ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2348/2022

Ședința publică din data de 9 noiembrie 2022

Asupra recursului de față, constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Caraș-Severin sub nr. x/2021 la 5 mai 2021, reclamantele A., B. și C., ultimele două prin reprezentant legal A., i-au chemat în judecată pe pârâții D., S.C. E. S.A., U.A.T. Orașul Oțelu Roșu și S.C. F. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate culpa civilă de 100% pentru pârâtul D., care la 10 mai 2016 a condus autoturismul x pe DJ 608A, izbind cu violență victima G., care a decedat; a solicitat să fie obligați în solidar pârâții 1 și 2 la plata despăgubirilor materiale și la daune morale. Dacă se va constata o culpă civilă parțială a pârâtului D., au solicitat instanței să dispună obligarea pârâților 1-2-3-4 în solidar la: despăgubiri materiale în sumă de 16.200 RON, cheltuială la înmormântare și pomană/cruce de piatră; daune morale în total de 295.000 euro, respectiv 115.000 euro pentru minora C., 65.000 euro pentru concubina A.; obligarea pârâtei 2 – S.C. E. să plătească o penalitate de 0,2% la întreaga sumă de despăgubire cuvenită pentru primul și al doilea petit pentru fiecare zi de întârziere, calculată de la data înregistrării acțiunii și până la plata efectivă (art. 38 Norma ASF nr. 23/2014). De asemenea, au solicitat instanței să ia act că își rezervă dreptul de a cere cheltuieli de judecată/onorarii pe cale separată.

Prin sentința civilă nr. 706 din 15 decembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021 s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamante împotriva pârâtei S.C. E. S-a respins acțiunea formulată de reclamante împotriva pârâtului D.; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei A. 20.000 RON, cu titlu de daune morale; a fost obligată pârâta să plătească reclamantelor B. și C., prin reprezentat legal A., câte 30.000 RON pentru fiecare, cu titlu de daune morale; s-a respins cererea reclamantelor având ca obiect plata de daune materiale; s-a respins cererea reclamantelor având ca obiect obligarea pârâtei la plata de penalități de întârziere; a fost obligată pârâta la plata către fiecare reclamanta a câte 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat; au fost obligate reclamantele la plata sumei de 2.800 RON, cheltuieli de judecată către pârâtul D., reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei sentințe, pârâta S.C. E. a declarat apel, iar reclamantele au declarat apel incident.

Prin decizia nr. 243/A din 13 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția a II-a Civilă a fost respinsă excepția nulității apelului incident; a fost respins apelul incident declarat de apelantele-reclamante; a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. E.; a fost schimbată sentința apelată, în sensul că a fost respinsă acțiunea reclamantelor.

Împotriva acestei decizii, reclamantele au declarat recurs.

În motivare, recurentele-reclamante au susținut că hotărârea din apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 1.357 C. civ., a art. 435 C. proc. civ., a art. 28 C. proc. pen. și a art. 1.371 C. civ.

Potrivit recurentelor-reclamante, în mod greșit instanța de apel a reținut că victimei G. i-a revenit vinovăția exclusivă în producerea accidentului rutier, nereținându-se vreo culpă în sarcina intimatului-pârât D..

Recurentele-reclamante au arătat că mod corect prima instanță a aplicat dispozițiile art. 28 C. proc. pen., care prevăd că hotărârea penală definitivă are autoritate de lucru judecat, susținând că în speță nu s-a pronunțat o hotărâre definitivă de o instanță penală, ci o încheiere penală de respingere a plângerii împotriva ordonanței de clasare. Astfel, susțin recurentele-reclamante, în mod corect a aplicat prima instanță teza a II-a a art. 28 C. proc. pen., care prevede că hotărârea definitivă de încetare a procesului penal nu leagă instanța civilă în ceea ce privește vinovăția autorului faptei ilicite.

Au mai susținut recurentele-reclamante că în mod corect prima instanță a aplicat dispozițiile art. 1.357 C. civ. și a reținut că existența faptei ilicite a conducătorului auto a constat în nerespectarea regimului legal de viteză în localitate, care, conform art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, era de 50 km/h.

