ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2208/2022

Ședința publică din data de 27 octombrie 2022

Deliberând asupra recursului, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 22.02.2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Teatrul de Păpuși Puck, a solicitat să se dispună anularea deciziei de sancționare disciplinară cu avertisment nr. 28/22.01.2019, cu cheltuieli de judecată.

Ulterior, la data de 30.03.2019, reclamanta și-a completat și extins acțiunea în contradictoriu și cu CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, solicitând constatarea repetatelor acțiuni de discriminare, hărțuire și intimidare la care a fost supusă de către angajator în perioada aprilie 2017 – prezent; obligarea pârâtului de rândul 1 la plata sumei de 39.000 euro cu titlu daune morale, pentru prejudiciul fizic și psihic cauzat ca urmare a acțiunilor de discriminare, hărțuire și intimidare, precum și la luarea tuturor măsurilor în vederea respectării demnității în muncă și încetării hărțuirii morale și la plata cheltuielilor de judecată.

În data de 27.06.2019, managerul pârâtei B. a formulat o cerere de intervenție accesorie, respinsă ca inadmisibilă de Tribunalul Cluj prin încheierea civilă din 12.12.2019, iar prin decizia nr. 239/A/2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj s-a respins ca inadmisibil apelul declarat de acesta împotriva încheierii, care a fost păstrată și s-a admis cererea apelantului de sesizare a Curții Constituționale.

Prin încheierea civilă din 12.12.2019, s-a respins excepția inadmisibilității invocată de pârât prin întâmpinarea la cererea completatoare și extinderea de acțiune.

La 05.05.2021, managerul Teatrului Puck, B. a formulat o altă cerere de intervenție principală și accesorie, iar prin încheierea de ședință din 25.05.2021, instanța a respins ca inadmisibile cele două cereri formulate, pentru argumentele redate acolo.

Prin sentința civilă nr. 1779 din 18.06.2021 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosarul nr. x/2019, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată, completată și extinsă de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Teatrul de Păpuși "PUCK" și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și s-au respins cererile reclamantei și pârâtului de rândul 1 de acordare a cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 115/26.01.2022 a Curții de Apel, pronunțată în dosarul nr. x/2019, a fost admis apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1779 din 18.06.2021 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr. x/2019, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a fost admisă în parte acțiunea formulată și completată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții TEATRUL DE PĂPUȘI PUCK CLUJ-NAPOCA și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și în consecință a fost anulată decizia nr. 28/22.01.2019 emisă de pârâtul Teatrul de Păpuși Puck Cluj-Napoca și a fost obligat acest pârât la plata sumei de 25.000 RON cu titlu de daune morale.

A fost menținută dispoziția de respingere a celorlalte pretenții.

A fost admis apelul declarat de intervenientul B., împotriva încheierii ședinței publice din data de 20.05.2021 pronunțată de Tribunalul Cluj în același dosar și în consecință a fost respinsă cererea reclamantei A. de obligare a intervenientului B. la plata cheltuielilor de judecată aferente apărării formulate în raport de cererea de intervenție din dosar.

A fost respins apelul declarat de pârâtul Teatrul de Păpuși Puck Cluj-Napoca împotriva sentinței civile nr. 1779 din 18.06.2021 a Tribunalului Cluj.

A fost obligat pârâtul Teatrul de Păpuși Puck Cluj-Napoca la plata în favoarea reclamantei a sumei de 10.568 RON cu titlu de cheltuieli de judecată aferente judecății în primă instanță și în apel, în urma compensării.

Intervenientului B. a înregistrat la dosar în data de 23 februarie 2022 cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând motivele pe care își întemeiază cererea, iar la 24 februarie 2022 a depus la dosar cerere de renunțare la revizuire.

Intimata A. a înregistrat la dosar întâmpinare în data de 11.04.2022, prin care a solicitat anularea cererii ca nemotivată, respingerea cererii de revizuire. A invocat excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale active.

Intimata a solicitat obligarea revizuientului la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând cererea de revizuire în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile art. 404, art. 406, art. 463 și art. 464 din C. proc. civ. și celelalte prevederi legale incidente în cauză, Curtea de Apel Cluj – secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 1018/A/2022 din 25 mai 2022 a luat act de renunțarea revizuentului B. la judecarea cererii de revizuire împotriva deciziei civile nr. 115/26.01.2022 a Curții de Apel, pronunțată în dosarul nr. x/2019. Totodată, a fost respinsă cererea intimatei A., de obligare a revizuentului la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta A. solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate sub aspectul soluției pronunțate cu privire la solicitarea revizuentului de a se lua act de cererea sa de renunțare la judecată, precum și referitor la respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

Recurenta consideră nelegală hotărârea pronunțată sub aspectul modului în care instanța a soluționat cererea de renunțare la calea de atac, soluția dată afectând posibilitatea acordării cheltuielilor de judecată.

