ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2230/2022

Ședința publică din data de 1 noiembrie 2022

Asupra recursurilor, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 7908/27.07.2018, Judecătoria Sectorului 2 București – secția Civilă a respins ca neîntemeiată contestația la executare și a obligat contestatorii la plata către B.E.J. G. a sumelor de 1.151,92 RON, reprezentând contravaloare fotocopiere dosar de executare și de 21.400,17 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 3213/20.10.2020, Tribunalul București – secția a VI-a Civilă a admis excepția inadmisibilității motivelor noi de apel invocate de E. prin notele din 16.12.2019 și le-a respins ca inadmisibile, a admis excepția de tardivitate a motivelor de apel invocate de D., prin notele din 01.07.2020 și le-a respins ca tardiv formulate; a admis apelul și a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a admis contestația la executare și a anulat executarea silită și toate actele de executare din dosarul nr. x/2016 al B.E.J. G.; a obligat intimata să-i achite contestatorului E. suma de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată și i-a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în taxa judiciară de timbru; a obligat intimata să achite către B.E.J. G. suma de 1.151,92 RON, reprezentând contravaloarea fotocopierii dosarelor de executare și către apelanții A. și C. suma de câte 8.513,38 RON pentru fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată; a respins cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 15.04.2021, Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă a admis cererea de repunere în termenul de revizuire, în raport cu art. 186 C. proc. civ., cu motivarea că având în vedere motivul de revizuire invocat, respectiv încălcarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat, prin raportare la considerentele deciziei atacate, revizuenta a fost în imposibilitatea exercitării căii de atac până la data comunicării deciziei nr. 3213/2020, motiv pentru care a respins excepția tardivității revizuirii.

Prin decizia civilă nr. 880/20.05.2021, Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă a calificat excepția inadmisibilității ca fiind o apărare, a respins ca nefondată cererea de revizuire și a obligat revizuenta la plata către intimatul E. a sumei de 4.500 RON și către intimatul D. a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că nu sunt incidente prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu este întrunită tripla identitate de părți, obiect și cauză.

În motivare, a susținut că a solicitat revizuirea deciziei nr. 3213/2020 a Tribunalului București – secția a VI-a Civilă, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat prevăzut de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la considerentele sentinței civile nr. 4897/22.06.2016 a Judecătoriei Sectorului 5 București și ale deciziei civile nr. 618A/19.02.2018 a Tribunalului București – secția a IV-a Civilă. Însă, cererea a fost respinsă pentru neîndeplinirea condiției triplei identități de părți, obiect și cauză, conform art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

În continuare, a prezentat detaliat aspecte legate de situația de fapt și de identitatea chestiunii litigioase existente între cele două dosare, nr. x/2015 și nr. y/2017, cu privire la caracterul cert, lichid și exigibil al creanței izvorâte din contractul de limită de creditare nr. x/21.04.2005 și actele subsecvente.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a arătat că instanța de revizuire a încălcat regulile de procedură reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., rap. la art. 431 alin. (2) și art. 430 alin. (1) și (2), respectiv art. 435 alin. (2) C. proc. civ.

Sub acest aspect, a relevat că instanța de revizuire a ignorat efectul pozitiv al puterii de lucru judecat și nu a supus analizei sale incidența motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva manifestării pozitive a autorității de lucru judecat, care nu impune întrunirea triplei identități de părți, obiect și cauză în procesele în care s-au pronunțat hotărâri potrivnice.

Totodată, a arătat că prin încălcarea art. 435 alin. (2) C. proc. civ., instanța de revizuire a încălcat opozabilitatea conferită de lege hotărârilor judecătorești în privința terților, în lipsa unei probe contrare administrată de aceștia. De altfel, au fost încălcate efectele hotărârii judecătorești față de terți, conferite de art. 435 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit recurentei, vătămarea care i-a fost produsă este evidentă, întrucât ignorând efectul pozitiv al chestiunilor dezlegate prin considerentele hotărârilor definitive invocate, instanța de revizuire a menținut decizia a cărei retractare a solicitat-o care, contrar celor statuate anterior, infirmă caracterul cert, lichid și exigibil al creanței născute din contractul de credit, cu consecința imposibilității recurentei de a continua urmărirea silită a creanței sale în dosarul de executare nr. 2959/2016 aflat pe rolul B.E.J. G..

