ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2356/2022

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a IV-a Civilă sub nr. x/2020 la data de 9 iulie 2020, reclamanta A. S.R.L. (fostă B. SRL) a solicitat în contradictoriu cu pârâții REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR, GARDA FORESTIERĂ SUCEAVA și MINISTERUL APELOR ȘI PĂRDURILOR ca prin hotărârea care se va pronunța să se dispună:

- obligarea pârâtei REGIA NATIOANALE A PĂDURILOR prin Direcția Silvica Suceava prin Ocolul Silvic Marginea la preluarea in custodie de la A. S.R.L. cu sediul în județ Suceava, pe baza de aviz de însoțire a volumului total de 4011,73 mc de masă lemnoasă excedentară asimilată prin excelența masei lemnoase abandonate acumulate in perioada mai 2017 - august 2019;

- obligarea pârâtei REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR prin Direcția Silvica Suceava prin Ocolul Silvic Marginea si/sau MINISTERUL APELOR SI PADURILOR și/Garda Forestiera Suceava la plata către reclamantă a prejudiciului cauzat prin faptul neexecutării obligației de preluare a volumului de 4011,73 mc de masa lemnoasa depozitata forțat de ea aferenta perioadei mai 2017 - august 2019 constând in suma de 434.88 RON/zi de întârziere cu titlu de cheltuieli de paza si suma de 668 RON/zi de întârziere cu titlu de preț al depozitului/zi, începând cu data de 21.02.2020 (data punerii in întârziere) si pana la data executării efective si integrale a obligației.

În subsidiar, în cazul in care va fi respins ca neîntemeiat petitul 2, reclamanta a solicitat ca in temeiul art. 1536 C. civ. să se dispună obligarea paratei REGIA NATIONALĂ A PĂDURILOR prin Direcția Silvica Suceava si Ocolul Silvic Marginea la plata dobânzii legale calculată de la data de punerii în întârziere (21.02.2020) și până la data îndeplinirii efective si integrale a obligației de preluare a volumului de 4011,73 mc de masa lemnoasa depozitata forțat de subscrisa aferenta perioadei mai 2017 - august 2019, asupra sumei de 1.412.129 RON ce reprezintă echivalentul in RON a obligației de preluare a volumului total de 4011,73 mc de masa lemnoasa excedentara.

Prin încheierea din 12 august 2020 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2020 a fost admisă excepția necompetenței materiale procesuale a completului de drept comun și a fost înaintată cauza spre competentă soluționare secției a VI-a Civilă a Tribunalului București, pentru repartizarea către un complet care judecă litigii cu profesioniști.

Prin sentința civilă nr. 1856 din 30 iunie 2021, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Garda Forestieră Suceava și Ministerul Mediului, Apelor si Pădurilor și a respins cererea formulată în contradictoriu cu acești pârâți.

A admis în parte cererea formulată în contradictoriu cu Regia Autonomă a Pădurilor prin Direcția Silvică Suceava și Ocolul Silvic Marginea și a obligat pârâta să preia în custodie de la Sucursala Rădăuți a reclamantei a cantității de 4011,73 mc de masă lemnoasă excedentară acumulată în perioada mai 2017 – august 2019.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta S.C. A. S.R.L. (fosta S.C. B. SRL).

Prin decizia civilă nr. 409/A din 8 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1856 din 30 iunie 2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și admiterea apelului, în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a Gărzii Forestiere Suceava și a Ministerului Apelor și Pădurilor, respectiv admiterea celui de al doilea petit cu consecința obligării pârâtelor la plata prejudiciului cauzat prin faptul neexecutării obligației de preluare a volumului de 4011,73 mc de masă lemnoasă, aferentă perioadei mai 2017 - august 2019 constând în suma de 434.88 RON/zi de întârziere cu titlu de cheltuieli de pază și a sumei de 668 RON/zi de întârziere cu titlu de preț al depozitului/zi, începând cu data de 21 februarie 2020 (data punerii în întârziere) și până la data executării efective și integrale a obligației de la capătul 1.

