ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2333/2022

Ședința publică din data de 9 noiembrie 2022

Deliberând asupra recursului, constată și reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată rectificată, (formulată inițial ca și cerere reconvențională), disjunsă din dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Brașov – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a chemat-o în judecată pe pârâta B., prin lichidator judiciar C.., solicitând instanței să o oblige pe pârâtă să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în satul Drăguș, înscris în CF nr. x Drăguș, CF vechi nr. x Drăguș, cu nr. cad. x, respectiv nr. top. x, cu adresă administrativă Drăguș nr. x, jud. Brașov, teren în suprafață de 1.431 mp, pe care se află construită o clădire parter + etaj, cu amprentă la sol de 404 mp și anexă cu amprentă la sol de 6 mp, precum și să o oblige pe pârâtă să elibereze spațiile menționate mai sus și să predea reclamantei, în calitate de proprietar de drept, cheile tuturor încăperilor; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 685/C din 30 septembrie 2021, pronunțată în dosar nr. x/2019, Tribunalul Brașov – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantă.

A obligat-o pe pârâtă să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în satul Drăguș, înscris în CF nr. x Drăguș, CF vechi nr. x Drăguș, cu nr. cad. x, respectiv nr. top. x, cu adresă administrativă Drăguș nr. x jud. Brașov, teren în suprafață de 1431 mp, pe care se află construită o clădire parter + etaj, cu amprentă la sol de 404 mp, precum și anexă cu amprentă la sol de 6 mp.

A obligat-o pe pârâtă să elibereze spațiile menționate mai sus și să predea reclamantei cheile tuturor încăperilor.

Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat apel, care a fost respins prin decizia civilă nr. 179/Ap/2022 din 9 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Brașov – secția Civilă, apelanta fiind obligată la plata sumei de 5.950 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată.

Decizia pronunțată de instanța de apel a fost recurată de pârâtă.

În motivarea recursului, după prezentarea situației de fapt, recurenta-pârâtă a dezvoltat următoarele critici:

În susținerea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 1 Cod procedură civilă, recurenta-pârâtă a invocat necompetența materială a instanței.

În acest sens, potrivit recurentei-pârâte, competența materială aparține în primă instanță judecătoriei, în raport cu dispozițiile art. 94 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a susținut că valoarea imobilului se situează sub 200.000 RON, potrivit valorii de declarare fiscală, acțiunea în evacuare fiind de competența judecătoriei, chiar dacă litigiul a fost disjuns.

Recurenta-pârâtă a invocat și motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., în raport de specializarea secțiilor tribunalului și ale curții de apel, susținând că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată de secția de contencios administrativ și fiscal, în timp ce apelul a fost soluționat de secția civilă.

Recurenta-pârâtă a susținut nelegalitatea hotărârii și din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 Cod procedură civilă, invocând excesul de putere al instanței, cu favorizarea unui subiect de drept ce nu este parte a sistemului cooperației de consum.

În susținerea acestui motiv de casare, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de judecată avea de examinat titlurile de proprietate și relevanța lor juridică, pe baza legăturii subiectului de drept - persoana juridică - cu imobilul în litigiu.

Astfel cum a susținut recurenta-pârâtă, deși un subiect de drept este constituit în 2009 și în afara sistemului cooperațiilor de consum, i-au fost atribuite bunuri supuse solidarității cooperatiste și legii cooperației, lege specială și derogatorie.

A mai arătat recurenta-pârâtă că deținea calitatea de cooperativă de consum în sistemul cooperatist din 1986 și că este legată de dobândirea patrimoniului și imobilului din 1955.

În opinia recurentei-pârâte, prin abuz de putere și cu încălcarea legislației speciale, instanța de apel a atribuit un imobil teren și construcție ce nu a figurat niciodată în patrimoniul societății nou înființate, în baza unei adeverințe emise de Primar.

O altă critică în susținerea acestui motiv de recurs vizează faptul că reclamanta nu deține un drept de proprietate legal asupra imobilului și nu a avut o legătură juridică necesară cu imobilul.

A arătat recurenta-pârâtă că se atestă cu înscrisuri autentice administrative și cu dată certă legătura de proprietate și dreptul existent în ceea ce o privește, atât pentru teren, cât și pentru construcție și, făcând trimitere la art. 644 și art. 645 din C. civ. de la 1864, a susținut că dreptul său de proprietate este dobândit, în condițiile legii, prin edificarea construcției - accesiune, respectiv prin posesia imobilului din 1968-2022 (peste 50 de ani).

