ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2198/2022

Ședința publică din data de 27 octombrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 958 din 25 martie 2021, pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B..

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul A..

La termenul de judecată din data de 15.11.2021, procuratorul C., pentru apelantul-reclamant, a formulat cerere de recuzare a membrilor completului de judecată C8ALM.

Prin încheierea nr. 72 din 16 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția de litigii de muncă și asigurări sociale a fost respinsă cererea de recuzare formulată de petentul A., împotriva membrilor completului de judecată C 8 ALM, în compunerea de la termenul de judecată din data de 18 octombrie 2021, învestit cu soluționarea dosarului nr. x/2020

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs petentul solicitând admiterea recursului, casarea încheierii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

În drept recurentul a invocat dispozițiile art. 53 alin. (1) și art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul apreciază că cererea de recuzare nu a fost analizată corect, instanța neidentificând elemente care să justifice reținerea unor îndoieli întemeiate cu privire la imparțialitatea judecătorilor învestiți cu judecarea apelului.

În motivarea încheierii s-a reținut că îndoiala petentului cu privire la imparțialitatea judecătorilor nu a fost însoțită de fapte concrete, acestea nefiind identificate în cauză.

Recurentul arată că dreptul de a solicita proba testimonială printr-o interpretare extensivă a normelor de natură procedurală, poate constitui un motiv care ar putea duce la îndoieli referitoare la imparțialitatea judecătorilor.

Cu toate că prin Decizia în interesul legii nr. 9/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost stabilit ce probe sunt admise și în ce condiții în calea apelului, instanța a dat dovadă, în interpretarea normelor de natură procedurală, de un formalism excesiv în aplicarea acestora, contrar art. 6 pct. 1 CEDO.

Prin administrarea probei testimoniale s-ar fi putut demonstra condițiile de muncă concrete precum și alte fapte relevante pentru speță, decăderea din această probă încălcând dreptul la un proces echitabil.

Neaplicarea clarificărilor date prin Decizia în interesul legii nr. 9/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, relevă îndoieli întemeiate cu privire la imparțialitatea judecătorilor recuzați.

Înalta Curte, analizând recursul din perspectiva criticilor formulate îl va respinge ca nefondat pentru considerentele ce succed.

Recursul vizează încheierea nr. 72 din 16 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția de litigii de muncă și asigurări sociale prin care a fost respinsă cererea de recuzare.

Prin cererea de recuzare petentul s-a prevalat de dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. susținând că judecătorii recuzați au aplicat sancțiunea decăderii din administrarea probei testimoniale, formulată prin cererea de apel, aceștia exprimându-și în acest mod părerea cu privire la soluția ce se va pronunța în cauză, lucru ce dă naștere îndoielii cu privire la imparțialitatea lor.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că prin art. 41 și art. 42 C. proc. civ. sunt prevăzute în mod expres și limitativ cazurile de incompatibilitate ale judecătorilor, astfel că motivele de recuzare trebuie să privească strict aceste cazuri.

Împrejurarea relevată de petent potrivit căreia completul recuzat l-a decăzut din posibilitatea administrării probei testimoniale nu reprezintă un fapt personal, subiectiv al completului de judecată ci consecința exercitării de către recurent a unor drepturi procesuale în afara termenelor procedurale prevăzute.

Așadar, îndoiala afirmată de recurent excedează limitelor prevăzute de art. 42 alin. (13) având în vedere că depășirea termenelor procedurale reprezintă fapte obiective pentru judecători, iar nu elemente care să nască în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea acestora.

Respingerea unei anumite cereri, inclusiv neîncuviințarea administrării unei anumite probe sau decăderea din administrarea acesteia sunt măsuri procedurale ce pot fi dispuse în condiții legale, fără a induce vreunei părți concluzia că judecătorul și-a exprimat deja o opinie asupra modului în care va soluționa în final cauza sau că există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că, în mod legal s-a respins cererea de recuzare, de un complet legal învestit cu soluționarea acesteia, reținând că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute la art. 42 C. proc. civ. și că nu există indicii că ar fi fost încălcate cele statuate prin art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii nr. 72 din 16 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția de litigii de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii nr. 72 din 16 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția de litigii de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2022.