ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2283/2022

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 19 septembrie 2018, pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, reclamanta A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., obligarea acesteia să-i restituie suma de 102.757 euro, în echivalent RON la curs de referință al Băncii Naționale a României din ziua restituirii și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul demers judiciar.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 194, art. 293 C. proc. civ., art. 1576, art. 1578 și art. 1584 din vechiul C. civ.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta S.C. B. S.R.L. a solicitat respingerea acțiunii formulate, în principal ca fiind prescrisă și în subsidiar ca fiind neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta și-a modificat și completat motivele acțiunii introductive, așa cum au fost detaliate și în răspunsul la întâmpinare cu privire la temeinicia acțiunii acesteia și implicit a netemeiniciei excepției prescripției dreptului material la acțiune invocata de pârâtă prin întâmpinare.

Prin încheierea din 5 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, în dosarul nr. x/2018, s-a respins, ca neîntemeiată, a excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârâta S.C. B. S.R.L..

Prin sentința civilă nr. 1696 din 9 octombrie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Specializat Cluj s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L..

Împotriva sentinței civile nr. 1696 din 9 octombrie 2019 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj a declarat apel C., în calitate de succesor unic al reclamantei A., solicitând admiterea apelului și, pe cale de consecință schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii în întregime a cererii de chemare în judecată astfel cum aceasta a fost formulată, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată la fond; obligarea intimatei B. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în apel.

Împotriva încheierii din 5 iunie 2019 a declarat apel S.C. B. S.R.L., solicitând desființarea acesteia și admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 64/2021 din 9 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă, a fost admis apelul declarat de C., succesor al reclamantei A., împotriva sentinței civile nr. 1696 din 9 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Specializat Cluj, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a fost acțiunea formulată de reclamanta A. prin moștenitor, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L..

A fost obligată pârâta B. S.R.L. să restituie reclamantei împrumutul în sumă de 102.757 Euro, în echivalentul în RON la cursul BNR din ziua restituirii.

A fost respins apelul declarat de S.C. B. S.R.L. împotriva încheierii pronunțate la 5 iunie 2019 de Tribunalul Specializat Cluj.

Pârâta B. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 64/2021 din 9 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă.

În argumentarea recursului, în ceea ce privește incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critică decizia recurată, susținând, în esență, că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1581 - 1583 raportate la prevederile art. 1023, 1024 C. civ. de la 1864, aplicabile contractului de împrumut din speță, conform art. 3 din Legea nr. 71/2011. Potrivit acestor dispoziții legale, niciun împrumut nu poate fi solicitat de creditor înainte de împlinirea termenului, iar atunci când termenul nu este stabilit, creditorul poate solicita instanței stabilirea termenului de restituire. Cerere de stabilire a unui termen de restituire nu poate fi făcută decât înăuntrul termenului de prescripție de trei ani (împlinit, pentru ultima tranșă, pentru ca instanța este obligată să verifice, în prealabil, că există în speță o obligație civilă perfectă suscepibilă de restituire).

Or, în speță, instanța de apel a dispus restituirea împrumutului în baza art. 1576 C. civ., privitor la obligația generală de restituire, fără a mai cerceta sau argumenta nicăieri de ce obligația, care nu este prescrisă în opinia instanței, ar fi și scadentă.

În consecință, în opinia recurentei, hotărârea este nelegală sub aspectul refuzului de a verifica existența unui termen de restituire și al necercetării împlinirii termenului de restituire.

Totodată, consideră că decizia atacată încalcă dispozițiile 966 - 968 C. civ. de la 1864, referitoare la cauza actului juridic.

Reia argumentele din cuprinsul concluziilor scrise în apel conform cărora: "în funcție de sumele cu care au contribuit fiecare dintre asociați s-au stabilit cotele de participare la societate, aceste împrumuturi fiind făcute în considerarea calității speciale de asociați, cu scopul principal de a finanța activitatea societății, astfel cauza mediată a încheierii actului juridic, asumată de fiecare asociat, a fost aceea de a stabili ulterior soarta sumelor învestite în funcție de interesul societar".

Așa fiind, apreciază că în mod corect prima instanță a concluzionat că în funcție de sumele cu care au contribuit fiecare dintre asociați, inclusiv reclamanta, s-au stabilit cotele de participare la societate.

Recurenta susține și încălcarea prevederilor art. 969, 973 C. civ., privitoare la relativitatea efectelor contractului.

Sub un ultim aspect, apreciază că instanța de apel a făcut o greșită aplicare, la starea de fapt reținută, a dispozițiilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, în analiza condițiilor recunoașterii care au ca efect întreruperea cursului prescripției extinctive.

