ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2101/2023

Ședința publică din data de 24 octombrie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1270 și art. 1516 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 714 din 16 martie 2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2020, instanța a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, obligând reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 14.622,60 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 764/31.03.2022, Înalta Curte de Casație de Justiție a admis recursurile, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

A obligat pârâtul C. la plata către reclamantă a sumei de 34.136,57 RON, reprezentând onorariu lunar și a sumei de 17.969 RON, reprezentând penalități de întârziere, a respins cererea de obligare a pârâtului la plata sumelor reprezentând comision de succes și penalități aferente acestuia, ca neîntemeiată; a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.632,55 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru fond; a luat act că reclamanta va solicita cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat aferent judecății în primă instanță pe cale separată; a luat act că pârâtul va solicita cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat aferent judecății în primă instanță pe cale separată.

A obligat pârâtul D. la plata către reclamantă a sumei de 16.355,67 RON, reprezentând onorariu lunar și a sumei de 8.941 RON, reprezentând penalități de întârziere; a respins cererea de obligare a pârâtului la plata sumelor reprezentând comision de succes și penalități aferente acestuia, ca neîntemeiată; a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.474,84 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru fond; a luat act că reclamanta va solicita cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat aferent judecății în primă instanță pe cale separată; a luat act că apelanta-reclamanta va solicita pe cale separată cheltuielile de judecată aferente judecății în apel.

A obligat apelanta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă B. S.R.L. a sumei de 10.598,58 RON, reprezentând onorariu avocat aferent judecății în apel, a sumei de 4.941,15 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă judecății în recurs și a sumei de 50 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă cererii de întoarcere executare silită, cu titlu de cheltuieli de judecată; a luat act că intimata pârâtă va solicita cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat aferent judecății în recurs pe cale separată.

A obligat apelanta-reclamantă la plata către intimatul-pârât C. a sumei de 1.639,02 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă judecății în recurs și a sumei de 300 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă cererii de întoarcere executare silită, cu titlu de cheltuieli de judecată.

După expunerea succintă a situației de fapt și a primului ciclu procesual al litigiului, în dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel ar fi încălcat prevederile art. 501 C. proc. civ., hotărârea fiind pronunțată fără a se ține seama de dezlegările obligatorii ale instanței supreme privind modul de interpretare a clauzelor contractuale.

Astfel, instanța de apel, în rejudecare, deși a făcut referire la normele de procedură anterior precizate, ar fi dat aplicare considerentelor obligatorii ale instanței de casare numai în ceea ce privește pretențiile intimatei-reclamante constând în onorariul de succes și penalitățile aferente, nu și în ceea ce privește onorariile lunare.

Or, în opinia recurentei, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a anulat hotărârea recurată în parte, doar cu privire la onorariul de succes, ci a anulat în tot decizia atacată, apreciind că atât soluția instanței cu privire la onorariul lunar, cât și cea vizând onorariul de succes sunt nelegale, fiind încălcate prevederile art. 1266-1267 C. civ.

A mai adăugat recurenta-pârâtă că instanța de apel, în rejudecare, în ceea ce privește pretențiile constând în onorariul lunar aferent perioadei iulie- decembrie 2019, a interpretat clauzele contractuale nu după voința concordantă a părților, ci conform sensului literal al termenilor.

Titulara memoriului de recurs a mai precizat faptul că, deși Înalta Curte a impus instanței de apel, în rejudecare, să aibă în vedere propunerea de colaborare a prestatorului la soluționarea cauzei, aceasta nu s-a întemeiat în niciun fel pe acest înscris în soluționarea pretențiilor privind onorariile lunare.

A mai arătat recurenta-pârâtă că nici în ceea ce privește pretențiile constând în onorariul lunar aferent perioadei ianuarie- aprilie 2020, instanța de apel, în rejudecare, nu a făcut aplicarea normelor incidente.

Mai mult, instanța de control judiciar devolutiv, în rejudecare, a extins prevederile contractului de management de proiect și asupra situației ulterioare a constatării eșecului proiectului imobiliar și adoptării deciziei de vânzare a terenului.

