ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 112/2022

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 4 decembrie 2018 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administrația Lacuri, Parcuri și B., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 525.594 RON reprezentând daune interese moratorii, stabilite sub forma penalităților de întârziere, corespunzător perioadei 29 noiembrie 2015 - 28 noiembrie 2018, precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1%/zi, calculate în continuare, după data de 28 noiembrie 2018 și până la data achitării efective a debitului în cuantum de 479.995 RON, cu cheltuieli de judecată.

În drept, s-au invocat art. 35-39 din Codul comercial, art. 969-970 din C. civ., art. 1.066 și urm. din C. civ. raportate la cele ale art. 192 și urm. și art. 430 și urm. din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1145 din 3 mai 2019 pronunțată de Triburalul București, secția a VI-a civilă, a fost admisă cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administrația Lacuri, Parcuri și B.; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 525.594 RON, reprezentând penalități de întârziere de 0,1% pe zi, calculate asupra debitului în sumă de 479.995 RON, pentru perioada 29.11.20,15 -28.11.2018, precum și la plata penalităților de întârziere calculate începând cu data de 29.11.2018 și până la plata integrală a debitului principal, precum și suma de 8.860,94 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Prin aceeași sentință, prealabil soluționării fondului, tribunalul a respins excepția lipsei de interes, ca neîntemeiată, constatând că reclamanta nu deține un titlu executoriu prin care să se fi acordat penalități de întârziere, fără să se fi stabilit cuantumul acestora, astfel că nu ne regăsim în ipoteza art. 628 alin. (2) din C. proc. civ. și nu ar putea solicita în mod direct executorului judecătoresc să calculeze penalitățile. Titlul executoriu privește doar debitul principal și reclamanta a formulat acțiunea, tocmai pentru a obține un titlu în privința accesoriilor, având dreptul de a alege între mijloacele procesuale puse la dispoziție de legiuitor.

Împotriva acestei sentințe, pârâta Administrația Lacuri, Parcuri și B. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 590 din 23 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat, apelul formulat de apelanta Administrația Lacuri, Parcuri și B..

Împotriva acestei decizii, pârâta Administrația Lacuri, Parcuri și B. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia.

In argumentarea recursului, arată că o primă critică de nelegalitate vizează aprecierea instanței conform căreia art. 628 alin. (4) C. proc. civ. nu este incident în speță, aspect ce a dus la respingerea excepției lipsei de interes.

În raport cu prevederile art. 32, art. 33, art. 35, art. 628 alin. (4) C. proc. civ., pe care le enunță, solicită instanței de recurs să constate că litigiul ce a format obiectul dosarului nr. x/2016, finalizat prin decizia civilă nr. 1864/03.10.2018 se află deja în faza executării silite, fiind deschis încă de la 21.11.2018 pe rolul BEJA C. dosarul execuțional nr. x/2018, astfel încât reclamanta se află deja în posesia unui titlu executoriu și are la îndemână posibilitatea de a se adresa instanței de executare, în conformitate cu art. 628 alin. (4) C. proc. civ., ca aceasta din urmă să stabilească dobânzi, penalități, încheierea pronunțată fiind titlu executoriu.

Prin urmare, reiterează considerentele vizând faptul că "reclamanta nu are un interes actual pentru a obține un nou titlu executoriu în condițiile în care deja are unul și posibilitatea de a obține încă unul pentru care nu mai este necesară încuviințarea executării silite".

Astfel, consideră ca instanța de apel a pronunțat hotărârea atacată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

O altă critică este cea referitoare la cuantumul penalităților calculate peste valoarea debitului restant, respectiv neaplicarea prevederilor art. 4 alin. (1)-(3) din Legea nr. 462/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale.

Solicită ca instanța de recurs să aibă în vedere prevederile art. 4 alin. (1)-(3) din Legea nr. 462/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale, text de lege în vigoare la data nașterii raporturilor juridice între părți, respectiv 15.06.2009.

Aceasta întrucât, în cuprinsul convenției încheiate, părțile nu au consimțit ca totalul penalităților de întârziere să poată depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate. Lipsa unei astfel de prevederi cu caracter de excepție, în contextul prevederilor legale în vigoare la acel moment, nu poate semnifica decât intenția clară a părților de a nu permite ca penalitățile să poată depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate. Obligațiile contractuale și mai ales excepțiile de la o anumită regulă trebuie prevăzute în mod clar și neechivoc, deoarece potrivit art. 983 C. civ.:

"când este îndoială, convenția se interpretează în favoarea celui ce se obligă".

Solicită a se avea vedere și art. 969 alin. (1) C. civ. potrivit căruia -convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, art. 970 C. civ. potrivit căruia - convențiile trebuie executate cu bună-credință; art. 1073 C. civ. potrivit căruia - creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, în caz contrar are dreptul la dezdăunare; art. 983 C. civ. - când este îndoială, convenția se interpretează în favoarea celui ce se obligă; art. 102 din capitolul VII - secțiunea 1 a Legii nr. 7/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., potrivit căruia:

"contractul este supus legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa. Solicită, de asemenea instanței, să facă aplicarea prevederilor cuprinse în Legea nr. 462/2002.

Conchizând, apreciază că instanța de apel a pronunțat hotărârea atacată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv neaplicarea la speța de față a prevederilor art. 4 alin. (1)-(3) din Legea nr. 462/2002 privind unele masuri pentru întărirea disciplinei contractuale.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, întrucât susținerile recurentei nu pot fi încadrate în motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. A solicitat în principal anularea recursului, iar în subsidiar, respingerea acestuia.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare prin care a reiterat, în esență, argumentele expuse în cuprinsul cererii de recurs.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 24 martie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Prin încheierea din 6 octombrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția nulității recursului, pentru considerentele reținute în cuprinsul acesteia; totodată, a admis în principiu recursul și a acordat termen la 26 ianuarie 2022.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că o primă critică de nelegalitate a deciziei atacate vizează aprecierea instanței de apel conform căreia art. 628 alin. (4) C. proc. civ. nu este incident în speță, aspect ce a dus la respingerea excepției lipsei de interes.

