ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2357/2022

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2022

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la data de 09.11.2018, reclamanta A.. a chemat in judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând tribunalului ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei la restituirea către aceasta a următoarelor panouri solare sau, după caz, la plata despăgubirilor: a) 3.024 bucăți panouri solare cu puterea de 230 Wp, tip x-60, fabricant C..; b) 554 bucăți panouri solare cu puterea de 200 Wp, tip x-72, fabricant C.. Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 563 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 883 din 09.07.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Specializat Cluj s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.

S-a respins ca neîntemeiată, cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecata. S-a luat act de precizarea pârâtei în sensul că va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel A.. solicitând admiterea apelului, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost formulată, cu cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.

Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă prin decizia civilă nr. 485/2021 din 27 septembrie 2021 a respins apelul declarat de A.. împotriva sentinței civile nr. 883 pronunțată la data de 09.07.2020 în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Specializat Cluj, pe care a păstrat-o în întregime.

Împotriva deciziei civilă nr. 485/2021 din 27 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a Civilă, reclamantă A.. a declarat recurs.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenta a susținut că potrivit art. III, pct. 3.2 din contractul încheiat cu societatea care i-a livrat pârâtei panourile, dreptul de proprietate asupra acestor bunuri se transferă prin plata integrală a prețului.

În ceea ce privește nelegalitatea deciziei atacate, recurenta arată că s-a reținut greșit aplicarea art. 937 alin. (1) C. civ. în favoarea pârâtei, având în vedere alin. (4) al art. 937 C. civ., care exclude bunurile mobile care sunt accesorii unui imobil.

Potrivit dispozițiilor legale incidente parcurile fotovoltaice au regimul juridic al unor bunuri imobile, supuse obligației înscrierii în cartea funciară, fapt ce face incident alin. (4) al art. 937 C. civ., și înlătură aplicabilitatea alin. (1) al art. 937 C. civ., invocat de instanța de apel, fiind o eroare de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale de drept material.

Recurenta invocă și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1678 C. civ., raportat la faptul că panourile fotovoltaice nu sunt bunuri de gen, ci individuale, fiecare panou fotovoltaic având o serie proprie și unică de individualizare, neputându-se încadra în categoria bunurilor de gen.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut existența motivelor contradictorii care stau la baza hotărârii acesteia, atunci când se reține, pe de o parte, că intimata-pârâtă a devenit proprietara panourilor fotovoltaice în baza Contractului de inginerie, achiziții și construcții din data de 12.06.2013, iar pe de altă parte se arată că intimata-pârâtă a dobândit doar posesia asupra panourilor fotovoltaice în temeiul contractului, coroborat cu Procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor în ceea ce privește Centrala electrică fotovoltaică Sălard de 3,73 MW, încheiat la 06.11.2013, însă proprietatea ar fi dobândit-o în temeiul art. 1678 C. civ.

Solicită ca instanța de recurs să observe că, deși proprietatea asupra unui bun se poate dobândi sub mai multe forme, dobândirea efectivă a calității de proprietar nu se realizează decât printr-o singură modalitate juridică, neputându-se susține mai multe variante. De aici rezultă o anumită incertitudine inclusiv la nivelul instanței de apel, în ceea ce privește calitatea de proprietară a intimatei-pârâte asupra panourilor fotovoltaice în legătură cu care este formulată acțiunea în revendicare.

Recurenta arată că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit clauzele contractuale, reținând că lipsa de diligență în alegerea persoanei căreia proprietarul i-a încredințat bunul mobil trebuie suportată de către proprietar, iar nu de terțul care, cu bună-credință, a dobândit bunul respectiv de la cel care avea aparența de proprietar.

Contrar acestei afirmații recurenta arată că s-a manifestat în sensul protejării intereselor sale întrucât a păstrat rezerva proprietății bunurilor, a știut unde vor ajunge panourile fotovoltaice să fie puse în operă, respectiv în parcul fotovoltaic ce urma să se edifice pe numele și în interesul societății pârâte.

Prin urmare, instanța de apel a interpretat greșit clauzele contractuale explicite și nu a avut în vedere operațiunile comerciale care au stat la baza livrării panourilor fotovoltaice, extrăgând consecințe juridice, în temeiul art. 937 C. civ., într-un mod eronat și nelegal.

Recurenta susține și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1275 alin. (2) C. civ., arătând că textul de lege prevede două condiții pentru a se reține buna-credință, respectiv că este de bună-credință dobânditorul care, la data intrării în posesie, nu a cunoscut și nici nu putea să cunoască obligația asumată anterior de înstrăinător.

Instanța de apel a aplicat în mod greșit această dispoziție legală prin raportare la situația de fapt, astfel cum a fost probată în cauză.

Recurenta mai arată că aceeași este situația în ceea ce privește interpretarea și aplicarea art. 938 C. civ. la care face referire instanța de apel.

Se mai argumentează în sensul că instanța de apel a interpretat și aplicat în mod greșit regimul juridic al formării voinței persoanei juridice, validând astfel interpretarea instanței de fond în această privință, care a susținut că voința societății este exprimată de reprezentanții legali ai acesteia, astfel că reținerea relei-credințe a asociatului majoritar al pârâtei nu determina reținerea relei-credințe a pârâtei înseși.

