ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2336/2022

Ședința publică din data de 9 noiembrie 2022

Asupra cererii de recurs, constată și reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la 21 iulie 2020 sub nr. x/2020, reclamanta S.C. A. S.A. l-a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Arad, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 475.934,19 RON, reprezentând contravaloare servicii prestate și neachitate conform facturilor nr. x/28.06.2019, nr. y/28.06.2019, nr. z/28.06.2019, nr. w/29.11.2019 și nr. 425/21.02.2020, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 998/2016, ale Legii nr. 101/2016, pe dispozițiile contractelor nr. x/2018 și nr. y/2017, ale Regulamentului serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân, ale Caietului de sarcini a serviciului și ale O.G. nr. 71/2002.

Prin sentința civilă nr. 713 din 27 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul Arad – secția a II-a Civilă a fost respinsă cererea formulată de reclamantă; nu au fost acordate cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel, care a fost respins prin decizia civilă nr. 632/A din 2 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția a II-a Civilă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs.

În motivare, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de apel a soluționat cauza cu ignorarea atât a prevederilor contractuale, cât și a O.U.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, respectiv a O.G. nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local.

Recurenta-reclamantă a susținut că art. 27 din Regulamentul serviciului impune obligația operatorului de a acționa de urgență în cazurile ce presupun o intervenție promptă, iar art. 28 prevede posibilitatea autosesizării operatorului cu privire la situațiile care necesită intervenție și că există rapoarte zilnice de activitate, aspect cunoscut de beneficiar, singura apărare a intimatei având un caracter formal și constând în faptul că nu au fost emise comenzi de către intimată pentru serviciile suplimentare, nefiind bugetate sumele solicitate.

A susținut recurenta-reclamantă că, analizând activitatea efectiv prestată, se poate observa faptul că "urgența" - art. 27 din Regulament și "autosesizarea" - art. 28 din Regulament sunt implicite, că simpla existență/prezența fizică a câinilor fără stăpân în spațiul public reprezintă în sine o urgență, creând o stare de pericol implicită pentru comunitate și că autosesizarea presupune ca în orice situație în care angajații săi observă câini liberi și neînsoțiți în spațiul public să procedeze la capturarea acestora, întrucât intervenția este necesară automat.

A mai menționat recurenta-reclamantă că emiterea unei comenzi pentru 50 de câini nu presupune ca, în situația în care a atins acest număr, chiar dacă identifică alți 10 pe domeniul public, să nu mai acționeze, în așteptarea unei comenzi formale suplimentare pentru cei identificați suplimentar, chiar dacă i se impune un termen de intervenție de 30 minute. A arătat și că în multiple cazuri se identifică câini foarte agresivi, situați în spații inaccesibile sau suspecți de a fi turbați, aspecte care se relevă uneori abia în timpul procesului de capturare. În condițiile în care serviciul pe care îl prestează are caracter public, recurenta-reclamantă consideră că situațiile de acest tip generează obligația beneficiarului de a-și adapta comenzile și implicit bugetul la necesitatea prestării în condiții optime a serviciului public delegat.

În opinia recurentei-reclamante, caracterul excepțional/urgent al serviciilor prestate suplimentar și necesitatea acestora ca urmare a autosesizării rezultă inclusiv din faptul că însuși legiuitorul a considerat necesară reglementarea situației câinilor fără stăpân, fiind adoptată O.U.G. nr. 155 din 21 noiembrie 2001.

A mai susținut recurenta-reclamantă că instanța de apel a interpretat prevederile contractuale cu ignorarea caracterului contractului, dar și a probatoriului administrat în cauză, în acest sens făcând trimitere la adresele nr. x din 17 iulie 2019 și nr. 2605 din 21 august 2019, depuse la dosarul cauzei.

Așadar, a apreciat recurenta-reclamantă, și-a îndeplinit obligațiile contractuale și l-a sesizat pe intimatul-pârât că serviciile necesare respectării contractului și legii aplicabile în materie depășesc estimările sale și, implicit, fondurile alocate în acest sens.

În opinia recurentei-reclamante, continuitatea serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân nu poate fi menținută condiționat de bugetul alocat, instanțele ignorând consecința transmiterii prin contracte a pazei juridice a câinilor fără stăpân, răspundere ce presupune implicit și obligatoriu posibilitatea de a acționa neîngrădit la sesizări din partea populației, a altor instituții și, desigur, și în cazul autosesizării.

