ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1606/2021

HOTĂRÂRE

23.06.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1606/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 23 iunie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 12 decembrie 2016 pe rolul Tribunalului București sub numărul x/2016, astfel cum a fost precizată la 19 aprilie 2016, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatele Casa Națională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestații și Casa Județeană de Pensii Iași, anularea hotărârii nr. 19126/27.03.2017, emisă de Casa Națională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestații și obligarea intimatelor la recalcularea pensiei prin valorificarea adeverinței DA nr. x/05.04.2016 și a deciziei S.C. B. S.A. nr. 9/17.03.1993 și acordarea drepturilor corespunzătoare grupei a II-a de muncă începând cu luna următoare datei formulării cererii (05.02.2012). În subsidiar, a solicitat ca intimatele să acorde drepturile respective pentru perioada de 3 ani anteriori corespunzătoare termenului general de prescripție (01.05.2013). Totodată, a solicitat ca pârâtele să dispună reducerea vârstei de pensionare corespunzătoare celor 18 ani, 4 luni și 29 zile în grupa a II-a și recalcularea și acordarea drepturilor bănești pentru pensia cuvenită integral pentru perioada 05.01.2012-01.12.2015.

Prin sentința civilă nr. 2809 din 19 aprilie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a instanței. A fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

Prin sentința civilă nr. 551 din 23 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, a fost admisă cererea contestatorului privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 107 alin. (5) din Legea nr. 263/2010, în sensul de a stabili că textul respectiv este constituțional în măsura în care un drept recunoscut și câștigat, un stagiu de cotizare realizat anterior pensionării, în condițiile grupei a II-a de muncă, nu poate fi valorificat decât de la data depunerii documentelor doveditoare, în raport cu art. 47 alin. (2), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 44 și art. 53 din Constituție, în lumina Primului Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

A fost respinsă acțiunea formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimatele Casa Națională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestații și Casa Județeană de Pensii Iași.

Prin decizia nr. 45 din 6 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a fost respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile 551 din 23 martie 2018 a Tribunalul Iași.

Împotriva acestei decizii, contestatorul A. a declarat recurs.

La termenul din 14 aprilie 2021, Înalta Curte a dispus înregistrarea unui dosar asociat în vederea soluționării cererii formulate de recurent, privind sesizarea Curții a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 76/2012 de modificare a art. 155 din Legea nr. 263/2010 - sintagma "numai cu apel".

Prin decizia nr. 1009 din 14 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă s-a respins recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 45 din 6 februarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017, ca inadmisibil.

Recurentul A. a formulat prin e-mail o cerere de recurs în dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă referitoare la excepția de neconstituționalitate, fără a motiva calea de atac.

La primirea cererii, prin rezoluția din 20 aprilie 2021, s-a dispus citarea recurentului cu mențiunea de a completa cererea de recurs conform dispozițiilor art. 486 C. proc. civ., potrivit dovezii de la dosarul de recurs.

Înalta Curte, la termenul de judecată din data de 23 iunie 2021 a invocat, din oficiu, excepția nulității recursului, pe care o va analiza cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și o va admite și, în consecință, va anula recursul, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde indicarea hotărârii care se atacă, acest element reprezentând însuși obiectul recursului, fără de care instanța de judecată nu poate analiza criticile părții care a declarat calea extraordinară de atac, întrucât nu are indicat, ca atare, actul procedural la care să se raporteze pentru a aprecia asupra legalității sau nelegalității respectivei hotărâri.

Identificarea hotărârii se realizează prin elementele sale caracteristice și care o individualizează, respectiv arătarea instanței care a pronunțat-o, numărul hotărârii și data pronunțării.

Neindicarea hotărârii este sancționată de alin. (3) al art. 486 C. proc. civ., conform căruia "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Se constată că în cuprinsul cererii de recurs, se indică "încheierea/decizia de respingere a excepției de neconstituționalitate a art. 72 din Legea nr. 76/2012 de modificare a art. 155 din Legea nr. 263/2010 invocată în cauză", fără a motiva în fapt și în drept cererea.

Or, în dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curți de Casație, secția a II-a civilă nu a fost pronunțată o astfel de hotărâre.

Prin urmare, recurentul nu indică hotărârea împotriva căreia ar fi înțeles să declare calea de atac, element prevăzut sub sancțiunea nulității, conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

Chiar și în situația în care s-ar aprecia, în lumina considerentelor Deciziei nr. 321/2017 a Curții Constituționale (paragrafele 20-22), că recursul reglementat de Legea nr. 47/1992 republicată, nu poate fi considerat o veritabilă cale extraordinară de atac în condițiile C. proc. civ., ci o cale de atac specială, lipsa indicării obiectului acestui remediu judiciar se sancționează tot cu nulitatea cererii, în raport de prevederile art. 461 raportat la art. 148 alin. (1) coroborat cu art. 174 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Concret, neindicarea obiectului oricărei căi de atac este o cauză de nulitate absolută, virtuală, a actului de procedură astfel întocmit și se sancționează, în consecință, cu anularea căii de atac.

Totodată, din interpretarea art. 486 alin. (1) lit. d), rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus în termenul prevăzut de lege, ci se impune ca acesta să conțină critici care să poată fi încadrate în motivele de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 din C. proc. civ.

În consecință, în măsura în care în recurs nu este indicată hotărârea atacată, recursul nu este motivat și nici nu cuprinde repere minime care să poată face posibilă identificarea hotărârii atacate, calea de atac va fi lovită de nulitate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul A., în dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curți de Casație, secția a II-a civilă.