ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2175/2022

Ședința publică din data de 25 octombrie 2022

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la 05.02.2021, reclamanții A., B., C., D. și E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta F. S.A. și cu intervenientul forțat G., obligarea pârâtei la plata sumei de 1.966 RON cu titlu de despăgubiri materiale în favoarea reclamantei C. și a câte 250.000 RON fiecărui reclamant, cu titlu de daune morale pentru vătămările ce le-au fost cauzate prin decesul tatălui lor, H., ca urmare a accidentului rutier din 25.11.2018.

Prin sentința civilă nr. 172/LP/2021 din 30 septembrie 2021, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., și E., în contradictoriu cu pârâta F. S.A. și intervenientul forțat G..

A fost obligată pârâta să achite reclamantei C. suma de 1.966 RON, reprezentând daune materiale și suma de 50.000 RON, cu titlu de daune morale, iar reclamanților A., B., D. și E. câte 70.000 RON, cu titlu de daune morale.

Au fost respinse restul pretențiilor referitoare la daunele morale și a fost obligată pârâta să achite reclamantei C. cheltuieli de judecată în cuantum de 1.500 RON.

Împotriva acestei sentințe, pârâta F. S.A. a declarat apel prin care a solicitat schimbarea hotărârii în temeiul art. 480 alin. (2) C. proc. civ. și, în rejudecare, respingerea acțiunii reclamanților. În subsidiar, a solicitat diminuarea cuantumului daunelor morale acordate la o sumă echitabilă.

Reclamanții A., B., C., D. și E. au formulat apel incident împotriva aceleiași sentințe, prin care au solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul majorării daunelor morale acordate de prima instanță de judecată.

La 2 martie 2022, apelanta-pârâtă F. S.A. a depus la dosar o cerere de suspendare a cauzei, motivat de faptul că, prin sentința nr. 507/09.02.2022, pronunțată de Tribunalul București, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței societății F. S.A.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

Prin încheierea din 08 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția a II-a Civilă s-a suspendat de drept judecata apelurilor declarate de apelanții F. S.A. și A., B., C., D. și E., în temeiul dispozițiilor art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

Împotriva acestei încheieri, reclamanții A., B., C., D. și E. au formulat recurs, prin care au solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a încheierii atacate și, în consecință, dispunerea reluării judecății procesului, în temeiul art. 414-415 C. proc. civ., art. 496 cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții evocă dispozițiile art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora, "nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1), căile de atac promovate de debitor împotriva acțiunilor unui/unor/creditori/creditori, începute înaintea deschiderii procedurii și nici acțiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului".

Arată că, potrivit considerentelor deciziei Curții Constituționale nr. 690/08.11.2018, dispozițiile art. 262 din Legea nr. 85/2014, în ceea ce privește creanțele din asigurări, își găsesc aplicarea în coroborare cu cele ale art. 75 alin. (2) din aceeași lege, iar prevederile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 nu trebuie interpretate disparat, ci trebuie avut în vedere, pe de o parte, art. 262 în integralitatea sa și, pe de altă parte, întreg cadrul legislativ în materie, respectiv, în mod concret, art. 242 din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia prevederile capitolului I (din care fac parte și dispozițiile art. 75, care conțin și excepții de la procedura suspendării de drept a tuturor acțiunilor judiciare, extrajudiciare sau a măsurilor de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului), cu excepția celor cuprinse în secțiunea a 6-a, se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului societăților de asigurare/reasigurare.

Recurenții evocă și dispozițiile art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 și ale art. 412 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., față de care apreciază că soluția instanței de apel este nelegală, având în vedere și faptul că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la instanța de judecată la 05.02.2021, cu mult înainte de deschiderea procedurii insolvenței societății de asigurare pârâte.

Mai arată și că, în această fază procesuală, nu au stabilită pe cale judiciară o creanță certă, lichidă și exigibilă, neexistând astfel nicio posibilitate judiciară de stabilire a prejudiciului suferit de aceștia.

Prin urmare, în urma suspendării apelului, recurenții sunt în imposibilitatea formulării unei cereri de înscriere la masa creditorilor ori de formulare a unei cereri de plată în vederea încasării despăgubirilor adresată Fondului de Garantare a Asiguraților.

Recursul a fost comunicat intimatei-pârâte la 19.04.2022 și 20.04.2022 și intimatului-intervenient la 20.04.2022 .

La 20.04.2022, în termen legal, intimata-pârâtă a formulat întâmpinare și cerere de suspendare a judecății prezentei cauze, având în vedere prevederile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014; pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurenților-reclamanți la 15.06.2022 .

Recurenții nu au depus răspuns la întâmpinare.

Examinând încheierea atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Conform prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere atunci când aceasta a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin memoriul de recurs, recurenții-reclamanți au invocat faptul că instanța de apel nu a respectat dispozițiile art. 262 alin. (4) raportat la art. 75 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2014.