În opinia recurentelor-reclamante, în mod corect prima instanță a aplicat art. 1.371 C. civ., care reglementează situația în care victima a contribuit cu intenție sau din culpă la cauzarea ori mărirea prejudiciului, reținând că fapta pârâtului D. de a circula cu o viteză cu 20 km/h mai mare decât viteza legală a condus la agravarea consecințelor accidentului rutier.

În consecință, recurentele-reclamante au apreciat că instanța de apel a aplicat greșit și a încălcat art. 1.357 C. civ., art. 435 C. proc. civ., art. 28 C. proc. pen. și art. 1.371 C. civ., când a constatat că nu există vreo culpă în sarcina intimatului-pârât D. și a respins acțiunea.

Au mai susținut recurentele-reclamante că instanța de apel a aplicat și interpretat greșit art. 1.391 alin. (2) C. civ. când a respins apelul incident.

Sub un alt aspect, recurentele-reclamante au arătat care este cuantumul daunelor morale acordate de instanțele din România și au solicitat ca la stabilirea cuantumului corect al acestor daune să fie avută în vedere pierderea suferită.

Totodată, recurentele-reclamante au susținut că, în cazul accidentelor de circulație, se datorează de către asigurător dobânda legală penalizatoare de la data producerii accidentului și până la data plății efective pentru sumele stabilite ca daune morale și materiale, petitul privind penalitățile fiind admisibil și întemeiat juridic prin prisma art. 35 și art. 37 din Ordinul nr. 14/2011.

În consecință, recurentele-reclamante au apreciat că instanța a aplicat și interpretat greșit art. 35 și art. 37 din Ordinul nr. 14/2011 când a respins apelul incident.

Recurentele-reclamante au criticat hotărârea și în raport de prevederile art. 453 C. proc. civ., în ceea ce privește cheltuielile de judecată. Având în vedere multitudinea de termene din dosar, excepțiile invocate, volumul dosarului, precum și faptul că sediul profesional al avocatei nu este în orașul în care își are sediul tribunalul, au apreciat ca neîntemeiată dispoziția instanței de a cenzura onorariul de avocat cerut de reclamante. Recurentele-reclamante au considerat nelegală și dispoziția instanței de a le obliga la plata cheltuielilor de judecata față de pârâtul D., din moment ce instanța a constatat o culpă a acestuia în producerea accidentului.

În drept, au invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata S.C. E. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării recursului, solicitând anularea acestuia în raport de dispozițiile art. 197 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, raportat la dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, precum și admiterea excepției inadmisibilității în raport de solicitarea cuprinsă în recurs și de soluțiile pe care le poate pronunța Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

La 26 august 2022, intimatul D. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, ca tardiv formulat, iar pe fond respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentelor, iar la 7 septembrie 2022 acestea au depus la dosar răspuns la întâmpinare.

La termenul din 9 noiembrie 2022 excepția nulității recursului pentru netimbrare a fost respinsă în ședință publică.

Analizând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, neputând exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ. în art. 457.

Potrivit art. 24 C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar, potrivit art. 27 din același cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul.

În speță, reclamantele au învestit Tribunalul Caraș-Severin la 5 mai 2021, cu o cerere în materia asigurărilor.

Având în vedere că procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, în speță sunt incidente dispozițiile art. 483 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 sus-menționată.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j

3

), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Recursul are ca obiect decizia nr. 243/A din 13 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția a II-a Civilă în apel, într-o cerere vizând materia asigurărilor.

Prin raportare la dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018, se constată că decizia atacată este una definitivă, nesupusă recursului și, având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a, raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil. În raport de dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., le va obliga pe recurentele-reclamante, ca părți care au pierdut procesul, să plătească intimatului-pârât D. suma de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentele-reclamante A., C., prin reprezentant legal A. și B., prin reprezentant legal A., împotriva deciziei nr. 243/A din 13 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția a II-a Civilă.

Obligă recurentele-reclamante să plătească intimatului-pârât D. suma de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 noiembrie 2022.