se poate cere atunci când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale", recurenții susțin că acest motiv de casare vizează nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la compunerea și constituirea legală a instanței.

Aceste critici privind calea de atac stabilită de instanța de fond și compunerea instanței de apel se constată că sunt nefondate, în raport cu O.U.G. nr. 23/2020 pentru modificarea si completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achizițiilor publice, prin care s-a menționat calea de atac incidentă, termenul de exercitarea a acesteia, precum și competența instanței de control judiciar.

În acest context, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a indicat calea de atac ca fiind apelul, iar instanța de apel a fost constituită, potrivit dispozițiilor legale, când a soluționat apelul, acest aspect fiind confirmat de către apelante în cadrul motivelor de apel, menționându-se că în dispozitivul sentinței atacate, prima instanța a indicat in mod corect calea de atac a apelului, iar reclamanții au înțeles sa se conformeze acestei dispoziții.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia "casarea unor hotărâri se poate cere atunci când prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", recurenții susțin că instanța de apel nu a respectat principiul contradictorialității cu referire la excepția necompetenței materiale invocate de reclamante.

Astfel, s-a susținut de către recurente că prima instanța, atât în dosarul inițial, cât și în cel disjuns, nu a pus în discuția părților excepția de necompetență materială de ordine publică invocată, în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ. și că nici nu a pus în discuția părților și nu s-a pronunțat asupra excepției de necompetență materială procesuală a secției a II-a Civile, astfel cum s-a invocat prin notele scrise depuse la 18 martie 2022.

Aceste critici sunt nefondate și nu pot fi primite, având în vedere că legiuitorul a stabilit în mod expres competența de soluționare în primă instanță a litigiilor decurgând din executarea contractelor administrative în favoarea instanței civile de drept comun, iar instanța de fond a procedat în același sens, prin încheierea de ședință din 26 mai 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020 când, verificând competenta sa, a procedat la invocarea din oficiu a excepției necompetentei materiale procesuale a completului de contencios administrativ și în consecință a admis excepția, apreciind ca cererea este de competența unei instanțe civile de drept comun, dispunând declinarea cauzei unui complet de civil din cadrul secției Civile a Tribunalului Argeș.

Așadar, prin modificările aduse art. 53 din Legea nr. 101/2016, potrivit Legii nr. 212/2018 s-a făcut trimitere la dreptul comun exclusiv din perspectiva determinării instanței civile competente material să soluționeze o anumită categorie de litigii dintre cele avute în vedere de legea specială, respectiv litigiile decurgând din executarea contractelor administrative.

In raport cu aceste dispoziții, Înalta Curte constată că în mod corect a fost calificată, din oficiu de instanța de fond competența material procesuală pentru soluționarea cauzei, context în care se reține că excepția invocată de către reclamante nu mai era necesar a fi pusă în discuția părților, raportat la principiul contradictorialității, iar din această perspectivă, Curtea de Apel Pitești a stabilit legea aplicabilă litigiului de față, conform cadrului procesual fixat de reclamante, în virtutea principiului disponibilității care guvernează materia civila a litigiilor.

În ceea ce privește criticile referitoare la nerespectarea principiului disponibilității, se constată că acestea sunt nefondate, având în vedere că, potrivit acestui principiu, instanța este ținută să se pronunțe, în limitele învestirii, numai cu privire la persoanele care au fost chemate în judecată și asupra obiectului determinat al pricinii, stabilit de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, deoarece nicio dispoziție legală nu prevede posibilitatea instanței de a se pronunța asupra vreunei chestiuni necerută de niciuna dintre părți și pusă în discuție din oficiu de instanță.

În acest context, nu se poate reține critica formulată, având în vedere temeiul de drept invocat de reclamante în susținerea capătului de cerere privind constatarea nelegalității clauzei contractuale, respectiv art. 4 din Legea nr. 554/2004, context în care instanța a constatat că reclamantele au înțeles să solicite constatarea nelegalității clauzei pe calea excepției de nelegalitate, aspecte consemnate în încheierea de ședință din 22 februarie 2022, stabilindu-se astfel obiectul acțiunii, temeiul legal și cadrul procesual desemnat de reclamante, conform principiului disponibilității.

