ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2294/2022

Ședința publică din data de 3 noiembrie 2022

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 17 septembrie 2015 pe rolul Judecătoriei Onești, sub nr. x/2015, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata B., a formulat contestație la executare împotriva procesului-verbal de sechestru din 1 septembrie 2015 din dosarul de executare nr. x/TAA/2014/1, solicitând desființarea acesteia.

Judecătoria Onești, prin sentința civilă nr. 542 din 19 februarie 2016, a respins contestația la executare formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata B.; a respins capătul de cerere privind întoarcerea executării silite; în temeiul art. 720 alin. (4) din C. proc. civ., a dispus comunicarea hotărârii, din oficiu și de îndată, la momentul rămânerii definitive, către Biroul Executorului Judecătoresc C.; contestatoarea a fost obligată să achite către Biroul Executorului Judecătoresc C. suma de 90 RON, reprezentând contravaloare copii xerox și să plătească intimatei cheltuieli de judecată în cuantum de 300 RON – onorariul de avocat.

Tribunalul Bacău – secția I civilă, prin decizia civilă nr. 480/A din 24 august 2016, a respins ca nefondat apelul formulat apelanta-contestatoare A. împotriva sentinței civile nr. 542 din 19 februarie 2016 a Judecătoriei Onești; apelanta a fost obligată la plata sumei de 346 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat la data de 12 octombrie 2016 pe rolul Curții de Apel Bacău – secția I civilă.

Curtea de Apel Bacău – secția I civilă, prin decizia civilă nr. 145 din 6 martie 2017, a respins ca inadmisibil recursul promovat de A. împotriva deciziei civile nr. 480/A din 24 august 2016 a Tribunalului Bacău – secția I civilă.

Prin încheierea din 6 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Bacău – secția I civilă, în dosarul nr. x/2015, s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de recurenta A. privind sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 727 și art. 728 alin. (1) din C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010.

În argumentarea soluției pronunțate, s-a reținut, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale, întrucât prevederile legale criticate pentru neconstituționalitate nu au legătură cu problema de drept pusă în discuție, respectiv inadmisibilitatea recursului, în raport de dispozițiile art. 483 alin. (3) și art. 718 alin. (1) din C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Împotriva acestei încheieri, recurenta A. a declarat recurs, înregistrat la data de 27 aprilie 2017 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, sub nr. x/2015.

În recursul său, de altfel, nefundamentat în drept, recurenta A. a susținut faptul că instanța de control constituțional ar putea emite o decizie în care să se arate că prevederile articolului din noul C. proc. civ. are aplicabilitate în mod hotărâtor în ce privește executarea silită, nu numai în ce privește persoanele fizice, ci și în cazul persoanelor juridice.

Recurenta consideră că legiuitorul a înțeles să protejeze, deopotrivă, atât persoana juridică, cât și persoana fizică, căci ambele pot fi vătămate prin executare, iar persoanei juridice, așa cum este A. nu i se pot executa silit singurele bunuri apte de a face să-și continue activitatea, executare care a determinat blocarea activității Asociației, întrucât nu mai dispune de resurse pentru a-și procura alte bunuri de natura celor executate.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata B. a invocat excepția tardivității declarării recursului, solicitând admiterea acesteia și respingerea căii extraordinare de atac. Totodată, a arătat că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a cererii de sesizare cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, iar potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din aceeași lege, acesta este un impediment pentru sesizarea Curții Constituționale de către instanța de judecată.

La data de 17 iulie 2017, recurenta A. a depus la dosar răspuns la întâmpinare, arătând, în ceea ce privește excepția invocată de intimată, cu referire la art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevede că termenul de declarare a recursului curge de la data pronunțării, că pronunțarea nu s-a făcut în ședință publică. Totodată, a menționat că o încheiere nu se poate ataca, dacă partea nu cunoaște considerentele pentru care instanța a adoptat acea soluție.

Pe cale de consecință, recurenta consideră că statuarea în cuprinsul Legii nr. 47/1992, respectiv la art. 29 alin. (5) a prevederii că termenul de recurs curge de la pronunțare este neconstituțională, arătând că înțelege să invoce, în recurs, această excepție, câtă vreme pronunțarea nu s-a făcut în ședință publică, ca să aibă cunoștință de considerentele încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

La data de 21 septembrie 2017, magistratul-asistent raportor a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat de recurenta A., concluziile acestuia fiind în sensul că "soluția preconizată este aceea de respingere a recursului, ca tardiv, conform dispozițiilor art. 493 alin. (5) din Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 185 alin. (1) din același Cod, avându-se în vedere că recursul nu a fost declarat și motivat în cadrul termenului procedural legal, prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale".