A mai susținut că instanța de revizuire a introdus pe cale judiciară condiții suplimentare de admisibilitate a revizuirii, cu încălcarea drepturilor privind liberul acces la justiție și la un proces echitabil, dreptul al un remediu efectiv și la o cale de atac efectivă, conform art. 21 din Constituție, art. 13 din C.E.D.O. și art. 47 din C.D.F.U.E.

De asemenea, recurenta a dezvoltat pe larg aspecte doctrinare legate de efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, subliniind diferențele dintre cele două efecte ale autorității de lucru judecat, pozitiv și negativ, din perspectiva prevederilor art. 431 alin. (2) și art. 430 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta a relevat că instanța de revizuire a reținut aplicabilitatea art. 435 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că "nefiind părți sau succesori ai părților, intimaților din prezenta cauză hotărârea pronunțată în dosarul nr. x/2015 le este opozabilă, aceștia putând face dovada contrarie", pentru ca în continuare instanța să constate contradictoriu că "este firesc ca acestora să nu li se impună soluția pronunțată în dosarul nr. x/2015 în contextul în care nu au participat la judecarea procesului și nu au putut formula apărări".

În acest context, recurenta a afirmat că aceste considerente sunt contradictorii, ceea ce atrage incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Pornind de la aceste repere, a mai afirmat că instanța de revizuire nu a dat eficiență opozabilității sentinței nr. 4897/22.06.2016 a Judecătoriei Sectorului 5 București și a deciziei civile nr. 618A/19.02.2018 a Tribunalului București – secția a IV-a Civilă, față de terți, în condițiile în care intimații nu au administrat nicio probă.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat că decizia recurată cuprinde motive contradictorii în ce privește interpretarea art. 435 alin. (2) C. proc. civ. și aprecierea asupra efectelor hotărârilor din dosarul nr. x/2015, în raport cu intimații din cauză.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a reiterat încălcarea normelor de la art. 431 alin. (2), art. 430 alin. (1) și (2) și art. 435 alin. (2) C. proc. civ., subliniind că a fost adusă atingere securității juridice și că a fost nesocotită legislația relevantă a Consiliului Europei și a Uniunii Europene, cât și a chestiunilor statuate de jurisprudența comunitară.

Intimații au depus la dosar întâmpinări, solicitând respingerea recursului.

În temeiul art. 491 C. proc. civ., intimașii A., B. și C., D. și E. au formulat recursuri incidente împotriva încheierii din 15.04.2021 precum și a deciziei, solicitând casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

În motivarea recursului său incident, E. a arătat că dispoziția de repunere în termen și de respingere a excepției tardivității sunt nelegale, întrucât termenul de o lună, reglementat de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se calculează de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri respectiv în cauză, 20.10.2020 și nu de la data comunicării hotărârii.

A mai relevat că nu are nicio relevanță data când i-a fost comunicată hotărârea părții adverse, în condițiile în care legea nu condiționează exercitarea revizuirii de comunicarea acesteia.

Potrivit recurentului, întrucât termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la data pronunțării ultimei hotărâri, și nu de la comunicare, cererea de repunere în termen se impunea a fi respins ca neîntemeiată, iar excepția tardivității revizuirii trebuia admisă.

De asemenea, a arătat că hotărârea recurată este nelegală și în privința calificării excepției inadmisibilității cererii de revizuire ca apărare de fond, având în vedere că revizuirea nu este îndreptată împotriva soluțiilor cuprinse în dispozitivele sentinței civile nr. 4897/22.06.2016 și a deciziei civile nr. 618A/19.02.2018, iar motivele revizuirii vizau o contrarietate de considerente.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În memoriul lor de recurs incident, A., B. și C. au invocat nelegalitatea hotărârilor, solicitând casarea lor și trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

În motivare, au arătat că art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prevede că termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, iar acest text legal nu distinge între revizuirea exercitată pentru nesocotirea efectului pozitiv al lucrului judecat și cea întemeiată pe nesocotirea autorității de lucru judecat, astfel că nici instanța nu avea voie să facă o astfel de distincție.

S-a susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 461 alin. (1) C. proc. civ., subliniind că revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorității de lucru judecat nu poate viza decât soluția pronunțată prin dispozitivul hotărârii, deoarece efectul admiterii revizuirii este anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăți existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuție.

