ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.10.2022

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1755/2022

HOTĂRÂRE
05.10.2022
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1755/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 5 octombrie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 28 martie 2019 pe rolul Judecătoriei Beclean sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să fie obligat pârâtul la plata sumei în cuantum de 2.085 RON, reprezentând contravaloarea deteriorărilor aduse bunului vândut acestuia și returnat.

În drept, s-au invocat prevederile art. 1354 și urm. C. civ. și art. 194-204 C. proc. civ.

La data de 6.05.2019, pârâtul B. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței, raportat la dispozițiile art. 107 și art. 113 alin. (3) C. proc. civ.

La termenul de judecată din 22 octombrie 2019, s-a dispus amânarea cauzei, prorogându-se discutarea competenței instanței după constituirea completului titular. Cauza a fost amânată pentru același motiv și la termenele din 14 ianuarie 2020 și 6 octombrie 2020.

La termenul din 12 ianuarie 2021, Judecătoria Beclean a dispus amânarea cauzei pentru a da posibilitatea completului titular să se pronunțe asupra probelor solicitate, iar, pentru același motiv, cauza a fost amânată și la termenele din 9 martie 2021, 11 mai 2021 și 26 octombrie 2021.

La termenul din 11 ianuarie 2022, instanța a constatat neîndeplinită procedura de citare cu părțile, astfel că a dispus amânarea cauzei, urmând ca la termenul acordat să fie pusă în discuția părților excepția necompetenței teritoriale .

Prin sentința civilă nr. 337/2022 din 8 martie 2022, pronunțată de Judecătoria Beclean, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtul B. și a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Brezoi.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că pârâtul a invocat, prin întâmpinarea depusă, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Beclean, raportat la prevederile art. 107 C. proc. civ., considerând că este competentă teritorial să judece cauza, instanța în a cărei circumscripției domiciliază.

Totodată, s-a reținut că au fost invocate și prevederile art. 113 alin. (3) C. proc. civ., raportat la locul de executare al contractului de vânzare-cumpărare încheiat de părțile litigante, care se află tot Brezoi în localitatea Brezoi, jud. Vâlcea.

Raportat la domiciliul pârâtului și la locul de executare al contractului de vânzare-cumpărare încheiat de părți, ambele în localitatea Brezoi, Județul Vâlcea, rezultate din actele dosarului, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.

Învestită prin declinare, Judecătoria Brezoi, prin sentința civilă nr. 296/2022 din 25 mai 2022, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beclean și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că potrivit art. 131 C. proc. civ., Judecătoria Beclean trebuia să își verifice competența încă de la primul termen de judecată în care părțile au fost legal citate și au putut pune concluzii.

Întrucât excepția necompetenței teritoriale a fost pusă în discuția părților abia la al zecelea termen de judecată, după ce cauza fusese amânată patru termene consecutive pentru a da posibilitate completului titular să se pronunțe asupra probelor solicitate de părți, instanța inițial învestită a devenit competentă să soluționeze cauza, prin nepronunțarea pe excepția necompetenței teritoriale de ordine privată în termenul prevăzut de lege.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte reține că este sesizată cu un conflict negativ de competență teritorială, în ipoteza prevăzută de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., anume a declinărilor reciproce între Judecătoria Beclean și Judecătoria Brezoi.

Obiectul prezentului demers judiciar îl constituie cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., având ca obiect pretenții ale unui profesionist împotriva unui consumator.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 121 C. proc. civ.:

"Cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului. (…)"

Din aceste prevederi legale rezultă că, în cazul cererilor formulate de un profesionist împotriva unui consumator, competența teritorială este una exclusivă, astfel încât, în cazul încălcării acesteia, sunt aplicabile dispozițiile procedurale care reglementează necompetența de ordine publică, potrivit 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

În același timp, dispozițiile art. 130 și art. 131 C. proc. civ. prevăd anumite limite procedurale referitoare la posibilitatea și momentul invocării excepției de necompetență de ordine publică, stabilind obligația judecătorului de a verifica din oficiu competența la "primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", excepția pentru depășirea acestui termen fiind cea prevăzută de art. 131 alin. (2) C. proc. civ.

În cauza dedusă judecății, prin întâmpinarea formulată la data de 6 mai 2019, pârâtul a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței inițial investite.

În fața Judecătoriei Beclean, la termenele de judecată din 22 octombrie 2019, 14 ianuarie 2020 și 6 octombrie 2020 s-a dispus amânarea cauzei, prorogându-se discutarea competenței instanței după constituirea completului titular.

La termenele din 12 ianuarie 2021, 9 martie 2021, 11 mai 2021 și 26 octombrie 2021, Judecătoria Beclean a dispus amânarea cauzei pentru a da posibilitatea completului titular să se pronunțe asupra probelor solicitate.

Abia la termenul din 8 martie 2022, instanța s-a pronunțat asupra excepției necompetenței teritoriale.

Potrivit dispozițiilor art. 130 C. proc. civ., spre deosebire de necompetența generală a instanțelor judecătorești care poate fi invocată în orice stare a pricinii, necompetența materială și teritorială de ordine publică și cea de ordine privată pot fi invocate cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, iar, în raport de prevederile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Prin această reglementare, legiuitorul a limitat perioada de timp în care poate fi invocată excepția necompetenței, pentru ca discutarea acestei excepții să nu fie amânată, evitându-se în acest fel o nesoluționare a acesteia pe o perioadă îndelungată de timp.

Prin pronunțarea asupra excepției necompetenței de abia la al zecelea termen de judecată, după trei ani de la data introducerii cererii de chemare în judecată, instanța inițial investită a nesocotit dispozițiile art. 131 C. proc. civ., împrejurarea potrivit căreia nu era constituit completul de judecată titular neputând constitui argument pentru a nu se respecta termenul de punere în discuție a excepției necompetenței instanței de a soluționa cauza.

Ca atare, Înalta Curte constată că nediscutarea excepției necompetenței teritoriale, la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, a avut ca efect consolidarea competenței Judecătoriei Beclean, aceasta devenind competentă să soluționeze cauza, nemaiputându-se dezînvesti ulterior, prin admiterea excepției de necompetență, în condițiile în care amânarea judecății la primul termen nu s-a dispus pentru situația de excepție prevăzută de art. 131 alin. (2) C. proc. civ.

Raportat tuturor considerentelor expuse, Înalta Curte reține că Judecătoria Beclean este competentă să soluționeze cauza, urmând a dispune în acest sens pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beclean.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 octombrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-11-17
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2476/2022
Ședința publică din data de 17 noiembrie 2022 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1). Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregi
ÎCCJ 2022-10-04
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1866/2022
Ședința publică din data de 4 octombrie 2022 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin cererea cu valoare redusă înregistrată la 15.11.2021 pe rolul J
ÎCCJ 2022-02-01
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 202/2022
Ședința publică din data de 1 februarie 2022 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată la data de 21 iulie 2020 pe rolul Tribunal
ÎCCJ 2024-01-23
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 96/2024
Ședința publică din data de 23 ianuarie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la data de 30.0
ÎCCJ 2022-12-07
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2627/2022
Ședința publică din data de 7 decembrie 2022 Deliberând asupra recursului, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la 25 iunie 2020, reclamanta Autoritatea Național
Sursă