ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2253/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2253/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 2 noiembrie 2022
Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 22 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a dispus suspendarea judecării recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. A.. S.A. împotriva deciziei civile nr. 3762 din 23.09.2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.
Împotriva acestei încheieri, S.C. A.. S.A. a formulat recurs.
Recurenta susține că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Mai arată că la termenul de judecată stabilit pentru data de 22 februarie 2022, reprezentantul societății nu a putut participa la ședința de judecată, fiind plecat din București. Totodată invocă dispozițiile art. 1351-1361 C. civ. privind cauzele de exonerare a răspunderii civile și susține că nu există eveniment inevitabil care nu poate fi împiedicat de către cel a fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs, mai ales că S.C. A.. S.A. nu a consumat energia electrică la care intimata face referire. În concluzie, solicită admiterea recursul și rejudecarea cauzei.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Intimata - reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat anularea recursului ca nemotivat.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".
Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancțiunea nulității pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.
Înalta Curte de Casație și Justiție reține că susținerile recurentei prin care arată că la termenul de judecată din data de 22 februarie 2022, reprezentantul societății nu a putut participa la ședința de judecată, întrucât era plecat din București, nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate. Totodată, criticile prin care invocă dispozițiile art. 1351-1361 C. civ. privind cauzele de exonerare a răspunderii civile reprezintă aspecte de fond ce nu pot fi analizate în această etapă procesuală în condițiile în care recursul vizează încheierea prin care s-a dispus suspendarea judecării recursului.
Înalta Curte de Casație și Justiție constată că argumentele expuse succint de către recurentă nu se încadrează în motivele de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., motivul prevăzut la pct. 8 fiind indicat formal.
În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A.. S.A. împotriva încheierii din 22 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă, în dosarul nr. x/2019.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A.. S.A. împotriva încheierii din 22 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă, în dosarul nr. x/2019.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 noiembrie 2022.