În argumentarea memoriului de recurs se arată, cu privire la îndeplinirea în cauză a condițiilor răspunderii civile delictuale, că instanța de apel a reținut condiția prejudiciului, însă a respins în mod greșit apelul reclamantei, motivat de faptul că nu este îndeplinită condiția faptei ilicite.

În opinia recurentei, hotărârea instanței de apel este rezultatul aplicării greșite a dispozițiilor legale privind răspunderea civilă delictuală, dar și a legislației specifice în materie silvică, care a fost interpretată trunchiat, fără a se analiza în mod complet situația de fapt prezentată de reclamantă prin prisma legislației silvice de drept material aplicabile în perioada de referință.

În acest context, recurenta apreciază că în mod eronat Curtea de Apel București a respins apelul societății A. S.R.L. în ceea ce privește soluția dată de prima instanță, de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Gărzii Forestiere Suceava și a Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin aplicarea greșită a normelor de drept material care reglementează atribuțiile și competențele acestora.

Potrivit art. 4 și 9 din Ordinul nr. 456/03.03.2016 în vigoare în perioada mai 2017 - august 2019, Garda Forestiera este autoritate de stat de sinteză, de coordonare, inspecție și control în domeniul silvic, statut care îi reclamă cu necesitate calitatea procesuală pasivă în cauză.

În acest sens, se arată că, așa cum a reținut instanța de apel, primul capăt de cerere a fost formulat în contradictoriu cu Regia Națională a Pădurilor prin Direcția Silvică Suceava prin Ocolul Silvic Marginea însă, în atribuțiile sale de coordonare în domeniul silvic, Garda Forestieră Suceava este cea care ordonă ocoalelor silvice să preia în custodie masa lemnoasă excedentară pe care operatorul economic ca deținător nu o poate revendica pe bază de documente justificative.

Așadar, prejudiciul solicitat la capătul 2 de cerere a fost provocat și ca urmare a inacțiunii - neîndeplinirea atribuțiilor legale - Gărzii Forestiere Suceava, astfel încât aceasta are calitate procesuală pasivă în cauză, chiar dacă nu are obligația preluării materialului lemnos excedentar (capătul 1 de cerere), obligație care îi revine Ocolului Silvic Marginea.

Instanța de apel, ca și în cazul Gărzii Forestiere Suceava, a reținut lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Apelor și Pădurilor, motivat de faptul că nu poate fi răspunzător pentru prejudiciul produs de Regia Națională a Pădurilor - capătul 1 de cerere, omițând să analizeze în mod complet cauza.

Sub aspectul condițiilor răspunderii civile delictuale, recurenta apreciază că acestea au fost îndeplinite, context în care susține că până la intrarea în vigoare a art. 191 din Legea nr. 171/2010 a existat un vid legislativ referitor la constatarea cu prilejul inventarierii a unui volum de masă lemnoasă excedentară.

Cu toate acestea, potrivit art. 1 din C. civ., instanța de apel a analizat existența unor uzanțe, fără a analiza și celelalte aspecte invocate de reclamantă atât prin cererea de chemare în judecată, cât și prin cererea de apel, respectiv existența unor situații asemănătoare reglementate legislativ.

În ceea ce privește dispozițiile art. 10 alin. (14) din Normele din 2016 referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, precum și a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor ce revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn, recurenta susține că această obligație legală și-a îndeplinit-o, așa cum rezultă din corespondența depusă la dosarul cauzei.

Prin urmare, revenea obligația autorităților publice implicate, respectiv Regia Națională a Pădurilor prin Direcția Silvică Suceava și Ocolul Silvic Marginea, care au și fost obligate să preia materialul lemnos, dar și Garda Forestieră Suceava și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor să asigure aplicarea corectă a legii, astfel încât niciun operator de bună-credință să nu fie prejudiciat.