A susținut, totodată, recurenta-pârâtă că instanța de apel a reținut că extrasul de carte funciară ce instituie o prezumție de proprietate îi este opozabil, ceea ce nu este legal, întabularea făcându-se pe bază de adeverință și declarație falsă de constructor.

Totodată, potrivit recurentei-pârâte, reclamanta are un capital minim și nesemnificativ de 500 RON/membru, fiind atestat de probe că aceasta s-a constituit în anul 2009/2010 prin asocierea a 10 persoane fizice, în baza Legii nr. 1/2005, neputând avea decât patrimoniul dobândit și constituit legal după înființare.

Astfel cum a afirmat recurenta-pârâtă, reclamanta nu are legătură cu bunul decât artificial, scriptic, în baza unor acte juridice ce nu constituie titlu de proprietate.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat încălcarea art. 480 din C. civ. de la 1864 și a arătat că deține titluri de proprietate având legătură cu imobilul din 1955, respectiv 1968, iar reclamanta nu deține acte de proprietate, înscrierea în cartea funciară a imobilului fiind făcută fără drept.

Un ultim motiv de recurs invocat este reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă, recurenta-pârâtă susținând că dobândirea proprietății prin Legea cooperației și respectiv prin formele de constituire a subiectului de drept supuse judecății nu au fost analizate.

Astfel cum a susținut recurenta-pârâtă, titlul său de proprietate este reprezentat de legea cooperatistă și de legătura cu imobilul din 1968, iar reclamanta nu deține un titlu de proprietate, în acest sens invocând: inexistența unei continuități cu fosta cooperație din satul Drăguș, nerealizarea scopului înființării societății în perioada 2011-2022, cauza juridică a înființării societății nu este una cooperatistă, confundarea interesului cooperatist și respectiv privat/asociativ cu interesul public local al întregii comunități.

Recurenta-pârâtă a mai susținut că instanța de apel nu a analizat criticile sale ce vizau următoarele aspecte: cooperația existentă sub Uniunea Cooperațiilor a fost absorbită în cadrul Cooperativei de consum B. din 1968; convertirea imobilului în cartea funciară Drăguș în baza unei cereri din 30.07.2009 este făcută de un neproprietar; instanța s-a raportat la înscrisuri care nu îi pot fi opuse, administrative.

În opinia recurentei-pârâte, nu pot constitui titlu de proprietate certificatul de urbanism nr. 12 emis în temeiul Legii nr. 50/1990, la cererea reclamantei, la 16 aprilie 2010, certificatul pentru înscrierea în foaia de carte funciară, extrasul de carte funciară.

Sub un ultim aspect, recurenta-pârâtă a arătat că exercită prerogativele dreptului de posesie din 1968, în timp ce reclamanta nu are nici o legătură cu bunul, nu este succesoare a fostei Cooperative de consum Drăguș - desființată în 1968, nu deține titluri de proprietate nici pentru teren și nici pentru imobilul construcție, nu a avut niciodată un patrimoniu echivalent al imobilului revendicat, nu a desfășurat acte specifice cooperatiste în perioada 2010-2020, întabulările în cartea funciară neputând avea ca efect constituirea dreptului de proprietate.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei la 5 mai 2022, iar la 7 iunie 2022 aceasta a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat anularea recursului ca nemotivat, iar în subsidiar respingerea recursului ca neîntemeiat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei la 17 iunie 2022, iar la aceeași dată aceasta a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă, cu respectarea dispozițiilor art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 alin. (1) C. proc. civ., o va respinge, întrucât în memoriul de recurs au fost expuse critici ce pot fi subsumate motivelor de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Analizând recursul cu care a fost învestită, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu sunt fondate motivele de casare invocate, pentru considerentele care vor fi redate în cele ce urmează.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu poate fi primit.

Preliminar, instanța supremă apreciază că, față de împrejurarea că în argumentarea acestei critici s-a invocat în realitate încălcarea competenței materiale de primă instanță, critica trebuie încadrată în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 Cod procedură civilă.

Examinând critica din această perspectivă, Înalta Curte constată că aceasta a fost invocată de către reclamantă în fața tribunalului și a fost respinsă .

Această excepție nu a fost reiterată pe calea apelului, deși recurenta din cauza de față avea posibilitatea să o facă, având calitatea de apelantă.