Totodată au arătat că a fost încălcată și jurisprudența Curții Constituționale, sens în care au redat un paragraf din cuprinsul hotărârii recurate și au afirmat că se încalcă și art. 425 C. proc. civ., necunoscându-se pe ce se întemeiază concluzia instanței referitoare la faptul că "Decizia Curții Constituționale nr. 346/16 iunie 2020 nu are în vedere situația regăsită în speță (...)".

De altfel, potrivit recurenților, instanța de revizuire a încălcat și art. 186 C. proc. civ., care condiționau repunerea în termen a revizuentei de dovedirea de către aceasta a faptului că întârzierea s-a datorat unor motive temeinic justificate, deci a unei împrejurări care exclude culpa sa. Or, în cauză, motivul invocat de revizuentă privitor la comunicarea hotărârii după expirarea termenului legal de revizuire, nu reprezenta un motiv temeinic pentru repunerea în termen.

Recurenții au mai invocat nelegalitatea deciziei și în ce privește calificarea excepției inadmisibilității cererii de revizuire ca fiind o apărare de fond.

În drept, au invocat art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Prin cererea de recurs incident, D. a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârilor, cu privire la dispozițiile de admitere a cererii de repunere în termen și de respingere a excepției tardivității, precum și a calificării excepției inadmisibilității ca fiind o apărare de fond.

În motivare, a arătat că instanța de revizuire trebuia să rețină că motivul invocat de revizuentă în susținerea cererii de repunere în termenul de revizuire nu poate fi considerat temeinic, în afara oricărei culpe, întrucât aceasta trebuia să cunoască legea.

Potrivit recurentului, asupra motivului invocat de revizuentă în susținerea cererii de repunere în termen, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin mai multe hotărâri, sens în care a redat mai multe paragrafe din decizia nr. 346/16.06.2020.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Recurenta-revizuentă a răspuns la întâmpinări și a înregistrat la dosar întâmpinare la recursurile incidente.

Recurenții au formulat răspuns la întâmpinări.

Analizând decizia atacată din perspectiva criticilor de nelegalitate invocate de recurenți, Înalta Curte reține următoarele:

În privința recursului principal declarat de revizuienta F. din analiza cauzei cererii de revizuire, rezultă că cererea formulată de revizuentă se fundamentează pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind evocată nesocotirea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

Totodată, revizuenta a solicitat să fie repusă în termenul de declarare a căii de atac, susținând că doar la data de 30.12.2020, când i-a fost comunicată hotărârea, a luat cunoștință de încălcarea autorității de lucru judecat a considerentelor sentinței nr. 4897/22.06.2016 a Judecătoriei Sectorului 5 București și ale deciziei civile nr. 618A/19.02.2018 a Tribunalului București – secția a IV-a Civilă.

Prin încheierea din 15.04.2021, a fost admisă cererea de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire și, totodată, s-a respins excepția tardivității revizuirii.

Prin decizia civilă care formează obiectul recursurilor, a fost calificată excepția inadmisibilității ca fiind o apărare și respinsă ca nefondată cererea de revizuire.

Înalta Curte notează că în considerarea motivelor invocate se impune analizarea cu prioritate a criticilor aduse încheierii din 15.04.2021, formulate prin recursurile incidente, prin care recurenții pun în discuție legalitatea încheierii atacate din perspectiva dispoziției de admitere a cererii de repunere în termen și celei de respingere a excepției tardivității cererii de revizuire, pentru că, în măsura în care acestea sunt fondate, produc consecințe asupra motivelor de recurs invocate atât prin recursurile incidente, cât și prin recursul principal.

În privința criticilor privind încălcarea prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dezvoltând această critică, prin recursurile incidente s-a susținut că instanța de revizuire în mod greșit a argumentat că necomunicarea hotărârii înăuntrul termenului de revizuire constituie un motiv temeinic care a împiedicat-o pe revizuentă să promoveze calea de atac înăuntrul termenului și în consecință sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 186 C. civ.

Potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: [...] în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri".

Instanța supremă notează că revizuenta a formulat cererea de revizuire la 30.12.2020, iar decizia a cărei retractare a solicitat-o a fost pronunțată la 20.10.2020.