A mai susținut autoarea cererii de recurs că interpretarea instanței de apel potrivit căreia prestatorul și-a adaptat unilateral obligațiile conform deciziei de vânzare a terenului, fără ca beneficiarul să poată ajusta onorariul, având în vedere reducerea considerabilă a încărcării prestatorului, este o extindere nejustificată și dezechilibrată a prevederilor contractului asupra unei situații ce nu a fost avută în vedere de părți.

Astfel, instanța de control judiciar devolutiv, în rejudecare, a făcut aceeași eroare precum instanța învestită cu soluționarea apelului în primul ciclu procesual și anume aceea de a interpreta clauzele contractuale în sensul lor literal, ignorând astfel prevederile art. 1266 și art. 1267 C. civ., contrar dezlegărilor obligatorii ale instanței supreme.

În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă recurenta-pârâtă a criticat hotărârea recurată, în sensul că a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 1266-1267 C. civ.

Cu privire la onorariul aferent perioadei iulie- decembrie 2019 (anterior vânzării) s-a precizat de către recurenta-pârâtă că este greșită aprecierea instanței de apel cu privire la faptul că prin contractul încheiat părțile nu ar fi stipulat un termen maxim în care autorizația de construire aferentă proiectului să fie obținută, întrucât părțile au avut în vedere un termen rezonabil pentru obținerea autorizației de aproximativ 4 luni de la încheierea contractului, astfel cum rezultă din oferta transmisă de prestator.

Totodată, interpretarea clauzelor contractuale în sensul în care adoptarea unei decizii de vânzare a terenului să fie imputată recurentei-pârâte, din moment ce toată colaborarea cu prestatorul a început în baza estimărilor realizate de acesta, este contrară prevederilor art. 1266-1267 C. civ.

Și în ceea ce privește onorariul aferent perioadei ianuarie- aprilie 2020 (ulterior vânzării) s-a susținut de către recurenta-pârâtă că instanța de apel, în rejudecare, a interpretat prevederile art. 8.2 din contract după sensul literal al termenilor și nu după voința concordantă a părților.

Astfel, instanța de apel nu a interpretat clauzele contractuale unele prin altele potrivit art. 1267 C. civ. și nici nu a avut în vedere voința reală a părților conform art. 1266 C. civ., motiv pentru care nu a constatat că prin "finalizarea contractului" părțile au avut în vedere ipoteza succesului proiectului, potrivit art. 4.3 din contract.

La 4 aprilie 2023 a fost înregistrată la dosar întâmpinarea depusă de intimata-reclamantă A. S.R.L., prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la 24 aprilie 2023 intimatul-pârât C., a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat de către reclamantă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 12 ianuarie 2023, prin rezoluție fiind acordat termen de judecată pentru soluționarea recursului la 17 octombrie 2023, cu citarea părților în ședință publică, termen preschimbat din oficiu prin încheierea de ședință pronunțată la 18 septembrie 2023.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recurenta-pârâtă și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., criticând soluția instanței de apel în legătură cu nerespectarea dezlegărilor Înaltei Curți de Casație și Justiție și aplicarea greșită a normelor de drept material din materia interpretării contractului.

Art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. prevede că se poate cere casarea unei hotărâri atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În dezvoltarea acestui motiv de nelegalitate, s-a susținut că Înalta Curte de Casație și Justiție a casat în tot decizia atacată, apreciindu-se că atât soluția instanței de apel cu privire la onorariul lunar, cât și cea vizând onorariul de succes sunt nelegale. De asemenea, instanța de apel învestită după trimiterea spre rejudecare, se susține că nu ar fi respectat indicațiile privind interpretarea clauzelor care instituie plata onorariului lunar datorat prestatorului, fără a se avea în vedere și propunerea de colaborare din cadrul negocierilor, pentru determinarea voinței reale a părților.

În ce privește cadrul judecății, Înalta Curte reține că reclamanta a formulat o acțiune în răspundere contractuală, în temeiul unui contract de servicii de consultanță imobiliară pentru management de proiect, solicitând pârâtei (recurenta) plata onorariului lunar, a onorariului de succes și plata penalităților de întârziere.