Instanța de apel a reținut în considerente că automat și indiferent de circumstanțe o înregistrare în Registrele contabile ale pârâtei a unei datorii are valoarea juridică a unei recunoașteri de datorie, cu consecința întreruperii cursului prescripției extinctive.

Solicitarea sumei de 102.757 euro, la mai mult de 12 ani de la acordarea acesteia, nu poate fi admisă, aceasta reprezentând o creanță prescrisă în sensul prevederilor legale indicate.

Subsumat motivului de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține, în esență, că, în cuprinsul considerentelor deciziei există o serie de motive contradictorii.

Rezumând, consideră că instanța de apel a pronunțat o hotărâre al cărei raționament este în contradicție cu starea de fapt reținuta (care a denaturat vădit sensul a două acte esențiale în cauză), contradictorie, aplicând în funcție de interesul conjunctural al intimatei fie statutul de credit de asociat fie cel de credit al unui terț, și pronunțată cu greșita aplicare a legii.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimatul-reclamant C., succesor al reclamantei A. nu a formulat întâmpinare.

La 21 mai 2021, avocat D., apărătorul ales al intimatului C., succesor al reclamantei A., a învederat instanței încetarea mandatului de reprezentare încheiat cu intimatul.

La 6 aprilie 2022, recurenta-pârâtă a declarat că renunță la judecata recursului formulat în cauză și achiesează în totalitate la dispozițiile deciziei recurate, anexând în acest sens declarația administratorului societății recurente, E., autentificată prin încheierea de autentificare nr. x din 30 martie 2022.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 18 mai 2022, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, cererea formulată în temeiul art. 463 alin. (1) C. proc. civ. și a reținut:

Se constată că prin cererea transmisă la 6 aprilie 2022 și înregistrată la 8 aprilie 2022, recurenta-pârâtă a declarat că renunță la judecata recursului formulat în cauză și că achiesează în totalitate la dispozițiile deciziei recurate, anexând în acest sens declarația administratorului societății recurente, E., autentificată prin încheierea de autentificare nr. x din 30 martie 2022.

Principiul disponibilității, specific procesului civil, este consacrat de art. 9, precum și de art. 22 alin. (6) C. proc. civ. și constă în faptul că părțile pot determina nu numai existența procesului, respectiv declanșarea acestuia și libertatea de a-i pune capăt, dar și stabili cadrul procesual.

Așadar, principiul disponibilității cuprinde și posibilitatea părților de a efectua acte de dispoziție, acestea fiind desistarea (renunțarea reclamantului), achiesarea și tranzacția judiciară.

Dispozițiile art. 404 alin. (2) C. proc. civ. stipulează că renunțarea la calea de atac se poate face și ulterior pronunțării, chiar și după declararea căii de atac, prin prezentarea părții înaintea președintelui instanței sau a persoanei desemnate de acesta ori, după caz, prin înscris autentic care se va depune la grefa instanței, atât timp cât dosarul nu a fost înaintat la instanța competentă, dispozițiile alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător.

Totodată, prevederile art. 463 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc că achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre.

Manifestarea expresă de voință a părții reglementată de art. 404 C. proc. civ. se caracterizează prin aceea că partea care a pierdut procesul, în primă instanță sau în apel, renunță la dreptul de a exercita calea de atac, apelul sau, după caz, recursul, împotriva hotărârii respective ori dacă a formulat deja o cale de atac, o retrage.

Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 404 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că achiesarea la hotărârea atacată poate avea loc și ulterior exercitării căii de atac, după trimiterea dosarului la instanța superioară, în cursul judecării căii de atac titularul acesteia putând oricând să se desisteze de continuarea judecății în calea de atac, ordinară sau extraordinară, caz în care se va face aplicarea art. 463 C. proc. civ., întrucât partea înțelege să-și retragă calea de atac.

În cauza de față, manifestarea de voință a recurentei în sensul de renunțare la judecata cererii de recurs îndreptată împotriva deciziei nr. 64/2021 din 9 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă, reprezintă un act de dispoziție al acestuia, care nu este supus cenzurii instanței.

Pentru rațiunile înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 463 alin. (1) C. proc. civ., cu respectarea principiului disponibilității părților în procesul civil, urmează să ia act de achiesarea recurentei-pârâte S.C. B. S.R.L. la decizia nr. 64/2021 din 9 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În temeiul art. 463 C. proc. civ., ia act de achiesarea recurentei-pârâte S.C. B. S.R.L. la decizia nr. 64/2021 din 9 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2022.