Instanța supremă reține că cererea de chemare în judecată formulată de recurenții-reclamanți împotriva F. S.A. a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Oradea la 05.02.2021.

Totodată, reține că, prin sentința civilă nr. 507 din 9 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul București a dispus deschiderea procedurii falimentului față de F. S.A. Din verificările instanței în sistemul ECRIS a rezultat faptul că această sentință a rămas definitivă prin decizia nr. 655 din 20 aprilie 2022 a Curții de Apel București.

Scopul Legii nr. 85/2014 este, potrivit art. 2 din lege, instituirea unor proceduri de prevenire a insolvenței la care pot recurge debitorii aflați în dificultate și, respectiv, a unor proceduri colective de insolvență pentru acoperirea pasivului debitorului, în cadrul cărora debitorul beneficiază, atunci când este posibil, de șansa de redresare a activității sale.

Pentru realizarea unui asemenea scop legiuitorul a prevăzut unele limitări ale drepturilor creditorilor de a finaliza – începând cu data declanșării procedurii de insolvență – demersuri judiciare sau extrajudiciare paralele, de natură a-i compromite finalitatea prin afectarea predictibilității și securității procedurii judiciare, prin suprimarea caracterului colectiv și crearea unor breșe nepermise în natura unitară a acesteia.

Pentru toate materiile din capitolele II-IV, integrate în titlul II al Legii nr. 85/2014, completarea cu dispozițiile comune din capitolul I al aceluiași titlu, deci inclusiv cu prevederile din secțiunea a 3-a a acestui capitol, referitoare la deschiderea procedurii și efectele acesteia, a fost realizată prin intermediul unor norme de trimitere având o redactare aproximativ identică (pentru grupurile de societăți – art. 183; pentru falimentul instituțiilor de credit – art. 204; pentru falimentul societăților de asigurare/reasigurare – art. 242).

Potrivit art. 242 din Legea nr. 85/2014, prevederile capitolului I, cu excepția celor cuprinse în secțiunea a 6-a, se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului societăților de asigurare/reasigurare, cu derogările prevăzute în acest capitol.

Conform art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, "Hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare și a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societății de asigurare/reasigurare debitoare. Creanțele pretinse în aceste procese se înregistrează la dosarul de faliment al tribunalului și se supun examinării și înscrierii lor în tabelul creanțelor, potrivit prezentei legi. Efectele procedurii de faliment asupra unui proces civil în curs privind un bun sau un drept de care a fost deposedată societatea de asigurare/reasigurare sunt reglementate de legea statului membru în care procesul este în curs."

Măsura privind suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare și a oricărei executări silite îndreptate împotriva societății debitoare ca urmare a intrării sub incidența Legii nr. 85/2014 se justifică prin natura specială a procedurii prevăzute de legislația insolvenței, procedură care impune crearea unui cadru unitar, colectiv, consensual și egalitar în care creditorii unui debitor comun să își poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvență.

Este în afară de orice dubiu, având în vedere că legiuitorul face referire la "acțiunile judiciare sau extrajudiciare" și la "măsurile de executare silită îndreptate împotriva societății de asigurare/reasigurare debitoare", că numai acele acțiuni care tind la realizarea creanțelor, adică la îndestularea creditorilor, sunt susceptibile de a fi suspendate, întrucât doar aceste demersuri individuale ale creditorilor falitei pot afecta bunurile aflate în patrimoniul debitorului, instanța de judecată învestită cu o astfel de acțiune având deplina libertate de a analiza în ce măsură cererile de chemare în judecată aflate în curs de soluționare se circumscriu sau nu respectivelor cerințe legale.

Având în vedere scopul procedurii reglementate de Legea nr. 85/2014, legislatorul român a introdus în mod expres anumite excepții de la suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare, extrajudiciare sau a măsurilor de executare silită, excepții care sunt cuprinse în art. 75 alin. (2) din legea sus-menționată, la lit. a) fiind menționate, printre altele, căile de atac promovate de debitor împotriva acțiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii (mai precis, împotriva hotărârilor judecătorești nefavorabile debitorului).

Fiind situate în cuprinsul primului capitol al titlului II – Procedura insolvenței, capitol care, de altfel, poartă denumirea "Dispoziții comune", rezultă, raportat la dispozițiile art. 242 din aceeași lege, că dispozițiile art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 sunt aplicabile și în procedura falimentului unei societăți de asigurare/reasigurare.

Așadar, textul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 nu trebuie interpretat disparat, ci trebuie avut în vedere, pe de o parte, art. 262 în integralitatea sa și, pe de altă parte, întreg cadrul legislativ în materie, respectiv, în mod concret, art. 242 din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia prevederile capitolului I (din care fac parte și dispozițiile art. 75, care conțin derogările de la suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare, extrajudiciare sau a măsurilor de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului), cu excepția celor cuprinse în secțiunea a 6-a, se aplică în mod corespunzător procedurii falimentului societăților de asigurare/reasigurare, cu derogările prevăzute în acest capitol.