Văzând și art. 4 din Regulamentul UE nr. 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20.10.2010, recurenta arată că era în imposibilitate obiectivă de a înlătura aceste diferențe, neputându-le constata decât cu prilejul inventarierii electronice și, astfel, singura modalitate de lucru era aceea de a refuza recepția acestor diferențe și de a solicita intervenția Gărzii Forestiere Suceava pentru luarea măsurilor care se impun, respectiv preluarea în custodie de către Ocolul Silvic local a acestei cantități de material lemnos și valorificare ei în condițiile legii, soluție reglementată legislativ ulterior.

În această situație când nu există dispoziție legală care să reglementeze cum se procedează cu volumul de masă excedentară, recurenta arată că se aplică izvoare ale dreptului civil, legea, uzanțele și principiile generale ale dreptului potrivit art. 1 din C. civ., iar față de această situație arată că instanța de apel a analizat existența unor uzanțe însă nu a analizat aspectele sesizate de recurentă în ceea ce privește situații similare.

În opinia recurentei-reclamante, legislația similară aplicabilă în speță este Hotărârea nr. 470/2014 pentru aprobarea normelor referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase. Astfel, în situația în care exista acel vid legislativ, soluția corectă ar fi fost sesizarea organelor abilitate în vederea stabiliri proveninței materiei excedentare lemnoase și preluare în custodie a acesteia.

Față de aceste considerente, recurenta apreciază că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale și se impunea admiterea și a capătului 2 de cerere, astfel cum a fost formulat.

În cauză, intimatele MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ȘI PĂDURILOR și REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA - prin DIRECȚIA SILVICĂ au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare solicitând înlăturarea susținerilor intimatelor ca nefondate.

Conform art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu precădere excepția nulității recursului, invocată de intimată prin întâmpinare, prin raportare art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care stabilește condițiile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă cererea de recurs, printre acestea înscriindu-se motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.

Analizând cererea de recurs prin prisma dispozițiilor legale enunțate anterior, Înalta Curte reține că în memoriul depus la dosar pot fi identificate critici ce sunt subsumate motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.. Totodată, se reține că sancțiunea nulității vizează calea extraordinară în ansamblul său, nefiind posibilă aplicarea acesteia doar în ceea ce privește unele critici din memoriul de recurs. În consecință, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului, invocată de reclamantă.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenta A. S.R.L. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenta susține că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea greșită a normelor de drept material, întrucât în mod eronat Curtea de Apel București a respins apelul societății A. S.R.L. în ceea ce privește soluția dată de prima instanță, de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Gărzii Forestiere Suceava și a Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Critica recurentei referitoare la soluția dată de prima instanță și menținută de instanța de apel cu privire la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Gărzii Forestiere Suceava și a Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, se constată că aceasta este nefondată și nu poate fi primită.

Astfel, în ceea ce privește calitatea procesuală a pârâtei Garda Forestiera Suceava, dispozițiile art. 4 din Ordinul nr. 456 din 3 martie 2016 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Gărzilor forestiere, evocate de reclamantă ce vizează aspecte privind desfășurarea activității de control al regimului silvic și cinegetic nu îi conferă acestei pârâte calitatea procesuală pasivă, deoarece printre atribuțiile prevăzute de art. 15 din H.G. nr. 743/2015 din 9 septembrie 2015 privind organizarea și funcționarea Gărzilor forestiere nu se regăsește cea de reparare a prejudiciului pretins produs de un alt pârât, respectiv Regia Națională a Pădurilor.

Tot în același context, se constată că nu pot fi incidente dispozițiile art. 9 din Ordinul nr. 456/2016 din 3 martie 2016 pentru justificarea calității procesuale pasive a Gărzii Forestiere Suceava, întrucât aceste prevederi stabilesc atribuțiile principale ale inspectorului-șef ce răspunde pe raza de competență de întreaga activitate a Gărzii pe care o conduce.

În ceea ce privește susținerea reclamantei privind incidența dispozițiilor art. 435 C. proc. civ., de menținere a acestei pârâte pentru opozabilitatea hotărârii, se constată că hotărârile pronunțate în cauză sunt opozabile pârâtei Garda Forestiera Suceava, tocmai în condițiile art. 435 din același Cod.