Recurenta invocă motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5,6 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor recurenta arată că situației deduse judecății prin cererea de revizuire îi erau incidente dispozițiile art. 463 alin. (1) și (3) C. proc. civ. potrivit cărora, achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exrcitat-o deja împotriva tuturor sau anumitor soluții din respectiva hotărâre.

Potrivit recurentei, renunțarea la calea de atac exercitată în cauză, reprezintă o achiesare la hotărâre, însă pentru a produce efecte trebuie să îndeplinească condițiile legale

Recurenta consideră contradictorie argumentarea expusă de instanță arătând că, deși se reține că revizuentul adresează o cerere expresă de renunțare la calea de atac, se face trimitere apoi la textul de lege care prevede achiesarea tacită.

Prin pronunțarea asupra cererii formulate de revizuent în forma depusă la dosar, respectiv cerere expresă de renunțare la calea de atac, sub forma unui înscris sub semnătură privată, instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a încălcat normele de procedură considerând valabilă o cerere formulată în neconformitate cu cerințele legale, fiind adăugate astfel la lege condiții neprevăzute de legiuitor.

Totodată, soluționarea cererii de renunțare, în condițțile în care aceasta nu respectă condițiile procedurale, constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil.

Argumentul instanței de apel că cererea de renunțare se încadrează în art. 464 alin. (3) C. proc. civ. nu poate fi acceptat deoarece acesta face referire la un act de achiesare tacită, în timp ce instanța a arătat că achiesarea a fost expresă.

Având în vedere că înregistrarea cererii de revizuire a determinat efectuarea cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul avocațial aferent formulării întâmpinării și a notelor de ședință ulterioare, recurenta arată că era îndreptățită să i se plătească aceste cheltuieli, revizuentul fiind culpabil pentru toate demersurile care au determinat avansarea cheltuielilor de judecată.

În mod nelegal instanța a reținut lipsa culpei revizuentului și aplicabilitatea art. 406 C. proc. civ. în condițiile în care acest text de lege se referă la cererea de chemare în judecată și la necomunicarea cererii părții adverse.

Intimatul-intervenient B. și intimatul TEATRUL DE PĂPUȘI PUCK au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, iar recurenta a formulat răspuns la întâmpinarea intimatului-intervenient.

Examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte îl va reține ca nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin cererea de recurs formulată, recurenta critică decizia instanței de apel sub aspectul aplicării greșite a dispozițiilor legale privind renunțarea la judecată, considerând că, raportat la temeiul de drept aplicabil, cererea de renunțare la judecata revizuirii nu respectă cerințele legale sub aspectul formei, astfel că instanța de apel greșit a luat act de renunțare.

Pe de altă parte, recurenta contestă legalitatea deciziei atacate și sub aspectul neacordării cheltuielilor de judecată.

Criticile sunt nefondate.

Principiul disponibilității este unul dintre principiile fundamentale ale drepului procesual civil român fiind definit ca prerogativa conferită justițiabililor de a sesiza o autoritate judiciară, de a dispune de obiectul procesului sau de a valorifica ori nu mijloacele de apărare instituite de lege.

Acest principiu conține și dreptul părților de a exercita sau nu căile de atac prevăzute de lege, de a renunța la judecata procesului sau la însuși dreptul pretins ori de a renunța la judecata căii de atac deja declarate.

Înalta Curte reține că legiuitorul a înțeles să reglementeze renunțarea la judecată în art. 406-407 C. proc. civ., renunțarea la însuși dreptul pretins în art. 408 C. proc. civ. și achiesarea la hotărârea pronunțată în art. 463-464 C. proc. civ., făcând o distincție clară între regimul juridic aplicabil fiecărui act procesual de dispoziție în parte, ce are în vedere în special condiționarea acestor acte de voința celorlalte părți implicate în proces.

Renunțarea la calea de atac exercitată reprezintă un act procedural de dispoziție permis părților în procesul civil, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că instanța de apel a luat act de renunțarea la judecata căii de atac a revizuirii, făcută de către intervenientul B. această dispoziție a instanței fiind atacată prin prezentul recurs de către intimata A., recursul cuprinzând critici întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5,6 și 8 C. proc. civ., cu privire la legalitatea actului de renunțare la calea de atac a revizuirii.

Analizând cererea de renunțare la judecata cererii de revizuire cu care a fost învestită, instanța de apel a reținut incidența în cauză a art. 463 alin. (1) C. proc. civ. cu precizarea că, fiind în prezența unei căi extraordinare de atac exercitată împotriva unei hotărâri definitive, iar nu a unei căi de atac ordinare, în reformare, hotărârea își păstrează acest caracter definitiv indiferent de împrejurarea că a fost atacată cu revizuire, context în care, în cauză, prin renunțarea la judecata căii extraordinare de atac, iar nu ordinare, are loc doar o desistare a părții de calea de atac formulată în virtutea principiului disponibilității consacrat de prevederile art. 9 din C. proc. civ., nefiind vorba despre un acord expres privind achiesarea la hotărârea atacată în sensul art. 464 alin. (2) teza 1 din C. proc. civ.

