ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2302/2022

HOTĂRÂRE

03.11.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2302/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 3 noiembrie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 11 ianuarie 2022 pe rolul Tribunalului Ilfov – secția civilă, sub nr. x/2022, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., au solicitat:

- obligarea pârâtei la plata către reclamanta A. a sumei de 200.000 Euro, cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul nepatrimonial înregistrat de aceasta, ca urmare a accidentului de muncă din data de 8 octombrie 2014, soldat cu decesul tatălui său, D.;

- obligarea pârâtei la plata către reclamantul B. a sumei de 200.000 Euro, cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul nepatrimonial înregistrat de acesta, ca urmare a accidentului de muncă din data de 8 octombrie 2014, soldat cu decesul tatălui său, D.;

- obligarea pârâtei la plata către reclamanta A. a unei prestații periodice lunare în cuantum de 1/4 din salariul minim pe economie, începând cu data decesului tatălui său (08.10.2014) și până la împlinirea vârstei de 18 ani sau până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de 26 de ani;

- obligarea pârâtei la plata către reclamantul B. a unei prestații periodice lunare în cuantum de 1/4 din salariul minim pe economie, începând cu data nașterii sale (27.05.2015) și până la împlinirea vârstei de 18 ani sau până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de 26 de ani;

De asemenea, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivându-și în fapt cererea, reclamanții au arătat că, așa cum reiese din rechizitoriul întocmit la data de 8 iulie 2019 de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, în dosarul penal nr. x/2014, la 8 octombrie 2014, pe șantierul aparținând pârâtei S.C. C. S.R.L. din orașul Popești-Leordeni, județul Ilfov, a avut loc un accident de muncă, soldat cu decesul tatălui reclamanților, D., accident produs datorită nerespectării măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă obligatorii, potrivit legii, pe șantierul societății angajatoare, respectiv din cauza faptului că administratorul acesteia, inculpatul E., nu a efectuat împământarea betonierei potrivit indicațiilor producătorului, fapt ce a dus la electrocutarea și decesul tatălui lor.

Prin procesul-verbal de cercetare nr. x/26.02.2016 întocmit de Inspectoratul Teritorial de Muncă Ilfov, s-a reținut că accidentul de muncă care s-a soldat cu decesul salariatului D., s-a datorat nerespectării obligațiilor legale de securitate și sănătate în muncă, angajatorul neluând măsura protecției suplimentare împotriva electrocutării prin atingere indirectă, prin aceasta fiind încălcate prevederile din documentația echipamentului de muncă, ale art. 5 din H.G. nr. 1146/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă și ale punctelor 3.3.3.1 și 3.3.3. 2 lit. b) din Anexa nr. 7 a aceleași hotărâri, coroborate cu prevederile art. 13 lit. q) din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, precum și a instrucțiunilor proprii pentru aplicarea reglementărilor de sănătate și securitate în muncă pentru utilizarea sculelor electrice din dotare.

Întrucât inculpatul E. a decedat, dosarul penal nu a mai putut fi soluționat, instanța dispunând încetarea procesului penal, iar acțiunea civilă a fost lăsată soluționată.

În drept, reclamanții au invocat următoarele dispoziții legale: art. 36, art. 252, art. 253, art. 412, art. 426, art. 529, art. 1349 și urm., art. 1373 alin. (1) și (2), art. 1381, art. 1385, art. 1386, art. 1390 și art. 1391 din C. civ.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 17 ianuarie 2022, pronunțată de Tribunalul Ilfov – secția civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepția necompetenței materiale procesuale a completului F23 civil, invocată din oficiu și, în temeiul art. 200 alin. (2) din C. proc. civ., s-a dispus înaintarea dosarului privind pe reclamanții A. și B. și pe pârâta S.C. C. S.R.L. la Serviciul Registratură, în vederea repartizării aleatorii pe completurile specializate în litigii de muncă și asigurări sociale.

La data de 27 aprilie 2022, reclamanții A. și B. au depus o cerere modificatoare, prin care au solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare pentru reclamanta A., calculată la suma reprezentând daunele datorate acesteia, de la data de 8 octombrie 2014 până la momentul plății daunelor morale, iar la sumele reprezentând prestația periodică lunară datorată acesteia de la data scadenței fiecărei prestații până la momentul plății sumelor datorate cu acest titlu, iar pentru reclamantul B. obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare calculată la suma reprezentând daunele datorate acestuia de la data de 27 mai 2015 până la momentul plății daunelor morale, iar la sumele reprezentând prestația periodică lunară datorată acestuia de la data scadenței fiecărei prestații până la momentul plății sumelor datorate cu acest titlu.

La termenul din 8 iunie 2022, Tribunalul Ilfov a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale teritoriale, având în vedere domiciliul reclamanților.

Prin sentința civilă nr. 1620 din 8 iunie 2022, pronunțată de Tribunalul Ilfov – secția civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Ilfov, competența de soluționare a cauzei fiind declinată în favoarea Tribunalului Vaslui.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Ilfov a evocat dispozițiile art. 269 alin. (1) și alin. (2) din Codul muncii, precum și pe cele ale art. 208 și art. 210 din Legea nr. 62/2011, prevederi care reglementează competența teritorială în materia litigiilor de muncă, reținând că în speță reclamanții au domiciliul în jud. Vaslui, așa cum s-a menționat în cererea de chemare în judecată.

Pe rolul Tribunalului Vaslui, cauza a fost înregistrată, sub nr. x/2022, la data de 6 iulie 2022.

Prin notele scrise depuse pentru termenul de judecată din 22 septembrie 2022, pârâta S.C. C. S.R.L. a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Vaslui în soluționarea cauzei.

