ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1674/2022

Ședința publică din data de 21 septembrie 2022

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 27.12.2018, sub nr. x/20018, reclamantul Municipiul București prin Primarul General a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., obligarea acesteia din urmă la plata debitului aferent semestrului I 2017 - semestrul I 2018, (3 semestre), în cuantum de 597.755,17 RON; la plata penalităților aferente perioadei 11.07.2017-25.09.2018, în cuantum de 8.998,48 RON, precum și a celor datorate până la data efectuării plății debitului principal, cuantumul acestora urmând să fie calculat la o rată anuală egală cu rata de credit financiară a BNR. S-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1457/26.05.2021, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea precizată formulată de Municipiul București prin Primarul General, a obligat pârâta la plata sumei de 428.795,29 RON și 5.978,52 RON penalități de întârziere, precum și la plata penalităților de întârziere calculate conform art. 4.9 din contractul de asociere din 12.07.1995, începând de la data de 26.09.2018 și până la data achitării efective, a stabilit onorariu definitiv expert judiciar în sumă de 10.235 RON și a dispus obligarea reclamantei la achitarea diferenței de 8.735 RON, a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 10.235 și 6.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, a obligat reclamanta să achite pârâtei suma de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Împotriva sentinței civile nr. 1457 din 26.05.2021 a formulat apel reclamantul Municipiul București prin Primarul General.

Prin decizia nr. 25 A din 13 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-reclamant Municipiul București, prin Primarul general împotriva sentinței civile nr. 1457/26.05.2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2018. A fost admis apelul formulat de apelanta-pârâtă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1457/26.05.2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018. A fost schimbată în parte sentința civilă apelată, în sensul că a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. A fost obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 71.251,52 RON cu titlu de cheltuieli de judecată fond. Au fost menținute dispozițiile sentinței apelate referitoare la stabilirea onorariului definitiv al expertului judiciar și cele privind obligarea reclamantului la plata diferenței rezultate. A fost obligat apelantul-reclamant la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 4.726,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei nr. 25 A din 13 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, Municipiul București prin Primarul General a declarat recurs.

Motivele invocate sunt, în esență, următoarele:

O primă critică vizează faptul că decizia recurată este nemotivată, recurentul invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Recurentul susține că instanța de apel a omis să analizeze argumentele acestuia cu privire la efectul puterii de lucru judecat în raport de probele administrate la fond, respectiv hotărârile judecătorești pronunțate în litigii având ca obiect pretenții în baza aceluiași contract, desfășurate între aceleași părți și care au fost soluționate prin dezlegări diferite.

Astfel, recurentul-reclamant consideră că în cazul în care există două hotărâri contradictorii, prin care raportul juridic dintr-o cauză supusă unei judecăți este interpretat în două sensuri, prin hotărâri diferite, instanța are obligația de a-și motiva propria convingere, luând în considerare toate probele și argumentele aduse la dosarul cauzei. Or, susține recurentul, instanța de apel a valorificat doar soluția favorabilă intimatei-pârâte, cu privire la efectul puterii de lucru judecat, invocat de aceasta, fără să motiveze respingerea susținerilor Municipiului București privind hotărârea invocată de către acesta care de asemenea susținea efectul puterii de lucru judecat.

Sub un alt aspect, recurentul-reclamant susține că instanța de apel în mod eronat a constatat și valorificat puterea de lucru judecat pentru excepția de neexecutare, față de neîndeplinirea de către Municipiul București a obligațiilor esențiale ce îi reveneau potrivit contractului. În continuare, recurentul-reclamant redă dispoziții din contractul încheiat între părți, prezentând situația de fapt cu privire la clauzele contractuale și probele administrate de către instanța de fond, respectiv concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză.

Un alt motiv de recurs vizează faptul că hotărârea recurată nu cuprinde motivele de fapt și de drept și cuprinde motive străine de natura cauzei, cu privire la respingerea sumelor datorate. În acest sens, recurentul arată că instanța de apel în mod eronat a reținut că suma datorată de către intimata-pârâtă reprezintă o sumă cuantificată pe metru pătrat din suprafața de teren, deși prin contractul încheiat, părțile nu au menționat vreo raportare a sumei datorate în funcție de metru pătrat deținut de intimată. Astfel, recurentul susține că instanța de apel a încălcat principiul disponibilității, respectiv art. 9 alin. (2) C. proc. civ., fiind modificat obiectul procesului față de cel formulat de reclamant. Totodată, autorul recursului susține că prin motivarea sa, instanța de apel a ignorat tipul de contract în baza căruia este supusă judecata cauzei, sens în care motivele deciziei atacate sunt contradictorii și străine de natura cauzei.

O altă critică a recurentului-reclamant vizează cheltuielile de judecată acordate, respectiv obligarea Municipiului București la plata către intimata-pârâtă a sumei de 42.2450,95 RON, reprezentând onorariul expertului consilier parte.

În drept, recurentul-reclamant și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că obligația de motivare a hotărârii reprezintă unul dintre aspectele esențiale ale dreptului la un proces echitabil, constând în dreptul oricărei părți în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanței observațiile, argumentele și mijloacele sale de probă, corelativ cu obligația instanței ca aceste observații și argumente să fie examinate în mod efectiv.

