ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1283/2020

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2016, astfel cum a fost precizată ulterior, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatele Casa Națională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestații și Casa Județeană de Pensii Iași, anularea hotărârii nr. 19126 din 27 martie 2017, emisă de Casa Națională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestații, și obligarea acestora la recalcularea pensiei prin valorificarea adeverinței D.A. nr. x din 5 aprilie 2016 și a deciziei S.C. B. S.A. nr. 9 din 17 martie 1993 și acordarea drepturilor corespunzătoare grupei a II-a de muncă începând cu luna următoare datei formulării cererii. În subsidiar, a solicitat ca drepturile respective să fie acordate pentru perioada de 3 ani anteriori corespunzătoare termenului general de prescripție.

Prin sentința civilă nr. 2809 din 19 aprilie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, cauza fiind declinată în favoarea Tribunalului Iași.

Prin sentința civilă nr. 551 din 23 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins acțiunea formulată și s-a admis cererea contestatorului privind sesizarea Curții Constituționale, cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 107 alin. (5) din Legea nr. 263/2010, în sensul de a stabili că textul respectiv este constituțional în măsura în care un drept recunoscut și câștigat, un stagiu de cotizare realizat anterior pensionării, în condițiile grupei a II-a de muncă, nu poate fi valorificat decât de la data depunerii documentelor doveditoare, în raport cu prevederile art. 47 alin. (2), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 44 și art. 53 din Constituție, și în lumina Primului Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Împotriva acestei sentințe și a tuturor încheierilor premergătoare, contestatorul A. a declarat apel, prin care a solicitat, în principal, anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanței.

Prin decizia civilă nr. 45 din 6 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017, s-a respins apelul reclamantului, fiind păstrată sentința civilă nr. 551 din 23 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, la 6 decembrie 2018, contestatorul C. a solicitat, în temeiul prevederilor art. 442 - art. 444 C. proc. civ., îndreptarea erorii, lămurirea și completarea hotărârii cu referire la sentința civilă nr. 551 din 23 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă. Prin sentința civilă nr. 340 din 1 martie 2019, Tribunalul Iași, secția I civilă, a respins cererile având ca obiect îndreptarea erorii materiale, lămurirea hotărârii și completarea hotărârii formulate de contestatorul A.. Împotriva acestei sentințe, a declarat apel contestatorul A., considerând-o nelegală și netemeinică. Sub un prim aspect, apelul a vizat încălcarea prevederilor legale sancționate cu nulitatea relativă, în sensul că, prin sentința civilă nr. 551 din 23 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, prima instanță nu a soluționat toate capetele de cerere, aceasta fiind formulată potrivit art. 442-444 C. proc. civ.

Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 354 din 4 iunie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a respins apelul formulat în cauză, fiind păstrată sentința civilă nr. 340 din 1 martie 2019, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă.

La 26 iunie 2019, contestatorul A. a declarat recurs, intitulat "în casație", împotriva deciziei civile nr. 354 din 4 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în temeiul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate și a sentinței civile nr. 340 din 1 martie 2019, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, precum și trimiterea cauzei spre rejudecare. În susținerea recursului, sub un prim aspect, a învederat că instanțele nu au analizat situația de fapt, în integralitate, ignorând o serie de apărări, astfel fiind încălcate regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Sub un al doilea aspect, a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 55 alin. (1) lit. a) și art. 107 alin. (3) din Legea nr. 263/2010. La 16 septembrie 2019, intimatele-pârâte Casa Națională de Pensii - Comisia Centrală de Contestații și Casa Județeană de Pensii Iași, au depus la dosar întâmpinare comună, prin care au invocat excepția inadmisibilității recursului, prin prisma a două motive. Pe de o parte, în materia dreptului civil nu există instituția recursului în casație, iar, pe de altă parte, în raport cu prevederile art. 155 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010 și art. 483 alin. (2) C. proc. civ., niciuna dintre hotărârile atacate nu este susceptibilă de a fi recurată. Prin rezoluția aflată la dosar, s-a stabilit că recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 29 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013. Magistratul-asistent raportor a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., raportorul procedând la calificarea căii de atac din recurs în casație - instituție nereglementată de legea de procedură civilă - în recurs, propunere validată de către completul învestit cu soluționarea cauzei. Prin încheierea de ședință din 3 martie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, acestea înțelegând să nu își exercite acest drept. În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la 7 iulie 2020. Înalta Curte, constituită în completul de filtru, luând în examinare cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2016, declinată ulterior în favoarea Tribunalului Iași, contestatorul A. a solicitat anularea hotărârii nr. 19126 din 27 martie 2017, emisă de Casa Națională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestații. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtelor Casa Națională de Pensii - Comisia Centrală de Contestații și Casa Județeană de Pensii Iași la recalcularea pensiei prin valorificarea adeverinței D.A. nr. x din 5 aprilie 2016 și a deciziei S.C. B. S.A. nr. 9 din 17 martie 199 și acordarea drepturilor corespunzătoare grupei a II-a de muncă începând cu luna următoare datei formulării cererii, respectiv 5 februarie 2012. Prin sentința civilă nr. 551 din 23 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, s-a respins acțiunea formulată și s-a admis cererea contestatorului privind sesizarea Curții Constituțional, iar prin sentința civilă nr. 340 din 1 martie 2019, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, s-au respins cererile având ca obiect îndreptarea erorii materiale, lămurirea și completarea hotărârii nr. 551/23.03.2018 a Tribunalului Iași, formulate de contestatorul A.. Prezentul recurs a fost declarat împotriva deciziei civile nr. 354 din 4 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, ce are ca obiect soluția pronunțată cu privire apelul declarat de contestatorul A. împotriva sentinței civile nr. 340 din 1 martie 2019 pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, prin care s-au respins cererile având ca obiect îndreptarea, lămurirea și completarea hotărârii, formulate de contestatorul A., cauza privind domeniul asigurărilor sociale. Astfel, decizia recurată are caracter definitiv de la pronunțarea sa, motiv pentru care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, aceasta neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căreia hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege. În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 din C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac - care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac - fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor. Potrivit art. 446 C. proc. civ., încheierile pronunțate în temeiul art. 442 și art. 443, precum și hotărârea pronunțată în temeiul art. 444 C. proc. civ. sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea. Hotărârile ce au format obiectul cererii întemeiate pe dispozițiile art. 442 - 444 C. proc. civ. au fost pronunțate într-o cauză prin care a fost dedus judecății un conflict de asigurări sociale. Din coroborarea dispozițiilor art. 155 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 cu modificările ulterioare, ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și ale art. 483 alin. (2) teza finală din C. proc. civ. care conțin prevederea expresă că hotărârile pronunțate într-un litigiu de asigurări sociale sunt supuse numai apelului, rezultă că pentru acțiunile introduse după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ., cum este acțiunea în speță, hotărârea curții de apel este definitivă. Art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 prevede că hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflicte de muncă și de asigurări sociale nu sunt supuse recursului. Având în vedere prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, rezultă că decizia atacată în speță, având ca obiect un litigiu de asigurări sociale, este definitivă, nefiind supusă prin lege cenzurii căii de atac a recursului. Prin urmare, în raport cu prevederile legale evocate, se constată că decizia recurată nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 din C. proc. civ. Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile stabilite de aceasta. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii. În consecință, având în vederea dispozițiile legale evocate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A..