Contractul pentru prestarea serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân, astfel cum a arătat recurenta-reclamantă, nu este un simplu contract de prestări servicii, ci este încheiat în temeiul O.G. nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local. Prin contractul respectiv s-a realizat delegarea gestiunii serviciului către recurenta-reclamantă, cu toate implicațiile legale care decurg din aceasta. Mai mult, conform art. 39 din actul normativ indicat, structura și nivelul prețurilor în cadrul acestor contracte trebuie stabilită astfel încât să acopere costul efectiv al furnizării/prestării serviciilor, cel puțin sumele investite și cheltuielile curente de întreținere și exploatare și, printre altele, să respecte autonomia financiară a operatorului.

Potrivit recurentei-reclamante, posibilitatea de a acționa în afara unor comenzi reiese implicit și din obligația impusă prestatorului de a asigura satisfacerea cerințelor și nevoilor de utilitate publică ale comunității locale și continuitatea serviciului public (art. 3 alin. (2) din Regulament, respectiv art. 20 din caietul de sarcini), în contextul în care tot operatorul este cel care ar trebui să identifice câinii fără stăpân, respectiv să întocmească o hartă detaliată a teritoriului cu distribuția populației de câini fără stăpân, pentru ca apoi sa facă un plan al acțiunilor în vederea gestiunii (art. 9 din Regulament, respectiv art. 6 și art. 7 din caietul de sarcini).

Mai mult decât atât, a arătat recurenta-reclamantă, potrivit dispozițiilor art. 5 lit. b) din contractul nr. x/06.06.2018, autoritatea contractantă are dreptul de a sancționa operatorul în cazul în care acesta nu asigură continuitatea serviciului.

O altă obligație, astfel cum a susținut recurenta-reclamantă, este cea de asigurare de către operator a unei structuri dimensionate în funcție de mărimea Municipiului Arad (art. 5 alin. (1) din Regulament, respectiv art. 23 din caietul de sarcini), nicidecum în funcție de comenzile emise de autoritatea contractantă.

În aceeași ordine de idei, recurenta-reclamantă a apreciat că trebuie avut în vedere și faptul că, în temeiul art. 63 lit. a) din Regulamentul serviciului, operatorul este obligat să respecte și indicatorii de performanță ai serviciului în cadrul cărora se ia în calcul numărul de reclamații rezolvate, atât cele venind de la cetățeni, cât și cele provenind de la alte instituții.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recursul a fost comunicat intimatului-pârât la 23 martie 2022, iar la 21 aprilie 2022 acesta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității formulării cererii de recurs, susținând că recurentei-reclamante i-a fost comunicată hotărârea la 6 ianuarie 2022, iar aceasta a declarat recurs la 8 februarie 2022; totodată, a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-reclamante la 9 mai 2022, iar aceasta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

La 24 mai 2022 recurenta-reclamantă a depus la dosar note scrise, prin care a răspuns excepțiilor și apărărilor intimatului-pârât.

În ședința publică de la 9 noiembrie 2022, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția inadmisibilității recursului, care primează față de excepțiile tardivității, respectiv a nulității cererii de recurs, vizând chiar existența căii de atac, excepție asupra căreia, pronunțându-se cu prioritate în conformitate cu dispozițiile art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel încât nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ. în art. 457.

Potrivit art. 24 C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar, potrivit art. 27 din același cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

În speță, obiectul litigiului constă în pretențiile reclamantei S.C. A. S.A., în calitate de operator, față de pârâtul Municipiul Arad, în calitate de autoritate contractantă, derivând din contractele nr. x din 24 iulie 2017 și nr. 424 din 6 iunie 2018, ambele având ca obiect prestarea de către reclamantă în beneficiul pârâtului a unor servicii de gestionare a câinilor fără stăpân, iar litigiul pendinte a început la 21 iulie 2020.

Instanța supremă subliniază că litigiul de față se află sub incidența dispozițiilor art. 53 alin. (1)

1

și art. 55 alin. (3)

1

din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 114/2020, în vigoare de la 13 iulie 2020.

Așadar, având în vedere data declanșării prezentului litigiu - 21 iulie 2020, calea de atac se va determina, potrivit art. 24 și 27 C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile Legii nr. 101/2016.

Potrivit art. 53 alin. (1

1

) din Legea nr. 101/2016, "Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul."

În conformitate cu dispozițiile art. 55 alin. (3

1

) din Legea nr. 101/2016, "Hotărârea pronunțată în cazul litigiilor prevăzută la art. 53 alin. (1

1

) poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanța ierarhic superioară. Apelul este soluționat de urgență și cu precădere, într-un termen ce nu va depăși 30 de zile de la data sesizării legale a instanței".

Potrivit art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Înalta Curte notează și că decizia recurată, pronunțată în apel într-un litigiu având ca obiect repararea unui prejudiciu ce decurge din executarea unor contracte de achiziție publică, nu este supusă căii de atac a recursului, fiind o hotărâre definitivă, în conformitate cu art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., potrivit căruia "Sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs".

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a, raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 632/A din 2 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția a II-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 noiembrie 2022.