Această critică nu este fondată.

Astfel, dispozițiile art. 628 alin. (4) C. proc. civ. prevăd că: "Dacă titlul executoriu nu cuprinde dobânzi, penalități sau alte sume, însă ele se cuvin de plin drept creditorului, potrivit art. 1.535 din C. civ. sau altor dispoziții legale speciale, acestea vor fi stabilite de către instanța de executare la cererea creditorului, prin incheiere dată cu citarea părților".

În speță, se reține că nu a fost contestat de niciuna dintre părțile litigiului faptul că intimata A. S.R.L. deține un titlu executoriu pentru debitul principal, respectiv decizia civilă nr. 1864/03.10.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Potrivit considerentelor acestei decizii, debitul principal a fost solicitat în temeiul contractului de închiriere nr. x/15.06.2009 și a protocolului încheiat la data de 19.04.2010, în baza art. 7.17 din acest contract.

Totodată, protocolul a fost încheiat pentru a se stabili nivelul tarifelor pentru serviciile prestate de reclamantă chiriașilor Satului Francez și, conform art. 5.2 din acest protocol, în cazul în care plata/plățile nu se realizează la scadență, pârâta va datora o penalitate de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere.

Așa cum au reținut ambele instanțe devolutive, temeiul pretențiilor ce fac obiectul judecății pendinte îl constituie protocolul încheiat de părți la data de 19.04.2010.

Așadar, acesta a fost încheiat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. (1 octombrie 2011).

În cauză sunt aplicabile prevederile C. civ. din 1864, având în vedere că, potrivit art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., pentru actul juridic legiuitorul a stabilit ca regulă aplicarea legii în vigoare la data încherii acestuia, statuând astfel "Contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa".

În aceste condiții, corect a reținut instanța de apel că dispoziția prevăzută la art. 628 alin. (4) C. proc. civ. reprezintă o normă de trimitere, care are drept suport exclusiv norma la care face trimitere, neputându-se considera că, din punctul de vedere al legii substanțiale, s-ar aplica și dispozițiile art. 1535 prevăzute în Noul C. civ., deși litigiul este supus C. civ. de la 1864.

Referitor la ipoteza prevăzută de art. 628 alin. (4) C. proc. civ. ce vizează situația în care daunele interese moratorii s-ar datora creditorului în temeiul unor dispoziții legale speciale, așa cum s-a constatat, apelanta nu a indicat care sunt acele dispoziții speciale pentru ca instanța de apel să poată trece la analiză, astfel încât, în limitele învestirii, în mod corect a fost respins acest motiv de apel.

Prin urmare, în mod legal și temeinic a statuat instanța de apel că soluția de respingere a excepției lipsei de interes este corectă, în condițiile în care ipoteza de la art. 628 alin. (4) C. proc. civ. (invocată în întâmpinarea depusă la prima instanță) nu este incidentă în speță.

O altă critică evidențiată în susținerea aceluiași motiv de nelegalitate este cea referitoare la cuantumul penalităților calculate peste valoarea debitului restant, respectiv neaplicarea prevederilor art. 4 alin. (1)-(3) din Legea nr. 462/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale.

Nici această critică nu este fondată.

Astfel, ambele instanțe devolutive au reținut că actul juridic care constituie izvorul pretențiilor îl constituie protocolul încheiat de părți la data de 19.04.2010, iar din punct de vedere temporal, legea aplicabilă este legea în vigoare la data încheierii actului.

În acest sens, s-au avut în vedere considerentele deciziei civile nr. 1864/03.10.2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2016, în cadrul căreia s-a stabilit cu putere de lucru judecat că "protocolul are natura unui acord contractual adițional", astfel că acesta este supus legii în vigoare la momentul încheierii sale, iar nu legii în vigoare la momentul încheierii contractului de închiriere nr. x/15.06.2009.

Potrivit art. 430 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată; autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Totodată, conform art. 431 alin. (2) din același cod, "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Astfel, urmează a se avea în vedere că în noul C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este reglementată ca efect al hotărârii judecătorești și se prezintă, potrivit art. 431 alin. (1) și (2) C. proc. civ., în două aspecte:un aspect negativ, care presupune tripla identitate de părți, de obiect și de cauză a celor două cereri și care instituie un fine de neprimire, și un aspect pozitiv, care presupune că existența unei hotărâri poate fi invocată în cadrul altui proces, cu autoritate de lucru judecat, atunci când este adusă în discuție o problemă litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior.

Efectul pozitiv al lucrului judecat a deciziei civile nr. 1864/03.10.2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2016 se impune în litigiul pendinte, conform art. 430 alin. (2) C. proc. civ.

Cum legea aplicabilă actului juridic este legea în vigoare la data încheierii acestuia și cum la data încheierii protocolului de către părți, 19.04.2010, Legea nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale nu mai era în vigoare, instanța de prim control judiciar, în acord cu tribunalul, corect a reținut că acest act normativ, abrogat la data de 03.07.2009 prin Legea nr. 246/2009, nu este aplicabil protocolului.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta Administrația Lacuri, Parcuri și B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA LACURI PARCURI ȘI B. împotriva deciziei civile nr. 590 din 23 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2022.