În raport de aceste susțineri intimata a arătat, în ceea ce privește aceasta excepție a nelegalității unei clauze raportat la temeiul juridic al acțiunii și la dispozițiile principiului disponibilității, că este inadmisibil să se invoce nelegalitatea unei clauze a contractului într-o astfel de modalitate.

Astfel, temeiul de drept invocat prin acțiunea introductivă și precizat în fata instanței în ședință publică reprezintă investirea instanței de fond cu soluționarea nulității clauzei unui contract pe cale de excepție, iar pentru prima dată prin notele de ședință depuse după repunerea cauzei pe rol a cauzei pentru soluționarea apelului s-a invocat de către apelante faptul că temeiul de drept este reprezentat de dispozițiile art. 330 din O.U.G. nr. 57/2019 raportat la dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea 554 2004, considerente reluate și prin motivele de recurs.

Or, obiectul a fost stabilit în mod neechivoc de către reclamante și nu se poate reține ideea că, din oficiu Curtea de Apel, secția I civilă a stabilit obiectul cauzei, nesocotind principiul disponibilității, cu referire la încheierea pronunțată în ședința de judecată din 15 decembrie 2021, astfel cum se sugerează în cadrul memoriului de recurs, având în vedere că reclamanta asistată de avocat și-a precizat clar motivele de drept în limitele cărora înțelege să se judece, iar prin această calificare juridică pe care o susțin recurentele s-ar aduce atingere principiului disponibilității.

Pornind de la aceste considerente, Înalta Curte constată că nu poate fi reținută critica recurentei, între modalitățile în care rolul activ al judecătorului se poate manifesta, întrucât consacrarea acestui principiu are ca scop asigurarea unui echilibru procesual între părți și respectarea principiului egalității acestora.

Prin urmare, din motivarea hotărârii atacate rezultă că instanța de apel a abordat în mod judicios interdependenta dintre principiul disponibilității și cel al rolului activ al judecătorului, în sensul că nu a exclus de la analiză considerentele propriu-zise ale acțiunii, referitoare la anularea clauzei contractuale, administrarea probatoriilor sau încălcarea principiului contradictorialității.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenta susține că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, reprezentate de dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și că susținerea instanței de apel, expusă în sensul că acțiunea reclamanților are drept capăt principal de cerere solicitarea de obligare a pârâtei la plata diferențelor de redevență, iar constatarea nelegalității clauzei a fost invocată pe cale de excepție de nelegalitate, poate fi calificată ca o interpretare care nu reflectă cele solicitate prin cererea introductivă.

Potrivit dispozițiilor art. 4 (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând in cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.

Din analiza acestui text de lege, se reține că contractele de concesiune nu sunt acte administrative, în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, pentru ca legalitatea acestuia să poată fi cercetată pe calea excepției de nelegalitate și prin urmare, nu sunt îndeplinite cerințele art. 4 din Legea nr. 554/2004, context în care, în mod corect s-a reținut că excepția de nelegalitate a clauzei din contractul de concesiune este inadmisibilă.

Pentru ca susținerile dezvoltate de recurente să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., acestea trebuiau să demonstreze încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situația de fapt stabilită.

În cazul de față, motivul de casare a fost invocat în mod evident cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor, tinzându-se așadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o nouă judecată a fondului, aspect incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Referitor la cererea intimatei-pârâte A. privind obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Intimata-pârâtă a solicitat obligarea recurentei la plata sumei de 7.000 RON cu titlu de onorariu avocațial, dovedită prin înscrisurile existente la dosar.

Conform art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la acest text de lege, aplicabil și în recurs, instanța supremă, constatând îndeplinite cerințele art. 452 și pe cele ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurentele să plătească intimatei-pârâte suma de 7.000 RON constând în onorariu avocațial.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI TEIU și UAT COMUNA TEIU împotriva deciziei nr. 126/A-CONT din 22 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care îi va obliga la plata sumei de 7.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI TEIU și UAT COMUNA TEIU împotriva deciziei nr. 126/A-CONT din 22 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A..

Obligă recurenta la plata sumei de 7.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2022.