În primul ciclu procesual, acțiunea a fost admisă de instanța de apel, care a admis calea de atac a reclamantei și a schimbat sentința primei instanțe, de respingere a acțiunii ca nefondată.

Decizia instanței de apel a fost casată de Înalta Curte, cauza fiind trimisă spre o nouă judecată, iar prin decizia recurată s-a admis apelul reclamantei, a fost schimbată sentința și admisă în parte acțiunea, în sensul obligării pârâtei-recurente la plata onorariului lunar și a penalităților de întârziere aferente.

Potrivit art. 501 C. proc. civ., la care face referire recurenta, judecata în fond după casare se face în limitele casării, după cum casarea a fost totală sau parțială. Astfel, procesul se rejudecă, din nou, în întregime, dacă este vorba de o casare totală și doar în limitele casării dacă este parțială, restul hotărârii dobândind autoritate de lucru judecat.

Înalta Curte reține că instanța de apel a stabilit în mod corect limitele casării, prin examinarea motivelor de casare.

Contrar susținerilor recurentei, instanța de casare a reținut aplicarea greșită a regulilor de interpretare a convenției instituite art. 1266 - 1267 din C. civ., în legătură cu plata onorariului de succes stipulat doar pentru implementarea cu succes a proiectului manageriat de reclamanta-consultant, extinderea incidenței clauzei și pentru ipoteza vânzării terenului în situația inițială fiind apreciată drept contrară voinței interne a părților contractante.

În acest context, instanța de recurs a reținut și elementele de raportare care trebuie să conducă la stabilirea înțelesului clauzelor (art. 5.15 coroborat cu art. 3.1.1 din contract) și anume, scopul contractului și al negocierilor purtate între părți, fiind subliniată relevanța ofertei de serviciu transmise pe e-mail în care se menționa nu doar generic succesul proiectului imobiliar dezvoltat, ci și profitul pe care urma să îl genereze, distribuit ulterior și prestatorului care a asigurat coordonarea proiectului.

Singurele referiri din considerentele deciziei de casare la petitul privind plata onorariului lunar, se regăsesc în contextul respingerii criticilor de nelegalitate privind motivarea contradictorie ori încălcarea principiilor de drept procesual.

Înalta Curte reține că în mod corect cererile privind plata onorariului lunar și a penalităților de întârziere aferente au fost soluționate, ținându-se seama de art. 501 alin. (3) C. proc. civ., respectiv de motivele invocate înaintea instanței de apel a cărei hotărâre a fost casată.

Astfel, instanța de apel, prin decizia recurată, nu a reexaminat o problemă de drept definitiv soluționată prin decizia instanței de casare și nici nu a omis să aducă la îndeplinire întocmai îndrumările primite în rejudecare.

Starea de fapt a procesului, în legătură cu conținutul obligațiilor contractuale asumate și executarea acestora, urma să fie stabilită doar de către instanța de trimitere, aceasta având posibilitatea, de altfel, de a ajunge din nou la aceeași concluzie privind existența obligațiilor pârâtei-recurente de a plăti onorariul lunar și accesoriile.

Prin urmare, în cauză nu au fost nesocotite prevederile art. 501 Cod procedură civilă, criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. fiind nefondate.

În cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, recurenta invocă încălcarea prevederilor art. 1266 - 1267 C. civ.

Astfel, în legătură cu concluziile instanței de apel în sensul că părțile nu au stipulat un termen maxim pentru obținerea de către reclamantă a autorizației de construire, ceea ce atrage și calificarea obligației asumate de diligență, recurenta a susținut că nu au fost aplicate regulile de interpretare a convenției instituite prin art. 1266 C. civ.. Se arată că nefiind analizate negocierile și nici comportamentul ulterior încheierii contractului, nu s-a observat avansarea prin oferta prestatorului (reclamanta) a unui termen rezonabil de aproximativ 4 luni de la încheierea contractului.

Nici aceste critici nu sunt fondate.

