ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2362/2022

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași – secția I Civilă la 15 februarie 2021 sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Iași a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 129.038 RON, precizând că prin Hotărârea Casei Naționale de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestații nr. 36205 din 25 ianuarie 2021 i-a fost respinsă contestația împotriva deciziei nr. 251182 din 24 aprilie 2018, emisă de Casa Județeană de Pensii Iași, iar această decizie este neîntemeiată, întrucât Casa Județeană de Pensii Iași i-a stabilit incorect drepturile de pensie.

Prin sentința civilă nr. 1585/2021 din 25 iunie 2021 pronunțată de Tribunalului Iași – secția I Civilă a fost admisă în parte contestația formulată de contestatorul A. în contradictoriu cu intimatele Comisia Centrală de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice și Casa Județeană de Pensii Iași.

A fost anulată Hotărârea nr. 36205/25.01.2021, emisă de intimata Comisia Centrală de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice.

A fost obligată intimata Comisia Centrală de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice să emită o nouă hotărâre, prin care să dispună obligarea Casei Județene de Pensii Iași la emiterea în folosul contestatorului a unei noi decizii de pensie, prin care să valorifice perioadele 08.03.1976 – 12.10.1982 și 01.10.1986 – 01.04.1992, ca reprezentând stagiu de cotizare realizat în grupa a II-a de muncă, conform adeverințelor nr. x/05.03.2018 și nr. y/05.03.2018, eliberate de S.C. B. S.A. (C.) IAȘI.

Au fost respinse cererile contestatorului având ca obiect valorificarea ca stagiu de cotizare realizat în grupa a II-a de muncă a perioadei 12.10.1982 – 01.06.1983, conform adeverinței nr. x/05.03.2018, eliberată de S.C. B. S.A. (C.) IAȘI, precum și cererea având ca obiect obligarea intimatei la plata sumei de 129.038 RON.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel contestatorul A. și pârâta Casa Județeană de Pensii Iași.

În ședința publică din 1 februarie 2022, apelantul A. a formulat o cerere de renunțare la apel, conform declarației scrise atașate la dosar și, constatând îndeplinite dispozițiile art. 406 C. proc. civ., instanța v-a luat act de renunțarea la judecarea apelului declarat de contestatorul A. împotriva sentinței civile nr. 1585/2021 din 25 iunie 2021 pronunțată de Tribunalul Iași.

Prin decizia nr. 157/2022 din 23 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași – secția litigii de muncă și asigurări sociale s-a luat act de renunțarea la judecarea apelului declarat de contestatorul A. împotriva sentinței civile nr. 1585/2021 din 25 iunie 2021 pronunțată de Tribunalul Iași.

A fost respins apelul formulat de către Casa Județeană de Pensii Iași împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs solicitând admiterea acestuia astfel cum a fost formulat în scris, context în care arată că își retrage cererea de renunțare la judecată formulată în cadrul căii de atac a apelului, dezvoltând în continuare situația de fapt existentă în prezenta cauză și nemulțumirile sale în raport cu soluțiile pronunțate.

Prin întâmpinarea, depusă la 15 iulie 2022, intimatele au invocat excepția inadmisibilității cererii de recurs, în raport cu dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimaților, depus la 1 august 2022, recurentul solicită înlăturarea susținerilor acestora.

La termenul din 10 noiembrie 2022, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepția inadmisibilității recursului invocată din oficiu și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, a reținut următoarele:

In cauză, hotărârea atacată cu recurs are caracter definitiv, fiind dată în soluționarea unui litigiu privind asigurări sociale.

Față de natura pretenției deduse judecății, respectiv litigiu de asigurări sociale, se reține că nu sunt supuse recursului deciziile pronunțate de instanțele de apel, acestea fiind hotărâri definitive, așa cum prevăd dispozițiile art. 274 Codul muncii.

Coroborând dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile având ca obiect conflictele de muncă și asigurări sociale, rezultă că decizia nr. 157/2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași – secția litigii de muncă și asigurări sociale este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.

Prin urmare, decizia atacată, prin care a fost soluționată cererea de apel, ce face obiectul prezentului recurs este o hotărâre definitivă.

In accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv recurs pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

În ceea ce privește susținerea recurentului, referitoare la retragerea cererii de renunțare la judecată formulată în cadrul căii de atac a apelului, se constată că aceasta este inadmisibilă și nu poate fi primită, în considerarea următoarelor argumente:

In conformitate cu art. 463 alin. (1) C. proc. civ., "achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre", alin. (2) "achiesarea, atunci când este condiționată, nu produce efecte decât dacă este acceptată expres de partea adversă", alin. (3) "dispozițiile art. 404 rămân aplicabile".

În acest context, se reține că reclamantul A. a depus cerere scrisă, înregistrată la dosar de apel, prin care a solicitat instanței să ia act de renunțarea la judecata apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 1585/2021 pronunțată de Tribunalul Iași, iar în ședința publică din 1 februarie 2022 constatând îndeplinite dispozițiile art. 406 C. proc. civ., a luat act de manifestarea de voință a reclamantului.

Așadar, manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecata cererii de chemare în judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al recurentului care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

Prin urmare, se constată că această manifestare de voință a părții se înscrie în principiul disponibilității ce guvernează procesul civil și întrunește condițiile de formă și fond, pentru a produce efectul juridic prevăzut de dispozițiile art. 463 C. proc. civ.

În acest sens, se reține că actul de procedură al desistării s-a realizat cu îndeplinirea condițiilor cerute de lege și de faptul că această renunțare se înscrie în limitele principiului disponibilității, a actelor de dispoziție permise părților pe parcursul judecării cauzei.

Așadar, pentru renunțarea la judecata căii de atac a apelului nu este necesar acordul intimatului, aceasta desemnând o achiesare a titularului căii de atac la hotărârea atacată, în sensul art. 463 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că "achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre".

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că decizia ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs, hotărârea atacată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., neputându-i-se aplica prin simetrie și analogie dispozițiile care reglementează calea de atac a recursului în ipoteza renunțării la judecată ori în ipoteza renunțării la dreptul pretins, cum se prevede de art. 406-410 din C. proc. civ.

În acest context, se reține că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Întrucât decizia atacată este o hotărâre nesusceptibilă a fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului, în raport cu dispozițiile art. 483 alin. (2), art. 463 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 404 din același Cod, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 157/2022 din 23 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași – secția litigii de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 157/2022 din 23 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași – secția litigii de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimatele-pârâte CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII IAȘI și CASA NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE – COMISIA DE CONTESTAȚII BUCUREȘTI.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2022.