La 20.01.2022 intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității recursului și nemotivarea acestuia, iar pe fondul cauzei respingerea recursului ca nefondat.

La 09.02.2022 recurenta-reclamantă A.. a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 31.03.2022, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 23.06.2022 au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile tardivității și nulității recursului, invocate de intimata-pârâtă B. S.R.L și a fost admis în principiu recursul.

La termenul din data de 10 noiembrie 2022, în conformitate cu art. 483 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a luat în examinare recursul și a reținut următoarele:

Recurenta a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut existența motivelor contradictorii arătând că instanța a reținut pe de o parte că pârâta a devenit proprietara panourilor fotovoltaice în baza Contractului de inginerie, achiziții și construcții din data de 12.06.2013, iar pe de altă parte, că aceasta a dobândit doar posesia.

Înalta Curte reține ca nefondată această critică având în vedere că hotărârea pronunțată se subsumează elementelor necesar a fi reținute și prevăzute art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., respectiv obiectul cererii, susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, fiind arătate motivele pentru care au fost înlăturate susținerile apelantei privind temeiul de drept invocat prin cererea de chemare în judecată.

Referitor la modul de interpretare a dispozițiilor legale privind temeiul de drept aplicabil acțiunii în revendicare formulată în cauză, acestea vor face obiectul analizei motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs ce vizează încălcarea normelor de drept material, recurenta arată că greșit a fost reținută aplicarea art. 937 alin. (1) Cod deși în cauză este incident alin. (4) al aceluiași text de lege, critică ce se reține ca fondată.

Înalta Curte reține că cererea de chemare în judecată are ca obiect acțiune în revendicare întemeiată pe art. 563 C. civ., conform căruia proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul.

Pentru a stabili însă regimul juridic aplicabil acțiunii în revendicare trebuie avută în vedere calificarea legală a bunului revendicat.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta pretinde pârâtei restituirea unor panouri fotovoltaice instalate într-un parc fotovoltaic.

Prin decizia atacată, instanța de apel a reținut dispozițiile art. 935 C. civ. care reglementează prezumția de titlu de proprietate în privința bunurilor mobile.

Potrivit acestui text de lege, oricine se află la un moment dat în posesia unui bun mobil este prezumat că are titlu de dobândire a dreptului de proprietate asupra bunului.

Instanța de apel a reținut și aplicabilitatea dispozițiilor art. 937 C. civ. potrivit căruia persoana care, cu bună credință, încheie cu un neproprietar un titlu translativ de proprietate cu titlu oneros având ca obiect un bun mobil devine proprietarul acelui bun din momentul luării sale în posesie efectivă.

Aceste texte de lege au fost aplicate greșit în cauză întrucât calificarea bunurilor supuse revendicării în cauză este eronată și ca atare și dispozițiile legale reținute în motivarea soluției pronunțate.

Panourile fotovoltaice au natura unor bunuri mobile accesorii unui imobil, acestea fiind înscrise în cartea funciară a construcției ca bun accesoriu.

Această calificare a bunurilor revendicate intră sub incidența dispozițiilor art. 937 alin. (4) din C. civ., conform cărora prevederile acestui articol nu se aplică bunurilor mobile care sunt accesorii unui imobil, cum corect a susținut recurenta.

Cu alte cuvinte, prezumția de proprietate instituită prin art. 935 C. civ. precum și dispozițiile art. 937 din același cod, nu sunt aplicabile în cauză.

Întrucât instanța de apel a aplicat eronat aceste dispoziții legale, pe cale de consecință, a analizat greșit și condițiile exercitării acțiunii în revendicare mobiliară.

Având în vedere obiectul litigiului și raportat la dispozițiile legale menționate care impun concluzia încălcării normelor de drept material, Înalta Curte constată incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub aspectul aplicării greșite a regimului juridic al bunurilor ce formează obiectul acțiunii în revendicare.

În rejudecarea cauzei, instanța de apel va analiza condițiile exercitării acțiunii în revendicare mobiliară astfel cum sunt reglementate prin dispozițiile art. 563 C. civ. care reprezintă temeiul juridic al acțiunii și va ține seama de aplicabilitatea dispozițiilor art. III, pct. 3.2 din contractul încheiat de recurentă cu societatea care i-a livrat pârâtei panourile fotovoltaice, conform cărora dreptul de proprietate asupra acestor bunuri se transferă prin plata integrală a prețului.

Totodată, pentru stabilirea calității de proprietar al bunurilor revendicate, instanța de apel va analiza toate raporturile contractuale care au generat intrarea bunurilor revendicate în posesia pârâtei.

Față de considerentele reținute, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A.. împotriva deciziei civile nr. 485/2021 din 27 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L., va casa decizia atacată și va trimite cauza pentru o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A.. împotriva deciziei civile nr. 485/2021 din 27 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L.

Casează decizia atacată și trimite cauza pentru o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2022.