Tribunalul Vaslui – secția civilă, prin sentința civilă nr. 976/2022 din 22 septembrie 2022, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Ilfov – secția civilă; a constatat ivit conflictul negativ de competență și, în baza dispozițiilor art. 134 din C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării cauzei; a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În argumentarea acestei sentințe, s-a arătat că reclamanții urmăresc satisfacerea unor drepturi proprii, rezultate ca urmare a decesului autorului lor. Ei nu urmăresc satisfacerea unor drepturi ce au aparținut defunctului, acțiunea acestora neavând drept izvor contractul individual de muncă al defunctului.

Din motivarea în fapt se reține că reclamanții nu invocă un prejudiciu al defunctului rezultat din raportul de muncă, ci propriul prejudiciu rezultat ca urmare a decesului tatălui lor. În cauză, instanța nu este chemată să soluționeze un conflict de muncă între angajat și fostul angajator.

Pe cale de consecință, Tribunalul Vaslui a apreciat că urmașii persoanei decedate (salariat la momentul respectiv) nu pot solicita prin intermediul unei acțiuni specifice litigiilor de muncă și asigurărilor sociale pretenții rezultate în urma unui accident de muncă, așa cum a fost acesta calificat de Inspectoratul Teritorial de Muncă. Ar fi putut solicita autorul acestora, în baza contractului individual de muncă.

Au fost redate dispozițiile art. 253 din Codul muncii, care stabilesc că:

,,(1) Angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

(2) În cazul în care angajatorul refuză să îl despăgubească pe salariat, acesta se poate adresa cu plângere instanțelor judecătorești competente".

Tribunalul Vaslui a reținut că Legea nr. 53/2003 (Codul muncii) face trimitere expresă la prevederile C. civ. care se vor aplica pentru răspunderea contractuală, fără a reglementa în mod expres reguli speciale după care va fi soluționată acțiunea în despăgubiri care se întemeiază pe o culpă delictuală, precum este aceea care există în cazul unui accident de muncă soldat cu moartea angajatului.

S-a constatat că răspunderea juridică a angajatorului, S.C. C. S.R.L., nu s-a născut în baza contractului individual de muncă, ci în baza unui delict, fapta cauzatoare de prejudiciu fiind infracțiunea de ucidere din culpă, săvârșită de inculpatul E., faptă a cărei latură penală a fost soluționată, iar latura civilă a rămas nesoluționată.

Așadar, în cauză este vorba de o răspundere delictuală specifică prevederilor din C. civ., dispozițiile art. 253 Codul muncii neputând fi extrapolate în această situație.

Deosebirea dintre culpa contractuală și cea delictuală are consecințe practice diferite în materie de responsabilitate pentru accidentele survenite cu ocazia executării unui contract.

În considerarea faptului că acțiunea în pretenții rezultată din săvârșirea unei fapte delictuale, nu are natura unui litigiu de muncă, ci a unui litigiu civil.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă la data de 3 octombrie 2022.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, pentru următoarele considerente:

În prezenta cauză, conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Ilfov și Tribunalul Vaslui are la bază calificarea juridică diferită dată de cele două instanțe litigiului dedus judecății.

Astfel, în timp ce Tribunalul Ilfov a calificat litigiul ca fiind unul de muncă, Tribunalul Vaslui l-a calificat ca fiind de drept comun.

Prin urmare, determinarea instanței competente teritorial să soluționeze cauza depinde de stabilirea corectă a naturii litigiului dedus judecății.

Cu privire la această chestiune, Înalta Curte constată că, prin acțiunea promovată, reclamanții A. și B. au solicitat instanței să dispună angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei S.C. C. S.R.L. și obligarea acesteia la acoperirea prejudiciului nepatrimonial suferit de reclamanți, ca urmare a accidentului de muncă din data de 8 octombrie 2014, soldat cu decesul tatălui lor, D..

Reclamanții și-au întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 1373 alin. (1) și (2) din C. civ., care reglementează una dintre formele răspunderii civile delictuale pentru fapta altuia, respectiv răspunderea comitentului pentru prejudiciul cauzat terților prin fapta ilicită a prepusului.

Acest text de lege prevede că: "(1) Comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepușii săi ori de câte ori fapta săvârșită de aceștia are legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate. (2) Este comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită direcția, supravegherea și controlul asupra celui care îndeplinește anumite funcții sau însărcinări în interesul său ori al altuia".

Așadar, reclamanții au învestit instanța cu soluționarea unei acțiuni în pretenții rezultată din săvârșirea unei fapte civile delictuale.

Nu se poate considera că a fost dedus judecății un conflict de muncă, așa cum în mod eronat a reținut Tribunalul Ilfov, atâta timp cât obiectul acțiunii nu are legătură cu contractul individual de muncă încheiat de societatea pârâtă cu autorul reclamanților.

Prin urmare, obiectul și temeiul juridic al cererii impun concluzia că litigiul este unul de drept comun.

Întrucât cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, este aplicabilă atât regula generală de drept comun în materia competenței teritoriale, instituită de art. 107 din C. proc. civ., cât și dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 din același act normativ care stipulează că: "în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanța locului în care s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul".

În cauză, opțiunea reclamanților a fost în sensul soluționării cauzei la instanța locului în care s-a săvârșit fapta ilicită (accident de muncă soldat cu decesul numitului D.), respectiv pe șantierul din orașul Popești-Leordeni, str. x, jud. Ilfov, deschis de societatea pârâtă C. S.R.L., care are sediul tot în circumscripția Tribunalului Ilfov.

Față de cele arătate, în aplicarea dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., raportat la art. 135 alin. (4) din același cod, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.