De altfel, aceasta este și concluzia Curții Constituționale, care prin Decizia nr. 36 din 30 ianuarie 2018 și prin Decizia nr. 690 din 8 noiembrie 2018 a statuat că dispozițiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 trebuie integrate în reglementarea procedurii insolvenței din cuprinsul acestui act normativ. Totodată, Curtea a arătat că măsura suspendării de drept prevăzută de art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 se justifică prin natura specială a procedurii insolvenței, existența unor acțiuni paralele producând incertitudine cu privire la masa credală, instanța de judecată competentă având obligația de a analiza în ce măsură acțiunile aflate în curs de soluționare se circumscriu sau nu cerințelor cuprinse în norma menționată.

"Averea debitorului" este definită, prin art. 5 pct. 5 din Legea nr. 85/2014, ca reprezentând totalitatea bunurilor și drepturilor sale patrimoniale, inclusiv cele dobândite în cursul procedurii insolvenței, care pot face obiectul executării silite potrivit C. proc. civ.

Suspendarea tuturor acțiunilor (urmată de încetarea procesului, la momentul la care soluția deschiderii procedurii insolvenței devine definitivă) este unitară, uniformă și imperativă, tocmai pentru că singura cale de valorificare a drepturilor patrimoniale față de debitorul insolvent este formularea – în termen – a cererilor de admitere a creanțelor (existența unei proceduri de plată distincte pentru protejarea creditorilor de asigurări nefiind în măsură să determine o altă concluzie). Repunerea pe rol a acțiunilor judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor are loc doar în cazul desființării sau, după caz, al revocării hotărârii de deschidere a procedurii, reluarea executărilor silite putând avea loc în aceleași condiții.

În acest fel se evită ca asupra averii debitorului să se exercite acțiuni individuale de urmărire sau executare silită a creanțelor creditorilor, eliminându-se incertitudinile asupra masei pasive. Altfel spus, se asigură "stabilizarea masei credale", ca premisă de naștere a principiului concursualismului, scopul acestei norme imperative de ordine publică fiind acela de a concentra toate litigiile având ca obiect averea debitorului în competența exclusivă a judecătorului-sindic desemnat în procedura insolvenței

Din interpretarea per a contrario a primei teze a alin. (1) al art. 262 din Legea nr. 85/2014 rezultă că acțiunile judiciare, extrajudiciare și măsurile de executare silită îndreptate împotriva debitorului societate de asigurare/reasigurare cu privire la care s-a deschis procedura insolvenței, acțiuni sau măsuri prin intermediul cărora nu se tinde la realizarea creanțelor asupra averii debitorului (adică la îndestularea creditorilor), nu se suspendă ope legis, norma analizată făcând referire expresă, în teza a doua, la "creanțele pretinse în aceste procese", care se vor înregistra la dosarul de faliment al tribunalului și sunt supuse examinării și înscrierii lor în tabelul creanțelor, potrivit acestui act normativ.

Cu alte cuvinte, efectul deschiderii procedurii insolvenței este suspendarea acțiunii civile judiciare/extrajudiciare care are ca obiect realizarea unei creanțe împotriva debitorului născute înaintea declanșării procedurii, ca acțiune civilă individuală sau proces civil concret, în sensul dat de art. 29 din C. proc. civ., indiferent de stadiul procesual în care se află (fond, apel, recurs, contestație în anulare sau revizuire ori, după caz, fond înaintea tribunalului arbitral, acțiune în anularea hotărârii arbitrale sau recurs la soluția primită din partea curții de apel), cu excepția cazului în care acțiunea/procesul se află într-o cale de atac exercitată de debitor.

În acest context juridic și factual, Înalta Curte reține că, în ce privește apelul pârâtei F. S.A. împotriva sentinței primei instanțe prin care a fost soluționată acțiunea unor creditori introdusă pe rolul instanțelor anterior deschiderii procedurii de faliment, dispozițiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 nu sunt incidente.

Înalta Curte mai reține că, referitor la apelul reclamantelor, instanța de apel nu a avut în vedere dispozițiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, în conformitate cu care "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor. (…) La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează."

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza I și al art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de recurenții-reclamanți A., C., D., E. și B. împotriva încheierii din 8 martie 2022, pe care o va casa și va trimite cauza spre o nouă judecată, Curții de Apel Oradea.

În rejudecare, instanța de apel urmează să țină seama de dezlegarea dată în privința chestiunii că apelul declarat de pârâta-debitoare nu intră sub incidența cazului de suspendare prevăzut de art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, precum și de efectul pe care îl generează rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment împotriva pârâtei F. S.A., în sensul încetării acțiunii judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți A., C., D., E. și B. împotriva încheierii de ședință din 8 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Oradea – secția a II-a Civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2021.

Casează încheierea atacată și trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 octombrie 2022.