ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2334/2022

Ședința publică din data de 9 noiembrie 2022

Asupra recursului de față, constată și reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2019 la 18 decembrie 2019 pe rolul Tribunalului Constanța – secția a II-a Civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.R.L. și D., a solicitat obligarea acestora în solidar după cum urmează: în principal, la plata de despăgubiri egale cu valoarea mărfii facturate și declarate la predarea către pârâte, în cantitate de 3.193,243 MT (metric tons) - tone subprodus minereu metalifer, pentru prejudiciul cauzat prin neexecutarea obligației de a transporta marfa proprietatea reclamantei la destinația indicată și de a o preda destinatarului indicat de care reclamantă; în subsidiar, la plata de despăgubiri egale cu valoarea de piață a mărfii indicate, pentru prejudiciul cauzat prin neexecutarea obligației de a transporta marfa proprietatea reclamantei la destinația indicată și de a o preda destinatarului indicat de către reclamantă.

Prin sentința civilă nr. 1084 din 21 octombrie 2020, Tribunalul Constanța – secția a II-a Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. C. S.R.L și, în consecință, a respins acțiunea în privința acestei pârâte ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești române și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. B. în contradictoriu cu pârâtele S.C. C. S.R.L. și E. ca nefiind de competența instanțelor judecătorești române.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta.

Prin încheierea din 13 septembrie 2021, instanța de apel a amânat pronunțarea la 20 septembrie 2021.

Prin decizia civilă nr. 363 din 20 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. B. împotriva sentinței civile nr. 1084 din 21 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul Constanța – secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatele-pârâte E. și S.C. C. S.R.L.

Reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. B. a declarat recurs împotriva încheierii din 13 septembrie 2021 și deciziei civile nr. 363 din 20 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În motivare, recurenta-reclamantă a arătat că înscrisurile depuse la dosar confirmă afirmațiile sale în sensul că intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. nu a acționat în calitate de agent portuar general la Constanța pentru societatea din China - D., pentru că nu a avut niciun contract de agenție încheiat în acest sens, cum a avut, de exemplu, încheiat cu societatea F. și cu G.. Acest fapt dovedește, în opinia recurentei-reclamante, că aceasta era și uzanța comercială de a acționa în calitate de agent portuar general pentru diverse firme în baza unor contracte de agenție și că, în cazul de față, nu a fost încheiat un astfel de contract între S.C. C. S.R.L. și D..

Raportat la aceste argumente, recurenta-reclamantă a apreciat că decizia recurată este nelegală, motivele reținute de către instanță pentru admiterea apelului fiind contradictorii, situație în care sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ce privește înscrisul întitulat "minutes of the meeting", reprezentând minuta discuției care ar fi fost purtată în data de 21.11.2016 și în care s-ar menționa expres calitatea de agent a S.C. C. S.R.L., conform celor reținute de către instanța de apel în considerentele deciziei recurate, recurenta-reclamantă a cerut a se observa că, prin adresa depusă pentru termenul de judecată din 13 septembrie 2021, a solicitat depunerea înscrisului în original, în temeiul art. 292 alin. (2) C. proc. civ., sub sancțiunea neluării lui în seamă și a precizat că nu recunoaște acest înscris.

Astfel cum a susținut recurenta-reclamantă, deși prin încheierea de ședință din 13 septembrie 2021 s-a reținut că pârâta S.C. C. S.R.L., prin avocat a arătat că nu are documentul în original și că înțelege să nu se mai folosească de acesta, instanța de apel a reținut în mod nelegal, în considerentele deciziei recurate, că din înscrisul întitulat "minutes of the meeting" ar rezulta expres calitatea de agent a acestei pârâte.

În raport de acest aspect, recurenta-reclamantă a precizat că, pe de o parte, instanța de apel era obligată să facă aplicarea dispozițiilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ., iar pe de altă parte că, printr-un înscris datat 21 noiembrie 2016, chiar dacă nu ar fi fost contestat sau ar fi fost prezentat în original, părțile nu ar fi putut să atribuie retroactiv nicio calitate pentru un raport juridic încheiat într-un an anterior, în decembrie 2015.

Ca atare, recurenta-reclamantă a apreciat că decizia recurată este nelegală, fiind dată cu nesocotirea dispozițiilor prevăzute de art. 292 alin. (2) C. proc. civ., caz de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

A mai arătat recurenta-reclamantă că, astfel cum reiese din documentele de transport – conosamente - nr. x/16.12.2015 și nr. x/16.12.2015, transportul a fost asigurat de S.C. C. S.R.L., societate care a facturat în decembrie 2015 către reclamantă servicii transport în sumă de 278,738,75 RON. Recurenta-reclamantă a susținut că nu s-a încheiat un contract de servicii cu S.C. C. S.R.L., relația comercială fiind stabilită în baza comenzii trimise pe e-mail și a facturilor primite. În luna decembrie 2015, când s-a încheiat raportul juridic între intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. și recurentă, intimata nu i-a adus la cunoștință că acționează în calitate de agent al unei alte societăți din China, fapt obligatoriu pentru a se putea reține că raportul juridic s-a creat între recurentă și societatea din China.