Invocarea excepției în acest context în recurs, în condițiile în care partea avea posibilitatea să o facă în apel, este realizată omisso medio, cu încălcarea dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care motivul de recurs astfel argumentat nu va fi primit.

Al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., nu este întemeiat, întrucât examinarea actelor dosarului conduce la concluzia că atât în fond, cât și în apel cauza s-a soluționat de către secții civile, neexistând niciun indiciu că în fond cauza s-a soluționat de o instanță de contencios administrativ, așa cum susține recurenta. Ca urmare, nu s-a încălcat nici principiul specializării, nici cel al alcătuirii instanței.

Nu poate fi reținut nici motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Din perspectiva acestui motiv de casare, depășirea atribuțiilor instanțelor judecătorești se concretizează într-o imixtiune a acestora în sfera activității executive sau legislative. Excesul de putere derivă din trecerea abuzivă a barierelor între funcțiile ce revin autorităților publice, partajate la nivelul sistemului etatic, un exces față de limitele fixate prin norme constituționale sau prin legi organice.

În speță, însă, ceea ce impută recurenta-pârâtă instanței de apel este modul cum a stabilit situația de fapt, raporturile juridice dintre părți și modalitatea de apreciere a probelor, operațiune inerentă pentru realizarea scopului final al judecății, de esența atribuțiilor puterii judecătorești, care vizează stabilirea elementelor de fapt și, în final, determinarea adevărului în cauză.

Așadar, aceste critici nu constituie o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești și nu pot fi subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acesta a fost invocat formal.

În susținerea acestui motiv de casare, recurenta-pârâtă a invocat încălcarea art. 480 din vechiul C. civ. și a arătat că deține titluri de proprietate, având legătură cu imobilul din 1955, respectiv 1968, iar reclamanta nu deține acte de proprietate, înscrierea în cartea funciară a imobilului fiind făcută fără drept.

Înalta Curte subliniază faptul că nu este suficientă enunțarea unei critici care reproduce dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că invocarea aplicării greșite ori a încălcării unei norme de drept material într-un recurs presupune nu doar indicarea normei de drept material în mod punctual, dar și reflectarea mecanismului său corect de aplicare la speță și modul în care instanța de apel a înfrânt acest procedeu.

De aceea, nemulțumirea recurentei-pârâte legată de hotarârea recurată, de modul în care instanța de apel a statuat asupra stării de fapt, în raport de probele administrate, nu supune instanței de casare examinarea precisă a normei de drept pretins încălcate, ci reprezintă, în realitate, o critică specifică unei căi de atac devolutive, care nu va fi examinată în recurs, cale excepțională de atac care urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile art. 483 alin. (3), raportat la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În ceea ce privește motivul de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va înlătura de la analiză criticile de netemeinicie invocate de recurenta-pârâtă, care vizează situația de fapt reținută de instanța de apel și probele administrate în cauză.

Astfel cum s-a arătat în precedent, starea de fapt reținută de instanța devolutivă nu poate fi repusă în discuție în calea extraordinară de atac a recursului, motiv pentru care criticile formulate nu se circumscriu motivului de casare invocat și nu pot fi analizate din perspectiva prefigurată de pârâtă.

Sub un ultim aspect, contrar susținerilor recurentei-pârâte în sensul că instanța de apel nu a analizat toate argumentele sale, Înalta Curte reține că garantarea dreptului la un proces civil echitabil include printre altele dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată, care, în acest scop, trebuie să procedeze la un examen efectiv și consistent al argumentelor părților.

Așadar, obligația de motivare impune o apreciere atașată de natura cauzei și de circumstanțele sale, motivarea unei hotărâri fiind înțeleasă ca un silogism logic, de natură a o explica în mod inteligibil, ceea ce nu presupune un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de părți, ci la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.

Examinarea deciziei atacate conduce Înalta Curte spre concluzia că instanța de apel a expus de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat, care conduce logic la soluția pronunțată, astfel cum reiese din considerentele expuse la pag. 4-5 ale hotărârii recurate.

În consecință, în raport cu rațiunile înfățișate, Înalta Curte, apreciind că în cauză nu subzistă niciunul din motivele de recurs invocate, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă.

În temeiul dispozițiilor art. 494, raportat la art. 482 și la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va obliga recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante suma de 5.950 RON reprezentând onorariu avocațial, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei civile nr. 179/Ap/2022 din 9 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Brașov – secția Civilă.

Obligă recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante suma de 5.950 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 noiembrie 2022.