În jurisprudența sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenție, înglobează, între altele, dreptul părților unui proces de a prezenta observațiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. reglementează în mod imperativ obligația instanței de judecată de a arăta în considerentele hotărârii judecătorești între altele, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, indicând atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii astfel pronunțate, conform art. 175 C. proc. civ.

Prin urmare, nemotivarea, în oricare din ipotezele menționate de art. 488 alin. (1) pct. 6 din același cod constituie un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, cu consecința casării acesteia și trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

Aceste dispoziții legale au fost prevăzute de legiuitor, atât în interesul unei bune administrări a justiției, cât și pentru a da posibilitatea instanțelor de judecată superioare de a exercita un control efectiv și eficient al modului de desfășurare a procesului civil în etapele procesuale anterioare.

În susținerea motivului de recurs invocat, recurentul-reclamant a arătat că instanța de apel a omis să analizeze argumentele sale cu privire la efectul puterii de lucru judecat în raport de probele administrate la fond, respectiv hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2011, decizia nr. 947 din 3.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel București și decizia nr. 991 din 31.03.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, având ca obiect pretenții în baza aceluiași contract și desfășurate între aceleași părți.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de apel, în motivarea deciziei recurate, a reținut că în dosarele nr. x/2004, nr. y/2007, nr. z/2010, nr. w/2015, nr. t/2017 și dosar nr. x/2011 (invocat de recurentul-reclamant) există triplă identitate cu privire la părți, calitate procesuală și cauză juridică, diferența dintre acestea decurgând din perioadele pentru care Municipiul București prin Primarul General a considerat că intimata-pârâtă datorează sume de bani din executarea contractului de asociere nr. x/12.07.1995.

Totodată, s-a mai arătat că în cazul dosarelor anterior indicate, cu excepția dosarului nr. x/2011, instanțele de judecată au respins cererea recurentului-reclamant, astfel în raport de cele reținute și de efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, s-a apreciat că prima instanță a încălcat prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Instanța supremă constată că deși instanța de apel a analizat efectul puterii de lucru judecat în raport de deciziile pronunțate în dosarul nr. x/2004 și dosar nr. x/2007, nu a analizat efectul puterii de lucru judecat în raport de deciziile nr. 947 din 3.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel București și decizia nr. 991 din 31.03.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2011.

Înalta Curte reține că instanța de apel s-a rezumat la a arăta că instanța de fond a înțeles în mod greșit să nu recunoască puterea de lucru judecat decurgând din dosarele nr. x/2004 și dosar nr. x/2007 invocate de intimata-pârâtă, folosind drept argument decizia nr. 991/31/03/2015 pronunțată în dosarul nr. x/2011, fără a expune propriile argumente în susținerea soluției pronunțate, din considerente lipsind examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare critică relevantă și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă în raționamentul indicat clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Instanța supremă reține întemeiată critica recurentului prin care susține că în cazul în care există două hotărâri contradictorii, prin care raportul juridic dintr-o cauză supusă unei judecăți este interpretat în două sensuri, prin hotărâri diferite, instanța are obligația de a-și motiva propria convingere, luând în considerare toate probele și argumentele aduse la dosarul cauzei.

Or, deși instanța de apel a reținut tripla de identitate cu dosarul nr. x/2011, din considerentele deciziei pronunțate nu rezultă care sunt motivele pentru care nu a analizat argumentele invocate de recurentul-reclamant privind efectul puterii de lucru judecat în raport de deciziile nr. 947 din 3.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel București și decizia nr. 991 din 31.03.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2011.

Față de cele reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că argumentele recurentului erau pertinente în prezenta cauză și se impunea în consecință, analiza temeiniciei acestora, inclusiv cu prealabila suplimentare a probatoriului, dacă înscrisurile depuse la dosar nu erau suficiente pentru lămurirea situației de fapt. În absența acestei analize, instanța de recurs constată că nu s-a realizat o aplicare corectă și temeinic motivată a dispozițiilor contractuale și legale asumate sau obligatorii ambelor părți.

O hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze la susținerile și apărările părților, la probatoriul administrat, precum și la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

În acest context apare cu evidență faptul că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și a dreptului recurentului-reclamant la un proces echitabil.

Mai mult decât atât, instanța are obligația de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală în aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Or, prin nemotivarea hotărârii, recurentului-reclamant i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată, revenind instanței de apel, în rejudecare, rolul reexaminării depline a cauzei.

În raport de faptul că se impune casarea hotărârii, reținându-se incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., analiza criticilor cu privire la cheltuielile de judecată, invocate de recurenta-reclamantă, nu va mai fi efectuată.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza I și al art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de recurentul-reclamant MUNICIPIUL BUCUREȘTI prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 25A din 13 ianuarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

În rejudecare, instanța de apel, cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale și în limitele efectului devolutiv al apelului, va analiza temeiurile legale invocate raportat la toate argumentele expuse și va pronunța o hotărâre prin care va răspunde acestora într-o formă clară și precisă. Totodată, potrivit art. 501 alin. (3) C. proc. civ., după casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant MUNICIPIUL BUCUREȘTI prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 25A din 13 ianuarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 septembrie 2022.