În raport de aceste argumente, s-a apreciat că în mod nelegal a reținut instanța de apel că intimata S.C. C. S.R.L. ar fi acționat doar în calitate de cărăuș și că acest contract de transport maritim s-ar fi încheiat, în formă simplificată, între recurentă și societatea din China.

Recurenta-reclamantă a susținut că a încheiat contractul de transport internațional în formă simplificată cu pârâta S.C. C. S.R.L. și nu cu D., acest fapt fiind dovedit de înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

A mai arătat recurenta-reclamantă că societatea D. a avut calitatea de cărăuș "efectiv", în conformitate cu dispozițiile art. 1 pct. 1 și pct. 2 din Convenția din 1978 a Națiunilor Unite privind transportul de mărfuri pe mare, dar cărăuș, în accepțiunea acestor dispoziții, a fost pârâta S.C. C. S.R.L.

Potrivit recurentei-reclamante, în lipsa unui contract de agent încheiat de către pârâta S.C. C. S.R.L. cu D., nu se poate reține că aceasta ar fi acționat în calitate de agent al societății din China, indiferent de mențiunile inscripționate pe facturile fiscale de la dosar.

Recurenta-reclamantă a mai susținut că, în raport de dispozițiile art. 2.072 și art. 2.078 din C. civ., contrar celor reținute de către instanța de fond, chiar dacă nu există nicio dispoziție expresă în cadrul conosamentului, răspunderea solidară a celor două pârâte izvorăște din prevederile art. 10 pct. 1 din Convenția din 1978 a Națiunilor Unite privind transportul de mărfuri pe mare.

Astfel, în opinia recurentei-pârâte, indiferent în ce calitate ar fi acționat S.C. C. S.R.L., de prepus sau de mandatar (agent) al societății D., dispozițiile art. 10 pct. 2 din Convenția din 1978 a Națiunilor Unite privind transportul de mărfuri pe mare sunt pe deplin aplicabile în prezenta cauză.

Recurenta-reclamantă a invocat și dispozițiile art. 2.095 și art. 2.043 C. civ. și a arătat că orice referire din Convenția din 1978 a Națiunilor Unite privind transportul de mărfuri pe mare cu privire la prepușii și mandatarii cărăușului trebuie interpretată în sensul că include noțiunile din dreptul civil român de comisionar, mandatar, agent.

Recurenta-reclamantă a arătat și că denumirea celor două societăți este similară și că pe documentele emise de acestea (facturi, conosamente) apare inserat cu caractere mari "COSCO", fără nicio referire că ar fi vorba de societatea din China, pentru a induce în eroare cu privire la persoana cocontractantului.

În subsidiar, în cazul în care instanța de judecată va considera că raportul juridic s-ar fi creat între recurenta-reclamantă și H., fiind în prezența unui raport de drept internațional privat, recurenta-reclamantă a susținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1088 C. civ. și că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă E. a formulat întâmpinare la 15 aprilie 2022, prin care a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a avocatului semnatar al cererii de recurs, având în vedere că s-a dispus intrarea recurentei în faliment, precum și excepția inadmisibilității recursului, în raport de dispozițiile art. 457 alin. (1), coroborat cu art. 483 alin. (2) C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

La 15 aprilie 2022, intimata-pârâtă C. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

Întâmpinările au fost comunicate la 26 aprilie 2022, respectiv 29 aprilie 2022, iar recurenta-reclamantă nu a depus răspuns la întâmpinări.

La termenul din 9 noiembrie 2022 s-a arătat în ședință că nu se insistă în soluționarea excepțtiei lipsei calității de reprezentant.

Înalta Curte, soluționând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și acesta presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ. în art. 457.

În speță, reclamanta a învestit instanța de judecată cu o acțiune în răspundere civilă contractuală a transportatorului, chemându-le în judecată pe pârâtele S.C. C. S.R.L și E., pentru a fi obligate la plata de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin neexecutarea obligației de a transporta pe mare marfa proprietatea reclamantei la destinația indicată și de a o preda destinatarului.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j

3

), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Recursul are ca obiect încheierea din 13 septembrie 2021 și decizia civilă nr. 363 din 20 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în apel, într-o cerere pronunțată în materia dreptului maritim, întemeiată pe un contract de transport maritim.

Prin urmare, raportat la dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., decizia atacată este una nesupusă recursului, fiind pronunțată în materia navigației civile.

Faptul că în dispozitivul deciziei recurate s-a menționat dreptul părții de a formula recurs în termen de 30 de zile de la comunicare nu poate avea ca efect recunoașterea căii de atac a recursului în alte cazuri decât cele prevăzute de lege, în acest sens putând fi evocat și art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Având în vedere considerentele expuse în precedent, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a, raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. B., împotriva încheierii din 13 septembrie 2021 și a deciziei civile nr. 363 din 20 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 noiembrie 2022.