Reglementarea motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul stabilirii condițiilor în care se poate anula o hotărâre a instanței, are drept scop protejarea autorității de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătorești, pentru a asigura ordinea și stabilitatea juridică.

Efectul pozitiv poate fi invocat, ca temei al revizuirii, în procesele pornite după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, întrucât noua formă a art. 513 alin. (4) reglementează posibilitatea instanței de revizuire de a "trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat".

După apariția Legii nr. 310/2018, conținutul art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu a fost însă modificat, ca atare, legea nu a îngăduit ca termenul de revizuire să curgă de la un alt moment decât cel al rămânerii definitive a ultimei hotărâri, spre exemplu de la cel al comunicării ei.

Aceasta relevă că optica legiuitorului sub aspectul termenului de declarare a căii de atac a revizuirii a rămas neschimbată față de fosta reglementare. Așa fiind, sunt pe deplin incidente considerentele expuse de Curtea Constituțională în decizia nr. 743/22.11.2018, prin care a respins excepția de neconstituționalitate a art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care autorul său o motivase din perspectiva imposibilității celui interesat de a formula o cerere de revizuire a unei hotărâri, pe motiv că ar încălca puterea de lucru judecat derivată din altă hotărâre, atât timp cât ultima hotărâre nu este redactată și comunicată, pentru a putea fi făcut un examen comparativ al argumentelor instanțelor.

În paragraful 16 al deciziei, instanța de contencios constituțional a reținut că hotărârea atacată cu revizuire "nu este criticată în raport cu materialul dosarului existent la data pronunțării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanța de judecată la data pronunțării. De aceea, formularea și motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoașterea argumentării instanței care a stat la baza pronunțării hotărârii atacate (...)". Iar în paragraful 19 al aceleiași decizii, a reținut că "pentru a beneficia de remediul prevăzut de calea extraordinară de atac a revizuirii în situația în care se ajunge la încălcarea autorității de lucru judecat prin pronunțarea a două hotărâri potrivnice este necesar ca această contrarietate să rezulte din confruntarea dispozitivelor celor două hotărâri" și că, deși prin prevederile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., se statuează că autoritatea de lucru judecat are aplicabilitate și în ceea ce privește considerentele pe care dispozitivul se sprijină, aceste dispoziții "se referă la considerentele care au fundamentat și condus la soluțiile celor două hotărâri contrare/potrivnice".

Se cuvine subliniat că în noua reglementare, care permite promovarea căii de atac a revizuirii pentru valorificarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, legiuitorul nu a adaptat și dispozițiile art. 511 alin. (4) C. proc. civ., care continuă să pretindă ca revizuirea să fie motivată prin însăși cererea de declarare sau înăuntrul termenului de exercitare, sub sancțiunea nulității.

Prin urmare, în condițiile în care aceste aspecte nu au fost avute în vedere la analiza îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 186 C. proc. civ., Înalta Curte va trimite cauza aceleiași instanțe pentru o nouă examinare a argumentelor prezentate în justificarea cererii de repunere în termenul de declarare a căii de atac și a soluției referitoare la respingerea excepției tardivității cererii de revizuire, urmând a ține cont de dezlegările arătate, în conformitate cu dispozițiile art. 501 C. proc. civ.

Așa fiind, Înalta Curte constată că este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel că, urmează ca, în baza art. 496 alin. (1) teza I C. proc. civ., să admită recursurile incidente, să caseze încheierea din 15.04.2021 și decizia atacată și să trimită cauza aceleiași curți de apel, spre o nouă judecată.

În condițiile admiterii acestui motiv, care atrage casarea hotărârilor pentru nerespectarea regulilor de procedură, analiza celorlalte motive de recurs devine de prisos.

Totodată, față de considerentele expuse, constatând soluționarea greșită a cererii de repunere în termenul pentru formularea revizuirii și prin urmare a excepției tardivității acesteia, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul principal formulat de revizuientă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul principal declarat de revizuenta F. împotriva deciziei civile nr. 880/20.05.2021, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă.

Admite recursurile incidente formulate de recurenții A., B. și C., precum și de D. și de E. împotriva încheierii din 15.04.2021 și a aceleiași decizii, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2021, pe care le casează și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 noiembrie 2022.