De asemenea, dispozițiile art. 13 alin. (3) din H.G. nr. 470/2014 din 4 iunie 2014 pentru aprobarea Normelor referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, invocate de recurentă nu pot fi reținute ca temei pentru reținerea unei calități procesuale în cauză, deoarece aceste dispoziții reglementează o ipoteză diferită de cea afirmată de reclamantă prin acțiunea introductivă, respectiv aceea a materialelor lemnoase abandonate care sunt identificate de un agent constatator.

În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a Ministerului Apelor și Pădurilor, se reține că potrivit H.G. nr. 43/2020 din 16 ianuarie 2020 Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor este organizat și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului.

Analizând funcțiile pe care ministerul le îndeplinește, respectiv de strategie și planificare, de reglementare și avizare, de reprezentare, de autoritate de stat, de monitorizare, inspecție și control, de informare, de administrare, Înalta Curte constată că acestea nu îi conferă calitatea procesuală pasivă în repararea prejudiciului pretins suferit de reclamantă, ca fiind produs de pârâta Regia Națională a Pădurilor.

Tot în aceeași notă poate fi privită și incidența dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 46/2008 din 19 martie 2008 Codul silvic, potrivit cărora "(1) Fondul forestier proprietate publică a statului se administrează de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, regie autonomă de interes național, aflată sub autoritatea statului, prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, chestiune ce reflectă faptul că pârâta Romsilva se află sub autoritatea Ministerului Apelor și Pădurilor, însă acest aspect nu conduce la concluzia că acest minister are calitate procesuală pasivă în repararea prejudiciului pretins, în cauză nefiind menționată nicio dispoziție legală în acest sens.

În argumentarea memoriului de recurs, cu privire la îndeplinirea în cauză a condițiilor răspunderii civile delictuale, recurenta susține că instanța de apel a reținut condiția prejudiciului, însă a respins în mod greșit apelul său, motivat de faptul că nu este îndeplinită condiția faptei ilicite și că hotărârea atacată este rezultatul aplicării greșite a dispozițiilor legale privind răspunderea civilă delictuală, dar și a legislației specifice în materie silvică, instanța neanalizând în mod complet situația de fapt, prin prisma legislației silvice de drept material aplicabile în perioada de referință.

În cauză se constată că reclamanta a susținut prin cererea introductivă de instanță că pârâta se fac vinovată de nerespectarea unei obligații legale care rezultă din dispozițiile art. 4 din Regulamentul UE nr. 995/2010 al Parlamentului European si al Consiliului din 20.10.2010 de stabilire a obligațiilor ce revin operatorilor care introduc pe piață lemn si produse din lemn; art. 2 lit. l) și alin. (3) al art. 13 din Anexa 1 la H.G. nr. 470/2014 Norme referitoare la proveniența, circulația si comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spatiilor de depozitare a materialelor lemnoase si al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, precum si a unor masuri de aplicare a Regulamentului UE nr. 995/2010 și care, potrivit reclamantei, este de refuz de preluare în custodie a masei lemnoase excedentare, deși a fost solicitată în perioada mai 2017- august 2019, generând un prejudiciu în patrimoniul reclamantei constând în cheltuieli cu paza acestui material lemnos (678 RON/zi) și cu depozitarea (434,88 RON/zi).

În ceea ce privește fapta ilicită, trebuie analizat dacă la datele la care reclamanta a pretins să fie ridicat lemnul excedentar, pârâta Regia Națională a Pădurilor-Romsilva avea obligația legală să ridice lemnul, aspect ce ar viza neexecutarea obligației legale, iar pârâta se face responsabilă pentru prejudiciul pretins a fi fost încercat de reclamantă constând în cheltuieli făcute cu paza și cu depozitarea masei lemnoase.