Prin punctul de vedere depus cu privire la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, recurenta A. a solicitat, din nou, sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Completul de filtru, prin încheierea din 18 ianuarie 2018, a dispus comunicarea cererii de sesizare a Curții Constituționale către intimata B. și a fixat termen la data de 22 februarie 2018, cu citarea părților, pentru a pune în discuție această cerere, precum și pentru a da posibilitatea acestora să-și exprime, în scris, un punct de vedere cu privire la sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, invocată de recurenta A..

La termenul din 22 februarie 2018, s-a încuviințat cererea de amânare a judecării cauzei, formulată de către D., în calitate de reprezentant legal al A., pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale.

Prin înscrisul depus la dosar la 21 februarie 2018 intimata B. a solicitat respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, arătând că textul de lege criticat este constituțional și că potrivit dispozițiilor art. 470 alin. (5) și art. 487 din C. proc. civ., motivarea recursului se poate face în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii.

Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, prin încheierea din 26 aprilie 2018, a admis cererea formulată de recurenta A. și a dispus sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, invocată de recurentă, în ce privește sintagma "cu recurs… în termen de 48 de ore de la pronunțare". Totodată, instanța supremă a suspendat judecata recursului declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 6 martie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Bacău – secția I civilă, în dosarul nr. x/2015, până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

La data de 15 iulie 2022, Curtea Constituțională a înaintat o copie a deciziei nr. 723 din 2 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, prin care s-a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate.

Prin rezoluția din 22 august 2022 s-a fixat termen la 3 noiembrie 2022, cu citarea părților, pentru repunerea cauzei pe rol, după soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția tardivității declarării recursului, invocată de intimata B., Înalta Curte reține că este întemeiată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, "dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile".

Textul de lege anterior menționat instituie o excepție de la termenul de recurs de drept comun reglementat de art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., atât în privința duratei, cât și a momentului de la care începe să curgă.

Astfel, în cazul încheierilor de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, durata termenului de recurs este de 48 de ore, iar momentul de la care începe să curgă termenul de declarare a recursului coincide cu data pronunțării hotărârii. De la data comunicării hotărârii începe să curgă un nou termen de aceeași durată pentru depunerea motivelor de recurs, conform art. 487 alin. (1) teza finală raportat la art. 470 alin. (5) din C. proc. civ.

De asemenea, art. 181 alin. (1) pct. 1 din același cod prevede că atunci când termenul se socotește pe ore, acesta începe să curgă de la ora zero a zilei următoare.

Pornind de la aceste texte de lege, instanța supremă constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă încheierea din 6 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Bacău – secția I civilă, în dosarul nr. x/2015, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 727 și art. 728 alin. (1) din C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, formulată de recurenta-reclamantă A..

Cum termenul de 48 de ore prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 pentru declararea recursului se calculează de la data pronunțării încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, iar art. 181 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. prevede că termenul stabilit pe ore începe să curgă de la ora zero a zilei următoare, rezultă că acest termen a început să curgă la 7 martie 2017, ora zero și s-a împlinit la 9 martie 2017, ora zero.

Cu privire la data declarării recursului, instanța supremă constată că recurenta A. a transmis, prin fax, cererea de recurs la 4 aprilie 2017 .

Având în vedere că recursul a fost declarat cu depășirea termenului imperativ de 48 de ore prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, fără ca recurenta să invoce și să dovedească existența unor motive temeinice care să justifice repunerea sa în termen, devine incident art. 185 alin. (1) teza I din C. proc. civ., conform căruia, "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel".

Ca urmare a exercitării recursului cu nerespectarea termenului imperativ stabilit de legea specială, instanța supremă constată că a intervenit decăderea părții din dreptul de a exercita această cale de atac, cu consecința pierderii de către recurentă a dreptului de a-i fi examinate pe fond motivele invocate prin cererea de recurs.

Față de cele anterior expuse, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, raportat la art. 185 alin. (1) teza I din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 6 martie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Bacău – secția I civilă, în dosarul nr. x/2015, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 6 martie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Bacău – secția I civilă, în dosarul nr. x/2015, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 noiembrie 2022.