În acest sens, s-a reținut că revizuentul B. a depus la dosar la 24.02.2022, în ziua ulterioară înregistrării cererii de revizuire și anterior comunicării cererii către partea adversă, un înscris în care a precizat în mod expres că renunță la judecarea cererii de revizuire.

Prin acest înscris a fost exprimată manifestarea de voință a revizuentului de a renunța la calea de atac.

Instanța de apel a mai reținut că hotărârea atacată nu devine definitivă prin renunțarea la calea de atac extraordinară exercitată, ci reprezintă doar exprimarea manifestării de voință a revizuentului de a renunța la calea de atac exercitată, nefiind, deci, aplicabile prevederile art. 463 și art. 464 din C. proc. civ. în sensul că atunci când partea renunță la calea de atac pe care a exercitat-o deja împotriva anumitor soluții din respectiva hotărâre are loc o achiesare la hotărâre, considerată ca o adeziune la hotărâre, aceasta din urmă devenind definitivă prin neapelare/nerecurare. Dimpotrivă, în cauză, decizia împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire fusese definitivă la data pronunțării.

Cu privire la solicitarea intimatei A. de obligare a revizuentului la plata cheltuielilor de judecată, Curtea a reținut că potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Cum fundamentul plății cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală, având în vedere că revizuentul a depus cererea de renunțare la calea de atac în ziua următoare înregistrării cererii de revizuire și înainte de comunicarea cererii de revizuire către intimata A., iar pe de altă parte, forma cererii de renunțare îndeplinea condițiile de formă impuse de art. 464 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Curtea a constatat că revizuentul nu se află în culpă procesuală, nefiind justificată suportarea de către acesta a cheltuielilor de judecată angajate de intimata A. ulterior comunicării cerereii de revizuire și a cererii de renunțarea la aceasta.

Înalta Curte, constată că, deși prin decizia atacată nu au fost reținute dispozițiile art. 406 alin. (3) și (5) C. proc. civ. substanța motivării vizează aceste texte de lege care reglementează instituția cererii de renunțare la judecată cu care instanța a fost învestită prin manifestarea de voință a revizuentului.

Având stabilite aceste repere cu privire la natura și regimul juridic al actului de dispoziție exercitat de revizuent, Înalta Curte va respinge criticile recurentei cu privire la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești și a încălcării normele de procedură privind valabililtatea cererii de renunțare la judecată nefiind adăugate la lege condiții peste cele prevăzute de legiuitor, cum greșit susține recurenta.

Astfel, invocarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 se poate face atunci când prin hotărârea atacată instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

Contrar susținerilor recurentei, atribuțiile instanței judecătorești au fost exercitate în limitele legii, instanța aribuind cererii formulate regimul juridic astfel cum acesta a rezultat din coroborarea textelor legale aplicabile.

În acest sens, instanța a reținut că nu pot fi aplicate dispozițiile instituției achiesării întrucât această instituție nu este compatibilă cu căile extraordinare de atac care iau în examinare hotărâri definitive, situație față de care achiesarea nu poate influența decizia atacată.

Recurenta a invocat caracterul contradictoriu al argumentelor expuse de instanță cu privire la instituția juridică aplicabilă în cauză în ceea ce privește cererea de renunțare la judecată.

Faptul că instanța a făcut trimitere la dispozițiile care reglementează instituția achiesării nu poate reprezenta modificarea de către instanță a unor condiții de formă ale cererii de renunțare la judecată în sensul clamat de recurentă și nici imprimarea unui caracter contradictoriu argumentelor reținute în soluționarea acestei cereri.

Astfel cum s-a arătat, particularitatea momentului procesual al cererii de renuntare la judecată, respectiv calea de atac a revizuirii a impus o analiză specifică a dispozițiilor legale aplicabile unei astfel de cererii fără ca acest demers să se constituie într-unul contradictoriu.

În consecință, motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 5 și 6 C. proc. civ. vor fi înlăturate.

Înalta Curte reține ca nefondate și criticile întemeiate pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sub aspectul aplicării greșite a dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ. partea care pierde procesul va fi obligată la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Astfel cum corect s-a reținut, prin decizia atacată, aceste dispoziții nu sunt aplicabile în contextul inexistenței culpei procesuale a revizuentului.

Dat fiind faptul că revizuentul a formulat cerere de renunțare la judecată în condițiile art. 406 alin. (3) C. proc. civ. care se aplică în mod corespunzător și în situația căilor extraordinare de atac, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 406 alin. (5) (care menționează efectele renunțării la judecată inclusiv în căile extraordinare de atac, în cauză revizuirea), instanța de apel a reținut în mod corect că revizuentul nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.

Față de considerentele arătate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1018/A/2022 din 25 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1018/A/2022 din 25 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimații-pârâți CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, TEATRUL DE PĂPUȘI PUCK și intimatul-intervenient B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2022.