Acest aspect vizează succesiunea în timp a obligației legale, prin raportare la modificările legislative apărute, context în care se reține că perioada mai 2017-25.07.2019, reclamanta nu avea posibilitatea să apeleze la procedura reglementată de alin. (1) și (2) al art. 19

1

și, implicit, nu se putea folosi nici de cea de la alin. (3), astfel că nu se poate reține în sarcina pârâtei omisiunea generatoare de prejudicii, imputată de reclamantă, în senul în care aceasta avea obligația legală să răspundă solicitărilor adresate de reclamantă în perioada mai 2017- august 2019 de a ridica lemnul.

Cu referire la dispozițiile evocate de reclamantă - art. 4 din Regulamentul UE nr. 995/2010 al Parlamentului European si al Consiliului din 20.10.2010 de stabilire a obligațiilor ce revin operatorilor care introduc pe piața lemn si produse din lemn, se constată că Guvernul României a adoptat H.G. nr. 1004/2016 din 21 decembrie 2016 pentru aprobarea Normelor referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, precum și a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor ce revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn.

În raport cu modificările legislative intervenite, se constată că Hotărârea Guvernului nr. 1004/2016 a fost abrogată, ca urmare a H.G. nr. 497/2020 din 25 iunie 2020 pentru aprobarea Normelor referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, precum și a celor privind proveniența și circulația materialelor lemnoase destinate consumului propriu al proprietarului și a unor măsuri de aplicare a prevederilor Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor care revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn, publicată în Monitorul Oficial nr. 570 din 30 iunie 2020, întrată în vigoare în data de 31 octombrie 2020, cu excepția prevederilor art. 3, care au intrat în vigoare la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I (art. 5).

În acest context se reține că la data introducerii acțiunii - 6 iulie 2020, H.G. nr. 1004/2016 nu era în vigoare, iar prin raportare la teza finală a art. 4 alin. (3) din Regulament nu poate fi reținută în sarcina pârâtei obligația acesteia să preia lemnul excedentar, aspect ce vizează și dispozițiile Hotărârii nr. 470/2014 pentru aprobarea normelor referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, susținute de către reclamantă ca fiind izvorul obligației pârâtei, chestiune ce conduce la ideea că dispozițiile legale pretins încălcate de pârâtă nu stabileau, pentru perioada mai 2017- august 2019, obligația pârâtei să preia lemnul excedentar aflat la reclamantă, menționându-se totodată aspectul că nici prima instanță nu a stabilit că în cauză ar fi fost vorba despre lemn abandonat.

Cu referire la art. 255 alin. (3) C. proc. civ., critică susținută de reclamantă privind uzanța între aceasta și părțile pe care le-a chemat în proces anterior momentului la care se pretinde că nu i s-a mai răspuns și nu s-au mai prezentat să ridice lemnul, instanța de apel a constat că la dosar nu s-au depus înscrisuri din care să rezulte că anterior lunii mai 2017, la solicitarea reclamantei, pârâta Regia sau ceilalți pârâți se prezentau să preia lemnul excedentar, aspect ce confirmă faptul că uzanțele evocate de reclamantă nu vizau aspectele susținute de aceasta, în raport și de precizările menționate în cadrul instanței de apel, chestiune ce duce la concluzia că nu se poate reține în sarcina pârâtei fapta ilicită imputată de reclamantă, respectiv omisiunea îndeplinirii unei obligații legale.

Pentru ca susținerile dezvoltate de recurentă să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., aceasta trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situația de fapt stabilită.

În cazul de față, motivul de casare a fost invocat în mod evident cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor, tinzându-se așadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o nouă judecată a fondului, recurenta apreciind că instanța nu a analizat în mod complet situația de fapt, prin prisma legislației silvice de drept material, aspect incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 409/A din 8 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 409/A din 8 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți GARDA FORESTIERĂ SUCEAVA, MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ȘI PĂDURILOR, REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA - prin DIRECȚIA SILVICĂ SUCEAVA și REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR prin OCOLUL SILVIC MARGINEA.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2022.