Prin considerentele deciziei de casare s-a reținut că, în ce privește excepția de neexecutare invocată de pârâtă în legătură cu obținerea autorizației de construire abia în data de 24 decembrie 2019, art. 4.2 din contract a prevăzut expres, în anume condiții, posibilitatea prelungirii contractului, cu consecința că art. 4.1 reglementând durata contractului de 2 ani nu constituia un reper valid care să susțină teza îndeplinirii cu întârziere a propriilor obligații asumate convențional de reclamantă, autorizația de construire pentru proiectul imobiliar fiind, deci, obținută în cursul derulării convenției, dezlegare cu valoare obligatorie, potrivit art. 501 C. proc. civ.

Instanța de apel a calificat natura obligației asumate de reclamantă ca fiind una de mijloace, analizând în mod cuprinzător conținutul convenției în care părțile au folosit termenii de "diligență", "supraveghere" și "facilitare", privind întocmirea documentației aferente obținerii autorizației de construire precum și executarea acestor obligații, astfel cum au fost consemnate în rapoartele de activitate.

Înalta Curte reține că instanța de apel, în rejudecare, a respectat dispozițiile art. 1266 C. civ., dând curs regulii de drept potrivit cu care declarația comună de voință, care este specifică contractului se prezumă, până la proba contrară, că exprimă voința reală a părților, nefiind dovedite de către pârâtă eventuale nepotriviri ori contradicții cu sensul literal al termenilor utilizați în contract, reanalizarea aspectelor care țin de aprecierea probelor nefiind posibilă în recurs.

Recurenta contestă și interpretarea dată de instanța de apel art. 8.2 din contract, după sensul literal al termenilor și nu după voința concordantă a părților, în sensul că obligația de plată a onorariului lunar ar fi fost extinsă greșit în perioada ianuarie - aprilie 2020 și după adoptarea deciziei de vânzare a terenului și constatarea eșecului proiectului imobiliar, în opinia acesteia, plata fiind condiționată, astfel cum rezultă din art. 4.3 din contract, de atingerea succesului proiectului imobiliar.

Această interpretare a recurentei nu poate fi reținută, având în vedere, de asemenea, dezlegările instanței supreme din decizia de casare. Astfel, a fost validată, fără echivoc, acuratețea raționamentelor logico-juridice ale deciziei atacate legate de existența obligației de plată a onorariului lunar și în ipoteza încetării contractului înainte de termen, nedovedindu-se, de altfel, în cauză rezilierea ori denunțarea, fiind subliniată poziția procesuală a pârâtei de necontestare a documentelor justificative.

Prin urmare, privind decizia asociaților din proiectul imobiliar de a schimba strategia de afaceri, optând pentru vânzarea terenului și a proiectului în stadiul în care se afla, cu autorizații și avize, s-a concluzionat corect, prin decizia recurată, că nu a condus la încetarea obligației de plată pe durata derulării convenției cu reclamanta a onorariului pentru consultanță, în forma convenită a abonamentului lunar.

Criticile privind extinderea nejustificată și dezechilibrată a prevederilor contractuale pentru ipoteza neprevăzută de părți a lipsei prestării serviciilor care să urmărească atingerea succesului preconizat pentru proiectul imobiliar, nu pot fi reținute.

Instanța de apel a aplicat regulile de interpretare prevăzute de art. 1266 și art. 1267 C. civ., valorificând înțelesul clauzelor rezultat din ansamblul convenției.

Astfel, instanța de apel a făcut trimitere la cap. VI din contract, care reglementează statutul consultantului (reclamanta) în sensul exclusivității, respectiv ca pe întreaga perioadă de derulare a convenției să își adapteze activitatea clientului său, fiind ținută de executarea unei obligații de a nu face, adică de a se abține de la îndeplinirea unei alte activități profesionale care ar fi putut afecta interesele comerciale ale recurentei, argumente la care, de altfel, aceasta nu face nicio referire în cuprinsul memoriului de recurs.

În consecință, nu sunt fondate criticile recurentei-pârâte subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, nefiind întrunite exigențele acestui text de lege, care vizează încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, dispoziții de strictă interpretare și aplicare.

În considerarea celor ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1478A din 20 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1478A din 20 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 octombrie 2023.